Marie Jeanne Ion () este o jurnalistă română, care ocupă din 2021 funcția de director de programe al postului Euronews România. A lucrat anterior la Prima TV și TVR.
Răpirea în Irak La 28 martie 2005, Ion a fost răpită în Irak împreună cu cameramanul său Sorin Mișcoci și jurnalistul Ovidiu Ohanesian. Ei au fost eliberați la 22 mai, chiar dacă cererea inițială a răpitorilor (Brigăzile Mouadh Ibn Jabal), și anume retragerea celor 860 de soldați români din Irak, nu a fost îndeplinită. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. În 1993 și 1994, a urmat cursurile Colegiului de Comunicare Socială la Universitatea de Stat din Quito, Ecuador. Are o specializare în jurnalism politic-campanii electorale - Bakee, Londra, Marea Britanie, în 2000. A fost reporter, pe rând, la Cronica Română, Antena 1 și Prima TV. Din noiembrie 2000 este Editor general la Departamentul de știri al Prima TV. În 2002 și 2003 a avut colaborări cu postul EuroNews. Ca editor general, a coordonat toate transmisiunile speciale Prima TV - ziua alegerilor, referendum, 11 septembrie, Afganistan și războiul din Irak. A fost producător delegat la Praga, pentru summitul NATO 2001.
Este fiica omului politic Vasile Ion.Tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion demisionează din PSD, 3 mai 2010, Mihaela Stoica, Adevărul, accesat la 6 aprilie 2012Vasile Ion: O dau în judecată pe Elena Udrea, 19 ianuarie 2010, Evenimentul zilei, accesat la 6 aprilie 2012
Note
Vezi și Răpirea jurnaliștilor români în Irak
Legături externe Astăzi e ziua ta... Marie-Jeanne Ion!, 26 septembrie 2009, Roxana Vintila, Jurnalul Național
Interviuri
Marie-Jeanne Ion: Intalniri de gradul zero, 30 iunie 2005, Jurnalul Național
Categorie:Nașteri în 1972 Categorie:Ostatici Categorie:Jurnaliști români în viață Categorie:Jurnaliste române Categorie:Buzoieni