O planetă minoră, sau planetă mică, este un obiect care orbitează în jurul Soarelui, dar nu răspunde criteriilor definiției unei planete în sensul Uniunii Astronomice Internaționale (care le distinge de cele 8 planete) și nu prezintă activitate cometară (fapt care le distinge de comete). Privitor la acest ultim punct, se pot nota că sunt unele obiecte referențiate în același timp drept planetă minoră și drept cometă, prin faptul că au proprietăți intermediare. Planetele minore pot fi planete pitice, asteroizi, troieni, centauri, obiecte din Centura Kuiper și alte obiecte transneptuniene. Prima planeta minoră descoperită a fost 1 Ceres în 1801. Orbitele a mai mult de 570.000 de obiecte au fost arhivate la Minor Planet Center.
thumb|250px|Imagine artistică (scara nerespectată) care ilustreză prezența unor numeroase planete minore care gravitează între Marte și Jupiter (centura principală de asteroizi). thumb|250px|433 Eros, asteroid care intersectează orbita Pământului fotografiat în 2000 de sonda NEAR Shoemaker. thumb|250px|4 Vesta, asteroid mare din centura principală. Imagine reconstituită informatic pornind de la mai multe fotografii luate de sonda Dawn, în 2011-2012. thumb|250px|486958 Arrokoth, obiect din centura Kuiper, fotografiat la 1 ianuarie 2019 de sonda New Horizons.
Urmând contextul, conceptul este uneori lărgit la alte sisteme planetare, vezi obiecte interstelare interpretate ca foste planete minore care au fost ejectate dintr-un sistem planetar.
Noțiunea de planetă minoră constituie noțiunea generică pentru a vorbi de planete pitice, asteroizi, centauri, obiecte transneptuniene, obiecte din Norul lui Oort etc. Ea întreține legături strânse cu cele de obiecte mici, de planetoid sau și de meteoroid. Frontierele dintre aceste diferite noțiuni variază urmând diferitele utilizări. A se vedea secțiunea Terminologie.
Distribuția planetelor minore în cadrul Sistemului Solar nu este omogenă și este studiată prin noțiunea de grup de planete minore. Existența acestor grupuri decurge din fenomene dinamice (actuale sau trecute) inclusiv fenomene de rezonanță cu planetele Sistemului Solar la originea zonelor de stabilitate sau, dimpotrivă, de instabilitate. Noțiunea de familie descrie, și ea, seturi de obiecte care împărtășesc proprietăți orbitale similare, dar interpretate ca rezultate din fragmentarea unui obiect anterior în urma unei coliziuni.
Minor Planet Center (MPC) este organismul oficial însărcinat de Uniunea Astronomică Internațională (UAI) să centralizeze informațiile relative la observații, să dea referințe relative la noile obiecte și să administreze denumirile or provizorii sau definitive.
La data de 18 mai 2019Listă MPC Archive Statistics / Orbits And Names consultată la 31 mai 2019., MPC recenza minore, dintre care numerotate și denumite.
Terminologie și frontiera conceptului de planetă minoră Planetă minoră / planetoid / asteroid thumb|250px|Portret al lui William Herschel care a propus din 1802 termenul de asteroid pentru a vorbi despre noua familie de obiecte începută de 1 Ceres și 2 Pallas.
Termenii asteroid, planetoid și planetă minoră sunt foarte apropiați. Ei au coabitat timp îndelungat ca diferite alternative pentru a desemna aceleași obiecte astronomice. Utilizările au u evoluat pe măsura descoperirilor care au arătat diversitatea acestor „mici planete”.
Termenul de „asteroid” a apărut la începutul secolului al XIX-lea și se referă la aspectul înstelat al asteroizilor observați cu telescopul. A rămas mult timp cel mai comun termen folosit pentru a desemna toate „planetele mici”. O utilizare din ce în ce mai frecventă urmărește să acorde acest rol termenului de „planetă minoră” și să distingă asteroizii și obiectele trans-neptuniene. (A se vedea secțiunea Asteroizi și obiecte transneptuniene).
Termenul „planetoid” a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea ca alternativă la termenul de asteroid, dar a rămas întotdeauna în utilizare mai puțin frecventă. Se folosește astăzi fie ca sinonim pentru planetă minoră, fie informal pentru a desemna planetele minore mari (cu toate acestea, această utilizare este contestată din 2006 de introducerea conceptului mai precis de planetă pitică).
