Alegerile pentru ocuparea celor 785 de fotolii din Parlamentul European (PE) au avut loc o dată la 5 ani, concomitent in toate țările Uniunii Europene (UE). Astfel, în perioada 4–7 iunie 2009 au avut loc alegerile pentru Parlamentul European în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În România, alegerile s-au desfășurat duminică, 7 iunie 2009, la nivel național.
Alegerile din 2009 din România au fost primele alegeri pentru un mandat complet în Parlamentul European (PE) la care România a participat alături de Bulgaria, concomitent cu restul țărilor membre ale Uniunii. Precedentele alegeri europarlamentare au fost organizate în 2007, după intrarea României și Bulgariei în Uniunea Europeană (UE); din această pricină au fost alegeri pentru un mandat incomplet. Conform Tratatului de la Nisa, România a avut un număr de 33 de reprezentanți în legislatura 2009–2014, rezultați în urma redistribuirii celor 783 de locuri între țările membre ale Uniunii. Conform legislației europene, alegerile europarlamentare din 2009 s-au desfășurat pe bază de listă de partid. Totodată, aceste alegeri au fost al doilea de acest tip de la intrarea țării în Uniunea Europeană (UE) în 2007.
Detalii alegeri în România România a avut un număr de 33 de europarlamentari alocați pentru următoarea legislatură de atunci din cadrul Parlamentului European (alocare bazată pe populația rezidentă de atunci din țară); Alegerile în toate țările UE s-au făcut pe bază de listă de partid; Cei 33 de reprezentanți ai României au fost aleși în funcție de numărul de voturi obținute de fiecare competitor elector (partid, organizație, alianță sau candidat independent); Pragul electoral a fost de 5% din voturile valabil exprimate; Candidaturile au fost depuse la BEC (i.e. Biroul Electoral Central) și au trebuit să fie însoțite de un număr fix de semnături de susținere, astfel: Un candidat independent a trebuit să întrunească minim 100.000 de semnături de susținere; Un partid, organizație, alianță politică sau electorală, etc. a trebuit să depună împreună cu candidatura la BEC și o listă cu minim 200.000 de semnături de susținere.
Caracteristici Nu au existat evenimente care să influențeze major rezultatul alegerilor. Nu au lipsit însă suspiciunile de fraudă.
Astfel, mai multe autobuze și autocare, presupuse ca implicate în turismul electoral (ne referim aici la cetățeni suspectați că și-ar exercita dreptul la vot de mai multe ori în mai multe circumscripții) au fost verificate, chiar cu exces de zel de organele de poliție dispuse sub forma unor filtre pe marile artere rutiere.
Vizita președintelui Băsescu efectuată în rândul trupelor militare românești din Afganistan a fost interpretată de Mircea Geoană ca fiind o acțiune electorală și acesta din urmă și-a dat demisia din conducerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, stârnind o adevărată furtună mediatică.Realitatea.net
Candidați în România Notă: partidele sunt înșiruite în ordinea în care și-au depus listele cu candidați la Biroul Electoral Central.
Partidul Democrat Liberal (PD-L) Theodor Stolojan Monica Macovei Traian Ungureanu Cristian Preda Marian-Jean Marinescu Iosif Matula Sebastian Bodu Petru-Constantin Luhan Rareș Niculescu Elena-Oana Antonescu Constantin Dumitriu Dragoș-Florin David Elvira-Rodica Andronescu Alexandru Nazare Flaviu-Călin Rus Petru Daniel Funeriu Enache Dumitru Nicolae Banda Mircea-Sevastian Grosu Elisabeta Ghidiu Crinuța-Nicoleta Dumitrean Maria-Andreea Vass Tudor Luchian Cristian Apostol Ionela Bruchental-Pop Vasile Viman Simion Costea Vasile-Matei Oprița Rareș-Alexandru Ionescu Ioan-Dan Fiera Grațiela Iordache Radu-Cătălin Drăguș Marcel Hoară Andrei-Octavian Paraschivescu Constantin Dumitru Florențiu Tănase Silviu Radu-Ion Marius-Marian Arcăleanu Marius-Lucian Negoiță Anca-Cristina Zevedei Eugenia Maria Secară Cristian Florin Goian Dumitru Godînca
Partidul Național Liberal (PNL) Norica Nicolai Adina Vălean Renate Weber Ramona Mănescu Cristian Bușoi Ben-Oni Ardelean Ovidiu Ioan Silaghi Magor Csibi Cătălin Turliuc Cristian Cojocaru Ionel Muscalu Radu Surugiu Radu Pușcariu Eduard Hellvig Roberto Dietrich Camelis Ghiveciu Alexandru Morțun Cristian Ghibu Adrian Oros Liviu-Ionuț Popescu Gabriel Săvulescu Dumitru Cosmescu Ludovic Orban Gabriel Lungu Andrei Petrescu Doina-Eufrosina Carp Cristian Anghel Ovidiu Zamfirescu Victor Ionescu Daniel Purghel Florin Ciurariu Iulian Georgevici Arin Avramescu Romeo Stavarache Ingrid Zaarour Florentin Moșteanu Hubert-Petru-Ștefan Thuma Viorel Călin Aura Pohoață Relu Fenechiu Mircia Muntean Ioana Lambru Claudia Benchescu
