thumb|right|250px|Serghei Koroliov Serghei Pavlovici Koroliov () a fost inginerul și proiectantul șef sovietic în timpul cursei spațiale dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică în anii 1950 și 1960. El a proiectat racheta R-7, vehiculul de lansare pentru primul satelit artificial Sputnik și pentru primul om în spațiu, Iuri Gagarin.

Koroliov a fost o victimă a epurărilor staliniste din 1938 și s-a aflat timp de 6 ani în detenție.

În calitate de proiectant șef, este considerat a fi fost în Uniunea Sovietică ceea ce a fost Wernher von Braun în Statele Unite ale Americii, în calitate de șef al programului spațial american. Koroliov a crescut în Odesa. A devenit proiectant aeronautic. S-a remarcat prin capacitatea organizatorică, calitatea proiectelor și planificarea superioară a punerii lor în operă. A fost arestat în timpul epurării staliniste din 1938, petrecând 6 ani într-un lagăr de muncă forțată în Siberia. După eliberare, a revenit la vechea lui pasiune - proiectarea de rachete, fiind o figură cheie în dezvoltarea programului sovietic ICBM (Intercontinental Balistic Misiles "rachete balistice intercontinentale"). Ca proiectant principal al programului spațial rus, a dezvoltat și coordonat programele Sputnik și Vostok, precum și planurile de a trimite un om pe Lună. A murit subit la 59 de ani din cauza unor probleme de sănătate apărute în anii de detenție într-un lagăr.

Date biografice Koroliov s-a născut în Jitomir, capitala oblastului omonim din partea centrală a Ucrainei, atunci parte din Imperiul Rus. Părinții, Maria Moskalenko și Pavel Yakovlevici, au avut un mariaj de conveniență. La numai trei ani de la nașterea lui Serghei, cuplul a divorțat din cauza problemelor economice. Mama i-a spus lui Serghei că tatăl lui a murit, dar mai târziu, în urma unor investigații personale va afla că acesta a trăit până în anul 1929. Cei doi nu se vor mai întâlni niciodată, deși tatăl său i-a solicitat într-o scrisoare Mariei permisiunea de a-și vedea fiul. Serghei a fost crescut de bunici în Nijîn, un oraș din regiunea Cernigov. Maria dorea o educație superioară pentru fiul ei, așa că l-a înscris la școală în Kiev. A fost un copil singuratic, având puțini amici, dar s-a dovedit un elev silitor, mai ales la matematică. În anul 1916 mama lui s-a căsătorit cu Grigori Mihailovici Balanin, un inginer electrician care se pare că a avut o influență benefică asupra micului Serghei. Găsind o slujbă la căile ferate regionale din Odesa în 1917, Grigori s-a mutat în acest oraș împreună cu familia. Anul 1917 a fost unul tulbure pentru Rusia, cu sfârșitul primului război mondial și începutul revoluției bolșevice. Luptele fratricide au continuat până în 1920, când comuniștii au ajuns la putere. În acea perioadă școlile au fost închise, așa că Sergei a fost nevoit să-și continue studiile acasă. În 1919, datorită lipsei de alimente s-a îmbolnăvit de tifos exantematic.

