Ivan Vladimirovici Miciurin

Ivan Vladimirovici Miciurin (în rusă: Иван Владимирович Мичурин, ) a fost un botanist rus, practician al selecției plantelor, membru de onoare al Academiei Sovietice de Științe. În România a rămas cunoscut sub denumirea de „Grădinarul Miciurin”.

Activitatea

Perioada țaristă În 1875 își începe activitatea care îl va face celebru, selecția pomilor fructiferi. A făcut toate experiențele sale pe cont propriu fiind lipsit de orice stimulare materială. Activitatea sa deși era profund populară creind soiuri noi de plante o efectua pe un lot mic de pământ lângă casă, pe cont propriu. Ideile lui geniale nu au fost recunoscute în timpul țarismului.

Afaceriștii americani i-au propus să meargă la ei în SUA să muncească pentru ei. I.V. Miciurin a refuzat propunerea capitaliștilor.

Încă înaintea Revoluției Socialiste Miciurin s-a manifestat ca patriot și a înfierat pe acei savanți și fruntași ai vieții publice care în mod lingușitor își puneau toate speranțele, în ceea ce privește îmbunătățirea horticulturii ruse în ajutorul străinilor. El a scris: „ Este o rușine să consideri că tot ce e mai bun poate fi primit numai din străinătate...”

Perioada socialistă Numai Revoluția Socialistă începută în 1917 în Rusia ia- dat lui Miciurin deplina posibilitate de a munci și crea științific.

În 1918 Miciurin a dat în primire statului pepiniera sa experimentală rămânând conducător al ei.

În 1920 Lenin ordonă o analiză a rezultatelor activității lui Miciurin. În 1923 Consiliul Comisarilor Poporului acordă „livezii lui Miciurin” statutul de instituție de importanță națională. În 1928 statul sovietic înființează o stațiune de selecție genetică bazată pe grădina lui Miciurin, care în 1934 va deveni „Laboratorul central genetic Miciurin”.

Grădina lui Miciurin a fost transformată într-o într-o uriașă pepinieră.

Au fost create institute de cercetări științifice, care au dezvoltat și introdus în practica agricolă ideile lui Miciurin.

Metodele lui de încrucișare între plante care cresc în zone geografice îndepărtate au fost folosite apoi și de alți selecționiști. Sovieticii încep cultura hibrizilor lui de măr, păr, cireș. El a fost cel care a început creșterea hibrizilor de struguri, caise, cireș dulce în zonele nordice.

În 1934 Miciurin a scris: „Se împlinește visul vieții mele întregi, noile soiuri prețioase de pomi fructiferi ceate de mine au trecut de pe terenurile de experimentare nu la diferiți chiaburi bogați, ci în marile grădini ale colhozurilor și sovhozurilor, înlocuind vechile soiuri de calitate proastă, care dădeau o recoltă redusă”.

În timpul Miciurin a fost promovat ca lider sovietic în teoria evoluției, propaganda subliniind superioritatea și productivitatea biologiei sovietice miciuriniste (мичуринская биология) față de biologia neproductivă -morganist-mendelistă capitalistă. De fapt teoria lui Miciurin despre influența mediului asupra eredității era o variantă a lamarckismului. Poziția lui era că sarcina unui selecționist era de a asista și îmbunătăți selecția naturală. În URSS a fost larg popularizată declarația lui că „Nu ne putem aștepta la favoruri din partea naturii. Să i le luăm - asta e sarcina noastră”.

Miciurin a fost profund recunoscător Partidului Comunist și Statului sovietic pentru condițiile de muncă ce i-au fost create. El a declarat: „ Partidul bolșevic și Puterea sovietică au făcut totul pentru dezvoltarea operei începute de mine.

Realizări Miciurin a fost unul din cei mai mari experimentatori. A creat și perfecționat metode științifice de dirijare conștientă a vieții plantelor și de transformare a naturii organice.

De-a lungul vieții Miciurin a creat peste 300 noi soiuri de plante.

Învățătura creată de Miciurin cuprinde:

Teoria și metodele hibridizării artificiale (sexuată și vegetativă, intraspecie și interspecii; Teoria și metodele educării dirijate a organismelor; Teoria și metodele selectării artificiale.

Aceste 3 laturi ale învățăturii miciuriniste constituie o unitate indisolubilă și sunt model de aplicare creatoare a materialismului dialectic la procesul înțelegerii esenței eredității și variabilității formelor organice precum și la practicarea creării soiurilor noi de plante.

Miciurin prin propria viață l-a exemplificat pe muncitorul generic încadrându-se în poporul muncitor pentru care a muncit și creat. El considera pepiniera sa ca un atelier pentru crearea de soiuri noi, care să corespundă mai bine „trebuințelor oamenilor muncii”. Miciurin a scris în 1932: „realizările mele sunt consacrate societății sociliste fără clase”. „Scopul nostru este este de a transforma proprietățile plantelor în direcția dorită de oamenii muncii”. El a formulat sarcina științei biologice: „Nu putem aștepta daruri de la natură, trebuie să le smulgem-aceasta este sarcina noastră” Îndeplinind acest principiu revoluționar , Miciurin și-a închinat întreaga sa viață transformării naturii plantelor. Crearea noilor soiuri de plante a necesitat pentru Miciurin zeci de ani de muncă perseverentă și sistematică. Metoda sa principală după cum scria el însuși consta într-o necontenită „tendință înainte , în verificarea severă și reorganizarea experiențelor”.

Marelee biolog I. V. Miciurin a ridicat pe o treaptă superioară biologia științifică începută de Ch. Darwin.

Moștenirea cea mai de preț rămasă după el este biologia miciurinistă.

Operele lui I.V. Miciurin vol. I-IV au fost editate în 1948.

Distincții A fost decorat cu Ordinul Lenin și Ordinul Steagul Roșu al Muncii pentru realizările sale.

În onoarea lui au fost denumite o serie de localități și străzi din Rusia, Belarus, Ucraina și Kazahstan; satul Miciurin din raionul Drochia (Republica Moldova), dar și specia Aronia mitschurinii (A.K.Skvortsov & Maitul., 1982).

Note

Legături externe

Victimele lui Miciurin , 30 iulie 2010, Adrian Bucurescu, România liberă

Categorie:Nașteri în 1855 Categorie:Decese în 1935 Categorie:Botaniști ruși Categorie:Geneticieni ruși Categorie:Membri ai Academiei Ruse de Științe Categorie:Oameni de știință ruși din secolul al XIX-lea‎ Categorie:Oameni de știință ruși din secolul al XX-lea‎