FC Farul Constanța 1920, cunoscut sub numele de Farul Constanța, pe scurt Farul, a fost un club de fotbal din Constanța, România.
Înființată în 1920 sub numele de SPM Constanța, echipa a petrecut peste 40 de sezoane în prima ligă, cea mai înaltă poziție pe care a obținut-o fiind locul patru în trei ocazii. De asemenea, a jucat o finală a Cupei României în 2005, pe care a pierdut-o cu 1-0 în fața echipei Dinamo București. Farul a produs mai mulți jucători talentați, cel mai notabil dintre ei fiind Gheorghe Hagi, golgheterul echipei naționale a României.
Pe 22 septembrie 2016, din cauza datoriilor financiare, Farul Constanța a fost declarată în faliment, după 67 de ani de activitate. În același an, suporterii clubului au înființat o nouă echipă pentru a continua tradiția vechiului club. Inițial finanțat atât din cotizările suporterilor, clubul a fost preluat în 2018 de fostul fotbalist Ciprian Marica, care a achiziționat și brandul Farul la licitarea bunurilor societății falimentare.
Culorile tradiționale ale clubului erau alb și albastru, Marinarii disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Gheorghe Hagi.
Istoric PerioadaNume1920–1945SPM Constanța1946–1949PCA Constanța1949–1953Locomotiva PCA Constanța1953–1958Locomotiva Constanța1958–1972Farul Constanța1972–1988FC Constanța1988–2016Farul Constanța Primii ani (1920-1949) Clubul a fost fondat în 1920 sub numele de SPM Constanța (Serviciul Porturi Maritime), și cu acest nume a jucat până în 1945. În sezonul 1945-46, primul după război, Desrobirea Constanța a devenit campioană districtuală și a promovat în Divizia B. Echipa muncitorilor docheri, Desrobirea, ocupă locul cinci în primul an. În anul următor, se clasează pe primul loc, iar în 1948 participă la barajul pentru promovarea în Divizia A, pe care îl ratează. Între timp, SPM Constanța din sezonul 1945-1946 a fost redenumit în PCA Constanța (Porturi Comunicații Ape).
Ascensiunea (1949-1960) Istoria modernă a clubului de fotbal din Constanța a început în cele din urmă în 1949, când cele două echipe ale orașului, Dezrobirea Constanța și PCA Constanța, au fuzionat, formând un nou club numit Locomotiva PCA. Noul club a fost înregistrat în play-off-ul de promovare pentru Divizia B, alături de alți patru campioni regionali: Metalul 1 Mai Ploiești, Dinamo Oltenița, Progresul CPCS București și Bucegi Câmpulung Pitești. Constănțenii au terminat pe primul loc în grupă și au fost promovați în liga a doua.
În 1953, Locomotiva PCA Constanța a fost redenumită pur și simplu ca Locomotiva Constanța. Un an mai târziu, la sfârșitul sezonului 1954, Locomotiva Constanța a obținut prima promovare în Divizia A. Echipa s-a clasat pe locul 1 în seria a treia a Diviziei B, cu trei puncte mai mult decât locul 2, Dinamo Bacău. După ultimul joc, o victorie în deplasare cu 1-0 împotriva lui Dinamo Bârlad, jucătorii au fost întâmpinați în vechea gară a Constanței de către o mulțime mare care venise să sărbătorească promovarea. Jucătorii care au obținut performanța cu Locomotiva au fost următorii: Nebela, Doicescu, Zlotea, Mark, Tatomir, Jarnea (Bedivan, Manta), Vultur, Neli Ispas, Gogu Cojocaru, Sever, Cristof, Bobi Georgescu, Gigi Datcu, Linzoiu, Keszkei ; antrenat de Ion Troancă.
În primăvara anului 1955, Locomotiva și-a început primul sezon în prima ligă. Echipa a fost întărită cu jucători de la Politehnica Timișoara, CFR București și Flamura Roșie Arad, și a avut un nou antrenor în persoana lui Eugen Mladin. Primul meci al „Marinarilor” s-a jucat la București împotriva viitorului campion, Dinamo București. Gogu Cojocaru a deschis scorul și a devenit primul marcator al echipei în prima ligă, dar meciul a fost pierdut cu 1-4. La sfârșitul sezonului, Locomotiva a terminat pe locul 12 din 13 și a retrogradat în Divizia B. În același sezon a fost inaugurat Stadionul Gheorghe Hagi (numit în acel moment Stadionul 1 Mai). Meciul de debut a fost un meci din etapa a IV-a între Locomotiva și campioana en-titre, Flamura Roșie Arad. Meciul a fost jucat pe 23 martie 1955 și a fost câștigat cu 1-0 de gazde după un gol marcat cu un șut de la 40 de metri de Manole.
