Igor Nicolaevici Smirnov (în ; n. 23 octombrie 1941, Petropavlovsk-Kamceatski) este un politician Transnistrian de origine rusă, care a îndeplinit funcția de președinte al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene între anii 1991-2011.
Biografia
thumb|right|250 px|Ex-președintele autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, Igor Smirnov.
Copilăria Igor Smirnov s-a născut la data de 23 octombrie 1941 în orașul Petropavlovsk Kamciațki, regiunea Habarovsk din estul Siberiei (Uniunea Sovietică, astăzi în Federația Rusă).
El era fiul lui Nikolai Stepanovici Smirnov, activist în aparatul Partidului Comunist din Uniunea Sovietică și al Zinaidei Grigorievna Smirnova, ziaristă și editor de ziar. Deoarece Partidul l-a promovat pe Nikolai Stepanovici în poziții importante în nomenclatura de partid, familia s-a mutat din Petropavlosk în RSS Ucraineană, unde Armata Roșie eliberase teritoriul ocupat anterior de către Germania Nazistă. Familia Smirnov a beneficiat inițial de reușitele profesionale ale lui Nikolai Stepanovici, care fusese numit în funcția de Prim-secretar al Comitetului raional de partid Golopristansk din Ucraina Sovietică.
Cu toate acestea, în vara anului 1952 Nikolai Stepanovici a fost arestat din cauza neregulilor constatate în aprovizionarea colhozurilor din raion În memoriile sale, Igor Smirnov menționează că tatăl său "i-a spus că a aprovizionat cu cele necesare familiile celor uciși pe front în al doilea război mondial". Igor Smirnov - Zhit’ na nashei zemle. (Moscow: Sovetskii pisatel’, 2001), 9.. El a fost condamnat la 14 ani de muncă silnică urmat de o perioadă de cinci ani de exil pe teritoriul URSS. Fiind familia unui inamic al poporului, viața Zinaidei Grigorievna și a celor trei copii ai săi, Vladimir, Oleg și Igor a fost foarte dificilă. După moartea lui Iosif V. Stalin în martie 1953, Nikolai Stepanovici a fost eliberat împreună cu un mare număr de deținuți sovietici. Familia Smirnov s-a reunit în Rusia centrală, în apropiere de Munții Ural unde Nikolai Stepanovici, a fost director al unei școli primare, iar Zinaida Grigorievna a lucrat ca editor al ziarului local al Comsomol-ului.Anna Volkova, Lider (Tiraspol’: [s.n.], 2001), 8. Available online at: http://www.olvia.idknet.com/soderjanie.htm
Activitatea profesională
În anul 1957 a absolvit Școala tehnico-profesională nr. 11 din orașul Zlatoust, regiunea Celeabinsk. În anul 1959, la vârsta de 18 ani, Igor Smirnov a început să muncească ca lăcătuș la Uzina "Elektromașina" din Zlatoust. Totuși, la scurtă vreme, el s-a mutat din nou în Ucraina pentru a lucra la construcția unei noi centrale hidroelectrice în orașul Nova Kahovka din Regiunea Herson.
Smirnov a arătat un mare entuziasm pentru viața sovietică, dobândind o educație înaltă în serile și zilele libere de după terminarea orelor de lucru și participând la o serie de activități sportive și culturale. El a cunoscut și s-a căsătorit ulterior cu o tânără ingineră numită Janeta Nikolaevna Lotnik la începutul anilor '60 și apoi și-a efectuat serviciul militar obligatoriu în Armata Roșie în perioada 1963-1966, obținând gradul de sublocotenent. În anul 1963, Smirnov a devenit membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică și a lucrat ca activist al Comsomol-ului (komsorg) după revenirea la activitatea civilă.
Odată revenit din armată, Smirnov și-a continuat cursurile la fără frecvență pe care le începuse în anii '60, obținând diploma de inginer la Institutul de Construcții de Mașini din Zaporojie în anul 1974 "Igor' Smirnov - kandidat [v prezident PMR] naroda," în Nepriznannaia respublika: ocherki, dokumenty, khronika: dokumenty gosudarstvennykh organov Pridnestrovia, Vol. II, Gryzlov, V.F., ed. (Moscow: Rossiiskaia akademiia nauk, TIMO, 1997), 19.. Este angajat la unul dintre magazinele care aparțineau de Uzina electromecanică din Kahovka, regiunea Cherson, ca vânzător ajungând apoi la funcția de director-adjunct. Având diplomă de inginer, Smirnov a continuat să fie promovat în funcții. A devenit curând director de magazin, apoi inginer-șef adjunct al fabricii cu probleme de inovații industriale, inginer-șef și director-adjunct.
