Anna Dalassena (greacă: Ἄννα Δαλασσηνή; n. 1030 – 1 noiembrie 1100/02) a fost o nobilă bizantină, mama împăratului Alexie I Comnenul și soția lui Ioan Comnenul, care a avut un rol în lovitura de stat a Comnenilor din 1081.
Între marile familii feudale și militare din aristocrația bizantină, una din cele mai celebre, către jumătatea secolului al XI-lea era familia Comnenilor. Bogăției, întinderii vastelor sale domenii asiatice, numărul vasalilor și clienților, se adăuga, spre a-i mări prestigiul, strălucirea serviciilor aduse de membrii săi: șeful ei, Isac, era pe atunci unul din cei mai iluștrii generali ai monarhiei. Astfel, în 1057, când marii șefi ai armatei, dezgustați de abuzurile puterii civile, se hotărâră pentru un pronunciamento, într un acord unanim proclamară pe Comnen basileu al Romanilor. În felul acesta, Isaac I Comnen pregătea măreția viitoare a casei sale. Totuși, abia după doi ani de la urcarea pe tron noul prinț, descurajat neputând realiza binele pe care-l visa și pe deasupra bolnav, se hotărî să abdice. El se gândi un moment să lase puterea fratelui său Ioan, pe care îl ridicase la slujba înaltă de mareșal al curții și de mare logofăt; dar acesta, înspăimântat de greutatea sarcinii imperiale, refuză cu încăpățânare. Soția sa Ana Dalassena încercă zadarnic să-i ridice curajul; zadarnic îi arătă ea pericolul viitor la care expunea pe ai săi, care vor fisuspectați de orice guvernare ca niște candidați eventuali la coroană; zadarnic, amestecând lacrimile cu reproșurile, ea își bătea joc, cu cuvinte amare, de dezinteresarea filozofică și de modestia lui periculoasă. Nu putu obține nimic. La refuzul lui Ioan, tronul fu dat președintelui Senatului, Constantin Ducas care urca pe tronul imperial cu numele de Constantin al X-lea Ducas. Dar toată viața sa Ana Dalassena trebuia să-și aducă aminte de aceste convorbiri tragice din luna noiembrie 1059. Ea nu se mângâie niciodată de a fi pierdut această diademă imperială pe care un singur cuvânt al soțului său putea să i-o pună pe cap; niciodată ea nu-l iertă pe Ducas de a i fi luat locul pe tronul pe care ea dorea să se așeze. De aici înainte, ea nu mai avu decât un singur scop în viață: de a recuceri pentru ai săi, puterea supremă pe care crezuse că o ținea în mâini. Ana Dalassena s-a născut aproximativ in jurul anilor 1025-1030 și este fiica lui Alexius Charon iar mama ei se numea Dalassena (fiica lui Adrian Dalassenus). Tatăl ei și-a castigat numele de "Charon", datorită eficienței cu care a ucis fiecare inamic pe care l-a întâlnit pe câmpul de luptă, iar faptul că el a adoptat acest nou nume de familie ne face să credem ca el nu provenea dintr o familie nobilă. De altfel Ana a apreferat sa poarte numele de familie al mamei sale care provenea din randurile nobilimii. În anul 1067, când moartea soțului său făcea din Ana Dalassena șefa familiei, trei din fiii săi erau acum mari. Manuel, cel mai în vârstă, servea în armata imperială; Isac și Alexe erau niște tineri de 19-20 de ani; numai Adrian și Nichifor erau tot copii. De asemenea, din cele trei fete două erau măritate cu oameni de familie nobilă; una se căsători cu Mihail Taronitul, cealaltă cu Nichifor Melissenul. După moartea lui Constantin Ducas, împărăteasa Evdochia se hotărî să se recăsătorească cu Roman Diogenes. Acest fapt apropie pe Comneni de curte. În afară de faptul că Evdochia era puțin rudă cu ei, prin numele și amintirea împăratului Isac, unchiul lor, ei erau considerați ca reprezentanții cei mai iluștrii și partizanii cei mai hotărâți ai ideilor de reorganizare militară și de acțiune energică, pe care o simboliza ridicarea lui Roman; de altfel, Ana Dalassena era prea încântată de căderea Ducașilor, dușmanii ei, pentru a precupeții concursul și a refuza simpatia noului regim. Toată familia se găsi deci în mare favoare la palat. Ana Dalassena își mărită ultima fiică cu Constantin Diogenes, rudă apropiată a basileului; pentru fiul său Manuel, obținu cele mai înalte demnități. El primi