250px|thumb|Biserica Unitariană și Biserica Reformată (în plan secund) În cadrul arhitecturii religioase românești, bisericile de zid sunt adevărate valori istorice și de artă. După cum relatează Gheorghe Fleșer, lăcașurile de cult, prin asimilarea elementelor constructive și decorative specifice arhitecturii apusene sau celei bizantine, supun arhitectura locală tradițională influențelor străine. Formele stilistice preluate sporadic, tardiv și neconcludent sunt realizate de meșteri locali și poartă amprenta unei rusticizări evidente, dar care constituie principalele surse pentru stabilirea vechimii și etapelor de construcție ale unui monument. Etapa mai târzie a secolelor XVII- XVIII face să se resimtă tot mai frecvent influențe din arhitectura bizantină de la sud de Carpați prin soluțiile adoptate la boltirea spațiilor interioare prin calote pe pandantivi, forma absidei semicirculară la interior și poligonală la exterior, în decorul fațadelor. Lipsa de experiență a meșterilor și preluarea modelelor din surse indirecte au dus la rezolvări proprii pentru majoritatea formelor preluate în cadrul local, după același Gheorghe Fleșer.
În ceea ce privește interpretarea sistemelor de boltire un exemplu poate fi regăsit la monumentele rămase în afara influențelor de factură bizantină cum este Abrudul, iar o detectare ușoară a componentelor specifice lăcașurilor de lemn tot Abrudul o poate face prin prezența turnului- clopotniță cu foișoare și arcade la ultimul nivel. În zona Abrudului, și nu numai ci în toată zona Munților Apuseni, începând cu secolul XVIII, se reflectă condițiile socio- economice și politice în posibilitățile și pretențiile locuitorilor de a ridica lăcașuri adaptate noilor cerințe, transformări vizibile la interior dar și la exterior prin redimensionarea proporțiilor, amplificarea și recompartimentarea spațiilor, adosarea turnului-clopotniță pe latura de vest sau a unui pridvor închis pe latura de sud. Toate aceste monumente, biserici și-au datorat existența aportului comunităților locale, libere sau aservite, unor ctitori sau donatori cu stare mai bună, companii de negustori, personalități ecleziastice sau politice.
Biserica Adormirea Maicii Domnului
Începutul ridicării lăcașului datează în anul 1787 „22 a lunii iunie” ( N. Iorga, 1906), prin „osteneala și dania bunilor credincioși”. Ca mărturie al acestui episod stă o inscripție bilingvă, scrisă în română cu alfabet chirilic și latină, aflată în altarul bisericii: „Văleatul ...s-au osfințit jertvelnicul Domnului și Mântuitorului nostru. Ii(su)su H(risto)su întru uspeniia preasf(i)ntei de D(umne)zeu Născătoarei și Fecioarei Mariei în Abrudfalva, în vremea stăpânirii preaputernicului Îm(părat) și craiului Domnului Iosifu al II-lea cu b(la)gos(lo)venia și lucrarea D. Preasf(i)nțitului E(pisco)pu neuniților în Marele Prințipat al Ardealului Gedeon Nichitici , în anul 1787-22 a lunei iunie...” Ea spune că această biserică s-a ridicat pe vremea împăratului Iosif au II-lea, cu participarea episcopului „neuniților”, Ghedeon Nichitici. Tradiția susține ca și ctitor pe un localnic cu numele Teleguț, care a cedat un loc, pentru înălțarea bisericii, și a contribuit la finanțarea lucrărilor, drept mulțumire pentru o comoară găsită pe una din proprietățile sale. Piatra de mormânt cu numele ctitorului se regăsește așezată în preajma bisericii .
Caracteristicile arhitecturale ale bisericii o încadrează în tipologia lăcașurilor de cult ridicate în zona Zlatna—Abrud—Cîmpeni, în cursul secolului al XVIII-lea. Edificiile au fost prevăzute la vest cu un turn clopotniță, masiv, din piatră și foișor de lemn cu o navă amplă dreptunghiulară încheiată cu o absidă semicirculară sau poligonală și un pridvor închis adosat ulterior pe latura sudică a naosului.
În compartimentarea și boltirea interiorului bisericii, s-a abordat o împărțire realizată printr-un arc dublou ce desparte nava în două unități inegale, boltite diferit. La vest se găsește intrarea principală a bisericii delimitată de încăperea de la baza turnului, boltită semicilindric și străpunsă pe partea de nord de scara clopotelor, cu o pătrundere în pronaos făcută pe sub un arc în mâner de coș, urmează nava unde are loc o asociere între un semicilindru dispus transversal încadrat de două panouri curbate ale laturilor de nord și de sud. La est patru panouri curbate susțin o calotă aplatizată. Deasupra catapeteasmei pânza bolții apare suspendată peste un timpan spart, iar zona de descărcare a bolților e delimitată de o cornișă puternică.
În exterior, către vest, turnul clopotniță, împărțit pe trei nivele, prezintă în fațade ferestre rectangulare și circulare de dimensiuni reduse, un foișor de lemn cu arcade peste care se ridică acoperișul cu învelitoare de tablă de formă piramidală. Pe latura de sud se deschide o altă intrare ce este precedată de un pridvor mic, închis.