Urma să fie numit director al întreprinderii din Ucraina, deoarece cel care ocupa funcția respectivă se pensionase. Dar, în loc să fie numit director, a fost transferat de către autoritățile sovietice în anul 1987 în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, pentru a ocupa postul de director la întreprinderea de construcții de mașini “Elektromaș” din Tiraspol. Venit din partea de est a URSS, Smirnov a acceptat serviciul oferit în apropiere de granița de vest a Uniunii.
Peste trei ani, Smirnov a ajuns să conducă orașul transnistrean ca președinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol și peste încă un an a ajuns să îndeplinească cea mai înaltă funcție din cadrul auto-proclamatei republici separatiste transnistrene O colecție a scrierilor participanților la mișcarea Sovietului Unit al Colectivelor Muncitorești tipărită în Transnistria prezintă, în unanimitate pozitiv, activitatea lui Smirnov în această perioadă de tranziție. L Alfer’eva, ed., Slavy ne iskali: sbornik vospominanii uchastnikov sozdaniia i stanovleniia PMR (Bendery: Poligrafist, 2000)..
Coordonarea grevelor
thumb|right|250 px|Igor Smirnov, liderul unui stat nerecunoscut de comunitatea internațională.
Pe măsură ce comunismul începea să intre în colaps la sfârșitul anilor '80, poporul din întreaga Uniune Sovietică a început să ceară suveranitate națională. Odată cu cererea cetățenilor din RSS Moldovenească de a dezbate introducerea limbii "moldovenești" (române) ca limbă oficială a republicii, mai întâi cu Limba rusă ca a doua limbă oficială și mai târziu fără limba rusă, au izbucnit manifestațiile naționaliste în Republica Moldova. O parte a cetățenilor credea că Republica Moldova trebuie să fie independentă de Kremlin și dorea un stat național, care putea să se unească cu România, unde se vorbea o limbă virtual identică. O altă parte a cetățenilor credea că Moldova ar trebui să rămână parte a supranaționalismului sovietic — cu cetățeni de mai multe naționalități — al URSS, posibil într-o țară post-comunistă, dar încă unită.
Smirnov și mulți dintre apropiații săi erau suspicioși că elaborarea unei legi a limbii române și a introducerii alfabetului latin, la început, ar constitui un prim pas către "naționalizarea" republicii și ar conduce la expulzarea cetățenilor ruși, ucraineni și găgăuzi din țară, unii stabiliți acolo de zeci de ani. Astfel, la data de 11 august 1989, când devenise clar că limba "moldovenească" va fi declarată ca singura limbă oficială în republică Un deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, nemulțumit de aceste schimbări, a dezvăluit noul proiect în ziarul Uzinei Constructoare de Mașini "Tochlitmash" din Tiraspol. Vezi și: Efim Bershin, Dikoe pole: Pridnestrovskii razlom (Moscow: Tekst, 2002), 19-20., Smirnov și alți muncitori din întreprinderile de subordonare unională din Tiraspol s-au aliat pentru a crea Sovietul Unit al Colectivelor Muncitorești (OSTK— Объединенный Совет трудовых коллективов) și au cerut declanșarea unei greve generale imediate care să ducă la încetarea activității industriale (concentrată în regiunea Transnistriei) de pe teritoriul RSS Moldovenești.
Lider al unui stat nerecunoscut
Intrarea în politică
thumb|250px|Igor Smirnov cu Președintele Rusiei Dmitri Medvedev în Barvikha pe 18 februarie 2009.
Din data de 31 august 1989, limba română fusese proclamată ca limbă de stat în RSS Moldovenească. În septembrie 1989, sovietele locale din Tiraspol, Tighina și Râbnița au respins legea limbii de stat, inițiindu-se astfel o mișcare de nesupunere față de autoritățile statului moldovenesc.
