Ion Stendl (n. 18 februarie 1939, Reșița) este un pictor și gravor român, profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București, Doctor în Arte Vizuale, personalitate de prim rang a artei românești. Ion Stendl este soțul artistei decoratoare Teodora Stendl

Mărturisire Mă simt bine în această lume postmodernă, în care un centaur poate fi mai autentic decât un Ferrari. Mă plimb cu văzul sau cu gândul în minunatul muzeu imaginar, fascinat de comorile văzului de care sunt înconjurat. După o zi de trudă, mă așez obosit pe pluta Meduzei ce a eșuat la marginea deșertului de lut și revăd întocmirea lucrurilor. Adesea, se cuibărește lângă mine melancolia și în umbra serii ce se lasă reușesc să-i spun că mă simt bine în această lume postmodernă în care...Atelierul ca lume, Catalogul Expoziției Colecția de vise, Teodora și Ion Stendl, Galeria Apollo, 2003 Ion Stendl

Studii Studiază pictura monumentală la Institutul de Artă "Nicolae Grigorescu" din București în perioada 1957 - 1963, având ca profesori pe Ion Popescu Negreni, Ștefan Constantinescu și Gheorghe Popescu. Din 1965 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România 1973 Devine lector și nefiind membru de partid avansarea îi este oprită, după schimbarea regimului politic, în 1990 profesor titular la Catedra de Artă Monumentală 1971-1972 obține o bursă de studii DAAD pentru academia de artă din Düsseldorf la clasa de grafică liberă a profesorului Rolf Sackenheim. Din 1993, anual, Profesor invitat la Academia Internațională de vară la Beratzhausen- Bavaria 2002 Teza de Doctorat în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte București cu tema „Estetica, materialele și suporturile desenului, o paralelă între Renaștere și secolul XX ”Ion Stendl, "Desenul - estetica, suporturi, materiale", Editura "Semne",București 2004 Din 2005, coordonator de doctorat la Universitatea Națională de Arte București

Expoziții personale 1966 Sala Kalinderu, București 1969 Galeria Triade, Torino 1971, 1973 Galeria Apollo, București 1974 Galeria Paleta, Reșița 1976 Galeria Nouă, București 1983 Muzeul de Artă al României; Muzeul de Artă al Banatului, Timișoara; Muzeul de Artă din Cluj- Napoca 1995 Galeria Aspekte, Waibstadt 1996 Sala Rondă a Teatrului Național, București 1996, 2004 Galeria „Kunstkontor Westnerwacht”, Regenburg 1998 Grafik Museum, Stiftung Schreiner, Bad Steben 2003 Galeria Apollo, București 2006 Muzeul Banatului Montan, Resița 2006 “Pictorul si modelul”, pictură - desen - obiect, Galeria Veroniki Art, București 2009 Retrospectivă, Donauschwabiesches Zentralmuseum, Ulm 2010 Prezent Continuu. Pictură. Colaj. Obiect. „Galeria Triade”, Timișoara

Expoziții de grup - selecție 1967 „13 Pictori români”, Sala Kalinderu, București 1968, 1970 Bienala de Gravură de la Buenos Aires, Argentina 1968, 1972 Xylon, Geneva 1969 Expoziție în cadrul Bienalei de tineret, Paris 1969 Prima Trienală de Xilogravură de la Capri 1970 Bienala de Gravură de la Cracovia 1972 Pictură și Grafică, Noto 1973 Expoziție de grafică, Pavilionul românesc al Bienalei de la Veneția 1984 Expoziție de pictură și Desen Mannheim 1991 Carte-Obiect, Muzeul Colecțiilor de Artă, București 1994 „Stationen”, la Bonn și București 2010 „Secretul maeștrilor”, Galeria Veroniki Art, BucureștiCatalogul Expoziției,„Secretul maeștrilor”, cu Viorel Mărginean, Marin Gherasim, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu,Galeria Veroniki Art, București, 2010;

