Bolgrad (în , în , în ) este un oraș în regiunea Odesa (Ucraina), centru administrativ al raionului omonim. Este situat la o distanță de 176 km sud-vest de orașul Odesa și la 7 km de frontiera cu Republica Moldova, pe drumul M15 (E87), între Odesa și portul românesc Galați.
Orașul este situat la o altitudine de 66 metri, pe malul nordic al limanului Ialpugului (la vărsarea râului Ialpug în liman. Are locuitori, inițial în majoritate bulgari, mai recent în majoritate ruși.
Împrejurimile Bolgradului sunt populate în principal de etnici bulgari. Bolgradul este și el populat cu un număr mare de bulgari basarabeni (o treime din locuitori) și este considerat de localnici drept capitala culturală a bulgarilor din Basarabia.
Istoric
Începuturi Teritoriul actualului oraș Bolgrad a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri. Au fost descoperite urme arheologice ale mai multor așezări omenești : din epoca cuprului (cultura Gumelnița, mileniile IV - III î.Hr.), din epoca bronzului sau din primele secole ale erei noastre, Dimitrie Cantemir precizînd că în antichitate s-a denumit Aepolium iar în Evul Mediu timpuriu Tintul Dimitrie Cantemir îl descrie astfel: "Pe râul Ialpug, în apropiere de gura lui, se mai găsesc urmele unei cetăți și mai vechi, numită îndeobște Tintul. Ștefan cel Mare a înălțat-o iar din ruine; dar turcii au făcut-o una cu pământul, încât acuma abia de i se mai cunoaște locul. Din dărâmăturile ei s-a zidit deasupra cetății vechi un alt târgușor, care înflorește încă și azi, numit îndeobște Tobac. Este așezat la Marea Neagră, poate chiar pe locul unde se ridica vechea Aepolium": Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei (Ed. Minerva, București, 1981), p. 33.
În Evul Mediu tardiv, a existat aici un oraș moldovenesc cu numele de Palada, distrus în secolul al XVI-lea ca urmare a războaielor dintre moldoveni pe de o parte și turci și tătari pe de altă parte. Palada a fost cucerită de Turci în 1538 și denumită, de ei și de Tătari, Tobak. El figurează pe harta realizată de voievodul cărturar Dimitrie Cantemir în lucrarea sa Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în limba latină în perioada 1714-1716.
Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806–1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la ChișinăuLucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563).
Ca urmare a anexării Bugeacului de către ruși, musulmanii turco-tătari au părăsit acest teritoriu și s-au stabilit în Dobrogea și în Bulgaria.
Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând din anul 1812 stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. La propunerea guvernatorului militar al Basarabiei, generalul Ivan Inzov, coloniștii bulgari au întemeiat în 1821 un oraș nou pe malul nordic al limanului Ialpug, puțin la sud de localitatea abandonată Tobak. Generalul Inzov este așadar considerat de bolgrădeni ca "Întemeietorul orașului Bolgrad" Maria Kuemji - Muzeul Istoric și de Etnografie al Bolgradului (Bolgrad, Regiunea Odesa, Ucraina; fondul I.N. Inzov, 2007). În noiembrie 1846, ca urmare a dorinței testamentare a generalului Inzov, sicriul cu rămășițele sale pământești au fost aduse de la Odesa la Bolgrad pentru a fi înmormântat în Biserica "Sf. Mitrofan".
La 21 mai 1828, prin oraș au trecut armatele ruse în frunte cu țarul Nicolae I al Rusiei, care se deplasau spre Dunăre pentru a lupta împotriva Turcilor. În 1830 au venit aici 200 de familii bulgare, numărul de locuitori crescând la 3.645 de persoane. Bulgarii din Sliven și Iambol și-au format comunitățile lor proprii, astfel încât cele două principale cartiere ale orașului au primit numele de Sliven și Iambol Болград în Istoria orașelor și satelor din RSS Ucraineană, Vol. Regiunea Odesa (Kiev, 1978), p. 350.
