Walter Michael Klepper sau Walter Mihai Klepper (n. 27 iulie 1929, Lugoj – d. 9 august 2008, Geinsheim am Rhein/Trebur, Landul Hessen, Germania) a fost un compozitor român de etnie germană.
Biografie
Walter Michael Klepper s-a născut în Lugoj ca fiul unui tâmplar. A urmat școala generală germană și gimnaziul din Lugoj, unde s-a remarcat deja pe plan muzical prin faptul că a condus corul școlar. După desființarea școlilor germane la sfârșitul războiului s-a mutat la școala technică de siderurgie din Reșița, pe care a terminat-o ca strungar.
A urmat paralel cu școala tehnică cursurile școlii de muzică din Reșița (vioară, pian și teorie muzicală) și a avut apariții în public ca dirijor de orchestră. După o scurtă perioadă de timp în care a fost tehnician și dirijorul unui cor în Reșița, s-a mutat la București unde a urmat cursuri la conservatorul „Ciprian Porumbescu” (compoziție cu Marțian Negrea). În această perioadă are și primele succese cu Simfonia nr.1 și o sonată pentru pian. În perioada după studii devine director artistic al orchestrei de film din București.
Din 1960 este membru în Uniunea Compozitorilor din România. În perioada 1962-1972 a activat ca compozitor liber profesionist, profesor de pian și șef al unei orchestre de cameră. A fost docent pentru formă muzicală și orchestrație la conservatorul din București unde a condus în perioada 1968-1970 și studioul de muzică al conservatorului. În 1970 s-a mutat la Brașov unde a fost timp de doi ani docent la Facultatea de Muzică a Universității din Brașov. A fost mai apoi pentru un scurt timp director artistic la Opera de Stat din București în timpul când aceasta era condusă de scriitorul Mircea Horia Simionescu.
În 1983 a emigrat în Republica Federală Germania unde lucrat ca dirijor de cor în diferite localități din zona Rhein-Main. A continuat activitatea de compozitor axată acum mai ales pe muzică corală.
În ultimii ani a fost invitat de către postul de radio din Reșița să prezinte o serie de emisiuni pe teme de muzică cultă, emisiuni care au avut succes de-a lungul mai multori ani. A lucrat și la un manuscris despre această serie de emisiuni care se așteaptă să apară postum sub forma unei cărți.
În 1977 a primit premiul Uniunii Compozitorilor din România pentru Simfonia nr.2.
Lucrări
Simfonia nr.1 Op.1, 1958 cantată pentru solist. cor mixt și orchestră Op.2, 1959 Impresii din Reșița, triptic simfonic Op.3, 1962 divertimento pentru coarde și percuție Op.4, 1963 duosonată pentru violă și flaut Op.5, 1963 cantată pentru solist, cor mixt și orchestră Op.6, 1964 trei piese pentru orgă Op.8, 1968 Remember, cantată de cameră pentru soprană și orchestră de cameră după o poezie de Ana Blandiana Op. 9, 1969 sonată pentru vioară și pian Op.12, 1973 Simfonia nr.2 Op.13, 1974 sonată pentru violoncel și pian Op.16, 1979 cvintet pentru instrumente de suflat Op.19, 1985 sonată pentru pian Op.20, 1956 (prelucrată în 1986)
Klepper a mai scris muzică pentru scenă , muzică de film, și un număr mare de lucrări pentru cor.
Piese publicate
Partituri Simfonia nr.1, Editura Muzicală, București, 1965 Simfonia nr.2, Editura Muzicală, București, 1978 Concertino pentru suflători, pian și baterie, Editura Muzicală, București, 1977 Sonată pentru violă și flaut, Editura Muzicală, București, 1969 Sonatină pentru vioară și pian, Editura Muzicală, București, 1980
Lucrări pentru cor de bărbați, cor de femei, cor mixt, cor de copii ș.a. în editură proprie
Discografie Simfonia nr.1 și „Impresii din Reșița”, triptic simfonic, Electrecord, ST-ECE01502 „Lob Gott, mein Harfenspiel“, Anthologie Ostdeutscher Musik (Antologie de muzică germană din est), deutsche harmonia mundi "Mein Heimatland", Banaterland, edition-musik-suedost, EMSO 2006
Radio
Înregistrări radio toate piesele compuse până în 1983 în archiva postului Radio București Concertino für Bläser, Klavier und Schlagzeug (Concertino pentru suflători, pian și baterie), înregistrat la Bayerischer Rundfunk München, 1999
Emisiuni radio Serie de emisiuni "Tainele muzicii clasice", difuzate de Radio Reșița
Bibliografie Vom Hochofen zur Musik, Walter Michael Klepper zum 70. Geburtstag", în Der Donauschwabe Aalen 12 septembrie 1999, Banater Post München 11 mai 1999 Erstaufführung in München. Der Lugoscher Vidu-Chor präsentiert Walter Michael Klappers Lenau-Vertonung în Der Donauschwabe Aalen 2001, Banater Post München 2001 Die verbindende Kraft der Banater Chormusik - Der Komponist W. M. Klepper, în Banater Post, 11 mai 2005 Und seine Musik lebt fort, Zum Tode des Banater Komponisten Walter Michael Klepper (1929-2008), în: Allgemeine Deutsche Zeitung (ADZ) București, 29 august 2008 Frank Paul, Kurzgefasstes Tonkünstler Lexikon, Fortgeführt von Burchard Bulling, Florian Noetzel, Helmut Rösner. 2.Teil: Ergänzungen und Erweiterungen seit 1937, Wilhelmshaven: Heinrichshofen, 1974 Bull, Storm: Index to biographies of contemporary composers, Vol. II, Metuchen, N.J.: Scarecrow Press, 1974, pagina 567. Lexikon, Muzicieni români București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1970 Scurtulescu, Dan, Mic concert pentru suflători, pian și baterie de M. Klepper, Muzica nr.10, București 1966, p. 20-22. Cosma, Viorel, Compozitori și muzicologi români: mic lexicon sub redacția lui Viorel Cosma, București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., 1965, p. 386. Beckmann, Klaus, Repertorium Orgelmusik 1. Orgel solo Komponisten - Werke - Editionen 1150-2000. 57 Länder - Eine Auswahl., 3. Auflage von 2001, p. 831, Schott Music Int. ISBN 3-7957-0500-2
Legături externe Articolele biografice din "Banater Post" München și "Der Donauschwabe" Aalen Articol Und seine Musik lebt fort în Allgemeine Deutsche Zeitung (ADZ) București, 29 august 2008
Categorie:Nașteri în 1929 Categorie:Decese în 2008 Categorie:Compozitori români Categorie:Compozitori germani Categorie:Șvabi bănățeni