Termenul „planetă minoră” este folosit de mult timp, însă a căpătat importanță mai ales după crearea, în 1947, a Centrului Planetelor Minore, organism oficial care depinde de Uniunea Astronomică Internațională. Este cel mai bine „normat” dintre cele trei, în sensul în care folosirea lui urmează această instituție. Tinde să devină termenul generic care permite distincția între asteroizi și obiecte transneptuniene.
Asteroizi și obiecte transneptuniene Până în anii 1980, toți asteroizii descoperiți gravitau în centura principală sau în zone vecine (asteroizi care intersectează orbita Pământului, troieni ai lui Jupiter, câțiva centauri). Noțiunea de asteroid era, prin urmare, relativ univocă. Descoperirile unor noi centauri apoi mai ales, începând din anii 1990, a unor obiecte transneptuniene tot mai numeroase și mai îndepărtate, au zguduit noțiunea de asteroid. Două utilizări au intrat în concurență și continuă să coexiste: fie asteroidul rămâne un termen generic care desemnează toate corpurile care se rotesc în jurul Soarelui și care nu sunt nici planete, nici comete: asteroidul și planeta minoră sunt atunci sinonime, iar obiectele transneptuniene constituie o subclasă de asteroizi. fie asteroidul și obiectul transneptunian devin două clase foarte distincte, una pentru a vorbi despre obiecte interne ale Sistemului Solar (în special centura principală, troienii lui Jupiter, obiecte din apropierea Pământului), cealaltă pentru a vorbi despre obiecte externe (în special centura Kuiper), obiecte împrăștiate și detașate, nori ipotetici ai lui Hills și Oort).
Până în prezent, nu există o definiție oficială care să decidă între aceste două opțiuni. Se observă, totuși, că al doilea termen tinde treptat să prevaleze, la fel ca și utilizarea din ce în ce mai frecventă a termenului „obiect”. Coabitarea celor două utilizări poate fi ilustrată prin cele două baze de date publice principale pe această temă: cea gestionată de Jet Propulsion Laboratory folosește prima variantă, în timp ce cea gestionată de Minor Planet Center o folosește pe a doua.
250px|thumb|Diagramă Euler care ilustrează relațiile dintre diferitele tipuri de obiecte din Sistemul Solar.
Planetă minoră / planetă pitică / obiect mic din Sistemul Solar
250px|thumb|Mărimile comparate ale Pământului și ale unor mari obiecte transneptuniene (cu sateliții lor).
În afară de Ceres (cu diametrul de aproximativ km), toți asteroizii descoperiți în secolele al XIX-lea și al XX-lea au un diametru mai mic de 600 km și deci clar mai mic decât cele ale lui Mercur (cu diametrul de km) sau Pluto, considerat atunci a noua planetă (cu diametrul de de kilometri). Lucrurile s-au schimbat brusc între 2002 și 2005 odată cu descoperirile succesive a mai multor obiecte transneptuniene cu diametre care se apropie sau depășesc km. Cel mai mare dintre ele, Eris, are o mărime comparabilă cu aceea a lui Pluto. Acest fapt a condus Uniunea Astronomică Internațională să clarifice în 2006 distincția dintre planete, planete pitice și obiecte mici. Criteriul reținut nu este un criteriu al mărimii. O planetă verifică două criterii: a) este în echilibru hidostatic, forma sa fiind aproape sferică (eventual elipsoidală din cauza rotației sale) și b) și-a măturat / curățat vecinătatea orbitei. O planetă pitică verifică primul criteriu, dar nu-l verifică pe al doilea. Un obiect mic nu respectă primul criteriu (și a priori, nici pe al doilea).
Două situații pot fi distinse, după zona studiată a Sistemului Solar.
