O bulă economică (numită și bulă speculativă sau bulă financiară) este o perioadă în care depășesc cu mult , adică valoarea justificată de fundamentele economice pe termen lung. Bulele pot fi cauzate de proiecții excesiv de optimiste privind amploarea și sustenabilitatea creșterii (de exemplu bula dot-com) și/sau de convingerea că valoarea intrinsecă nu mai este relevantă în luarea deciziilor de investiții (de exemplu tulipomania). Ele au apărut în majoritatea claselor de active, inclusiv acțiuni (de exemplu ), mărfuri (de exemplu ), imobiliare (de exemplu ) și chiar active mai atipice (de exemplu ). Bulele se formează, de regulă, ca urmare a excesului de lichiditate pe piețe și/sau a schimbării psihologiei investitorilor. Bulele mari, care implică mai multe clase de active (de exemplu și ), sunt adesea atribuite lichidității generate de băncile centrale (de exemplu utilizarea excesivă a conceptului ).
În etapele timpurii ale unei bule, mulți investitori nu o recunosc ca atare. Ei observă creșterea prețurilor și consideră adesea că aceasta este justificată. Prin urmare, bulele sunt identificate în mod concludent, de regulă, doar retrospectiv, după ce au „explodat” și prețurile s-au prăbușit.
Spargerea unei bule este, de obicei, urmată de o scădere rapidă a prețurilor, care poate duce la pierderi financiare semnificative și la perturbări economice mai ample.
Originea termenului
Termenul „bulă”, cu referire la o criză financiară, își are originea în britanică din perioada 1711–1720 și se referea inițial la companiile în sine și la acțiunile lor supraevaluate, mai degrabă decât la criză ca fenomen general. Aceasta a fost una dintre primele crize financiare moderne; alte episoade similare erau denumite „manii”, ca în cazul tulipomaniei neerlandeze. Metafora sugera că prețurile acțiunilor erau umflate și fragile — susținute mai degrabă de entuziasm speculativ decât de fundamente economice solide — și, prin urmare, vulnerabile la o prăbușire bruscă, așa cum s-a și întâmplat.
Unii comentatori ulteriori au extins metafora pentru a sublinia caracterul aparent brusc al prăbușirii, sugerând că bulele economice se încheie „dintr-odată și fără semne prealabile”, la fel ca bulele reale atunci când se sparg,citat din sau The One-Hoss Shay, de Oliver Wendell Holmes Sr. deși teoriile crizelor financiare, precum și , indică mai degrabă că bulele se sparg progresiv, cele mai vulnerabile (cele mai puternic ) active cedând primele, iar apoi colapsul propagându-se în întreaga economie.
În timp, termenul a evoluat de la descrierea unor companii speculative specifice la desemnarea, în sens mai larg, a oricărei situații în care prețurile activelor se desprind de valoarea lor fundamentală.
Tipuri Există diferite tipuri de bule, însă economiștii sunt interesați în principal de două tipuri majore: bula acțiunilor și bula datoriei.
Bula acțiunilor O bulă a acțiunilor este caracterizată de investiții în active reale sau tangibile și de o cerere nesustenabilă menită să satisfacă o piață aflată într-o fază de expansiune accentuată. Aceste tipuri de bule sunt asociate, de regulă, cu lichiditate abundentă, existența unor active reale și apariția unor inovații care sporesc încrederea investitorilor. Injectarea de fonduri în ciclul economic poate accelera procesul de inovare și poate stimula o creștere mai rapidă a productivității. Exemple de bule ale acțiunilor includ tulipomania, , bula dot-com și .
Bula datoriei O bulă a datoriei este caracterizată prin investiții intangibile sau bazate pe credit, cu o capacitate redusă de a susține o cerere în creștere pe o piață limitată sau artificial stimulată. Aceste bule nu sunt susținute de active reale și se bazează pe creditare riscantă și speculativă, în speranța obținerii unui profit sau a unei aparente siguranțe financiare. Astfel de bule se încheie, de regulă, prin , provocând retrageri masive de depozite bancare sau o atunci când guvernul nu mai poate menține moneda fiduciară. Exemple includ bula pieței bursiere din perioada (care a contribuit la marea criză economică) și (care a contribuit la Marea Recesiune).