comandamentul armatei din orient și în fruntea trupelor se distinse prin fapte strălucite. Mulțumită lui, numele Comnenilor devenea iar popoular în tabere și Ana Dalassena surâdea speranțelor sale, când deodată tânărul general căzu greu bolnav în Bitinia. La această veste, mama înspăimântată aleargă în grabă la căpătâiul fiului său; printr-o supremă sforțare de voință, Manuel, aproape mort, se ridică din pat spre a o primi; se aruncă în brațele ei, abia având puterea să spună câteva cuvinte; apoi căzu și, după ce-și exprimă dorința de a fi îngropat în același mormânt în care se va odihni într-o zi mama lui iubită, leșină, apoi muri. Moartea lui Manuel era mai mult decât un doliu crud, era ruina tuturor speranțelor pe care ea le pusese în această tânără glorie. Cu toată gravitatea pierderii și a disperării sale, totuși Ana Dalassena își reveni din lovitura care o copleșea. Un Comnen disparea: trebuia ca un altul să continuie tradiția și să asigure gloria rasei. Ea hotărî să trimită, fără întârziere armatei pe cel de al treilea fiu, pe Alexe. Dar împăratul se arătă mai milos decât mama. Când Comnen veni să-i ceară îngăduința de a pleca: Nu trebuie, îi răspunse el, ca mama ta, să rămână singură în asemenea momente de tristețe și să adauge la pierderea unui fiu îndepărtarrea altuia. Si trimise pe tânăr la Ana Dalassena.
Lupta de la Manzikert din 1071 distruse dintr-o dată opera pe care Ana o clădea cu răbdare. Se știe că această înfrângere a lui Roman la Manzikert dezlănțui la curte toată ura strână de multă vreme împotriva împăratului și astfel familia Ducas declară război lui Roman Diogenes.Cu curajul său obișnuit, Ana Dalassena rămase, cu încăpățânare credincioasă acestui împărat izgonit din țară. Ea nu întârzie de a fi acuzată că e în corespondență secretă cu el; fu citată înaintea unui tribunal; condamnarea ei părea sigură dinainte. Atunci, această femeie hotărâtă și mândră scoase deodată de sub mantie un crucifix și învârtindu l în fața judecătorilor zăpăciți: Iată, zise ea judecătorul meu și al vostru. Gândiți-vă la el înainte de a da sentința și luați seama să fie demnă de Judecătorul Suprem care vede secretele inimilor. La această ieșire neașteptată, tribunalul își pierdu cumpătul. Câțiva înclinau spre achitare; cei mai mulți totuși se temură de mânia noului stăpân. Ana Dalassena e condamnată în cele din urmă la exil, fiind trimisă împreună cu fiii săi într una din insulele arhipelagului Prinkipo. Totuși, disgrația Comnenilor fu scurtă. Marele lor adversar, Cezarul Ioan Ducas, care înlocuise pe Roman și pe Evdochia la guvernare, nu întârzie de a se certa cu nepotul să Mihail al VII-lea și trebui să părăsească curtea spre a se retrage pe proprietățile sale din Asia. Comnenii erau, cu toată căderea lor seniori prea puternici pentru ca noii miniștri să nu simtă în această împrejurare interesul pe care-l aveau de a se împăca cu ei și de a -și asigura sprijinul lor Fură rechemați din exil. În curând pentru a și asigura și mai bine concursul lor, căsătoriră pe Isac, șeful casei cu o vară a împărătesei Maria de Alania și puțin după aceea i se dădu comanda supremă a armatei din orient, pe care odinioară o avusese fratele său Manuel. Isac luă cu el în tabără pe fratele său mai mic, Alexios I Comnen. Alexe avea să se remarce ca un bun general în lupta împotriva răzvrătitului Roussel de Bailleul pe care îl învinge și îl ia prizonier. Puțin după aceasta se ridică împotiva lui Mihail al VII-lea o nemultumire generală. Mulți ambițioși profitau de neorânduiala în care se zbătea guvernarea slabă a lui Mihail; în Europa, Nichifor Brzenne se proclamă împărat; în Asia, Nichifor Botaniatul îmbrăcăa purpura, susținut de marea nobilime feudală și chiar de o parte din Senat.