thumb|Muza Istoriei, Clio - Pierre Mignard thumb|Istoria personificata Științele auxiliare ale istoriei sunt totalitatea științelor care studiază izvoarele documentare și elaborează metodologia cercetării acestora. De-a lungul timpului s-au dat diverse definiții și clasificări ale ale acestor științe în funcție de impactul asupra studiului istoric cât și în funcție de calitatea datelor utilizate. Reținem aici clasificarea lui Aurelian Sacerdoțeanu care considera că științele auxiliare ale istoriei pot fi majore, de unde istoria împrumută rezultate sigure și concluzia, și științele auxiliare minore, de care istoricul se folosește în adunarea, apoi interpretarea izvoarelor istorice în cadrul cercetării.

Științele auxiliare sunt în raport de interdisciplinaritate și reciprocitate cu studiul istoriei propriu-zis. Varietatea și calitatea interpretării izvoarelor istorice se dezvoltă concomitent cu dezvoltarea fiecărei științe în parte, iar identificarea de noi metode de cercetare conduce, în mod firesc, la sporirea numărului de științe care contribuie la investigarea izvoarelor istorice.

Titulatură și clasificări Științele Auxiliare sunt un ansamblu de științe care pun în valoare informația documentată cuprinsă de diferite înscrisuri, pentru a fi utilizată la scrierea istoriei. Acestea sunt indispensabile istoricului pentru descifrarea, înțelegerea, stabilirea temporală și spațială a evenimentelor și evaluarea critică a surselor.Dicționar al științelor speciale ale istoriei, București, 1985.

Înainte, erau denumite "științe pentru cunoașterea izvoarelor istorice" , "discipline istorice speciale" sau "științe fundamentale ale istoriei". "Științe Auxiliare" a fost un termen conceput de istoricul și paleograful austriac, Teodor Sickel în secolul al XIX-lea.

Școala franceză a propus o modalitate de împărțire a științelor în : științe care se ocupă cu studierea mărturiilor figurative- arheologia, etnologia, numismatica, sigilografia, filatelia științe care se ocupă cu studierea mărturiilor scrise-epigrafia, papirologia, paleografia, criptologia, diplomatica, onomastica, genealogia, heraldica științe care se ocupă cu conservarea și prezentarea mărturiilor-muzeistica, biblioteconomia, codicologia, arhivistica

Științele auxiliare au fost clasificate de către istoricul Aurelian Sacerdoțeanu în : științe auxiliare majore care oferă istoricului concluzii bine conturate: geografia , arheologia, geologia, filologia , antropologia, sociologia, dreptul, filosofia științe auxiliare minore ce servesc istoricului ca mijloace pentru a ajunge la concluzii : arhivistica, paleografia, diplomatica, grafologia, cronologia, sigilografia, heraldica, numismatica, medalistica, miniaturistica, genealogia, epigrafia, bibliologia

Geografia oferă informații despre spațiul în care s-au petrecut evenimentele istorice. Filologia, lingvistica, semantica, etimologia, toponimia sau onomastica oferă informații despre limba vorbită de o anumită civilizație. Antropologia și etnologia oferă informații despre răspândirea și activitatea omului sau informații despre etnii din cadrul unei civilizații . Filosofia și dreptul oferă informații despre gândurile, legile și regimul de guvernământ ale unei civilizații.

O altă clasificare propusă: științe ajutătoare suprapuse cu cele majore: servesc la furnizarea de date gata elaborate și de metode și tehnici proprii de lucru științe auxiliare propriu-zise, adică cele minore: servesc la descoperirea informațiilor din documente și verificarea informațiilor existente deja

Istoricul Nicolae Edroiu Nicolae Edroiu, Introducere în științele auxiliare ale istoriei, Cluj-Napoca, 1992. a propus clasificarea științelor auxiliare după prelucrarea informațiilor oferite de surse: științe care prelucrează informația oferită de surse: bibliologia, epigrafia, paleografia, codicologia, diplomatica, sigilografia, numismatica științe care se ocupă de depozitare și conservare , precum și de analiză și editarea izvoarelor: arhivistica, arheologia științe care au un specific aparte: genealogia, cronologia, metrologia

