Radu Gyr

miniatura|Radu Gyr (centru)

Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; ) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist și politician român de extremă dreaptă, legionar. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Se alătură Mișcării Legionare, ajungând șef al regionalei Oltenia, iar la scurt timp este recunoscut oficial ca poet al acestei organizații.

Biografie Viață timpurie, educație Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel - de unde, prin derivație, pseudonimul literar Gyr -, ca fiu al actorului craiovean Coco Demetrescu.

A debutat la 14 ani cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev era, iar ca student la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București a publicat volumul „Liniști de schituri” în 1924.

A fost de mai multe ori laureat - în 1926, 1927, 1928 și 1939 - al Societății Scriitorilor Români, și al Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A colaborat la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revista dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic” (vezi și la wikisource), „Axa” (revistă legionară publicată în 1932), „Iconar” (v. Mircea Streinul) etc., precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire” și „Cuvântul studențesc” (ziar național-creștin publicat în anii 1923-33). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu”***:„Poezia orală”, Timișoara, Editura Vremea, 1994.. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.

În timpul guvernării legionare, Radu Gyr a fost director general al teatrelor și a exclus actorii evrei din teatrele românești, suspendând subvențiile și sancționând companiile care îi angajau. Totodată, a făcut abstracție la înființarea Teatrului Barașeum, care a devenit singurul teatru evreiesc suportat, concentrând artiștii evrei.

După al Doilea Război Mondial este condamnat pentru implicarea sa în Rebeliunea Legionară din 1941, apoi este judecat și recunoscut ca criminal de război pentru activitățile desfășurate în timpul războiului, iar în 1959 este condamnat din nou pentru reluarea activității legionare.

În 1958 a fost arestat și în 1959 condamnat la moarte, sub acuzarea de instigare la insurecție armată, cu poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, sentință comutată la 25 de ani de muncă silnică. În închisoarea din Aiud, Gyr a fost supus unui aspru regim de detenție. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare.

Radu Gyr a murit la vârsta de 70 de ani, în data de 29 aprilie 1975, din cauza unei congestii cerebrale (accident vascular cerebral) urmată de o infecție masivă în sânge (septicemie). Organismul său fragil suferea de boli grave netratate în cei aproape 16 ani de penitență în închisori precum Aiud și Văcărești, el contractase tuberculoză (TBC - infiltrat pulmonar), hepatită și un prolaps rectal gangrenat, fiindu-i refuzată constant asistența medicală.

În anul 1975 a fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic, iar în anul 2012 a fost reînhumat, împreună cu soția sa, Flora, din inițiativa Părintelui Iustin Pârvu, în cimitirul din curtea Mănăstirii Petru Vodă.

Comandant legionar și director al teatrelor

Fiind fascinat de imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu, se înscrie în Mișcarea Legionară și devine comandant legionar și șef al regiunii Oltenia. Datorită relației strânse între cei doi, Codreanu îl caracterizează pe Gyr ca un om de mare talent și plin de suflet, care „lucrează pe linia ideologică legionară”.

Radu Gyr a fost autorul mai multor scrieri dedicate Mișcării Legionare, precum și al textelor unor imnuri legionare: imnul neoficial legionar, „Sfânta tinerețe legionară”, imnul „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), și „Imnul muncitorilor legionari”.

Candidează de două ori pentru a deveni parlamentar din partea Mișcării Legionare - în anul 1933 și în anul 1937. În 1937, a fost înscris pe aceeași listă cu Corneliu Zelea Codreanu, la Olt.

În anul 1938, Gyr a fost arestat și deținut - prima sa detenție - în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari, la ordinul regelui Carol al II-lea.

În timpul Statului Național-Legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.

În data de 6 octombrie 1940, defilează alături de grupuri de legionari la parada legionară din București, organizată la o lună după abdicarea regelui Carol al II-leaSorin Lavric, Noica și mișcarea legionară, Ed. Humanitas, București, 2007, p. 239.

Ca director general al teatrelor, potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului din România, urmând directivele legionare, Radu Gyr i-a înlăturat pe artiștii de origine evreiască din teatrele din toată țară, cu interdicția de a apărea pe scenele teatrelor românești. Legionarii de la teatrele din România i-au persecutat actorii evrei și pe cei cu simpatii de stânga, concediindu-i sau refuzând să-i plătească. Potrivit documentelor CNSAS, Gyr a menținut legături directe cu actrița Marietta Sadova, căruia i-a solicitat să recruteze noi membri ai Mișcării Legionare din rândul colegilor săi de la Teatrul Național, demers care „s-a realizat în mare măsură”.

Fiindcă în reprezentația din 13 ianuarie 1941, la Teatrul Regina Maria, a jucat o actriță evreică, Radu Gyr transmite un „sever avertisment public companiei Bulandra-Maximilian-Storin”. Totodată, a decis suspendarea subvenției bugetare pe care Ministerul Cultelor și Artelor o acorda acestei companiiMarius Mircu, Oameni de omenie în vremuri de neomenie, Hasefer, București, 1996, p. 210. În paralel, în ciuda presiunilor exercitate de Radu Gyr, Liviu Rebreanu, în calitate de director a Teatrului Național, refuză să o concedieze pe actrița evreică Leny Caler.