Între guvern și pretendenții rivali, Alexios se strecurăcu dibăcie și neluând partea nimănui, își consolida propria lui Situație; în curând el ajunse atât de indispensabil, încât toate partidele îi solicitau alianța și se trudeau să-l cucerească. Alexe profită, îndemânare, de aceste evenimente si-și consolidă viitorul. Cu puțin înainte, Alexe își pierduse soția. pentru a o înlocui, i se propuneau două partide tot atât de strălucite și de utile. Împărăteasa îi oferea mâna sorei sale Zoe, cezarul Ioan Ducas se gândea să.i dea în căsătorie pe nepoata Irina Ducas. Având de ales între aceste două alianțe, Comnenul înțelese fără greutate avantajele celei dea doua care, confundând interesele a două din cele mai ilustre familii ale aristocrației bizantine, asigura ambițiilor sale viitoare un sprijin neprețuit. El se hotărî pentru Ducas. Dar proiectul întâlni din unele părți o opoziție violentă. Împăratul, jignit de a vedea că i se refuză alianța, se arătă absolut ostil; lucru și mai extraordinar, Ana Dalassena însuși rezista acum la dorința fiului său: vechea ură adâncă pe care o păstra familiei Dukas întuneca atunci obișnuita claritate a judecății ei și o făcea să uite interesul evident al casei sale. Aici apăru simțul politic și siguranța dibace a lui Alexe. Mărturisind că niciodată nu va face nimic împotriva voinței mamei sale, el se păzi de a ceda insistențelor ei; cu răbdare, cu subtilitate, încercă să o facă să revină asupra ideilor ei și ajutat și de diplomația viitoarei lui soacre, sfârși prin a înlătura toate dificultățile. Ana Dalassena își dădu consimțământul, nu fărp greutate; el smulse de asemenea încuviințarea basileului și, la sfârșitul lui 1077, căsătoria fu celebrată. Se va vedea mai departe că Ana Dalassena avea să păstreze nurorei sale o antipatie încăpățânată Pe când Mihail al VII-lea era încă împărat, el se căsătorise cu prințesa Maria de Alania. Aceasta era o femeie foarte frumoasă, înaltă, elegantă, de o grație și o seducție fără pereche. Nicefor III Botaneiates însuși, când se urcă pe tron, nu fusese nesimțitor la farmecele ei și deși nu mai era tânăr și fusese văduv de 2 ori, își pusese în gând s-o ia de soție. Exista însă o dificultate: bărbatul tinerei femei, împăratul detronat Mihail al VII-lea, trăia încă; dar fusese silită să intre într o mânăstire și putea fi considerat ca mort pentru lume, iar căsătoria sa desfăcută. Totuși Nicefor III Botaneiates ezită un moment și cum înainte de toate dorea să-și legitimeze uzurparea printr o alianță imperială, se gândi să ia de soție pe văduva lui Constantin al X-lea și a lui Roman Diogenes, Evdochia care ar fi primit cu bucurie să împartă puterea cu el. Aceasta era o căsătorie rațională, foarte potrivită ca vârstă; dar Maria era frumoasă și seducătoare: Nicefor III Botaneiates nu rezistă. Cu toată împotrivirea Bisericii de a sancționa această însoțire de două ori incorectă, basileul făcu pasul pentru a treia nuntă și se căsători cu soția predecesorului său. Maria de Alania consimțise, făra entuziasm, la dorința lui Nichifor, numai pentru a salva interesele fiului ei Constantin, atunci în vârstă de 4 ani; dar ea nu putea iubi pe soțul batrân vare o voise. Alexe Comnen, dimpotrivă, era, precum se știe, foarte seducător; se pare că împărăteasa nu întârzie să simtă pentru el un sentiment foarte dubios și curând se duse vestea în capitală că erau în termenii cei mai buni. Faptul pare destul de verosimil; în orice caz, este sigur că basilissa luă partea Comnenilor și le acordă toată favoarea sa. De altfel, prin căsătoria verișoarei sale Isac, șeful familiei, era puțin rudă cu ei; și mulțumită acestei alianțe, Isac, care atunci era la Constantinopol, avea intrarea liberă la suverană.El profită de aceasta pentru a-l ajuta pe fratele săuca să-i asigure bunăvoința gineceului, unde toată lumea lucra pentru el; și Ana Dalassena însăși, din ură pentru nora ei Irina Ducas, privea cu plăcere legătura lui Alexe și ajuta din toate puterile manevrele fiilor săi. Toate aceste intrigiajunseră la un rezultat destul de neprevăzut: Maria de Alania adoptă pe Alexe Comnenul. Prin aceasta, el intra în familia imperială și, oficial admis în intimitatea palatului, el fu pus și mai ușor la curent cu ceea ce se urzea împotriva lui.