Muzeul Civilizației Transilvane „ASTRA” din Sibiu

Muzeul Civilizației Transilvane „ASTRA” funcționează într-o clădire istorică din Sibiu, în Piața Mică, nr. 11.

El este, în primul rând, trezorierul valorilor patrimoniale moștenite de la Muzeul „Asociațiunii” (înființat în anul 1905 și desființat, prin dictat comunist, în 1950). În registrele inventar figurează 9 002 obiecte înregistrate sub sigla „A”, împărțite pe șase colecții: 6 523 broderii, 1 025 port-textile, 567 obiecte de cult, 539 lemn, os, fier, 330 ceramică și 18 păpuși. Colecțiile s-au îmbogățit, în ultima jumătate de secol, ajungând astăzi la 30.138 obiecte din care: 8.740 port-textile, 9.884 broderii, 3.960 ceramică, 4.147 obiecte de cult, 3.407 lemn, os, fier. De-a lungul anilor, aceste valori de patrimoniu au fost prezentate în numeroase expoziții organizate în țară și în străinătate, până la închiderea Expoziției de artă populară din Palatul Brukenthal, în anul 1990.

Prin schimbarea paradigmei muzeale (de la un muzeu etnic la un muzeu multicultural al unei regiuni europene - Transilvania) și a concepției expoziționale (de la o expunere etnografică, monocoloră, la o expunere etnologică modernă, concepută diacronic și realizată interdisciplinar) muzeul pavilionar sibian vine să completeze oferta muzeului în aer liber ca muzeu național al civilizației populare tradiționale din România, sugerând formula ideală pentru muzeologia secolului al XXI-lea, angajată în evidențierea particularismului plurietnic în contextul valorilor comunitar europene.

Dintr-un muzeu etnografic clasic, specific secolelor XIX și XX, cu expuneri de serii de obiecte, pe domenii, pe genuri, pe stiluri sau pe tehnici de lucru, muzeul proiectat de noi pentru ilustrarea civilizației transilvane în toată dinamica sa istorică și polivalența sa culturală deplasează accentul dinspre factologic spre fenomenologic, dinspre național spre european, dinspre mono- spre multicultural, dinspre sincronic spre diacronic, adică spre relaționarea și conexarea proceselor etnoculturale, transgresând limitele frontierelor efemere sau “tradiționale”, de natură administrativă sau etno-culturală.

Muzeul va inova și în ceea ce privește introducerea culturii imateriale în programul muzeal curent spre a ilustra, atât prin expoziții, cât și prin alte manifestări culturale destinate patrimoniului cultural imaterial, un întreit program ideatic ce cuprinde – tradițiile, influențele și experiențele. Tradițiile înseamnă rădăcinile, constantele, liniile de forță ale culturii, ce urcă din adâncul vremurilor, asigurând continuitatea. Influențele reprezintă schimburile prin care popoarele comunică între ele, puterea de înnoire pe care o dă comunitatea de viață și de destin cultural istoric, iar experiențele relevă nevoia căutării și a creației originale din necesitatea de adaptare și de progres cultural.

În paralel cu proiectul expozițional, Muzeul Civilizației Transilvane „ASTRA" a inițiat și aplicat, în baza teoriilor moderne de reprezentare integrală a culturii populare tradiționale, în expresiile sale materiale și spirituale, conceptul modern de „museum vivum”, prin dezvoltarea unui adevărat sistem național de cercetare, valorificare, consolidare, catalizare și transmitere a manifestărilor circumscrise patrimoniului cultural imaterial. Întreg acest program a fost realizat în deplin consens cu Recomandările UNESCO (din anii 1989 și 1999) privind încurajarea salvării și stimularea prezervării active a valorilor culturii naționale, reprezentând tradițiile culturii populare, începând cu meșteșugurile artistice.

