Invazia mongolă în Ungaria și în spațiul românesc a fost parte a Marii invazii mongole în Europa care a avut loc în secolul al XIII-lea, sub conducerea lui Subutai.

Succesor al lui Ginghis Han, Batu Han a început cucerirea Rusiei, ocupând în scurt timp cnezatele Moscovei și Kievului, obținând și plata de tributuri din partea Republicii Novgorodului. De la Kiev armata mongolă s-a împărțit în trei grupuri. Cel central a pătruns în Ungaria și, după ce a zdrobit pe malul râului Sajo armata maghiară, a ajuns până în Dalmația. Grupul sudic, după ce a străbătut teritoriile de mai târziu ale Moldovei și Munteniei, a pătruns în Transilvania.

Cărturarul armean Kirakos (Guiragos) scria:

Invazia în Bazinul Panonic „Oastea adunată de Béla al IV-lea, concentrată la poalele unui deal și între apa smârcoasă provenită din dezgheț a pârâului Sajo, a fost înconjurată ca o turmă de berbeci de o haită de lupi și aproape în întregime nimicită. Au pierit aici de săgețile tătarilor cinzeci de mii de ostași, printre care banderiile alcătuite în majoritate din români, în frunte cu episcopul Raynaldus de la Alba Iulia, cele de la Sibiu conduse de Nicolae prepozitul, vicecancelar al regelui, purtătorul peceții regale și cele din Banat, cu Iacob Gârliță, care împreuna cu Erne, mare comis și cu contele de Salgagyör, l-au salvat de la moarte sigură pe Béla al IV-lea.”Alexandru Gonta: Românii și Hoarda de Aur 1241-1502, p. 69, München, 1983. „Iar despre numărul laicilor mari și mici – scrie Rogerius – care se înecaseră în bălți și în ape, arși în foc sau omorâți de sabie, nu se mai poate ști. Căci zaceau pe câmpii și pe drumuri cadavrele multor morți, unele cu capul tăiat, altele sfârtecate în bucăți, în vile, în biserici, în care se refugiasera cei mai mulți, numeroase corpuri arse... Acest măcel ținu ocupate drumurile două zile și tot pamântul era înroșit de sânge. Și stăteau leșurile pe pamânt cum stau la pășune în câmpiile nelucrate turmele de vite, de oi și de porci. Caii cu șeile și frâiele, fara călăreți, alergau prin livezi și dumbrăvi, și din pricina zgomotului deveniseră atât de furioși încât păreau c-au înnebunit de-a binelea. […] Vasele de aur și argint, hainele de mătase și alte obiecte trebuincioase omului, aruncate pe câmp și prin păduri de cei ce fugeau, pentru ca să scape mai ușurați din mâinile urmăritorilor, nu gaseau pe nimeni care să le strânga.”Rogerius: Carmen miserabile, în: Izvoarele istoriei românilor, vol. V, p. 29, 1935. Bela al IV-lea a scăpat cu greu cu puțini oameni și la 18 mai 1241 se afla la Zagreb, de unde scria la Roma despre „întâmplarile jalnice și vrednice de plâns care s-au abătut asupra Ungariei.”

Invazia în zona României de astăzi Marea invazie mongola a afectat si regiunile viitoarelor țări române, importante atât pentru prada, cât si pentru faptul ca reprezentau baze de atac spre alte tari. Românii, care nu dispuneau de formatiuni statale consolidate, de structuri militare bine organizate, de fortificatii corespunzatoare, nu au fost în stare sa le reziste. Din cauza invaziei care a distrus majoritatea evidențelor culturale de scriitură și limbă când a fost prădată zona în 1241, puține mărturii ale evului mediu cultural românesc mai există astăzi.Victor Spinei: Moldova în secolele XI- XIV, p. 160, EdituraStiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.

Tătarii au intrat mai întâi în Moldova plecând din zona Halîciului (Galiția). Un corp de oaste a înaintat de-a lungul râului Ceremuș până la Cârlibaba unde s-au împărțit în două coloane: una condusă de hanul Cadan a pornit apoi prin pasul Rotunda spre Rodna iar a doua coloană (Buri) a pornit spre Maramureș. Cadan a cucerit în continuare Rodna, Bistrița, Clujul și Oradea.

Un alt corp de oaste condus de Calcan a intrat în Moldova și a ajuns la trecătoarea Oituz unde s-a luptat cu românii și secuii și a cucerit apoi Tușnad, Odorhei, Cetatea de Baltă, Blaj și Alba Iulia.

Un alt corp de oaste, condus de Budjek (Bugec), a înaintat de-a lungul Siretului și a distrus biserica fortificată a cumanilor de pe Milcov. În continuare Bugec a cucerit zona Buzăului și a intrat pe valea Buzăului (drumul tătarului) spre Brașov. S-a întâlnit la Târgu Secuiesc cu Calcan și apoi a luat drumul Făgărașului, intrând (probabil pe valea Oltului) în teritoriul lui Seneslau până la Turnu Severin. În continuare Budjek a intrat în Banat de-a lungul râului Cerna, atacând și cucerind Cenadul și în final Timișoara.Alexandru Gonta: Românii și Hoarda de Aur 1241-1502, p. 47-70, München, 1983

Contribuția românilor la apărarea Transilvaniei împotriva mongoliilor este amintită de mai multe surse, printre care în lucrarea lui Benedict, canonicul de Esztergom:

Siculi, Olachi et Saxones omnes vias ipsorum (Tartarorum) cum indaginibus stipaverunt sive giraverunt. Traducere: Secuii, românii și sașii au blocat sau au împrejmuit cu prisăci toate căile acestora (a tătarilor).

Ioannes Longus de Ypres scrie în Chronicon S. Bertini:

Post quorum recessum gentes Pannonie, Olaci et Siculi, qui prope illos Zipheos montes vel silvas Hungariae inhabitant, passus illos sic clauserunt, ut amplius Tartari per eos transire non possent. Traducere: După plecarea acestora, popoarele Panoniei, românii și secuii, care locuiesc prin părțile munților Ziphei (Carpații) sau pădurilor Ungariei, au închis acele trecători astfel încât tătarii să nu mai poată trece pe acolo.

Atestări similare sunt redate de Tolomeo de Lucca și Marino Sanudo Torsello.

Referințe

Vezi și Bătălia de la Mohi

Legături externe Violeta Anca Epure, Invazia mongolă în Ungaria și spațiul românesc

Categorie:Invazii mongole Categorie:1241 Categorie:Istoria Ungariei Categorie:Istoria României