Premii și distincții 1969 Premiul bienalei pentru tineret la Paris, 1970 Premiul bienalele de artă grafică și desen din Cracovia, 1970 Banska Bystrica, Mențiune de Onoare 1972 Premiul al 2 lea al Bienalei de artă de la Noto 1974 Mențiunea a3a la Concursul "Joan Miró" - Barcelona, 1977 Premiul Bienalei de artă de la Viena 1983 Premiul Revistei „Arta”, București 1984 Premiul "Ion Andreescu" al Academiei Române. 1984 Placheta de aur a Expoziției Internaționale de afiș de film, Chicago 1995 Premiul special al Uniunii Artiștilor din România, București 1997 Numit Membru de Onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților, Reșița 2000 Cetățean de Onoare al Orașului Reșița 2008 Numit Cetățean de Onoare al Județului Caraș-SeverinPictorului Ion Stendl a devenit Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin, 19 noiembrie 2008, Amos News, accesat la 18 iunie 2013

Decorații Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, d) 28.

Aprecieri

Olga Bușneag: Artist total, excelând deopotrivă în pictură, grafică, tapiserie, artă monumentală și artă obiectuală, Ion Stendl s-a impus ca o personalitate complexă, matură, ieșită din comun. Unul dintre primii ai generației sale, un mare și tăcut muncitor, un mare modest.Olga Bușneag, text reprodus și în Albumul Ion și Teodora Stendl. p.88, Editura Institutului Cultural Român Dan Grigorescu: Sub cerurile dramatice ale picturii lui Ion Stendl, fragmentele de sculpturi și de vase de odinioară par a se întregi din nou, dobândind iar viață; pentru el, istoria înseamnă, mai presus de orice, o stare de suflet. Pictorul se redescoperă pe sine, își analizează, lucid, emoțiile provocate de întâlnirea cu îndepărtatul trecut. Astfel încât imaginile sale devin proiecții ale unui complex autoportret spiritual, desenate cu aplombul unui excelent creator de forme inteligibile. Ion Stendl este un artist care gândește, care refuză grandilocvența sau narațiunea sentimentalistă: el preferă, drumul evident mai greu, spre concentrarea imaginii, spre traducerea sensurilor filosofice, într-o sintaxă picturală complexă în care se citește efortul continuu al sintezelor.Dan Grigorescu text reprodus și în Albumul Ion și Teodora Stendl. p.95, Editura Institutului Cultural Român Gheorghe Vida: Mare desenator, atras de o viziune „arheologică” asupra civilizațiilor, care-și lasă urme indelebile în complexa desfășurare a imaginilor sale, Ion Slendl de subsumează, prin această tehnică a citatului cultural și unui postmodernism sui-generis, prin dialogul continuu cu o tradiție proteiformă, invocată și resuscitată cu o forță de expresie evocatoare, unică în arta românească de astăzi. Cromatica sa de o nobilă matitate, aducând aminte sau iluzionând de fapt frescele, nu exclude anumite acute tonale și de pensulație, magistral orchestrate, în ansambluri ce respiră aerul unor spații vaste, unde spiritul plutește liber peste epoci, întâlnind în drum fragmentele, „ruinuri”, chipuri prestigioase în care își regăsește o identitate pierdută. Cărțile -obiect(o preocupare mai recentă), tematizează cu o admirabilă rigoare și ingeniozitate, ghidat de un demers „clasificator”, obsesiile sale privind raporturile dintre cultura scrisă și cea obiectuală pe care o „deconstruiește”, pentru a utiliza un concept la modă, și o reface apoi într-o nouă, armonioasă unitate.Gheorghe Vida text reprodus și în Albumul Ion și Teodora Stendl. p.98, Editura Institutului Cultural Român Adriana Botez-Crainic: Deloc prins în capcanele rețetei, postmodernismului artei profesorul Ion Stendl se afirmă azi ca un instrument inventiv al cuplării timpilor istorici și muzeistici. El admiră capodoperele artei universale cărora le aduce omagiul, le integrează sensibilității și mentalității contemporane. Trecerea de la o morfologie la alta, detalii faimoase din capodoperele picturii universale sunt asimilate eterogen compozițiilor insolite. „Jocul”, amestecul ideilor și schimbările coerenței metaforice creează mobilitatea de la un cadru la altul. Cora antică primește semnificația vieții în alăturarea nudului palpitând de viață a tinerei femei imaginată în reverie, ecvestra romană este integrată cavalcadei trupurilor căzute în ultimul război. (...) Minotaurul cretan se mistifică în antrpomorfie actuală. Tonul grav al conținutului este absorbit în jocul senin al formelor, libere de corsetul prescripțiilor, istoria, simbolurile și prezentul se apropie și conviețuiesc în clipa de cultură și de viață. Spațiul plastic, expresie a nonconformismului, se comunică dezinvolt. Stendl trece de la severitatea construcției formei, la libera ei distrugere. Soluții inedite cu fiecare lucrare se inseră în dialogul semantic și căutarea expresivității ansamblului. Dispunerea scenografică a personajelor se înscrie în câmpul compozițional deschis, fără limita cadrului. Perspectivele moderne conviețuiesc cu rigorile perspectivei clasice europene și orientale. În acest univers plastic postmodern, morfologiile combinate sunt puse de acord, formele clasice ale culturii mediteraneene se alătură armonios lumii secolului 21, ansamblurile artei figurative se află în slujba emoției artistice nobile. Desenul este determinantul relației formă-construcție-expresie. Nonconformismul artei lui Ion Stendl, bazat pe surpriză, inovației și curajul detronării granițelor rigide dintre aerte, afirmă concepte și soluții plastice originale, reprezentative pentru relația dintre modern și tradiție, mărturisite de măiestria artistică și performanța profesorală ale pictorului.Arta lui Ion Stendl, de Adriana Botez-Crainic, fragment extras din Ateliere de artiști din București, Ion Stendl, p.149, Editura Noi Media Print, 2009 Roxana Demetrescu : Stendl este mai presus de orice un artist cultivat, care a știut să convertească istoria artei într-un productiv „muzeu imaginar”. Poate că doar în acest sens rămâne un clasic - o etichetă pe care o respinge adesea, cu o pudoare plină de modestie. Forța tablourilor lui Ion Stendl se naște din această materie plastică autonomă, reiterând faimoasele cuvinte ale lui Paul Klee: „Kunst gibt nicht des Sichtbare wieder, sondern macht sichtbar ”Roxana Demetrescu, „Revista Cultura” p.29, nr.23, 11 iunie 2009

