Agențiile de presă din România reprezintă o prezentare succintă a istoriei presei de agenție din România, de la contextul apariției și evoluția ei în diferitele regimuri politice, până în prezent.
Știrea de agenție. Presa de agenție
Orice informație nouă sau o informație referitoare la evenimente curente, care este prezentată publicului larg, în formă scrisă, audio sau video, sau prin intermediul Internetului se numește știre. Relatarea și investigarea informațiilor cu valoare de știre revin profesiei de jurnalist. Știrile sunt adesea relatate de o varietate de surse, cum sunt ziarele, programele televizate sau radiodifuzate, serviciile prin cablu și paginile web. Dar știrea, de la petrecerea evenimentului și până când aceasta ajunge sub forma finală în fața publicului, prin diferitele mass-medii, mai sus amintite, trece de cele mai multe ori printr-un prim „filtru”, cel al agențiilor de știri. Agenția de știri este o organizație de jurnaliști stabilită pentru a furniza informații de primă mână, contra cost, pieței media: ziare, reviste, radio și televiziune.
UNESCO definea în 1953 agenția de presă astfel: „O agenție de informații este o întreprindere care are ca principal obiect, oricare ar fi forma sa juridică, să caute știri și, de o manieră generală, documente de actualitate, (...) și să le distribuie unui ansamblu de întreprinderi de informație și, în mod excepțional, particularilor, în vederea asigurării, contra plății unui abonament și în condiții conforme legilor și uzanțelor comerțului, un serviciu de informații cât se poate de complet și de imparțial”.
Carmen Ionescu consideră agențiile de presă uzine cu foc continuu, unde muncitori anonimi topesc și toarnă în forme comprehensibile cea mai de temut substanță a momentului: informația.
O agenție de presă este deci o întreprindere care comercializează pentru clienții săi (presă, instituții, întreprinderi în general) un serviciu de informații brute sau cu valoare adăugată, știri neutre din punct de vedere ideologic și politic, pe un suport definit (hârtie, foto, informatică, audio, video).
Conform Histoire de la presse française, Ed. Spes, Lausanne,
Agențiile de presă în lume
Agențiile de presă au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea ca urmare a cererii de informație existentă pe piața economică și financiară. Strămoșul comun al agențiilor de presă este HAVAS, agenția franceză de presă întemeiată în 1835. Întemeietorul acesteia a fost Charles Louis Havas, care a văzut informația ca pe o marfă care trebuia livrată rapid. Principalii săi clienți proveneau din mediile de afaceri, dar și din interiorul presei, care era în plină ascensiune. Primul corespondent Havas în România a fost trimis în urma problemelor apărute în Peninsula Balcanică în 1877. În 1879 a fost creată la București o sucursală a agenției Havas numită „Agenția Havas a României” care a funcționat până în 1888.*** - Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București, 1972, p. 1024
Havas se bucură de un real succes, ceea ce îi determină pe doi dintre angajații săi germani, Bernhard Wolff și Julius Reuters, să creeze, la rândul lor, agenția de presă Wolff, în Germania (1849) și respectiv Reuters, în Anglia (1851). Cele trei agenții semnau în 1859 un acord de colaborare prin care își partajau, de fapt, piața de informații mondială.
Istoria agențiilor de presă din România începe la 1 august 1854, în timpul domniei prințului Barbu Dimitrie Știrbei, când sub autoritatea statului telegraful transmite prima telegramă de la București la Viena. Ea a fost expediată pe linia Ploiești, Brașov, Sighișoara, Cluj, Timișoara, Viena și avea ca subiect operațiunile militare din Războiul Crimeei.