Locomotiva a terminat sezonul 1956 al Diviziei B pe locul 6, apoi pe poziția a treia la sfârșitul anului 1957. Revenirea la un format de toamnă-primăvară la începutul sezonului 1957-1958 și redenumirea echipei în Farul Constanța aduseseră noroc „Marinarilor”, care au câștigat liga a doua și s-au întors pe prima scenă a fotbalului românesc. După un prim sezon dur în care clubul a terminat chiar deasupra pozițiilor de retrogradare, Farul a făcut cel mai bun sezon până în acel moment și a terminat pe locul 4 la sfârșitul ediției 1959–60. Echipa utilizată era compusă din: Horia Ghibănescu, Nicolae Botescu, Grigore Ciuncan, Lucrețiu Florescu, Gheorghe Corneanu, Gheorghe Toma, Petre Comăniță, Mircea Bibere, Eugen Pană, Gheorghe Datcu, Vasile Stancu, Constantin Moroianu, Ion Ciosescu, Paul Niculescu, Dumitru Sever, Iacob Olaru, Ștefan Nunu - jucători; Iosif Lengheriu - antrenor principal; Foti Foti - Președinte.
Debutul European și Internațional (1960-1967)
Anii 1960 au început cu „Rechinii” pe prima scenă de fotbal din țară. Datorită eșecului noilor veniți Brânzei, Stancu și Vasilescu de a se integra în echipă, la sfârșitul sezonului 1960–61, Farul a terminat pe locul 13 și a fost retrogradată alături de CSMS Iași și Corvinul Hunedoara. Motivați de o nouă prezență în prima ligă, Constanțenii nu au rămas mult în Divizia B și la sfârșitul sezonului 1961–62, au promovat înapoi în prima ligă, după ce au terminat pe primul loc. Tot în acel sezon, Farul a obținut primul său titlu național de fotbal, prin câștigarea campionatului U-19. În anul următor,„Marinarii” au avut un sezon foarte bun și au reușit să încheie prima parte a sezonului ca lideri ai Diviziei A. Cea de-a doua parte nu a fost la fel de bună ca prima și au pierdut câteva poziții, clasându-se pe locul cinci la sfârșitul campionatului. Tot în sezonul 1962–63, trio-ul ofensiv, Bükössy-Ciosescu-Dinulescu, a fost remarcat reușind să înscrie 48 de goluri. Farul Constanța a câștigat al doilea titlu consecutiv în liga U-19, elevii lui Gheorghe Smărăndescu învingând Dinamo București cu scorul de 2–1, în finală.
Următoarele trei sezoane au început bine pentru Farul, dar au fost terminate pe poziții mediocre. În sezonul 1963–64, clubul de pe malul Mării Negre a terminat pe locul 8 după ce a ocupat locul 3 la sfârșitul turului, sezon în care a apărut în echipă golgheterul din toate timpurile lui Farul, Marin Tufan (62 de goluri). În anul următor, „Marinarii” au tremurat și au terminat la un singur punct deasupra primei echipe retrogradate, Minerul Baia Mare, apoi, în ediția 1965–66, Farul a ocupat doar locul 9, din 14. O performanță notabilă obținută de echipa din Constanța a fost calificarea în Cupa Balcanică din 1964–66, care a fost prima lor participare în competițiile europene. Pe 28 aprilie 1965, a fost înregistrat primul meci european al „marinarilor”, întâlnindu-i pe Spartak Plovdiv, într-un meci jucat în deplasare și încheiat nehotărât, scor 1-1. Al doilea meci disputat la Constanța două săptămâni mai târziu a fost câștigat cu 1-0 de Farul, acesta fiind primul succes european din istoria clubului. În jocul următor, „alb-albaștrii” au jucat la Skopie, împotriva lui Vardar, pe care a învins-o cu 4-0, în al doilea meci înregistrându-se o nouă victorie, de data aceasta doar cu scorul de 1-0. Apoi a venit meciul împotriva echipei grecești, Olympiacos, victoriile fiind împărțite, la Pireu, au câștigat grecii cu 1-0 și la Constanța, Farul, prin forfait, obținând astfel primul loc în grupa A. Finala competiției a fost una românească, Farul s-a întâlnit cu Rapid București, dar echipa din Constanța a pierdut la general, după o remiză, 3–3, la București și o înfrângere cu 0–2 la Constanța. O altă performanță notabilă din acel sezon a fost parcursul lung din Cupa României, unde „Rechinii” au fost eliminați în semifinale de UTA Arad (2-3).
