Ștefan Lupașcu

Ștefan Lupașcu (, ) a fost un filosof francez de origine română.

Viața și cariera Se naște la 11 august 1900 în București. Provine dintr-o familie de boieri moldoveni, tatăl său fiind politician și avocat.

În 1916 ajunge în Franța, unde va trăi până la sfârșitul zilelor sale. Studiază la Lycée Buffon, Paris. În 1920 își susține bacalaureatul.

Între anii 1924-1927, studiază filosofia, biologia și fizica (cu Louis de Broglie) la Sorbona, unde se și licențiază în 1928. În 1926 publică la Paris primul și singurul său volum de poezii - Dehors....

Se căsătorește, la Paris, cu Georgette Ghica, în 1929.

În 1935 publică prima sa opera filosofică, teza de doctorat intitulată Du devenir logique et de l’affectivité, susținută la Sorbona, sub conducerea lui Abel Rey. Teza este publicată în două volume: Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit și Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance. Publică, în același an, o teză complementară - La physique macroscopique et sa portée philosophique.Avram, Sorin; Bădescu, Emanuel; Român, Cristian (2017). 100 de inovatori români. Institutul Cultural Român. p. 152.

Se căsătorește a doua oară, cu Yvonne Bosc (1937).

În 1940 publică în România Experiența microfizică și gândirea umană, la [Fundația Regală pentru Literatură și Artă Carol al II-lea]. Cartea este tradusă în ediție franceză sub titlul L'expérience microphysique et la pensée humaine (P.U.F., Paris, 1941).

În 1944, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, încearcă, fără succes, să îl scoată pe prietenul său, poetul Benjamin Fondane, din lagărul de concentrare de la Drancy. Poetul este însă deportat la Auschwitz, unde va muri executat în camera de gazare.

După război, în 1946, Ștefan Lupașcu este numit cercetător la C.N.R.S. (Centre National de la Recherche Scientifique), la secțiunea epistemologie. În 1947 îi apare volumul Logique et contradiction.

În 1951 publică Le principe d'antagonisme et la logique de l'énergie - Prolégomènes à une science de la contradiction. În paginile acestei cărți își enunță pentru prima dată principiul antagonismului, pe bazele căruia fundamentează o logică non-aristotelică (a terțului inclus).

În 1952, candidează, fără succes, la Collège de France.

În 1953 primește titlul de Ofițer al Academiei Naționale de Educație.

În 1960 apare Les trois matières, carte prin intermediul căreia Lupașcu se face cunoscut și apreciat pe plan internațional. Începe procesul de traducere a operei sale în diferite limbi (spaniolă, germană, italiană, portugheză, română). Acestei cărți îi urmează: L'énergie et la matière vivante (1962); Science et art abstrait (1963); La tragédie de l'énergie (1970); Qu'est-ce qu'une structure ? (1971); Du rêve, de la mathématique et de la mort (1971); L'énergie et la matière psychique (1974);

Opera sa a fost admirată de-a lungul timpului de către diferiți oameni de știință, filosofi, poeți, pictori, teologi, printre care se numără: Bernard d'Espagnat, Basarab Nicolescu, Edgar Morin, Gilbert Durand, Georges Mathieu, Salvador Dali, Michel Camus, Thierry Magnin, etc.

În 1976, i se gravează o medalie de către James Guitet (Club Français de la Médaille), pe o față aflându-se efigia lui Ștefan Lupașcu, iar pe cealaltă față formulele fundamentale ale logicii terțului inclus.

Îi apar Psychisme et sociologie (1978) și L'univers psychique (1979).

În 1984 primește premiul Academiei Americane de Arte și Științe.

În 1986 publică ultima sa carte, L'homme et ses trois éthiques, în colaborare cu Solange de Mailly-Nesle și Basarab Nicolescu.

În 1987 devine membru fondator al Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires (C.I.R.E.T.).

Moare la 7 octombrie 1988.

