Edgar Quinet () a fost un reputat scriitor, istoric și om politic francez. În perioada 1842-1846 a fost profesor la Collège de France, unde i-a avut ca studenți pe mulți dintre „pașoptiștii” români. În 1852, după moartea primei sale soții, s-a căsătorit cu Hermione Asachi, fiica scriitorului român Gheorghe Asachi. A rămas cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat generației de la 1848 din Țările Române.
Biografie Edgar Quinet s-a născut la Bourg-en-Bresse, în departamentul Ain, la 17 februarie 1803, fiind unicul fiu al lui Jérôme Quinet, comisar (intendent militar) al armatei republicane. Mama sa era Eugénie Rozat Lagis.
Copilăria și adolescența
Tatăl său, Jérôme Quinet, a demisionat din armată, întrucât epoca napoleoniană l-a dezgustat profund și s-a dedicat științelor, îndeosebi matematicii. Mama sa, Eugénie Rozat Lagis, a exercitat o influență profundă asupra copilului Edgar. Deși era calvinistă, ea fost de acord cu botezul lui Edgar în catolicism. Familia locuia în Bourg-en-Bresse, dar își petrecea verile la Certines, proprietate a familiei Quinet de trei sute de ani.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXIX. În 1811 s-a mutat împreună cu părinții și cu sora sa mai mică, Blanche (născută în 1807), la Charolles.
Edgar a fost trimis la școală la colegiul din Bourg-en-Bresse (între 1815 și 1817), apoi la Lyon (1817-1819). Tatăl său ar fi dorit să-l vadă pe Edgar terminând repede studiile pentru a se dedica carierei militare, ori afacerilor. Totuși, tânărul Edgar era atras de literatură, aceasta având câștig de cauză în final.
Studii După ce a absolvit colegiul în Lyon, Edgar Quinet s-a înscris la examenul de admitere de la celebra École polytechnique, fiind declarat „admisibil” (1820). Nu a urmat cursurile acesteia deoarece, în urma unui consiliu de familie, a fost obligat să se înscrie la Facultatea de Drept.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXI.
În paralel cu frecventarea cursurilor de la Facultatea de Drept, Edgar Quinet a studiat și matematicile, istoria filosofiei și limbile străine. Din perioada studenției datează și prima sa scriere ieșită de sub tipar: Les tablettes de juif errant („Tabletele evreului rătăcitor”, 1823), o povestire satirică în maniera lui Voltaire.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXII. În același an, 1823, susține examenul de absolvire a Facultății de Drept.
În ianuarie 1839 devine doctor, susținând la Universitatea din Strasbourg două teze de doctorat, în franceză și în latină: Essai d'une classification des arts („Eseu despre o clasificare a artelor”), respectiv De indicae poesis antiquissimae natura et indole („Despre originea și caracterul poeziei antice”).
Cariera de istoric și literat 320px|thumb|left|Monumentul lui Edgar Quinet din Bourg-en-Bresse
În 1824, Edgar Quinet începe traducerea lucrării lui Herder „Idei asupra filosofiei istoriei omenirii” (după o versiune în limba engleză). Primind un acont pentru drepturile de traducător, în anul următor Quinet face o călătorie în Anglia. Tot în 1825 el devine corespondent la Revue britannique și la Revue germanique și începe să colaboreze la publicația Le constitutionnel.
În 1826, Quinet întreprinde o călătorie în Germania. La Heidelberg, centrul romantismului german din acea perioadă, l-a cunoscut pe profesorul , fondatorul mitologiei comparate. Tot la Heidelberg, face cunoștință cu Wilhelminna More, viitoarea sa soție, fiica unui notar din Grunstadt.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXIII. Edgar Quinet frecventează cursurile Universității din Heidelberg, cunoscându-i pe romanticii germani: Tieck, Schlegel, Görres și Uhland.