Majoritatea arhiviștilor preferă să clasifice științe auxiliare minore după locul unde se mențin mărturiile: științe auxiliare ce sunt aplicate în arhive: arhivistica, paleografia, diplomatica, cronologia, sigilografia, filatelia, heraldica, genealogia, filigranologia, grafologia, miniaturistică științe auxiliare ce sunt aplicate în bibliotecă: bibliologia, codicologia științe auxiliare ce sunt practicate în muzee: muzeologia, arheologia, epigrafia, metrologia, numismatica, medalistica, vexilologia

S-au conturat și alte științe de graniță sau de frontieră: geografia istorică climatologia istorică ecologia istorică demografia istorică istoria tehnicii

Științe legate de studierea cărților și a scrisului Bibliologia thumb|Carti asezate pe raft thumb|File de carti thumb|left|Scrierea manuala a cartilor thumb|Tiparirea cartilor Bibliologia (din grec. "biblos"-papirus și "logos"-vorbire) este o știință independentă care se ocupă cu studierea scrisului și a cărții, cu istoricul scrisului, tipul de hârtie, tehnica de reproducere, legătură, punerea în circulație, organizarea bibliotecilor și alcătuirea cataloagelor. Bibliologia se referă la știința cărții, o știință care a fost pusă în circulație și s-a fundamentat în secolul al XIX-lea ca disciplină de studiu. Bibliologia cuprinde mai multe ramuri în funcție de aspectele cărții: ramură teoretică care se ocupă de istoria scrisului, tiparului, cărții și bibliotecii ramură practică care se ocupă de bibliotehnie, biblioteconomie și bibliografie

Cartea este modalitatea de păstrare a textelor și este alcătuită din mai multe file. Fila este unitatea de baza a cărții. Filele sunt așezate în ordine și numerotate după un anumit sistem numeric. Cartea de tip manuscris este studiată de codicologia, iar cartea tipărită este studiată de bibliologie.N.Edroiu, Introducere în științele auxiliare ale istoriei, Cluj, 1999, p.45. Dicționar al științelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, București, 1982,

Bibliotehnia Bibliotehnia este tehnică producerii materiale a unei cărți, care parcurge o serie de etape de la manuscris la forma tipărită. Factorii care asigură realizarea unei cărți sunt: autorul, editorul/redactorul de carte care are un rol decizional în privința condițiilor tehnice, estetice, materiale, tirajului și ilustraților, tehnoredactorul care culege și selecteazǎ, tipografia unde se realizează culegerea și paginarea textului și corecturile și în cele din urmǎ, librarul care vinde și distribuie cărțile.

Foile tipărite sunt împăturite sub forma fascicolelor, care sunt introduse ulterior în coperta. Dintre coperta și colile tipărite se realizează o legătură prin intermediul unei file de protecție-forzaț, urmat de filă de gardǎ, foaia de titlu care cuprinde elementele bibliografice ale cărții, iar la sfârșit se găsește caseta tipografică care conține o serie de informații referitoare la tipărire, precum și erată, o lista a greșelilor de tipar observate după încheierea procesului tipografic și cum anume trebuie să fie citite. Alte noțiuni sunt ediție princeps care se referă la prima ediție a unei cărți, ediția bibliofilă ca varianta unei lucrări deosebite, tipărită în condiții grafice/artistice optime, pe hârtie de calitate, cu legături și ilustrații de excepție, ediția postumă care se referă la tipărirea unei opere după moartea autorului și ediția antumă care e o lucrare realizată în timpul vieții autorului.

Biblioteconomia thumb|left|Biblioteca thumb|Melk - biblioteca din Austria Biblioteconomia este o disciplină în cadrul bibliologiei care studiază organizarea și funcționarea bibliotecii, a operațiilor tehnice de inventariere și evidențiere a cărții, igiena cărții, localul împreună cu personalul bibliotecii. Cărțile sunt înregistrate și catalogate în sensul notarii datelor bibliografice și a cotei. Pe baza fișelor mobile se alcătuiesc cataloagele și fișierele bibliotecii, organizate după ordine alfabetică sau tematică. Cataloagele pot fi generale care să cuprindă fișele aranjate alfabetic, speciale care să cuprindă fișele anumitor colecții și topografice cu fișe aranjate în ordinea situării cărților în depozite, plus cataloage alcătuite în funcție de categoriile de cititori.