Contractul oficial dintre Havas și Ministerul Afacerilor Străine a fost semnat la 5-17 ianuarie 1877, în timpul guvernului Ion C. Brătianu. Conform acestui contract «În schimbul unui serviciu de știri din străinătate difuzat de Havas la București, Ministerul de Externe putea să transmită pe canalele agenției știri care să prezinte „fie un interes general, fie unul special pentru România” (Arhiva MAE, Fond Arhiva Istorica, vol. 38, pag. 45). Este reprodusă și lista acestor demnitari: prințul domnitor, ministrul de externe, miniștrii și președinții celor două camere legiuitoare, dar și ziarelor, pe bază de abonament. În același timp, demnitarii se obligau să păstreze confidențialitatea informațiilor primite.»
„Agenția Havas va continua să fie principala agenție de referință pentru ziarele românești până în 1944, când își schimbă denumirea în France Press, până astăzi nume de referință pentru mass-media din România".
Alte agenții de presă străine sunt interesate să înființeze sucursale în România, precum agenția austriacă „Corrbureau” care a creat în 1889 filiala numită „Agenția Română”, filială care ulterior, în 1895, a devenit prima agenție de presă autonomă din România.
Agenția de presă în România
Prima agenție de presă românească a fost înființată la 30 martie 1889, la București, sub numele de „Agence Telegraphique de Roumanie” - Roumagence. «Știm data exactă dintr-o notă trimisă ministrului de externe la 31 mai 1889 de M. Brăneanu, primul director al agenției, în care se spunea: „ieri am expediat prima telegramă” (Arhiva MAE, Fond Arhivă istorică, vol. 38 bis.)» Aceasta era subordonată Ministerului de Externe. Intrarea pe piață a noii agenții a fost grea, deoarece Havas era foarte puternică. Totuși Havas este înlăturată de la monopolul știrilor oficiale ale ministerului de externe și ca urmare, sucursala de la București este dizolvată în perioada iunie-iulie 1889. Aceasta acceptă să cedeze toți abonații agenției române.
La 1 iulie 1905, ia naștere "serviciul comercial al Agenției Române, care editează un buletin special: prețul grânelor pe piețele noastre, dar și pe cele mai importante piețe ale Europei și Americii. Pentru aceasta, agenția deschide sucursale la Brăila și la Constanța și cere ministerului de externe să oblige băncile populare să se aboneze la aceste buletine."
Agenția nu este lipsită de probleme, deoarece în 1907 încearcă să transmită în română pentru ziare, până acum serviciul fiind în franceză. Ziarele reclamă acest lucru, deoarece în contracte era stipulat ca știrile să fie transmise în franceză, așa cum vin de la telegraf.
„Până la dispariția sa în 1917, Agenția Română nu mai înregistrează momente ieșite din comun. Cu serviciul său politic contestat în continuare de ziare, care acuzau întârzieri, denaturări în conținutul știrilor și obediență față de putere și cu buletinele sale comercial-financiare, veniturile agenției sunt totuși în creștere.”
Agenția a fost evacuată din Palatul Poștelor la sfârșitul anului 1916, în condițiile ofensivei germane. «La 27 iulie 1917, Ministerul de Externe întreabă Ministerul Cultelor dacă agenția funcționează cumva la Iași. Pe adresa sa venise o telegramă de la legația din Paris cu această întrebare și trebuia să-i dea un răspuns. Răspunsul Ministerului Cultelor este ironic: „Domniile voastre ați fi fost în măsura de a ști ce s-a făcut la evacuarea Bucureștilor?” (Arhiva MAE, Problema 105, vol. III.) Probabil funcționarii ministerului au căutat agenția și n-au găsit-o, pentru că la 2 noiembrie 1917 anunță legația de la Paris că Agenția Română nu mai funcționează".
După Primul Război Mondial, era fondată ca societate mixtă, la 16 iunie 1921, prima agenție națională de presă în accepțiune modernă: Orient Radio Rador.
Noti Constantinde, secretar la Legația română din Paris și Sebastian Șerbescu, avocat, au fost personajele cheie ale înființării acestei agenții. Constantinde menționează în jurnalul său că ideea le-a venit într-o discuție banală: „Într-o zi mi-a propus să înființăm o agenție telegrafică pentru România în genul marilor agenții internaționale Havas, Reuter etc. Am elaborat un plan destul de detaliat și Șerbescu a plecat la București pentru a o fonda”.