"Desenul - estetica, suporturi, materiale„ (...) Cercetarile artistului au mers, în toți acesti ani, în mai multe direcții: desenul, obiectul, fotografia, pictura, tapiseria, gravura, arta monumentală au fost preocuparile constante ale creației sale, impuse în peisajul artei noastre contemporane prin atitudine și opțiunea personală. Nu este întâmplător faptul că Ion Stendl s-a preocupat și de o analiză teoretică asupra istoriei desenului. În calitatea sa de profesor al Universității de Arte din București, el a pus la îndemâna studenților una dintre cele mai importante cărți despre desen apărute la noi, intitulată Desenul. Estetica, suporturi, materiale.

În succesiunea creației sale, începută în jurul anilor ’60, se pot distinge mai multe etape – mai ales în ceea ce privește opera sa desenată. Acestea tradează structura de factură clasică a personalității artistului și disciplina riguroasă în elaborarea fiecărui proiect. Etapele se succed și acum, după mulți ani de experiență, în același ritm: documentare, studiu, analiza atenta. Prezența artistului în atelier rămâne însă locul ce dă măsura muncii sale; pentru public, contactul cu atelierul este primul pas în cunoașterea personalității artistului. Nici acum Ion Stendl nu a renunțat la lucrul în fața modelului, la cercetarea continuă asupra naturii. În tot acest context, fotografia ocupă un loc important, este unul dintre instrumentele preferate de artist în munca de documentare. Atelierul lui Ion Stendl, așa cum l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, definea imaginea unui artist extrem de riguros, ce și-a plasat creația între istorie și prezent. Artistul a asimilat, cu un firesc nebănuit, experiența bogată pe care istoria artei o pune la indemină, fiind în același timp atras de noutățile pe care modernitatea i le-a adus. Opera lui Ion Stendl s-a construit în jurul desenului și al corporalității, iar acest lucru pune în valoare o metodologie proprie, ce i-a permis, de-a lungul timpului, o mare libertate – atât ca procupari tehnice, cât și ca orizont spiritual.