În anii 1840, Bolgradul a devenit unul din centrele industriale și comerciale ale Basarabiei. Cea mai mare parte a populației era angajată în activitatea meșteșugărească, existând și oameni ocupați cu agricultura. În anul 1840 existau în localitate 40 mici întreprinderi industriale care fabricau faianță (4), cărămidă (4), ceramică (2), lumânări (14), săpun (1), vopsele (8) și ulei (3) I. Meșeriuk - Dezvoltarea socio-economică a satelor bulgare și găgăuze din Basarabia de Sud, p. 192.. În fiecare dintre aceste ateliere lucrau doar 5-6 oameni.
Perioada primei administrații românești (1856-1878) În anul 1853, la începutul războiului dintre Rusia și Turcia, s-a format la Bolgrad un regiment de voluntar sub comanda lui P. Gromadov. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de "Cahul, Bolgrad și Ismail"). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România.
Satul Cubei a devenit punct de trecere a frontierei româno-ruse. Pentru a scăpa de la poliția turcă și austriacă, în 1858 a trăit acolo revoluționarul și poetul bulgar Gheorghi Rakovski. El a scris mai multe poezii, inclusiv volumele Întârziere în carantina din Cubei și Amintiri din trecutul Bulgariei.
thumb|left|Gimnaziul din Bolgrad La 28 iunie 1858, autoritățile moldovenești de sub conducerea caimacamului Nicolae Vogoride Ion Nistor - Istoria Basarabiei (Cernăuți, 1923; reeditat la Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1991), p. 200-201 au înființat un gimnaziu bulgar la Bolgrad, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra dezvoltării educației și culturii bulgare, acesta fiind în fapt primul gimnaziu bulgar modern. De asemenea, s-a sprijinit înființarea unei biblioteci și a unei tipografii la Bolgrad (1860).
În 1860, guvernul Principatelor Române a început să recruteze soldați din satele din sudul Basarabiei. Nemulțumiți de acest lucru, coloniștii bulgari au ales în 1861 o delegație de 500 de reprezentanți din toate satele locuite de ei și au trimis-o la Bolgrad pentru a discuta cu organele administrative românești. Coloniștii bulgari s-au adunat în piața din centrul orașului Bolgrad, de unde unii au aruncat cu pietre și făclii aprinse în clădirea primăriei. Comandantul militar al orașului a cerut manifestanților să-i predea pe organizatori pentru a fi judecați. Nereușind să dialogheze cu agitatorii, autoritățile au fost nevoite să tragă asupra manifestanților, unii dintre aceștia murind, iar alții fiind răniți. Ceilalți participanți la protest au fugit în Bulgaria și în Rusia, de unde au cerut guvernare directă a Bugeacului de la Istanbul, iar către cancelariile diplomatice au redactat proteste și au publicat broșuri precum "Atrocitățile cârmuirii moldovenești" ("Les atrocités du gouvernement moldave", 1861). Ele au fost primite cu indiferență pentru că între timp, guvernul român a renunțat la incorporarea etnicilor bulgari și a emis un decret ce întărea drepturile acestei minorități, astfel că tensiunea a dispărut.
Anii 1860-1870 ani ai secolului al XIX-lea au fost caracterizați printr-un nou avânt al mișcării de eliberare națională din Bulgaria de sub autoritățile turcești. În 1871, a trecut prin Bolgrad revoluționarul bulgar Hristo Botev. În 1876 a început publicarea ziarului de orientare liberală Vocea bulgarilor (în ).
Mulți locuitori din Bolgrad și din satele din împrejurimi s-au alăturat în mod voluntar trupelor ruse și române care luptau pentru eliberarea Bulgariei. Peste 150 de bolgrădeni au murit pe câmpul de luptă pentru eliberarea patriei lor. În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a cedat Rusiei ținutul Cahul, Bolgrad și Ismail cu o suprafață de 10.288 de verste (adică 9.642 km2), primind în schimb Dobrogea cu o suprafață de 15.570 km2.