Koroliov a continuat să învețe în Odesa, la Școala profesională de Construcții (Stroiprofșcola), unde s-a calificat ca tâmplar. Dar el era pasionat de aviație, poate datorită influenței pe care a avut-o asupra lui o demonstrație aeriană, pe care a văzut-o în anul 1913. Fiind interesat de aviație, a făcut un studiu independent asupra teoriei zborului. De asemenea, era membru activ la un club local de planoare. Tot în acea perioada, o escadrilă de hidroavioane era staționată în Odesa și tânărul Koroliov era interesat de activitatea ei.În anul 1923, a devenit membru al Societății de Aviație și Navigație Aeriană din Ucraina și Crimeea - OAVUC. Cum toți din acest mic grup erau membri de partid, Koroliov a avut posibilitatea să cunoască doctrina comunistă. A reușit să devină membru al personalului de pe lângă escadrila de hidroavioane, având astfel prima experiență de zbor, fiind pasager în mai multe rânduri. În 1924, a realizat un proiect personal de planor, pe care l-a numit K-5, acceptat de OAVUC în vederea construirii. În 1924, s-a înscris la Institutul Politehnic din Kiev, care avea și o catedră de avionică. Aici a locuit împreună cu un prieten, Yuri. Câștigă banii necesari achitării studiilor făcând diverse munci. Planul de studii al lui Koroliov includea clase de inginerie, fizică și matematică. În anul 1925, a fost acceptat într-un grup restrâns de constructori de planoare. Asta i-a permis să zboare într-un planor de construcție proprie, dar totul s-a terminat cu două coaste rupte. Și-a continuat studiile, terminând anul în 1926. În luna iulie a aceluiași an a fost acceptat la Școala Tehnică Superioară din Moscova. A studiat avionica până în anul 1929. Trăia cu familia, care se mutase la Moscova. Pe lângă studii, Serghei a avut mai multe ocazii să piloteze planoare și avioane cu motor. În 1928 a proiectat și realizat un planor care a participat la o competiție în anul următor. În 1929, PCUS a emis un decret prin care cerea accelerarea învățământului superior pentru ingineri, în vederea rezolvării mai rapide a nevoilor țării. Koroliov și-a susținut examenul de diplomă realizând proiectul unei aeronave funcționale. Îndrumătorul pentru acest proiect i-a fost Andrei Tupolev.

Începutul carierei

Datorită pregătirii, Koroliov a început să lucreze la Biroul de Proiectări Aeronautice OPO-4, Secția Experimentală Nr. 4, condusă de francezul Paul Richard, formată fiind din cei mai capabili proiectanți sovietici. În acest grup nu s-a făcut remarcat, dar, odată cu activitatea în cadrul acestui birou, lucra în particular la mai multe proiecte personale. Unul era proiectul unui planor acrobatic. Înainte de 1930 devenise inginer șef responsabil cu construirea unui bombardier proiectat de Tupolev: TB-3.

Koroliov a obținut licența de pilot în 1930. În anul următor s-a căsătorit cu Xenia Vincentini. Aceasta dorea mai de mult căsătoria, dar Koroliov a tot amânat pentru a-și putea continua studiile. În 1930, a început să se intereseze de posibilitățile motoarelor racheta cu combustibil lichid. În 1931, împreună cu Friedrich Zander, un entuziast al zborurilor spațiale, a participat la formarea Grupului de Cercetare a Propulsiei cu Reacție (GIRD), unul din centrele pentru cercetarea și construirea de rachete finanțate de stat. În mai 1932, Koroliov a fost numit șef al grupului.

În anii următori, GIRD a realizat trei sisteme de propulsie diferite. În 1932, armata a început să se intereseze de proiectele grupului și a participat la finanțare. În același an, GIRD a reușit prima lansare a unei rachete cu propulsie lichidă, GIRD-09 (la numai șapte ani de la prima lansare a unei rachete, realizată de americanul Robert Goddard). În 1934, Koroliov a publicat într-o carte (Zborul în stratosferă) rezultatele muncii de cercetare la motoarele-rachetă.

Datorită importanței militare a cercetărilor, conducerea sovietică a dispus, în 1933, fuzionarea celor două centre de cercetare, GIRD și Laboratorul de Dinamică a Gazului (GDL) din Leningrad, înființând Institutul de Cercetare a Propulsiei cu Reacție (RNII), condus de inginerul militar Ivan Klimenov. Din grup făceau parte unii dintre cei mai pasionați adepți ai zborului spațial, între care și Valentin Glușko. Koroliov a fost numit director adjunct al institutului, conducând secțiunea de studiu și dezvoltare a rachetelor navale pentru crucișătoare. Tot sub conducerea sa, a fost realizat un studiu privind construirea unui planor cu reacție.

La 10 aprilie 1935, soția lui Koroliov a născut o fetiță, Natașa. În 1936 s-au mutat din casa părinților lui Koroliov, în propriul apartament. La acea dată, Koroliov ajunsese să fie șeful RNII-ului. Institutul a continuat perfecționarea rachetelor, mai ales detaliile privind stabilitatea și controlul. Au fost create sisteme de stabilizare automată cu giroscoape, care permiteau zborul stabil pe o traiectorie programată. Koroliov era un lider carismatic, care se impunea fără efort.