Sistemul Solar Interior (până la Jupiter) Cu foarte rare excepții, obiectele din această zonă prezintă caracteristicile tipice ale asteroizilor: diametru mai mic de 200 km, formă neregulată care caracterizează obiectele mici, compoziție internă nediferențiată, absența atmosferei... Principala excepție este Ceres (cu diametrul de circa 1.000 km), recunoscută, în 2006, ca planetă pitică. Pe lângă forma sa în echilibru hidrostatic, are o compoziție internă diferențiată și o atmosferă fină de vapori de apă. Pallas, Vesta și Hygiea sunt cei mai mari asteroizi din această zonă, după Ceres (cu diametre cuprinse între 400 și 550 km). Acestea nu au primit statutul de planetă pitică, dar pot prezenta proprietăți intermediare (formă parțial hidrostatică, început de diferențiere...)
Sistemul Solar Exterior (dincolo de Jupiter) Patru obiecte transneptuniene sunt oficial recunoscute ca planete pitice: Pluto, Eris, Makemake și Haumea. Alte obiecte respectă probabil criteriile pentru a fi considerate ca atare. Studii au arătat că numărul lor ar putea atinge mai multe sute printre obiectele transneptunieneMike Brown, "How many dwarf planets are there in the outer solar system?", aducere la zi regulată după 1 noiembrie 2013, pe web.gps.caltech.edu/~mbrown/, echilibrul hidrostatic fiind susceptibil de a fi atins, în cazul corpurilor înghețate, la diametre mai mici de 500 km.
Planete minore și meteoroizi
Definițiile uzuale (indiferent dacă este vorba despre asteroid, planetă minoră sau obiect mic) nu dau nicio limită inferioară a mărimii. În particular, definiția dată în 2006 de Uniunea Astronomică Internațională pentru obiect mic nu spune nimic despre acest punct. Această limită rezultă, prin urmare, în practică, de limita de detectare a planetelor minore referințiate, în mod progresiv, de către Centrul Planetelor Minore. Această limită este astăzi de ordinul unui metru pentru asteroizii care intersectează orbita Pământului. 2011 CQ1 este un exemplu de obiect cu diametrul de circa 1 metru, care a fost detectat în timpul trecerii acestuia în proximitatea Pământului și referențiat ca planetă minoră.
Paralel, comisia Uniunii Astronomice Internaționale însărcinată cu studiul meteorilor și meteoriților a precizat, în 1961, noțiunea de meteoroid. Acest termen (introdus în secolul al XIX-lea) desemnează obiectele având o talie comparabilă cu cele care generează meteori (cunoscuți de publicul larg ca „stele căzătoare”!!) sau bolizi când intră în atmosferă. Definiția a fost revăzută în 2017, între altele datorită evoluției limitelor detecției asteroizilor. Conform acestei definiții , un meteoroid este un corp de dimensiuni cuprinse între aproximativ 30 de micrometri și 1 metru. Acest lucru conduce indirect la propunerea de 1 metru ca limită de dimensiune pentru planetele minore. Sub 30 de micrometri, vorbim de praf.
Planete minore și comete
thumb|250px|Asteroidul din centura principală 596 Scheila prezentând o aparență cometară la 12 decembrie 2010. Această activitate a fost interpretată ca rezultatul unei coliziuni.
Contrar cometelor, planetele minore (asteroizi sau obiecte transneptuniene) nu prezintă activitate cometară (formare a unei coame sau a unei cozi) când trec la periheliu. Cu toate acestea, această distincție istorică a fost treptat contestată de descoperirile acumulate începând cu anii 1980.
Câțiva asteroizi au fost observați cu activitate cometară, cum ar fi 7968 Elst-Pizarro în centura principală sau centaurul 2060 Chiron. Aceste obiecte, denumite asteroizi activi, sunt catalogate atât ca planetă minoră, cât și ca cometă.
Planetele minore aparținând categoriei damocloizilor sunt obiecte cu o orbită cu perioadă lungă și o excentricitate puternică, la fel cum sunt cometele periodice. Pot fi comete stinse (nuclee cometare care au devenit inactive).
Potrivit unui studiu publicat în revista Nature în 2009, 20 % din obiectele din centura principală ar fi nuclee cometare. . Aceste nuclee, provenind din Centura Kuiper, ar fi fost propulsate spre Sistemul Solar Interior în timpul Marelui bombardament târziu provocat îndeosebi de migrația lui Neptun.
La 22 ianuarie 2014, Agenția Spațială Europeană a anunțat prima detecție sigură a unor vapori de apă în atmosfera lui 1 Ceres, cel mai mare obiect din centura de asteroizi..