Florența Mihai (Iulian Anghel, Doliu în sportul românesc. A murit prima jucătoare care a ajuns în finală la Roland Garros, Adevărul.ro, 14 octombrie 2015) a fost o jucătoare de tenis română.
Carieră A ajuns între primele opt jucătoare, la simplu, la US Open (1979), dar a făcut parte din echipa de Cupa Federației timp de 6 ediții (dublu alături de Virginia Ruzici), reușind să intre în primele 8 echipe din Grupa Mondială la edițiile din 1983 (Zürich), 1981 (Tokio), 1980 (Berlin) și 1978 (Melbourne).
A jucat în două finale (simplu și dublu mixt) la turneul de tenis de la Roland Garros în 1977. La simplu a pierdut în fața jucătoarei iugoslave Mima Jaušovec, iar la dublu mixt (împreună cu columbianul Iván Molina) în fața cuplului John McEnroe/Mary Carillo.Marius Huțu, Tragedie în tenisul românesc! Florența Mihai, prima finalistă a României la Roland Garros, în 1977, a încetat din viață în această dimineață, prosport.ro, 14 octombrie 2015, accesat 2015-19-15
La dublu feminin juca deseori cu Mariana Simionescu.
Multiplă campioană națională la probele de simplu, dublu și dublu mixt (1971-1983), Florența Mihai s-a impus și în multe turnee internaționale, printre altele câștigând proba de dublu a Campionatelor Europene de Seniori (amatori) și medalia de bronz, la simplu, în 1978. La Universiada din 1981 a câștigat medalia de aur la dublu, alături de Virginia Ruzici.SPORTIVI DE LEGENDĂ: Tenismena Virginia Ruzici, dublă învingătoare la Roland Garros, Agerpres, 3 martie 2023
Ca antrenor, Florența Mihai a fost căpitan-nejucător al echipei de Cupa Federației, aproximativ 14 ani, incluzând 3 ediții în Grupa Mondială I și II (1999, 1992 și 1991), a condus echipa României la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), de la Atlanta (1996) și de la Sydney (2000) și a fost antrenoarea unor jucătoare de top precum Irina Spîrlea - loc 7 mondial, Ruxandra Dragomir - loc 15 mondial și Irina Begu.potrivit frt.ro.
Onoruri Titlul de antrenor emerit Ordinul Meritul Sportiv cl. I, 1977 și 1979 clasa a III-a
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1955 Categorie:Nașteri pe 2 septembrie Categorie:Decese în 2015 Categorie:Decese pe 14 octombrie Categorie:Jucătoare de tenis române Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Sportiv Categorie:Decorați cu Medalia Națională „Serviciul Credincios” Categorie:Bucureșteni