Câteva mențiuni despre existența unei picturi vechi de la 1798, se pot face prin semnătura abrudeanului, de adopție, Simion Silaghi, lăsată pe una dintre cele patru icoane împărătești ale noului iconostas de lemn realizat în 1993. Actualele imagini religioase îmbină pictura în ulei cu aplicații în relief și redau Judecata de Apoi, Cei patru evangheliști și zece prooroci, aparțin pictorului Iosif Groiu din Pécs și au fost realizate în 1902 și repictate în 1974-1976.
Biserica unitariană, sud-vestul Pieței Eroilor thumb|Interiorul bisericii unitariene (august 2011) Datorită obligației de a părăsi biserica, unitarienii construiesc lăcașul de cult vis-a-vis de Biserica romano-catolică ce o deținuseră înainte. Însă de această dată spațiul i-a impus orientarea cu absida către vest. Noua biserică e o construcție în totalitate din cărămidă, cu o navă amplă și un turn-clopotniță de forma unei prisme cu secțiune dreptunghiulară pe fațada estică ce scoate în evidență axa centrală a bisericii ieșită puțin în rezalit. Din ceea ce se poate observa astăzi, construcția, aflată într-o stare înaintată de degradare, oferă în fațadă iluzia unei nave centrale și două nave laterale. Decorul întregii biserici este minimal și se evidențiază axa centrală a fațadei ce domină întreaga biserică, punând accentul pe ideea de monumentalitate, dar și masivitate și austeritate. Doar iluzia optică realizată prin câteva curbări de cornișă și câțiva pilaștri adosați face ca biserica să fie încadrată în atmosfera unui baroc târziu central european. Intrarea se face printr-o ușă cu ancadrament rectangular realizat din mortar.
Deasupra intrării se află încastrată nișă rectangulară ce probabil ar fi putut păstra urmele unei inscripții, iar pe aceeași axă surmontează o fereastră ce se închide în partea superioară în semicerc turtit cu un frej floral rămas în zona mediană, tip de fereastră ce se regăsește și în turn pentru camera clopotelor, pe fiecare latura a sa, însa de dimensiuni mai mici, fără urme de decor și prezintă obloane.
Turnul, de forma unei prisme cu secțiunea din plan rectangulară poate fi identificat ca fiind ridicat ulterior construcției datorită cunoașterii incendiului ce a devastat orașul în timpul revoluției de la 1848. Prin comparație cu întreg ansamblul, prezintă o diferență de nivel, găsindu-se așezat în retragere față de fațada navei. O aplatizare mai pronunțată a pilaștrilor dubli adosați, câte unul la extremitatea fiecărei fațete ale turnului, o cornișă mai puțin profilată și o lipsă a curbelor din fațadă reprezintă caracteristicile decorative ale turnului. Se încearcă o unificare a întregii fațade prin folosirea pilaștrilor adosați pentru decorarea turnului, însă verticalitatea pilaștrilor e întreruptă de puternica profilare a cornișei ce închide nava. Alături de ferestrele rectangulare terminate în semicerc turtit și protejate de obloane pe turn mai pot fi identificate câteva goluri, una elipsoidală dispusă pe orizontal sub camera clopotelor către fațada principală, și altele circulare așezate pe fiecare fațadă a turnului, deasupra camerei clopotelor pe axa centrală, reprezentând urmele ceasornicului, cândva existent aici.
Acoperișul nu se mai păstrează azi. Însă pe o carte poștală din anul 1909, reprezentând centrul orașului Abrud, se poate observa un acoperiș în două ape peste nava bisericii iar peste turn unul de forma unui bulb de ceapă.
Edificiul a ars în data de 8 iunie 1927. Din 1986 se află în proprietatea consiliului local Abrud.Bisericile din Abrud (în lb. maghiară) , accesat 18 august 2011.
Biserica romano-catolică, sud-estul Pieței Eroilor thumb|Portalul sudic, în stil goticthumb|Interiorul bisericii Construcția primului lăcaș datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea, fiind ridicat de către coloniști germani din piatră în stil gotic. Regele maghiar Ștefan al V-lea între anii 1270-1271 amintește despre aceasta ca fiind o prosperă biserică din piatră. Din anul 1569 edificiul a fost ocupat de confesiunea protestantă a unitarienilor și restituit catolicilor la 1777 printr-un ordin emis de către Maria Terezia, pentru ca anul următor biserica să fie sfințită de romano-catolici. Revoluția de la 1848 aduce arderea și distrugerea ei, astfel că din anul 1867 biserica este renovată la forma actuală. Istoria zbuciumată a acestui oraș a reușit să își lase și asupra acestui edificiu de cult o amprentă, fiind supus mereu unor transformări. Astfel, din prima perioadă a construcției regăsim în cadrul edificiului păstrat doar portalul vestic, în stil gotic flamboaiant, contraforți și un zid de incintă pe latura de nord, mai apoi interiorul este tipic baroc, cu calote boeme și arce dublouri descărcate pe pilaștrii masivi. Din secolele XIV și XV picturi murale ar fi decorat pereții până pe la 1848. În contextul revoluției de la 1848 biserica a fost incendiată și distrusă, iar protopopul Ștefan Kovacs a fost ucis.