Bibliografia thumb|Rafturi cu bibliografii Bibliografia este ramura în cadrul bibliologiei care se ocupă cu realizarea listelor de lucrări referitoare la un anumit subiect/domeniu, prin strângerea, descrierea și clasarea cărților. Elementele bibliografice sunt reprezentate de autor, titlul întreg al cărții, subtitlul, locul de apariție, anul.

Codicologia thumb|Codex Codicologia (grec. codex-carte, logos-știință) studiază manuscrisele vechi sub formă de carte, în vederea realizării de cataloage de manuscrise, fiind o disciplină care s-a desprins din paleografie în anii 1950.

Textele din cuprinsul codicelor aparțin literaturii liturghice, de cult, dar sunt și de natură juridică sau istorică. Manuscrisele erau exemplare de lux, cu format în folio, în Evul Mediu Timpuriu. În Evul Mediu Târziu, dimensiunile s-au micșorat, permițând o circulație mai ușoară pe distanțe mari. Legătură era realizată din plăcute din metal, fildeș sau email pictat. Anterior, erau utilizate scoarțe de lemn, îmbrăcate în piele de vită.

Există patru categorii de manuscrise: manuscrise literare, narative, istorice și religioase manuscrise miscelanee, cu texte diverse din perspectiva autorului codexuri și manuscrise diplomatice, cu forma codicelor sau registrelor manuscrise coligate-alcătuite din documente diplomatice sub formă de original.

Miniaturistică Miniaturistica studiază ornamentele textelor (litere ornate, mici picturi, portrete), culoarea, concepția, desenul, perspectiva, tehnica și arta acestora în scopul determinării semnificațiilor și valorii artistice. Portretele realizare în cadrul unor manuscris oferă prin intermediul miniaturisticii informații legate de veșmintele și podoabele purtate de regi, împărați, nobilime sau cler.

Miniatura reprezintă un desen sau o pictură de mici dimensiuni, realizate în culori cu mare finețe, având rolul de a ilustra sau completa conținutul unui text, prin împodobirea frontispiciului, titlului, începutului de capitol sau ia inițialelor, în cadrul cărților-manuscrise.

De la codice,picturile apar și în acte de cancelarie, cuprinzând reprezentarea stemei orașului sau țării, precum și la inițiale.

Dacă inițial, miniaturile erau ridicate la rang de artă, după apariția tiparului, miniaturile au trecut în grafică cărților. Sunt utilizate că elemente pentru decor mai ales cele de origine vegetală, elemente zoomorfe și se realizau cu lichize într-o cromatică vie, miniaturile fiind realizate la margine sau la final, având deseori culori precum roșu, auriu și argintiu. Pentru fronispicii erau utilizate cruci, potire, chipuri de sfinți, încadrate într-un chenar de formă dreptunghiulară cu lățimea egală cu cea a textului. Se realizau și miniaturi pe suprafețe mai mari care permiteau observarea artei compoziției: scene biblice, scene de bătălie, încoronări de împărați și regi.

La actele emise de cancelariile regatelor erau ornamentate invocația simbolică (de multe ori crucea), inițiala și monograma, folosindu-se o serie de elemente vegetale. Pentru chenare frumos ornamentate, frontispicii cu stema țării sau portrete ale regelui și familiei sale era utilizat lichidul auriu.

Științele conexe ale istoriei thumb|Harta lumii din sec. XVI thumb|left|Microscop petrografic thumb|Inelele unui copac thumb|left|Paleontolog thumb|Craniul al unui Australopithecus Afarensis thumb|left|Stela de legi a lui Hammurabi thumb|Portretul filosofului Immanuel Kant thumb|left|Carte din sec. XVII despre filologia indo-europeana