Józef Klemens Piłsudski a fost un om politic și comandant militar polonez. A fost șef de stat între 1918–22 și conducător de facto (1926–35) al celei de a Doua Republici Polone. Pe linie militară a fost primul (din 1920) și . De la jumătatea Primului Război Mondial, a avut o influență majoră în politica Poloniei, fiind, totodată, și o figură importantă a scenei politice europene. A fost persoana cu cele mai mari merite în crearea celei de A Doua Republici Polone în 1918, la 123 de ani după ce fusese împărțită și anexată de Rusia, Austria și Prusia.Lieven 1994, p. 159.Held 1992, p. 249.
Autocaracterizându-se drept un descendent al culturii și tradițiilor polono-lituaniane, Piłsudski a crezut într-o Polonie multiculturală - o casă a națiunilor, recunoscând numeroasele grupuri etnice și religioase care se aflau într-o puternică alianță istorică cu statele independente Lituania și Ucraina. Principalul său adversar, Roman Dmowski, cerea un stat independent al Poloniei redus la pământurile istorice ale Coroanei și fondat în principal pe un demos etnic polonez și pe identitatea romano-catolică.
La începutul carierei sale politice, Piłsudski a devenit lider al . Ajungând la concluzia că independența Poloniei va trebui câștigată prin forța armelor, el a creat Legiunile Poloneze. În 1914, el a anticipat izbucnirea unui război european, înfrângerea Imperiului Rus de către Puterile Centrale, și înfrângerea Puterilor Centrale de către puterile occidentale.Roos 1966, p. 14; Rothschild 1990, p. 45. Când a izbucnit Primul Război Mondial, el și Legiunile sale au luptat sub controlul armatei austriece împotriva Rusiei. În 1917, când Rusia începuse să sufere în război, și-a retras sprijinul acordat Puterilor Centrale și a fost arestat de germani.
Din noiembrie 1918, când Polonia și-a redobândit independența, până în 1922, Piłsudski a fost șef de stat al Poloniei. În 1919-21, a comandat forțele polone în șase războaie de frontieră care au modelat națiunea polonă. Forțele lui păreau aproape învinse în Războiul Polono-Sovietic când s-a dat bătălia pentru Varșovia în august 1920. În „miracolul de pe Vistula”, ele au distrus cinci armate rusești și au salvat Polonia. În 1923 s-a retras din politica activă, pentru că guvernul era dominat de adversarii săi, în special de . Trei ani mai târziu, el a revenit la putere după lovitura de stat din mai 1926, și a devenit omul forte (în practică un dictator militar) al Poloniei. De atunci și până la moartea sa în 1935, s-a preocupat în primul rând de chestiunile militare și afacerile externe.
Piłsudski a urmărit, cu diferite grade de intensitate, două strategii complementare, menite să consolideze securitatea Poloniei: „prometeismul”, care viza dezmembrarea, succesiv, a Rusiei Imperiale și ulterior a Uniunii Sovietice în națiunile constituente; și crearea unei federații „Intermarium”, cuprinzând Polonia și alte state independente situate în spațiul geografic dintre Marea Baltică și Marea Neagră, plasată geopolitic între Germania și Rusia. Obiectivul principal al federației Intermarium ar fi fost acela de a garanta un echilibru de putere durabil în Europa Centrală, precum și asigurarea existenței națiunilor din această regiune, împotriva presiunilor imperialiste, atât din vest cât și din est.
Între 1945 și 1989, subiectele legate de persoana și viața lui Piłsudski au fost unele din multele teme interzise de regimul comunist polonez. îl caracterizează ca „un înflăcărat patriot polonez, care uneori îi mustra pe compatrioți pentru prostia, lașitatea, sau slugărnicia lor. El se autodefinea ca , și era încăpățânat și rezervat, reținut în a-și arăta emoțiile.”Wandycz (1990) p 452 Astăzi, deși unele aspecte ale dominației sale politice rămân controversate, memoria lui Piłsudski este ținută la mare cinste în Polonia. Împreună cu adversarul său, Roman Dmowski, el este privit ca un părinte al națiunii poloneze moderne.