Programul TEZAURE UMANE VII. Recuperarea tradițiilor trebuie făcută în spiritul lor, însă, în forme moderne de expresie, adaptate cerințelor actuale ale comunității rurale. Ideea de recuperare include ideile de redescoperire, de retrăire și de continuare în forme îmbunătățite, consensuale cu imperativele societății moderne, a valorilor cultural-tradiționale, care vin din secole de istorie. Credem că este oportună și o analiză semantică a termenului. Cuvântul tradiție provine din francezul tradition, care are la origine etnonimul latin trado-ere, având multiple sensuri: „a transmite”, „a trece mai departe”, „a încredința”, „a preda”, „a lăsa pe seama cuiva”, „a trăda”, „a povesti”. Încercând să definească tradiția, Constantin Noica spunea că ea este „păstrarea întru spirit a ceea ce a fost bun în trecut” iar Andrei Pleșu preciza că este „prezentul etern și nemijlocit, e singura prezență care reunește, în țesătura ei, actualitatea cu maxima stabilitate (...) tradiția este”.

Așadar, nu putem face disocierea procesului de recuperare a tradițiilor de întregul sistem de redescoperire și reevaluare a conștiinței propriei identități etnoculturale. Admițând că fiecare generație are dreptul la o viziune proprie privind actul de creație artistică, respectând spiritul și nu „litera” (forma exterioară) a tradiției, subliniem faptul că regăsirea tradițiilor, acolo unde s-au pierdut, sau prelucrarea vestigiilor și moștenirilor, acolo unde s-au păstrat, presupune dialogul dintre “cei ce știu” cu „cei ce nu știu”, dar ar fi necesar „să știe”, evidențiind, totodată, care sunt direcțiile de intervenție și perspectivele evoluției întregului sistem cultural, în mecanismele sale de transmitere clasice și moderne.

Programul UNESCO „Tezaure umane vii” prevede salvarea patrimoniului imaterial prin dezvoltarea și implementarea la nivel național și internațional a unor strategii pe termen lung, care să urmărească conservarea - prin colectare, înregistrare și arhivare - și revitalizarea - prin încurajarea de cunoștințe și aptitudini privind transmiterea generațiilor viitoare - a valorilor tradiționale în domeniul artefactului artistic. Definirea conceptelor de „patrimoniu cultural imaterial" și „tezaur uman viu" este foarte dificil de făcut trebuind să se țină seama de condițiile social-istorice și culturale ale fiecărei țări ce adoptă sistemul.

Conform Recomandation sur la sauvegarde de la culture traditionnelle et populaire (1989) „cultura tradițională și populară este ansamblul creațiilor unei comunități culturale fondate pe tradiție, exprimate de un grup sau de un individ și recunoscute ca răspunzând așteptărilor comunității atât ca expresie a identității culturale și sociale, cât și ca norme și valori transmise oral prin imitație sau alte maniere. Formele sale cuprind, între altele, limba, literatura, muzica, dansul, jocurile, mitologia, riturile, cutumele, artizanatul, arhitectura și alte arte”.

Zece ani mai târziu, în 1999 la Veneția, UNESCO considera că „Tezaure umane vii sunt persoanele care dețin, la cel mai înalt nivel, deprinderile și tehnicile necesare pentru producerea anumitor aspecte de viață culturală a unui popor și pentru continuarea existenței patrimoniului lor cultural material”.

Prin Convenția Internațională pentru Salvarea Patrimoniului Cultural Imaterial, adoptată la 17 octombrie 2003, la Paris, patrimoniul cultural imaterial este înțeles ca: „practicile, reprezentările, expresiile, cunoștințele și îndemânările, cât și instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale care le sunt asociate – comunitățile, grupurile și eventual indivizii recunoscuți ca făcând parte din patrimoniul lor cultural. Astfel patrimoniul cultural imaterial, transmis din generație în generație, este recreeat în permanență de comunități și grupuri, în funcție de locul lor, de interacțiunea cu natura și de istoria lor și le dă un sentiment de identitate și de continuitate, constribuind astfel la promovarea respectului diversității culturale și a creativității umane”.