În 1828, îi apare volumul al treilea al traducerii operei lui Herder Idei asupra filosofiei istoriei omenirii, precum și Eseu asupra operelor lui Herder.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXIV. Publică eseul De la Grèce moderne, et de ses rapports avec l’antiquité („Despre Grecia modernă și raporturile ei cu antichitatea”, 1830), care este tipărit și în limba germană în anul următor (1831). În mai 1831 publică articolul Des épopées françaises du XII-e siècle („Despre epopeile franceze din secolul al XII-lea”), care stârnește vii controverse în ziarele vremii, Le National și Le Temps.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXV. Publică lucrarea De l’Allemagne et de la Révolution („Germania și Revoluția”) în 1832.
În 1833, apare poemul în proză Ahasvérus, parabolă a istoriei umanității, la care Edgar Quinet meditase încă din adolescență. Despre această „epopee romantică” Léon Cellier spunea că oferă „o doctrină raționalistă a perfectibilității continue, colective, a speței umane”.Léon Cellier, L'épopée humanitaire et les grands mythes romantiques, Sedes, Paris, 1971, p. 45.
În următorii ani continuă să publice poeme, eseuri și articole de filozofie, istorie și critică literară. În 1837, face cunoștință cu Adam Mickiewicz și este vizitat de poetul Heinrich Heine, iar în martie 1838 publică poemul Prométhée („Prometeu”).
La 29 aprilie 1838, Edgar Quinet a fost numit cavaler al Legiunii de onoare.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXVII.
După susținerea celor două teze de doctorat la Universitatea din Strasbourg (ianuarie 1839) Edgar Quinet este numit profesor universitar, titular al catedrei de literaturi străine, la Universitatea din Lyon, în luna mai 1839. Cursul său inaugural a fost Uniunea morală a popoarelor moderne. În anul următor, 1840, soții Quinet se stabilesc definitiv la Paris. În același an Edgar Quinet publică broșura 1815 - 1840, un pamflet îndreptat împotriva oligarhiei burgheze din Franța, în care afirmă deschis ideile sale republicane. Îi apare lucrarea Génie des religions („Geniul religiilor”, 1841), fundamentală pentru concepțiile sale despre filozofia istoriei. Tot în 1841 publică articolul Avertissement au pays („Avertizare către țară”), una dintre cele mai lucide critici la adresa regimului lui Ludovic-Filip.
Profesor la La 28 iulie 1841 Edgar Quinet a fost numit, prin ordonanță regală, profesor la prestigioasa instituție franceză de învățământ și cercetare Collège de France, ca titular al catedrei de „Literaturi și instituții comparate ale Europei meridionale” (primul curs de literatură comparată din lume). Cu ocazia primului curs susținut, el a fost ovaționat de opt ori de studenții și invitații prezenți.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXVIII.
Începe o colaborare rodnică cu Jules Michelet, profesor și el la Collège de France în acea perioadă. Cei doi țin lecții despre Ordinul iezuit și publică împreună broșura Les Jésuites („Iezuiții”, 1843). Aceasta, precum și discursul rostit de Edgar Quinet la 10 mai 1843, De la liberté de discussion en matière religieuse („Despre libertatea de discuție în materie religioasă”), declanșează o aprigă polemică în presă cu arhiepiscopul Parisului, în legătură cu libertatea învățământului. Ca urmare a acestei polemici, în octombrie cursul lui Quinet este suspendat.
La 20 martie 1844 Quinet și-a reluat cursurile la Collège de France. După trei luni, la 20 iunie, el s-a întâlnit cu o delegație a studenților care și-au manifestat adeziunea la idealurile transmise de profesor. În răspunsul său, Edgar Quinet a îndemnat tineretul la acțiune împotriva situației politice din Franța. Printre auditorii pasionați ai cursurilor predate de Edgar Quinet și Jules Michelet la Collège de France se număra și tânăra moldoveancă Hermiona Asachi, fiica poetului Gheorghe Asachi.