Lucrurile nu au mers chiar atât de ușor, însă la 8 iulie cei doi au reușit. «Potrivit actului fondator, agenția avea următorul obiect: „exploatarea de agenții de informații telegrafice în țară și străinătate și asocierea ei la întreprinderi similare”» Agenția va începe să funcționeze la 1 septembrie. „Din iulie 1921, Rador intră în sindicatul agențiilor internaționale de presă în baza unui contract semnat cu 25 de agenții naționale de presă din Europa, Asia și America de Sud. El prevede că în aceste țări știrile Rador urmează să fie preluate de agențiile respective sub semnătura lor.”
Rador înființează mai multe sucursale în țară, în marile orașe: Cluj, Oradea, Satu-Mare, Sighetul Marmației, Cernăuți, Chișinău, Iași, Constanța, Ploiești, etc.
La Paris, Noti Constantinde încearcă să capteze bunăvoința presei franceze. El este surprins când a primit prima scrisoare cu antetul agenției și a văzut ca i s-a dat numele „Agence Radio-Orient” - Rador. Denumirea a dat naștere unor interpretări ironice din partea francezilor, care îl întrebau pe Constantinde dacă este o agenție „rat d'or” (șobolanul de aur) sau „rat dort” (șobolanul doarme). Au existat și reclamații, deoarece directorul agenției franceze „Radio” a acuzat că i s-a furat numele.
Începuturile erau foarte grele pentru noua agenție. În primii ani de după război existau probleme de toate naturile, cum ar fi de pildă cele aproape insurmontabile legate de liniile telegrafice distruse. În plus, existența unui „vânător” de știri, birocraticul serviciu de cenzură, împiedica difuzarea corectă a știrilor agenției. Întârzierile și credibilitatea informațiilor devin niște probleme atât de presante, încât se creează un curent de opinie puțin favorabil proaspetei instituții de presă.
„La 12 martie 1925, printr-o hotărâre a Consiliului de miniștri semnată de I. C. Brătianu, Ministerul de Externe cumpără acțiunile societății anonime «Orient Radio» devenind proprietarul exclusiv al agenției de presă”. Totuși, statul nu a transformat agenția într-o direcție a Ministerului de Externe, ci a reorganizat-o sub forma unei societăți comerciale cu personalitate juridică proprie. De fapt, această mișcare a fost făcută pentru ca agenția să nu fie bănuită de propagandă.
În 1934, Rador-ul este dotat cu cele mai noi aparate de transmisie: „teleimprimatoarele Siemens cu perforare de bandă. Și tot acum se înființează un serviciu poștal al agenției, care transmite prin poșta aeriană de 2-3 ori pe săptămână informații de ordin general, politic, economic, social și cultural în țările scandinave, la Riga, Madrid, Tirana, Haga, Copenhaga.” În acest an, Rador lucra cu aceeași operativitate ca agențiile occidentale. Spre exemplu, știrea asasinării regelui Alexandru al Iugoslaviei la Marsilia a fost anunțată presei românești de către Rador, concomitent cu primirea știrii în redacțiile ziarelor pariziene. «Începând din 1943, Rador editează pe lângă buletinele de presă și buletine cu circulație restrânsă - palatul regal, guvern, ministere, parlament, așa-numitele „buletine confidențiale”. Ele puteau fi însă difuzate oricăror instituții sau ziare la cererea acestora, contra cost.»
Momentul 23 august 1944 reprezintă începutul decăderii agenției Rador. «La 28 decembrie 1944, regele Mihai semnează decretul-lege 657, privind modificarea legii și statutului Societății Orient Radio. Aceasta își schimbă denumirea în „Rador - Agenție de informații telegrafice”, iar durata de funcționare a agenției devine nelimitată. Se precizează de asemenea, obiectul agenției: