Vărbilău este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Coțofenești, Livadea, Podu Ursului, Poiana Vărbilău și Vărbilău (reședința).

Istorie

Lucrările cartografice care au tangență cu zona în studiu, sunt de fapt și cele mai vechi cercetări ale regiunii. Astfel, pot fi amintite: harta lui Specht (1790 – 1791), harta lui Valestinli (1797), harta lui Preffa Pazzini Carli (1790). În secolul al XIX-lea, apare pe o serie de hărți rusești (1804, 1820, 1828, 1833, 1835, 1853). În 1872, apare harta intitulată „Harta României istorică, politică, comercială”, avându-l ca autor pe maiorul Dimitrie Pappasoglu, iar în 1882 apare o hartă a județului Prahova care cuprinde fiecare plai și plasă în parte, alcătuită în total din 7 foi, la scara 1: 200.000, hartă întocmită de ing. Crapelianu. Harta Prahovei apărută în 1900 este prima hartă pe care apare o împărțire în cercuri, comune, sate și cătune.

Studiile geologice privind comuna Vărbilău datează încă din secolul XIX. Începând cu secolul al XX-lea se remarcă W. Teissyre în 1907 cu lucrarea „Stratigrafia regiunilor petrolifere din Subcarpați”. În 1927 D. M. Preda publică date privind geologia văii Teleajenului în zona subcarpatică. Studii în ceea ce privește geologia pentru regiunea cuprinsă între valea Teleajenului și Valea Prahovei, se datoresc și profesorului M. Filipescu care începând cu 1926 și până în 1932 a publicat mai multe lucrări privind stratigrafia și tectonica regiunii.

Lucrările cu caracter strict geografic și care să trateze comuna, nu există. Există însă lucrări și nu sunt puține, care tratează o arie mult mai extinsă. În anul 1893 apare „Dicționarul Geografic al județului Prahova”, ce îi avea ca autori pe: P. Brătescu I. Moruzi și C. Alexandrescu, lucrare unde sunt analizate fiecare sat, apă, munte, în parte. În această lucrare, se arată că Vărbilăul era o comună din plaiul cu același nume al județului Prahova, fiind formată doar din satul de reședință, cu 1699 de locuitori. În comună existau trei mori, o școală și două biserici. Aceeași lucrare arată că pe teritoriul actual al comunei era organizata și comuna Livadea, cu satele Livadea și Podu Ursului, având 749 de locuitori și 138 de case; comuna avea 8 mori pe râul Vărbilău și o biserică fondată în 1867. De asemenea, comuna Poiana de Vărbilău, formată și ea doar din satul de reședință, avea 638 de locuitori și 150 de case; ea avea o moară pe râul Vărbilău, o școală mixtă cu 36 de elevi (dintre care 6 fete) și o biserică fondată la 1864 de locuitori. De asemenea, satul Coțofănești făcea parte din comuna Mălăești, iar Bughea de Sus făcea parte din comuna Bughiile din plaiul Teleajen al județului Prahova.

În 1925 Anuarul Socec consemnează comunele Poiana Vărbilău și Vărbilău în aceeași plasă. Comuna Vărbilău avea 2229 de locuitori, iar Poiana Vărbilău avea 700. Comuna Livadea a fost temporar desființată, satele ei fiind transferate comunelor Ștefești (Livadea) și Cosminele (Podu Ursului). În 1931, comuna Livadea a fost reînființată în aceeași compunere.

În „Monografia județului Prahova”, scoasă de Nicolae Pavel și Nicolae Simache în anul 1943, sunt trecute date statistice și analize demografice. În 1966, V. Tufescu – „Subcarpații” – apărută în Editura Științifică, București, în care pe lângă multe alte informații sunt prezentați și Subcarpații Teleajenului și Prahovei. Tot în 1966, V. Mihăilescu – „Dealurile și Câmpiile României” – în care se acordă spre studiu un capitol despre Subcarpații Munteniei Centrale.

În 1950, comunele au devenit parte a raionului Teleajen din regiunea Prahova și apoi (după 1952), din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova a fost reînființat, iar comunele Livadea, Poiana de Vărbilău, Mălăești și Bughiile au fost desființate, primele două fiind incluse în comuna Vărbilău, a treia împărțită între comunele Dumbrăvești și Vărbilău, iar ultima între comunele Gura Vitioarei și Vărbilău.

Monumente istorice Singurul obiectiv din comună inclus în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monument de interes local este casa cu prăvălie Ion Filipescu (începutul secolului al XX-lea, astăzi proprietate Telekom Romania) aflată vis-a-vis de primăria din satul Vărbilău. El este clasificat ca monument de arhitectură.

Geografie Geologia Regiunea studiată în lucrarea de față este situată în zona colinelor subcarpatice, pe capetele de afundare ale depozitului Flișului paleogen, care constitue cei doi pinteni, Pintenul de Văleni și Pintenul de Homorâciu-Prăjani. La sud, depozitele paleogene sunt mărginite de o importantă linie tectonică de-a lungul căreia ele încalecă peste depozitele neogene. Peste Paleogen invadează dinspre sud Neogenul care formează cuvete dispuse în două zone principale: o zonă meridională de care țin cuvetele de Vitioara-Predeal, Vărbilău-Trestioara și o zonă nordică de care țin cuvetele de Drajna și Slănic.

Relieful Comuna Vărbilău se înscrie, prin așezare și prin caracteristicile morfografice și morfometrice, în tipul specific de relief al Subcarpaților Curburii, dominați de alternanța dealurilor și depresiunilor, a culoarelor de vale, a martorilor de eroziune, precum și larga dezvoltare spațială a proceselor actuale.

Urmărită în dezvoltarea ei, morfologia regiunii subcarpatice din cadrul comunei Vărbilău, poartă amprenta îndeosebi a agentului fluviatil a cărei forme rezultate au servit drept câmp de desfășurare a altor procese. Dezvoltarea ritmică a reliefului a avut drept consecință apariția a trei trepte morfologice principale: suprafețe de eroziune, terasele și luncile actuale. La acestea se adaugă morfologia minoră rezultată din acțiunea proceselor de pantă care în anumite condiții fizico-geografice se desfășoară cu o intesitate deosebită, ajungând în unele sectoare să fie procesul predominant.

Din punct de vedere morfografic, pe cea mai mare lungime, interfluviile sunt rotunjite (431,12 km). Pe interfluviile din cadrul comunei se observă un număr mare de martori de eroziune, amplasați cu precădere în zona sud-vestică, dar mai ales în nord și nord-est.

Din punct de vedere hipsometric, comuna Vărbilău are o altitudune medie de 457 m, minima fiind de 260 m la ieșirea Vărbilăului din Coțofenești, iar maxima înregistrându-se în vârful Măgura – 653,54 m. În profil longitudinal, acest nivel are o cădere destul de pronunțată atât pe direcția nord-sud, cât și pe direcția nord-vest – sud-est, respectiv dinspre zona dealurilor înalte spre Valea Teleajenului. Nivelele de terase însoțesc aproape întreg cursul Vărbilăului pe teritoriul comunei omonime, având o desfășurare mai mare pe partea stângă a văii: 70 – 74 m, 49 – 53 m, 25 – 29 m, 6 – 9 m. Lunca este simetrică și are o lățime variabilă ce crește de la limita de nord-vest a comunei unde atinge 250 m, spre zona mediană a cursului Vărbilăului unde are valori de ,cu o cădere de nivel de 45 m. Prezintă maluri înalte, forme de acumulare fluviatilă.

Densitatea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Vărbilău este relativ mare interfluviile fiind afectate de un mare număr de cursuri de apă intermitentă. Valorile de sub 2 km / km² se întâlnesc doar în jumătatea nordică a zonei și ocupă 13,3% din suprafață. Între 2,01 – 3,00 km / km² avem suprafețe deținând 17,2 % din totalul teritoriului. Cele mai mari suprafețe (27,3 %) sunt ocupate de terenurile cu fragmentări cuprinse între 3,01 – 3,50 km / km². Valori cuprinse între 3,51 – 4,00 km/km² ocupa o suprafață de 22,6% din teritoriul comunei. Cele mai mari valori le întâlnim de regulă în lunca Vărbilăului, unde se ajunge la valori ale densității fragmentării reliefului de peste 4,01 km / km². Suprafețele cu valori de peste 4,01 km/km² acoperă 21,1 % din totalul comunei. Valoarea maximă a densității fragmentării reliefului = sud-vestul comunei (4,77 km / km²) iar valoarea minimă, în nord-est (1,00 km/km²).

Adâncimea fragmentării reliefului are în general, valori inverse cu cele ale densității fragmentării, rețeaua hidrografică intermitentă realizând o săpare a malurilor mai puțin accentuată. Ea descrește odată cu altitudinea, în perimetrul vetrelor localităților fiind în medie sub 100 – 150 m. Adâncimea fragmentării reliefului impune nivelul de bază al văilor temporare, determinănd gradul lor de eroziune al versanților.

Valori sub 50 m/km² sunt puține (7,5%) și le întâlnim în lunca râului, în perimetrul vetrei satelor Vărbilău și Coțofenești (aici avem și valoarea minimă de 41 m/km²). Intervalul următor, cu valori cuprinse între 51 – 100 m/km² ocupă o suprafață mai mare (17,5 %), în zona de confluență a Vărbilăului cu Slănicul și pe teritoriul satului Poiana Vărbilău. Cea mai mare suprafață a comunei (41,2 %) are valori ale adâncimii fragmentării reliefului cuprinse între 101 – 150 m/km² și ocupă: tot nord-vestul localității, dealul Tâmpa și vestul satului Coțofenești. Între 151 – 200 m/km² avem 27,1 % din teritoriu, cu răspândire în zona versantului stâng al Slănicului, Podu Ursului, Sinești, etc. Cele mai mari valori, de peste 201 m/km² se găsesc în dealul Măgura și în apropierea satului Coțofenești, unde avem și maximul pentru comuna Vărbilău – 221 m/km².

Expoziția versanților reprezintă un indicator foarte important, mai ales în modul de amplasare al arealelor locuite și al tipurilor de culturi pretabile zonei respective.

Analizând modul de orientare al versanților, putem spune că datorită unui procentaj de 23,11 % al terenurilor cu expunere spre sud, sud-vest și sud-est, precum și 20,99 % terenuri cvasiorizontale, (total 44,10 %), rezultă un grad mare de favorabilitate pentru activitățile umane în general și pentru agricultură în special.

De o mare extensie sunt procesele actuale: alunecările de teren, prăbușirile, soliflxiuni,etc.

Clima Radiația solară directă este cifrată la 70 - 75 kcal/cm²anual, iar dacă se adaugă și radiația difuză, se ajunge la o valoare a radiației totale de 115 – 120 kcal. / cmp / an. Din aceasta o parte este reflectată, o alta este absorbită, iar în final rămân 40 – 42 kcal/cm²/ an radiație efectivă ). Comuna Vărbilău se află în cadrul zonei deluroase de tranziție dintre cea montană înaltă ( mai răcoroasă ) și zona de câmpie ( mai caldă ) deci clima va fi de dealuri înalte ( peste 500 m ). Acestui tip de climat îi corespunde o valoare a temperaturii medii anuale de 9 – 10º (media anuală la Câmpina este de 9,6º ), cu amplitudini termice anuale medii de 22 – 24º (în ianuarie media temperaturii este de -2 - 3 °C, iar în iulie de 20…21 °C). Cantitatea medie anuală de precipitații este de 687,0mm.Direcția dominantă a vânturilor este SE și NV,viteza medie= 2–3 m/s

Hidrografia

Comuna Vărbilău se extinde ca suprafață pe trei bazine hidrografice: bazinul râului Vărbilău (92,3%), bazinul râului Cosmina (5,2%) – prin două sectoare: la vest de Coțofenești, pe valea Glodului și la sud-vest de satul Podu Ursului pe valea Manucu, iar cel de-al treilea bazin hidrografic este cel al râului Bughea (2,5%) – în nord-estul comunei. Datorită faptului că cea mai mare parte a suprafeței comunei (38,82 kmp. din 42,06 kmp.) se găsesc în cadrul bazinului râului Vărbilău, majoritatea referirilor hidrografice s-au făcut la acest bazin. Nivelul apei freatice se află la 1 – 3 metri adâncime în zona de luncă și la 4 – 10 metri în zona teraselor inferioare. În hidrografia comunei se impune râul Vărbilău, cel mai mare afluent al Teleajenului, care are o lungime de peste 36 km (11,92 km pe teritoriul comunei) și un bazin hidrografic de 215 kmp (38,82 kmp pe teritoriul comunei).Vărbilăul își are izvoarele în munții Radila Mare (Grohotiș), la altitudinea de 1440 m

Vegetația