În practică, multe bule combină elemente atât ale bulelor de acțiuni, cât și ale bulelor datoriei, începând adesea cu oportunități reale de investiții și fiind ulterior amplificate de creditul excesiv.
Bulele datoriei tind să aibă consecințe economice mai severe și mai sistemice decât bulele acțiunilor, deoarece afectează direct sistemul bancar și financiar.
Impact Impactul bulelor economice este dezbătut atât în interiorul, cât și între diferitele ; în general, acestea nu sunt considerate benefice, însă gradul de nocivitate al formării și spargerii lor rămâne discutat.
În cadrul , mulți economiști consideră că bulele nu pot fi identificate din timp cu precizie, nu pot fi prevenite eficient și că încercările de a „sparge” deliberat o bulă pot declanșa o criză financiară. În consecință, se susține adesea că autoritățile ar trebui să aștepte spargerea bulei și să gestioneze efectele prin politică monetară și politică fiscală.
Economistul politic susține însă că bulele pot fi identificate anticipat cu un grad relativ ridicat de încredere.Robert E. Wright, Fubarnomics: A Lighthearted, Serious Look at America's Economic Ills (Buffalo, N.Y.: Prometheus, 2010), pp. 51–52.
În plus, prăbușirea care urmează, de regulă, unei bule economice poate distruge o cantitate mare de avere și poate provoca stagnare economică prelungită; această perspectivă este asociată în special cu teoria a lui Irving Fisher și este dezvoltată în cadrul .
O perioadă îndelungată de prime de risc scăzute poate prelungi declinul cauzat de deflația prețurilor activelor, așa cum s-a întâmplat în timpul Marii Crize Economice din anii 1930 pentru o mare parte a lumii și în anii 1990 în . Nu doar consecințele imediate ale unei prăbușiri pot devasta economia unei națiuni, ci efectele pot depăși și granițele acesteia.
Efectul asupra cheltuielilor Un alt aspect important al bulelor economice este impactul lor asupra obiceiurilor de consum. Participanții la piață care dețin active supraevaluate tind să cheltuiască mai mult deoarece „se simt” mai bogați (așa-numitul ). Mulți observatori citează piața imobiliară din Regatul Unit, Australia, Noua Zeelandă, Spania și din unele regiuni ale Statelor Unite ca exemple ale acestui efect. Când bula se sparge inevitabil, cei care rămân cu aceste active supraevaluate experimentează, de obicei, o diminuare a percepției asupra averii și tind să reducă cheltuielile discreționare, încetinind creșterea economică sau, în cazuri mai grave, accentuând recesiunea.
Într-o economie cu bancă centrală, aceasta poate încerca să monitorizeze creșterea prețurilor activelor și să adopte măsuri pentru a limita nivelurile ridicate de activitate speculativă pe piețele financiare. De regulă, acest lucru se realizează prin majorarea ratei dobânzii (adică a costului împrumutului). Istoric, aceasta nu este singura abordare adoptată de băncile centrale; s-a argumentat că acestea ar trebui să nu intervină și să lase bula, dacă este într-adevăr una, să își urmeze cursul.
Unii economiști susțin că, în ciuda riscurilor, bulele pot stimula temporar investițiile și inovarea, lăsând în urmă beneficii economice durabile după spargere.
În economie Investitorul George Soros, influențat de ideile formulate de mentorul său, Karl Popper (1957), a fost un susținător activ al relevanței reflexivității în economie, prezentând-o public pentru prima dată în cartea sa din 1987, The Alchemy of Finance.The Alchemy of Finance: Reading the Mind of the Market (1987) de George Soros, pp. 27–45 El consideră că aplicarea acestui principiu asupra comportamentului piețelor a reprezentat un factor major în succesul carierei sale financiare.