Activitatea jurnalistică În timpul vieții a fost redactor la revista Revue philosophique din Paris; membru al comitetului de redacție al revistei Ring des Arts (Cercul de Artă Contemporană, Zürich), apoi membru consiliului de redacție al revistei 3e Millénaire.

Opera Lucrări publicate Dehors…, poezii, Stock, Paris, 1926 Du devenir logique et de l’affectivité (teză de doctorat în 2 volume), Vrin, Paris, 1935: vol. I - Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit vol. II - Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance La physique macroscopique et sa portée philosophique, Vrin, Paris, 1935 Experiența microfizică și gândirea umană, Fundația Regală pentru Literatură și Artă Carol al II-lea, 1940 Logique et contradiction, P.U.F., Paris, 1947 Le principe d'antagonisme et la logique de l'énergie - Prolégomènes à une science de la contradiction, Coll. „Actualités scientifiques et industrielles”, n° 1133, Paris, 1951 Les trois matières, Julliard, Paris, 1960 L'énergie et la matière vivante, Julliard, Paris, 1962 Science et art abstrait, Julliard, Paris, 1963 La tragédie de l'énergie, Casterman, Paris, 1970 Qu'est-ce qu'une structure ?, Christian Bourgois, Paris, 1971 Du rêve, de la mathématique et de la mort, Christian Bourgois, Paris, 1971 L'énergie et la matière psychique, Julliard, Paris, 1974 Psychisme et sociologie, Casterman, Paris, 1978 L'univers psychique, Paris, Denoël-Gonthier, Coll. „Médiations”, 1979 La topologie énergétique, în Pensées hors du Rond, La Liberté de l’esprit, 12:13-30, Paris, Hachette, 1986 L'homme et ses trois éthiques, în colaborare cu Solange de Mailly-Nesle și Basarab Nicolescu Coll. „L'esprit et la matière”, Le Rocher, Paris, 1986

Concepția filosofică Fundamentele științifice ale discursului lupascian sunt: principiul al doilea al termodinamicii, teoria relativității, teorema lui Zermelo, unele aspecte teoretice ale mecanicii cuantice: cuanta de energie a lui Max Planck, descoperirea naturii corpuscular-ondulatorii a luminii (Einstein), principiul de nedeterminare (Werner Heisenberg), principiul complementarității (Niels Bohr), principiul de excluziune (Wolfgang Pauli), descoperirea spinului particulelor - J. Uhlenbeck și S. Goudsmidt, descoperirea pozitronului (Paul Dirac) ș.a. Aceste descoperiri sunt grăitoare din punctul de vedere al substanțialității discursului lupascian, deoarece ele înfățișează multitudinea de forme prin care devine vizibil dualismul experienței microfizice, pe baza căruia se valorifică noua semnificație a conceptului de contradicție[În înțelesul lupascian, sensul contradicției diferă de cel pe care i-l acordă logica formală. Pentru el contradicția nu are loc numai între propoziții, ci în întregul spectru al gândirii și al realității. În afară de asta, Lupașcu pretinde nu să înregistreze în fapt contradicția, ci să-i observe natura și modalitatea de funcționare].

Pe deplin conștient de faptul că, în lumina noilor descoperiri științifice, procesul cunoașterii trebuie refondat din punct de vedere logic și epistemologic, Lupașcu lansează ipoteza unei validări și valorizări a naturii contradicției, acordându-i acesteia rolul de factor euristic cu mare putere predictivă în domeniul cunoașterii științifice. Iar acest lucru nu îl putea realiza decât dacă își asuma riscul de-a relaxa fundamentarea filosofică absolutistă a logicii aristotelice. În acest sens, edificiul teoretic lupascian poate fi considerat ca un răspuns la următoarea întrebare: „ce se va întâmpla dacă se neagă caracterul absolut al principiului non-contradicției, dacă se introduce contradicția, o contradicție ireductibilă în structura, funcțiile și operațiile înseși ale logicii?”[Ștefan Lupașcu, Principiul antagonismului și logica energiei, Iași, Editura „Ștefan Lupașcu”, 2000, p. 5.html Ștefan Lupașcu, Principiul antagonismului și logica energiei, Iași, Editura „Ștefan Lupașcu”, 2000, p. 5].

În viziunea tradițională, contradicția semnala o situație anormală în cadrul unei teorii, anomalie asociată cu un impediment în aflarea legilor exacte ale naturii și care, în consecință, trebuia numaidecât să fie înlăturat. Lupașcu se distinge net de această atitudine, valorizând contradicția, din punct de vedere logic și epistemologic, ca pe un dat intrinsec oricărei achizitii științifice și ca pe un factor propulsor în progresul cunoașterii. În limitele acestor considerații, logica revendicată de Lupașcu este definită ca: „știința primă a dinamismelor contradictorii din orice experiență” [Stéphane Lupasco, Logique et contradiction, 1947, p. 231. apud Petru Ioan, Ștefan Lupașcu și cele trei logici ale sale, Iași, Editura „Ștefan Lupașcu”, 2000, p. 22.html Petru Ioan, Ștefan Lupașcu și cele trei logici ale sale, Iași, Editura „Ștefan Lupașcu”, 2000, p. 22], ceea ce implică urmări notabile în problema cunoașterii. Logica cunoașterii sau experiența științifică se constituie în urma unor observații capitale:

i) Operatorul și operatul logice sunt actualizarea și virtualizarea (potențializarea) valorilor logice. Valorile logice sunt văzute prin prisma operației de actualizare care afectează direct „operatul” sau valoarea potențializată.

ii) Subiectul și obiectul sunt produse funcționale ale operației logice. Noțiunile de subiect și obiect nu preced și nu condiționează procesele de actualizare și virtualizare, ci sunt derivate ale lor. Subiectivizarea rezultă din actualizare, în timp ce obiectivizarea rezultă din virtualizare. Ceea ce se subiectivizează actualizându-se, respectiv ceea ce se obiectivizează virtualizându-se sunt identitatea sau afirmația identificatoare ori diversitatea sau negația diversificatoare. Valorile logice au deci, proprietățile constitutive ale actualizării, potențializării, subiectivizării și obiectivizării, subiectul și obiectul dovedindu-se a fi funcții ale operațiilor.

iii) Cunoașterea și necunoașterea, realul și irealul sunt fenomene funcționale ale operației logice. Orice proces de cunoaștere al unui anumit obiect presupune dispariția din conștiința subiectului cunoscător a cunoașterii de sine: „Consacrat în întregime observației cutărui eveniment [...], pe masură ce observația mă acaparează, dispar ca observator”[Stéphane Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului, București, Editura Politică, 1982, p. 200.html Stéphane Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului, București, Editura Politică, 1982, p. 200] în consecință, în orice proces cognitiv există un subiect al necunoașterii și un obiect al cunoașterii. Experiența logică se caracterizează astfel prin intermediul a două tipuri de logică: cea subconștientă, activă, a actualizărilor și subiectivizărilor, a subiectelor și cea conștientă, pasivă, a virtualizărilor, a obiectivizărilor sau a obiectelor. În cadrul acestui demers, noțiunea de realitate semnifică obiectivitatea unui dat, iar cea de irealitate exprimă subiectivitatea sa.

Acestea sunt principalele idei care au anticipat metoda gnoseologică și epistemologică edificată de Lupașcu, menită să confirme valabilitatea unei abordări non-identitare și contradictoriale asupra realității. Metoda pe care Lupașcu și-a întemeiat întreaga construcție filosofică constă în formularea unui postulat și a unui principiu pe baza cărora se fundamentează un limbaj axiomatizat, o logică ce nu mai ține cont, cel puțin în aparență, de principiile logicii aristotelice. Logica lui Lupașcu definește natura energiei și comportă trei orientări principale valabile atât în cadrul elementelor cât și în cele ale operațiilor logice. Prin intermediul acestei logici, Lupașcu își revendică dreptul de-a relativiza non-contradicția afirmând că tertium non datur (excluderea terțului) trebuie să fie înlocuit cu tertium datur (includerea terțului).