Biografie
Viața timpurie thumb|left|Stema familiei Piłsudski thumb|right|Reproducerea din 1928 a unui afiș din 1887 din Rusia Țaristă care cerea capturarea lui Piłsudski, distribuit (probabil de către inamicii săi politici) „la a 10-a aniversare a independenței Poloniei”: Viitorul om de stat s-a născut la 5 decembrie 1867 în familia nobiliară medievală , la conacul numit Zułów de lângă satul Zułowo (astăzi, Zalavas, ,Jędrzejewicz (1990) p 3 Lituania),Hetherington 2012, p. 92 în Imperiul Rus, căruia îi aparținea din 1795 respectivul teritoriu al fostei Uniuni Polono-Lituaniene. Moșia făcea parte din zestrea adusă de mama sa, Maria, care provenea din bogata familie Billewicz.Peter Hetherington 2012, p. 95 Familia Piłsudski, deși scăpătată, prețuia tradițiile patriotice poloneze și a fost caracterizată fie ca poloneză, fie ca lituaniană polonizată.Bideleux 1998, p. 186. Józef a fost al doilea fiu născut în familie. stanga|miniatura|Piłsudski, elev În timpul cât a studiat la gimnaziul rusesc din Wilno (astăzi, Vilnius, Lituania), Józef nu s-a remarcat ca un elev deosebit de sârguincios. Unul dintre cei mai tineri studenți polonezi la acest gimnaziu a fost viitorul liderul comunist rus Feliks Dzierżyński, care mai târziu avea să devină inamicul lui Piłsudski.Robert Blobaum. Feliks Dzierzynsky and the SDKPiL: A study of the origins of Polish Communism. 1984. ISBN 978-0-88033-046-6 p. 30. Împreună cu frații lui, Adam, Bronisław și Jan, Józef a fost învățat de către mama sa, Maria, născută Billewicz, istoria și literatura poloneză, al căror studiu era interzis de către autoritățile ruse. Tatăl său, pe care îl chema tot Józef, luptase în revolta din ianuarie 1863 împotriva stăpânirii rusești asupra Poloniei.
Familia sa nu era de acord cu politicile de rusificare ale guvernului țarist. Tânărul Józef detesta profund participarea la slujbele ortodoxe ruse și a părăsit școala cu o aversiune nu numai față de țarul rus și imperiul său, dar și pentru cultura rusă, pe care o cunoștea acum bine.
În 1885, Piłsudski a început să studieze medicina la (astăzi, Harkiv, Ucraina), unde s-a implicat în , o parte a mișcării revoluționare rusești a . În 1886, a fost suspendat pentru participarea la demonstrații studențești. A fost apoi respins de Universitatea din Dorpat (astăzi, Tartu, Estonia), ale cărei autorități fuseseră informate de afilierea sa politică. La 22 martie 1887, a fost arestat de către autoritățile țariste sub acuzația de complot cu socialiștii din Vilnius în vederea asasinării țarului Alexandru al III-lea. De fapt, principala legătură a lui Piłsudski cu complotul era implicarea fratelui său mai mare, Bronisław. a fost condamnat la cincisprezece ani de (katorga) în Siberia de est.
Józef a primit o sentință mai blândă: cinci ani de exil în Siberia, mai întâi la pe Râul Lena, apoi la . În timp ce era transportat într-un convoi de deținuți către Siberia, Piłsudski a fost reținut timp de mai multe săptămâni într-o închisoare din Irkutsk. Acolo, a luat parte la ceea ce autoritățile au considerat a fi o revoltă: după ce unul dintre deținuți a insultat un paznic și a refuzat să-și ceară scuze, el și alți deținuți politici au fost bătuți de gardieni pentru sfidare; Piłsudski a pierdut doi dinți și apoi a participat la o grevă a foamei până când autoritățile le-au reacordat deținuților politici privilegiile care fuseseră suspendate după incident. Pentru implicarea sa, el a fost condamnat în anul 1888, la șase luni de închisoare. Și-a petrecut prima noapte de încarcerare în frigul siberian, la o temperatură de sub -40 de grade Celsius, noapte în urma căreia s-a îmbolnăvit și era să moară, rămănând cu probleme de sănătate toată viața.
În timpul anilor de exil în Siberia, Piłsudski a întâlnit mulți sîbiraki, între care și , care aproape devenise un lider al revoltei din ianuarie 1863. I s-a permis să practice o muncă aleasă de el, și și-a câștigat traiul dând meditații la matematică și limbi străine copiilor localnici (știa franceză, germană și lituaniană în plus față de limba rusă și poloneza maternă; mai târziu avea să învețe și limba engleză). Oficialitățile locale au hotărât că el nu are dreptul la alocația de 10 ruble primită de majoritatea celorlalți exilați, fiind nobil polonez.
În 1892 Piłsudski s-a întors din exil și s-a stabilit în conacul Adomavas de lângă Teneniai (astăzi, în comuna Šilalė). În 1893, a intrat în Partidul Socialist Polonez (PPS) și a ajutat la organizarea filialei lituaniene a acestuia. Inițial, el s-a aliat cu aripa mai radicală a socialiștilor, dar, în ciuda internaționalismului mișcării socialiste, el a rămas un naționalist polonez. În 1894, ca redactor-șef, a început publicarea unui ziar socialist underground, cu titlul („Muncitorul”); el avea să fie și unul din principalii redactori ai acestuia și, la început, și .Piłsudski 1989, p. 12. În 1895, el a devenit un lider al PPS, și a adoptat poziția că problematica doctrinară este de importanță minoră și că ideologia socialistă ar trebui să fuzioneze cu cea naționalistă, deoarece această combinație oferă cea mai mare șansă de a restaura independența Poloniei. thumb|right|upright|Piłsudski în 1899 La 15 iulie 1899, în timp ce acționa în clandestinitate, Piłsudski s-a căsătorit cu o colegă, tot organizatoare socialistă, (născută Koplewska). Conform principalului său biograf, Wacław Jędrzejewicz, căsătoria a fost de natură mai puțin romantică și mai degrabă pragmatică. Ambii erau foarte implicați mișcările socialiste și pentru independență. Tipografia „Robotnik” se afla în apartamentul lor la început la Wilno, apoi la Łódź. Pretextul unei vieți de familie obișnuite îi ferea de bănuieli. Legislația rusă proteja, de asemenea, o soție de urmărirea penală pentru activitatea ilegală a soțului ei."Piłsudski: A Life For Poland", Wacław Jędrzejewicz, Hipocremne Books, New York, 1982, ISBN 978-0-87052-747-0, p. 27–28 Căsătoria s-a deteriorat atunci când, câțiva ani mai târziu, Piłsudski a început o relație cu o tânără socialistă, . Maria a murit în 1921, iar în luna octombrie a acelui an, Piłsudski s-a căsătorit cu Aleksandra. La acea dată, cei doi aveau deja două fiice, și Jadwiga.
În februarie 1900, după ce autoritățile ruse au găsit tiparnița clandestină Robotnik de la Łódź, Piłsudski a fost încarcerat la . După ce a mimat o boală psihică în mai 1901, el a reușit însă să evadeze dintr-un spital de boli mintale din Sankt Petersburg, cu ajutorul unui medic polonez, , și al altora, fugind în Galiția, pe atunci parte a Austro-Ungariei.
La acea dată, atunci când aproape toate partidele din Lituania și Polonia rusească abordau o poziție conciliantă față de Imperiul Rus și vizau negocierea unei autonomii limitate pentru Polonia, PPS-ul lui Piłsudski era singura forță politică pregătită să lupte împotriva Imperiului pentru independența Poloniei și să recurgă la violență pentru a-și atinge scopul.
La izbucnirea Războiului Ruso-Japonez (1904-1905), în vara anului 1904, Piłsudski a călătorit la Tokyo, Japonia, unde a încercat fără succes să obțină asistența acestei țări pentru o revoltă populară în Polonia. El s-a oferit să furnizeze Japoniei informații în sprijinul războiului acesteia cu Rusia, și a propus crearea unei Legiuni Poloneze formată din polonezi, recrutați în armata rusă și căzuți prizonieri la japonezi. El a propus și proiectul „prometeic”, având ca scop destrămarea Imperiului Rus — un obiectiv pe care a continuat să-l urmărească și mai târziu.Charaszkiewicz 2000, p. 56. La întâlnirea cu , el a sugerat că declanșarea unui război de gherilă în Polonia ar distrage atenția Rusiei, și a cerut ca Japonia să-l aprovizioneze cu arme. Deși diplomatul japonez vedea planul cu ochi buni, guvernul japonez, inclusiv Yamagata, erau mai sceptici.