Sub administrația țaristă (1878-1917) La izbucnirea Primului Război Balcanic (1912-1913), 5 persoane din Bolgrad s-au înrolat ca voluntari în Corpurile de voluntari macedo-adrianopolitani.Македоно-одринското опълчение 1912-1913 г. Личен състав (Direcția Generală a Arhivelor, 2006, p. 830)]
Izbucnirea primului război mondial a întrerupt activitatea pașnică a bulgarilor din Basarabia. Multe familii au fost nevoite să se refugieze în satele dimprejur. Rata șomajului a crescut brusc.
Perioada interbelică Republica Democratică Moldovenească, inclusiv orașul Bolgrad, și-a proclamat independența în anul 1917. A început construirea drumului național Bolgrad-Ismail.
thumb|Soborul Schimbării la Față, anii 1930.
După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, orașul Bolgrad a intrat în componența Regatului României, ca localitate de reședință a plasei Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități mai mari de români, ruși și evrei.
La recensământul din 1930 au fost înregistrați 14.280 locuitori ai orașului, dintre care 8.268 bulgari (%), 2.722 români (%), 1.444 ruși (10,11%), 1.215 evrei (%), 181 germani (%), 137 găgăuzi (%), 68 polonezi, 58 greci, 27 sârbi, 21 unguri, 14 albanezi, 11 armeni, 11 ucraineni, 10 turci, 5 cehi și 1 tătar. La 1 ianuarie 1940, din cei 10.713 locuitori ai orașului, 7.429 erau bulgari (69,35%), 1.485 români (13,86%), 968 ruși (9,04%), 517 evrei (4,83%), 86 ucraineni, 79 găgăuzi, 26 polonezi, 19 germani și 104 de altă naționalitate.
În perioada interbelică au funcționat aici o pretură, o primărie, o judecătorie de ocol, o percepție fiscală, o secție de poliție, o unitate de pompieri, un serviciu sanitar orășenesc, un serviciu veterinar, un oficiu P.T.T. de stat și un oficiu telefonic. Din cele trei drumuri naționale care străbăteau județul, două treceau prin Bolgrad: Galați – Reni – Bolgrad - Tarutino și Comrat – Bolgrad – Ismail – Chilia Nouă. 140px|right|thumb|Stema interbelică a orașului Bolgrad (adoptată în 1932) Prin decretul regal din 20 septembrie 1932 a fost aprobată stema cu următoarea descrierii: „scut roșu, având la dreapta un pom dezrădăcinat, cu trei fructe verzi, la stânga o viță-de-vie cu struguri și frunze, toate de argint, pe un arac negru; in vârf o moară de vânt de argint, sus o fascie crenelată de aur. Scutul timbrat cu o coroană murală de argint cu trei turnuri. Simbolizează bogăția orașului în grădini și vii și valul roman ce trece în apropierea lui”.Monitorul oficial al României, 1932, nr. 230, 1 octombrie.
Orașul Bolgrad este situat pe malul nordic al limanului Ialpug, el fiind situat la o distanță de 47 km de orașul Ismail (reședința județului), la 65 km de Galați și la 270 km de București. Cea mai apropiată stație de cale ferată era stația Valul lui Traian pe linia Galați – Basarabeasca – Tighina, la o distanță de 6 km de oraș.
Datorită așezării sale geografice într-o regiune de stepă și pe malul limanului Ialpug, orașul Bolgrad a devenit un important nod comercial, pe aici derulându-se un comerț de cereale, bovine, porcine, produse animale, struguri și fructe, mai ales din județele Basarabiei. Aici funcționau o uzină electrică, un depozit C.A.M., 3 fabrici de cărămizi, o fabrică de postav, o moară, o tăbăcărie, precum și ateliere de industrie casnică: mătase, broderii, pânză, covoare. De asemenea, își desfășurau activitatea în localitate trei agenții bancare. Interesele sindicale erau reprezentate de Liga meseriașilor patroni și lucrători și de Asociația funcționarilor particulari.