În timpul conducerii sale, se înființează Teatrul Barașeum în București, singurul teatru evreiesc agreat în acea perioadă, unde a „ghetoizat” comunitatea artistică evreiască din România. Ulterior, susținători ai regimului fascist au susținut că teatrul a putut să funcționeze în toată perioada guvernării antonesciene datorită „toleranței” regimului antonescian față de cultura evreiască..

Pe data de 22 ianuarie 1941, în timpul desfășurării Rebeliunii Legionare, cu ajutorul scriitorului Haig Acterian, Gyr ține un discurs de pe balconul Teatrului Național din București, îndemnând mulțimea să atace și să ocupe Palatul TelefoanelorMihail Sebastian, Jurnal 1935–1944, București, Editura Humanitas, 2021, p. 291, 302, 306.. Ulterior, împreună cu un grup de legionari, organizează rezistența împotriva Armatei Române în sediul Ministerului Cultelor. miniatura|Radu Gyr (centru), în timpul unui marș organizat de Mișcarea Legionară în București Pentru contribuția sa în timpul rebeliunii, este condamnat de Tribunalul Militar al Comandamentului Militar al Capitalei la 12 ani de închisoare corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de „uneltire contra ordinei sociale existente în Stat”. Condamnarea a presupus șase ani (maximul de pedeapsă prevăzută de art. 260) la care s-au adăugat alți șase ani, prin „aplicațiunea agravantă” prevăzută de art. 268 din Codul penal, pentru că, în urma acțiunilor incitatoare ale lui Gyr, rezultaseră victime omenești, morți în fața Teatrului Național, în operațiunea de asalt asupra Palatului TelefoanelorTribunalul Militar al Comandamentului Militar al Capitalei, Secția I, Sentința nr. 690 din 9 iunie 1941, Arhiva CNSAS, P 000276, Vol. 13..

Trimiterea pe front sub Antonescu Ulterior condamnării pentru rolul avut în timpul Rebeliunii Legionare, este eliberat din detenție și, trimis pe front, pentru „reabilitare”. La Sărata, în anul 1942, a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul (cenzurat) „Poeme de răsboiu”, în care povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.

Detenții din perioadele postbelice În 1945, a fost încadrat în procesul „lotului ziariștilor fasciști” și condamnat la 12 ani de detenție de către Tribunalul Poporulu. Instanța a constatat că, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, prin activitatea sa publicistică, a glorificat asasinatele politice și a promovat ideologia dictatorială. Totodată, a compus versuri și imnuri cu caracter legionar, menite să incite tineretul la violență. S-a mai reținut că a fost un susținător al regimurilor filo-hitleriste, a militat pentru instaurarea dictaturii în România și a sprijinit războiul Germaniei împotriva Aliaților prin articolele publicate în ziarul „Capitala”.

Colaborator al Securității În perioada finală a detenției sale la Penitenciarul Aiud între anii 1961–1962, pe fondul procesului de reeducare tardivă, Gyr a intrat în atenția organelor de represiune. Conform documentelor din arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) puse în valoare de istorici contemporani, poetul a semnat note informative și materiale destinate Securității sub diverse nume conspirative, precum „Gym Bard”, „Bard” sau „Ioachim Pușcașu”.

În martie 1963, printr-o decizie operativă, a fost eliberat din penitenciar înainte de decretul general de grațiere din 1964. După eliberare a semnat articole de propagandă în publicația „Glasul Patriei”, editată de Securitate pentru diaspora, prin care erau criticați foști lideri și camarazi ai Mișcarea Legionară.

Istoriografia și memorialistica închisorilor oferă nuanțe diferite asupra acestei perioade. Pe de o parte, se evidențiază caracterul sistematic al colaborării administrative și retribuțiile primite de poet, iar pe de altă parte, foști colegi de detenție și „memorialiști ai fenomenului concentraționar”, precum Marcel Petrișor sau Demostene Andronescu, au apărat memoria lui Gyr, argumentând că acțiunile sale din ultimii ani de viață au fost rezultatul direct al unei distrugeri fizice și psihice absolute, cu pretextul că poetul, care fusese anterior condamnat la moarte, suferea de afecțiuni medicale grave în urma anilor grei de temniță, și a cedat exclusiv sub regimul de teroare, șantaj și presiune extremă exercitat de regimul comunist asupra sa și a familiei sale.

miniatura|Fotografia oficială a lui Radu Gyr din arhiva CNSAS (1968)

Citate apologetice și recepția literară Radu Gyr a fost apreciat de membrii Mișcării Legionare și a simpatizanților lor.

Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.” Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. („Lacrimi și sânge”). Înainte de 1989 Gyr a fost ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din „Poezia românească modernă” (1968).