În sezonul 1966–67, Farul a făcut din nou o impresie bună în Divizia A și a terminat pe locul 4. Echipa care a făcut acea performanță a fost formată din: Vasile Uțu, Constantin Tâlvescu, Constantin Manciu, Marin Georgescu, Constantin Koszka, Martin Graef, Suliman Etem, Cicerone Manolache, Constantin Pleșa, Dumitru Antonescu, Ilie Ologu, Marin Tufan, Constantin Iancu, Tiberiu Kallo, Ion Zamfir, Dumitru Caraman, Iosif Bükössy, Constantin Mareș, Vasile Dumbravă; Virgil Mărdărescu - antrenor principal; Foti Foti - Președinte. La sfârșitul acelui sezon, ca recompensă pentru forma arătată, Farul a intrat în primul turneu internațional, disputat în Liban, Kuweit și Siria, unde „Marinarii” au jucat 6 meciuri.
Farul, între succes și mediocritate (1967-1988)
Farul a participat în Cupa Balcanilor 1966–1967 și a căzut în grupă cu AEK Atena (locul 3 în Alpha Ethniki), Lokomotiv Sofia (locul 8 în Prima ligă bulgară) și Vardar (locul 10 în prima ligă iugoslavă). „Marinarii” au început cu două victorii consecutive la Constanța, 4-1 cu Lokomotiv Sofia și 2-0 cu Vardar Skopje. Cu toate acestea, nu au putut să-și reproducă forma bună de acasă și în meciurile din deplasare și au pierdut toate cele trei partide disputate: 0-4 cu Vardar, 0–3 cu AEK Atena și 1–5 cu Lokomotiv Sofia. În ultimul meci al grupei a făcut o remiză 1-1 cu AEK și au terminat grupa pe locul 3.
Rechinii au terminat sezonul 1967–68 pe poziția a 7-a și au participat din nou Cupa Balcanilor. În următoarele două sezoane, Farul și-a consolidat reputația ca fiind o echipă greu de învins. Au terminat pe locul 9 și au ajuns în semifinalele Cupei României 1968–69 la sfârșitul sezonului 1968–69. Acesta a fost urmat de obținerea locului 6 în ligă și ajungerea în sferturile de finală ale Cupei României în sezonul 1969–70. Începutul anilor 1970 a transformat Farul într-o echipă obișnuită din mijlocul clasamentului Diviziei A: 1970–71 - locul 11, 1971–72 - locul 11 și 1972–73 - locul 8, dar clubul a avut o reîmprospătare în vara anului 1973 când a fost redenumit în FC Constanța. Noul început a avut un efect pozitiv și echipa a terminat pe locul 4 la sfârșitul sezonului următor, calificându-se în Cupa Balcanilor din 1975.
Între 1974 și 1988, FC Constanța a avut rezultate fluctuante, oscilând între prima și a doua ligă, fiind departe de rezultatele obținute în a doua jumătate a anilor 1960 și prima jumătate a anilor 1970. După două clasări la mijlocul clasamentului, locul 10, la sfârșitul sezoanelor 1974–75 și 1975–76, FC Constanța s-a aflat la doar un pas de retrogradare, terminând sezonul 1976–77 chiar deasupra zonei retrogradării, la același număr de puncte cu prima echipă retrogradată, Rapid București. FC Constanța nu a luat în serios acest avertisment, retrogradând la sfârșitul sezonului următor după ce a terminat pe locul 16 din 18. Înapoi în Divizia B după 16 ani de absență, Constanța a terminat doar pe locul 4 în primul sezon, apoi pe locul 2 la sfârșitul sezonului 1979–80, dar departe de liderul Brașov. „Marinarii” au promovat înapoi în prima ligă la finalul sezonului 1980–81. Echipa, condusă de Emanoil Hașoti și secundul său, Petre Comăniță, i-a avut în componență pe Costaș, Stancu, Borali, Antonescu, Nistor, Caramalău, Turcu, Purcărea, Gache, Drogeanu, Livciuc, Ancuța, Buduru, Peniu, Mărculescu, Petcu, I. Moldovan și Ștefanovici. A urmat însă un nou sezon modest, încheiat pe locul 14, la doar două puncte deasupra liniei retrogradării, în ediția 1981–82, iar retrogradarea s-a produs în cele din urmă la sfârșitul sezonului 1982–83. Au urmat patru sezoane consecutive Divizia B: 1983–84 - locul 5, 1984–85 - locul 4, 1985–86 - locul 4 și 1986–87 - locul 4. Clubul a promovat în Divizia A la sfârșitul sezonului 1987–88 după ce și-a câștigat seria, fiind și redenumit ca Farul Constanța în vara anului 1988. În acest timp, în ciuda rezultatelor mai slabe, echipa de pe malul Mareii Neagre a dat câteva nume mari fotbalului românesc, precum: Gheorghe Hagi, Constantin Gache, Ștefan Petcu sau Ion Moldovan, printre alții.