Patrimoniul cultural imaterial – artele plastice, artele mecanice, artele interpretative – reprezintă una dintre sursele esențiale ale identității noastre etnoculturale. Raportarea culturii populare la cea a altor popoare și realizarea unor studii comparative ne va ajuta să ne privim critic propriul tezaur etnografic, deci să ne formăm o viziune obiectivă despre noi înșine. Petru Caraman spunea că astfel „ne vom încadra distinct față de celelalte națiuni, în ramele universale. Se va putea adică ști precis prin ce anume elemente, caracteristice numai nouă, contribuim noi la edificiul spiritual – atât de multicolor și totuși atât de ceremonios unitar – al lumii”.

Patrimoniul cultural imaterial este foarte vulnerabil, riscând să fie înlocuit cu o cultură standardizată datorită atât modernizării socio-economice, cât și progresului tehnicilor informaționale. În acest context se impune nevoia urgentă de a stopa pierderile viitoare prin prezervarea acestora (identificare, arhivare, cercetare), prin asigurarea căilor de transmitere a cunoștințelor și deprinderilor și mai ales prin înregistrarea în forme tangibile. Obiectivul poate fi atins doar acordând o recunoaștere deosebită persoanelor care le dețin la cel mai înalt nivel.

Fără a cunoaște provocarea UNESCO din 1989 și în absența unui program național axat pe o asemenea problematică Complexul Național Muzeal „ASTRA" a articulat, încă din 1983, un sistem propriu prin care și-a asumat responsabilitatea protejării patrimoniului cultural imaterial.

Nici nici până în prezent inițiativa nu a devenit o prioritate, dar a primit recunoașterea națională și internațională. Pentru realizările remarcabile obținute în anul 2001, Ministerul Culturii și Cultelor a decernat Muzeului „ASTRA”, Premiul „Al. Tzigara Samurcaș“ ce s-a acordat pentru amploarea și mesajul manifestărilor organizate în cadrul Programului „Tezaure umane vii”. În anul 2004, pentru rezultatele remarcabile obținute în anul 2003, în derularea Programului “Tezaure umane vii”, Ministerul Culturii și Cultelor, împreună cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, a acordat Complexului Național Muzeal „ASTRA” un Premiu special al Ministerului Culturii și Cultelor și unul din Premiile Naționale. În anul 2005, Muzeul „ASTRA" recidivează, obținând Premiul special al Ministerului Culturii și Cultelor și al Comisiei Națională a României pentru UNESCO, pentru programul Olimpiada Națională "Meșteșuguri artistice tradiționale", derulată în anul 2004.

Sistemul, construit piramidal, poate fi analizat în totalitate sau poate fi privit fragmentar, pentru a descoperi „onestitatea supremă" a întregului.

ASOCIAȚIA CREATORILOR POPULARI DIN ROMÂNIA. La începutul anilor '90, Complexul Național Muzeal „ASTRA”, el însuși în fața unei provocări capitale, aceea de a-și reînnoi funcțiile fără a le abandona pe cele clasice, și-a asumat sarcina de a proteja, încuraja și valorifica superior patrimoniul cultural național imaterial.

Pe baza experienței acumulate și a constatărilor făcute în urma cercetărilor de teren s-a semnalat necesitatea de asistență și de asociere a creatorilor populari. În acel moment muzeul a devenit catalizatorul procesului de constituire a Asociației Creatorilor Populari din România.

În ședința de constituire, desfășurată în august 1992, cu prilejul Târgului Creatorilor Populari din România, s-au definit scopul și obiectivele acesteia: încurajarea activității de creație meșteșugărească și artistică tradițională în toate satele în care există o asemenea activitate, iar la nivelul noilor generații transmiterea acestei ștafete culturale viitorimii; protejarea și încurajarea creației autentice valoroase și combaterea kitsch-ului; promovarea creației autentice în cadrul rețelei comerciale turistice naționale și internaționale; promovarea celor mai reprezentativi creatori populari pentru manifestări oficiale, organizate în țară și în străinătate; apărarea intereselor morale și materiale ale acestor creatori.

În prezent Asociația numără 327 creatori populari, dintre care 74 membri cotizanți, reprezentând toate genurile creației artistice tradiționale și provenind din toate zonele țării, indiferent de etnie sau apartenența religioasă. Înscrierea în Asociație se face prin selecție, bazată pe criterii de respectare a tradiției, de către un grup de membrii specialiști în același domeniu cu creatorul candidat.