Împreună cu alți doi profesori celebri de la Collège de France din acea perioadă și anume Jules Michelet (titularul catedrei de Istorie și morală) și Adam Mickiewicz (poetul polonez exilat, titularul catedrei de Literaturi slave), Edgar Quinet a întregit o ilustră triadă, supranumită de contemporani „cele trei catedre de democrație”, care a avut o influență semnificativă asupra efervescenței revoluționare premergătoare Revoluției de la 1848. În 1845, în semn de protest față de suspendarea cursului lui Adam Mickiewicz, tineretul studențesc scoate o medalie cu efigiile celor trei profesori democrați (Michelet, Quinet și Mickiewicz) și organizează o nouă manifestație de simpatie în favoarea acestora. O altă manifestație de acest gen are loc și la 17 ianuarie 1847, acasă la Edgar Quinet, organizată de această dată de studenții români din Paris.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XXXIX.
Cetățeanul și omul politic 270px|thumb|Edgar Quinet În iulie 1846, la insistențele lui Alexandre Auguste Ledru-Rollin (deputat republican și unul dintre liderii opoziției), Edgar Quinet își depune candidatura la Bourg-en-Bresse și reușește să fie ales deputat. În această nouă calitate, a continuat să militeze de pe băncile stângii republicane pentru abolirea monarhiei și instaurarea unei democrații parlamentare. Așa cum constata primul său biograf, , „în cazul lui Quinet totdeauna actele au răspuns cuvintelor”, observând că nu există nicio contradicție între erudit și omul de acțiune.Chassin, Edgar Quinet: sa vie et son œuvre, p. 64.
La 22 februarie 1848 în Paris izbucnește revoluția care pune capăt „Monarhiei din iulie”. Garda națională trece de partea insurgenților. Edgar Quinet s-a numărat printre cei care au pătruns cu arma în mână în Palatul Tuileries în noaptea de 23 spre 24 februarie. Regele Ludovic-Filip abdică, iar guvernul provizoriu proclamă instaurarea celei de-A Doua Republici Franceze. Edgar Quinet este numit colonel în Garda națională.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XL.
Edgar Quinet își depune candidatura pentru Assemblée Nationale (Adunarea Națională), în departamentul Ain, fiind ales la 28 aprilie 1848. În iunie 1848, când trupele generalului trag în muncitorii revoltați în urma desființării Atelierelor naționale, Quinet își asumă rolul de mediator între guvernul provizoriu și mase.Chassin, Edgar Quinet: sa vie et son œuvre, p. 67.. Protestează împotriva alegerii lui Louis-Napoléon Bonaparte ca președinte al celei de-a Doua Republici Franceze. Tot în 1848, spre sfârșitul anului, îi apare prima parte a celebrei sale lucrări Les Révolutions d’Italie („Revoluțiile din Italia”). În februarie 1850 publică broșura L’État de siège („Stare de asediu”), un violent pamflet politic împotriva măsurilor represive luate de guvern împotriva muncitorilor din regiunea lioneză și în care analizează în mod obiectiv motivele situației economice mizere în care se zbăteau aceștia.Chassin, Edgar Quinet: sa vie et son œuvre, p. 68. Tot în februarie 1850 ține un discurs în plenul Adunării Naționale, în legătură cu proiectul de lege privind instrucția publică. În acest discurs, tipărit ulterior cu titlul L’Enseignement du peuple, Edgar Quinet apără și dezvoltă principiul laicității învățământului public; discursul respectiv este considerat a fi una din sursele legii educației publice, adoptată mai târziu, în timpul celei de-a Treia Republici Franceze.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XLI.
La 11 martie 1851 a murit Wilhelminna (Minna) More, prima soție a lui Edgar Quinet. Discursul funebru a fost rostit de prietenul și colegul acestuia, Jules Michelet.Opere alese (vol. 1, prefața, 1983), p. XLII.
Edgar Quinet publică în prima jumătate a anului 1851 broșura La Révision („Revizuirea”), în care atrage atenția opiniei publice asupra pericolului pentru republică a intențiilor dictatoriale în creștere ale lui Louis-Napoléon Bonaparte.