După ce campania de greve și mitinguri de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin desfășurată în perioada 16 august - 22 septembrie 1989 nu a reușit să producă efecte la Chișinău, OSTK și-a reexaminat tactica. În perioada decembrie 1989 - ianuarie 1990, au avut loc referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de “teritoriu autonom” al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenească.
Smirnov și apropiații săi au văzut alegerile proxime din Republica Moldova ca o oportunitate de a face o serie de schimbări și de a-și impune ideile. Smirnov a câștigat două funcții la alegerile din februarie 1990, consilierul nr. 32 din Sovietul orășenesc (parlamentul municipal) din Tiraspol și deputatul nr. 125 din Sovietul Suprem al RSSM (parlamentul republican). În cadrul sovietului orășenesc, Smirnov a candidat pentru postul de președinte al acestui organism. Într-o încercare dramatică care a arătat cât de mult se disipase puterea Partidului Comunist, Smirnov și-a înfrânt contracandidatul, primul secretar al Comitetului orășenesc de partid, Leonid Țurcan, adunând un număr dublu de voturi Volkova, Lider, 37. De la acel moment, Tiraspolul a fost un oraș aflat sub controlul OSTK.
În acest timp, la 27 aprilie 1990, fusese adoptat tricolorul cu cap de zimbru ca steag național al RSS Moldovenești, dar sovietele locale din Tiraspol și Tighina au refuzat prezența tricolorului în aceste orașe.
În Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, lucrurile nu au fost așa de liniștite cum și-a imaginat Igor Smirnov. Candidații OSTK, în majoritate din partea de est a republicii (Transnistria), formau o mică facțiune din soviet, adică aproximativ 15%. În mai 1990, acești deputați ce proveneau din Transnistria au fost atacați și bătuți de către protestatarii care doreau independența republicii și au părăsit Sovietul Suprem plecând la casele lor din partea de est a statului.Moscow Domestic Service, 23 mai 1990, tradus în FBIS, 24 mai 1990, 117. Incapabili de a influența cursul evenimentelor de la Chișinău, acești deputați au acționat pentru a-și înființa propria republică sovietică, o republică care să rămână parte a Uniunii Sovietice și nu să se separe de aceasta împreună cu restul Moldovei. Mulți cetățeni moldoveni din Transnistria au reacționat cu indignare la această provocare la adresa suveranității statului și guvernul central sovietic i-a criticat sever în mod public pe separatiști înrăutățind situația și împingându-i pe aceștia spre proclamarea independenței.
Proclamarea independenței
Igor Smirnov a devenit lider al OSTK la nivel regional și i-a îndemnat pe politicienii și activiștii din Transnistria să militeze pentru independență față de RSS Moldovenească în vara și toamna anului 1990. Când primul Congres extraordinar al deputaților din Transnistria a înființat o zonă economică cu autoguvernare în iunie 1990, Smirnov a fost ales ca președinte al Consiliului de coordonare însărcinat cu pregătirea proclamării independenței.
Un al doilea congres ținut la 2 septembrie 1990 a proclamat crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Nistrene (RSSMN), iar deputații l-au ales la 3 septembrie 1990 pe Smirnov ca președinte al Sovietului Suprem Provizoriu al republicii separatiste.Viktor Diukarev, Pridnestrov’e—proshloe, nastoiashchee, budushchee, za kulisami politiki. Dubossary 1989-1992 gg. (Tiraspol’: Uprpoligrafizdat PMR, 2000), vezi esp. 198-203 for a first-hand, though partisan account of the proceedings.. Imediat după proclamarea independenței, separatiștii au început să ia cu asalt sectoarele de poliție și instituțiile guvernamentale în Transnistria Charles King - The moldovans: Romania, Russia, and the politics of culture (2000), p. 189., fapte care au culminat într-o luptă îndelungată între poliția și forțele armate moldovenești și separatiștii în apropierea orașului Dubăsari la 2 noiembrie 1990 Pal Kolsto, Andrei Edemsky, Natalia Kalașnikova - Conflictul nistrean: Între Iredentism și Separatism (45 EUR.-ASIA STUD. 978, 1993), p. 984..