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR/RMDSZ) László Tőkés Iuliu Winkler Csaba Sógor Zsolt Szilágyi Péter Kovács Anna Horváth Ferenc Asztalos János László Zsombor Brassai János Demeter István Bónis László Dávid Csilla Lőrincz Petru Farago Ferenc Tischler Noemi Abram Éva-Andrea Csép János Boros Alexandru Debreczeni Lajos Sylvester István Dénes Zoltán Deák Stefan-Albert Ványolós Krisztina Sándor Adalbert Krecsák-Szöllösi Gabor Kereskenyi István Finna Adrian Solomon Lörincz Szell Enikő Biró Francisc Halász Róbert-Árpád Lakatos Mihai Găman Maté Kovács Tihamér Czika Tiberiu Toró Gabriella Tonk Margit Bálint Miklós Orbán Csaba Orosz Levente Magyari Tamás Szabó Miklós Bakk
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) Marian Petre Miluț Moiescu Eugen-Romulus Diaconu Alecu-Florin Șcheau Mircea Comănescu Ana Caba Dorin Popovici Marius Mircea Toader Vasile Tomescu Ovidiu-Vinicius Bejan Alexandru Tănase Andrei-George Guțanu Mihai Biru Cristian Crăiță Sandu Cristea Claudiu-Constantin Vultur Ioan-Cristian Catrinoiu Matei Fătu Constantin Mureșanu Mircea Duduială Gheorghe Galu Cosmin-Radu Leon Dumitru Moscu Ștefan Pârvulescu Costin Grigorean Costel Ilie Panait Petre-Ștefan Moldovan Gavrilă Țapliuc Florentin Ababei Constantin Vlădulescu Dumitru Pîrjol George Rădulescu Andrei Dumitru Luca Romulus Perneș Ambroziu – Felician Gheorghe Bogdan-Petrișor Mândrea Laurențiu-Mihai Gavrilescu Dan Decebal Tomuleț Cristian Comănescu Ionuț Eugen Vaida-Coteanu Cristian Mitea Marian-Virgil Popescu Octavian Sârba Tania-Gabriela
Alianța Electorală Partidul Social Democrat (PSD) + Partidul Conservator (PC) Adrian Severin Rovana Plumb Ioan-Mircea Pașcu Silvia-Adriana Țicău Daciana Sârbu Corina Crețu Victor Boștinaru George-Sabin Cutaș Cătălin-Sorin Ivan Ioan Enciu Vasilica-Viorica Dăncilă Minodora Cliveti Aristide Roibu Viorel-Marian Dragomir Marius Oprescu Alin-Lucian-Emanuel Antochi Ștefan Mușoiu Adriana-Doina Pană Ioan Corjuc Daniel Luca Victor Negrescu Geanina-Mihaela Boicu Adrian-Eugen Burlan Ana-Claudia Țapardel Mihaela Huncă Maria-Lia Pop Ucu-Mihai Faur Adrian-Vicențiu Vlad Iuliana Lascu Costin Bicău Alexandru-Ion Steriu Dănuț Buhăescu-Odagiu Ioan-Cristian Șologon Florin-Horațiu Iura Vasile-Cătălin Neagovici Vili-Mihaela Constantin Florin Babarada Alexandru Farcaș Doina-Micșunica Drețcanu Penelopa-Alina Jipa Andrei Iucinu Alexandru-Octavian Cazacu Maria Negoiță
Partidul România Mare (PRM) Corneliu Vadim Tudor George Becali Claudiu-Ciprian Tănăsescu Eugen Mihăescu (politician) Bălan Angela-Mihaela Dumitru Avram Dan-Dumitru Zamfirescu Ștefan-Silviu Molnar Ionescu Smaranda-Eugenia Constantin-Dilly Șerbănoiu Ruxandra- Georgeta Lungu Pavel-Gavril Suian Dorel Vulpoiu Dumitru Odor Marian Fulga Gheorghe Fițion Oprea Irimia Margareta-Anca Tomoioagă Ioan-Dorel Romoșan Marta-Simona Petre Andrei-Alexandru Badea Ioan Muha Alin Văleanu Remus-Florin Popoviciu Grigore Boșca Gabriela Truică Dumitru-Sorin Popescu Simona Roman Laura Olteanu Marius-Laurian Toma Vasile Ofileanu Emil Crișan Vasile Diacon Raluca-Alina Drăghici Ghiorghe Tălău Irinel Marinescu Mărgărit- Constantin Amza Ionel-Ciprian Samson Luminița-Pachel Adam Dumitru- Constantin Țîrlea Constantin Ibănescu Florin Huțul Iulian-Constantin Pițigoi
Candidați Independenți
Elena Băsescu independent dupa ce a demisionat din PD-L,ulterior a reintrat in PD-L si a obtinut un loc in Parlamentul European Pavel Abraham
Rezultate miniatura|Harta cu rezultate. Partidul victorios pe localitate.
Note
Vezi și Alegerile pentru Parlamentul European
Legături externe BEC Proces-verbal privind centralizarea voturilor și atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European
Alegerile europene 4-7 iunie 2009 Site-ul web oficial al Parlamentului European;
Alegeri europarlamentare în România 2009 Informații Alegeri europarlamentare, știri și evenimente, detalii candidați: CV-uri, platforme program, clipuri și știri electorale;
Alegerile europarlamentare 2009 din România față în față cu alegătorii pe Alegeri.tv Articole Wikiștiri;
Numărătoare inversă până la alegeri: Șapte grupuri politice la Parlamentul European Site-ul web oficial al Parlamentului European;
Ei sunt cei 33 de europarlamentari aleși de români, 9 iunie 2009, Evenimentul zilei;
20 de europarlamentari își reînnoiesc mandatul, 9 iunie 2009, Evenimentul zilei.
Categorie:2009 în România Categorie:Alegeri în 2009 Categorie:Alegeri în România Categorie:Alegeri Parlamentul European