Reflexivitatea este incompatibilă cu , care presupune că piețele tind spre echilibru și că fluctuațiile în afara echilibrului reprezintă doar zgomot aleatoriu ce va fi corectat în timp. În această perspectivă, prețurile pe termen lung reflectă fundamentele economice subiacente, care nu sunt influențate de prețuri. Reflexivitatea afirmă însă că prețurile influențează în mod real fundamentele, iar aceste fundamente modificate schimbă ulterior așteptările, influențând din nou prețurile; procesul continuă într-un tipar de autoîntărire. Deoarece acest tipar este autoalimentat, piețele tind spre dezechilibru. Mai devreme sau mai târziu, ele ajung într-un punct în care sentimentul se inversează, iar așteptările negative devin autoîntăritoare în direcția descendentă, explicând astfel ciclurile tipice de boom și bust. Un exemplu invocat de Soros este caracterul al creditării, adică tendința băncilor de a relaxa standardele de creditare pentru împrumuturile imobiliare atunci când prețurile cresc și de a le înăspri atunci când prețurile scad, amplificând astfel ciclul de expansiune și contracție. El sugerează, de asemenea, că inflația prețurilor proprietăților este, în esență, un fenomen reflexiv: prețurile locuințelor sunt influențate de sumele pe care băncile sunt dispuse să le acorde pentru achiziția lor, iar aceste sume sunt determinate de estimările băncilor privind prețurile pe care proprietățile le pot atinge.
Soros a afirmat frecvent că înțelegerea principiului reflexivității i-a oferit un „avantaj” și a constituit un factor major al succesului său ca trader. Timp de decenii, principiul a fost puțin acceptat în cercurile economice dominante, însă interesul pentru acesta a crescut după criza financiară din 2008, când reviste academice, economiști și investitori au început să discute mai intens teoriile sale.Journal of Economic Methodology, Vol. 20, Issue 4, 2013: Special Issue: Reflexivity and Economics: George Soros's Theory of Reflexivity and the Methodology of Economic Science
Economistul și fostul editorialist al Financial Times, , a susținut că conceptul de reflexivitate al lui Soros este util pentru înțelegerea economiei Chinei și a modului în care guvernul chinez o gestionează.
Eugene Fama, laureat al Premiului Nobel pentru economie și adesea descris drept „părintele finanțelor moderne”, și-a exprimat scepticismul față de ideea că bulele economice pot fi identificate. El susține că, pentru ca un fenomen să fie considerat o bulă, finalul său ar trebui anticipat în timp real, nu doar identificat retrospectiv, și că retorica convențională despre bule nu oferă propoziții testabile și nici metode clare de măsurare.
Conceptul de reflexivitate este frecvent utilizat pentru a explica formarea și prăbușirea bulelor economice.
Relevanța reflexivității în economie rămâne dezbătută, neexistând un consens în teoria economică mainstream.
Cauze S-a sugerat că bulele pot fi raționale, intrinseci și contagioase. Până în prezent, nu există o teorie unanim acceptată care să explice apariția lor. Modelele recente bazate pe agenți, generate pe calculator, sugerează că gradul excesiv de levier financiar ar putea fi un factor-cheie în apariția bulelor financiare.
În mod surprinzător pentru unii cercetători, bulele apar chiar și în piețe experimentale foarte predictibile, unde incertitudinea este eliminată, iar participanții la piață ar trebui să poată calcula valoarea intrinsecă a activelor doar examinând fluxul anticipat de dividende. Cu toate acestea, bulele au fost observate în mod repetat în piețele experimentale, inclusiv atunci când participanții sunt studenți la afaceri, manageri sau traderi profesioniști. Bulele experimentale s-au dovedit robuste într-o varietate de condiții, inclusiv vânzarea în lipsă, cumpărarea în marjă și tranzacționarea pe baza informațiilor privilegiate.