Detenția

La 22 iunie 1938, în timpul marii epurări, agenți NKVD l-au arestat. A fost acuzat de diversiune, ocupându-se mai mult de aeronave propulsate cu combustibil lichid și nu solid, cheltuind astfel bani pentru un proiect neprioritar. Koroliov nu a avut parte de un proces real, fiind torturat până a recunoscut tot. A fost condamnat la zece ani de închisoare. Mai târziu, peste ani, a aflat cu amărăciune că a fost denunțat de colegul său, Glușko, care era invidios pe succesele lui Koroliov. După luni de călătorie în trenuri pentru animale și multe abuzuri, a ajuns în sfârșit în lagărul Kolâma din Siberia. Condițiile din lagăr erau inumane, dure, lipseau mâncarea și hainele groase, adecvate climei siberiene. Lagărul era renumit pentru indicele mare de mortalitate, aprox. 10.000 de deținuți pe an. Aproape toți membrii RNII au fost trimiși în lagăre, fiind arestat chiar și șeful grupului militar. Orice persoană care a ocupat o funcție de conducere în cadrul institutului a fost executată între 1937-1938, făcând din Koroliov un norocos supraviețuitor. Din acest motiv programul de cercetare și producție a rachetelor a fost abandonat mulți ani, Rusia comunistă rămânând mult în urma Germaniei naziste la capitolul rachete. Demența lui Stalin a lăsat astfel armata fără lideri capabili, slăbită, dezorganizată și prost înarmată și echipată exact înainte de invazia germană din anul 1941. Koroliov a supraviețuit lagărului, dar cu sechele precum pierderea dinților, o fractură de mandibulă și o suferință cardiacă. A stat cinci luni în lagăr, făcând munca grea într-o mină de aur. Între timp, forțați de evenimente, șefii de la Kremlin i-au redeschis cazul. Ca urmare a acestei decizii, a fost urcat într-un tren cu destinația Moscova. În timpul acestei călătorii s-a îmbolnăvit de scorbut, în urma căruia a fost la un pas de moarte. După redeschiderea cazului sentința i-a fost redusă la opt ani. În acel moment, mai multe personalități din Rusia au intervenit în favoarea sa, prin urmare nu a fost retrimis în Siberia. A ajuns într-o închisoare pentru intelectuali, numita Saraska. Aceasta era de fapt un lagăr de muncă pentru cercetători și ingineri unde aceștia lucrau la proiecte comandate de partidul comunist, sub stricta supraveghere a NKVD, prin intermediul Biroului Central de Proiecte, K. B. -29, T. K. B. -29. Aici munceau inginerii lui Tupolev, vechiul mentor al lui Koroliov. Pe parcursul celui de al doilea război mondial, în această Saraska au fost proiectate bombardierele Tupolev T. U. -2 și avionul de vânătoare Iliușin I. I. -2. Grupul a fost mutat de mai multe ori pe parcursul războiului, pentru a nu fi capturat de inamic, motivau temnicerii. În anul 1942, Koroliov a fost mutat în altă Saraska, ca subordonat al inginerului de motoare Glușko. Aici se proiectau piese pentru motoarele avioanelor cu reacție. Koroliov a stat aici, izolat de familie până în 1944, trăind permanent cu teama de a fi ucis datorită secretelor militare pe care le știa. Era de asemenea marcat de trecerea prin lagăr. Din acest motiv, a fost mereu rezervat și precaut. Pe 27 iunie 1944, Koroliov, împreuna cu Tupolev și alții a fost eliberat printr-un decret special al guvernului, fiind absolvit de orice vină. Biroul de proiectare a fost transferat de la NKVD, la Comisia de Industrie Aeronautică a Guvernului. Koroliov a lucrat la Biroul de Proiectare mulți ani, sub conducerea lui Glușko, studiind și realizând proiecte de rachete.

Rachetele balistice