Obezitatea este o maladie care se exprimă prin creșterea exagerată a greutății corporale (peste 25% față de greutatea normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. Poate fi exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă sau endogenă, când apare în urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși din hipotalamus. Constituie un factor de risc în diabetul zaharat, patologia cardiovasculară și arterioscleroză.
Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și probleme de sănătate.WHO 2000 p.6 Oamenii sunt considerați obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.WHO 2000 p.9
Obezitatea crește riscul de afecțiuni diverse, în special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită și astm. În multe cazuri, obezitatea este provocată de un consum excesiv de calorii, lipsa activității fizice și o predispoziție genetică și, în anumite situații, cauzele principale sunt genele, afecțiunile endocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Este disputabil punctul de vedere conform căruia anumite persoane obeze mănâncă puțin, însă se îngrașă din cauza metabolismului lent; în medie, persoanele obeze consumă mai multă energie decât cele slabe, dată fiind energia necesară pentru a susține o greutate crescută.
Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității. Calitatea regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de alimente calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea consumului de fibre alimentare. Se pot lua medicamente împotriva obezității pentru a diminua apetitul sau a bloca acumularea grăsimii, împreună cu o dietă potrivită. În cazul în care dieta, activitatea fizică și medicamentația nu sunt eficiente, se poate apela la un balon gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a reduce volumul stomacului și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai rapidă a stării de sațietate și la o capacitate redusă de absorbție a substanțelor nutritive din alimentație.NICE 2006 p.10–11
Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial, cu o răspândire din ce în ce mai mare la adulți și la copii, iar autoritățile o consideră ca fiind una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea. În mare parte din lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu toate că a fost percepută drept un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul istoriei, acest lucru fiind încă valabil în anumite zone din lume. Din 2013, Asociația Medicală Americană a clasificat obezitatea drept o boală.
Clasificare thumb|Grăsanul (The Fat Boy awake) din „Clubul Pickwick” de Dickens, gravurăCharles Dickens: The Pickwick Papers (1836) Sindromul Pickwick, numit și Sindromul de hipoventilație obeză () a fost descris în anul 1956 de C.S.Burwell și colaboratorii și denumit după modelul Grăsanului () din romanul lui Charles Dickens "The Pickwick Papers" (1836).
Obezitatea este o maladie în care grăsimea corporală s-a acumulat în exces, putând avea un efect advers asupra sănătății. Este definită prin intermediul indicelui de masă corporală (IMC) și evaluată în continuare din perspectiva distribuției de grăsime în raportul talie-șold și totalitatea factorilor de risc cardiovasculari.NHLBI p.xiv IMC este legat îndeaproape atât de procentul de grăsime corporală, cât și de totalul grăsimii corporale.
La copii, greutatea optimă variază în funcție de vârstă și sex. La copii și adolescenți obezitatea nu este definită ca un număr absolut, ci în conexiune cu un grup istoric normal, astfel încât obezitatea reprezintă un IMC mai mare decât 95 centilă. Informațiile de referință pe care s-au bazat aceste centile datează din 1963 până în 1994, așadar nu au fost afectate de creșterile recente în greutate.
IMC Clasificare < 20 subponderal 20 - 25 greutate normală 25 - 30 supraponderal 30 - 35 obezitate clasa I 35 - 40 obezitate clasa II > 40.0 obezitate clasa III
IMC se calculează împărțind greutatea subiectului la pătratul înălțimii sale, exprimată de obicei ori în metri ori în „unități” SUA:
Metric:
Sistemul obișnuit SUA și imperial:
unde reprezintă greutatea subiectului în livre și reprezintă înălțimea persoanei în inchi.
Cele mai utilizate definiții, stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 1997 și publicate în 2000, oferă valorile listate în tabelul din dreapta.
Dintre cele 3 categorii OMS, de un interes particular au parte categoriile extreme, în cadrul cărora comorbiditățile și utilizarea serviciilor medicale sunt în mod semnificativ mai mari. Astfel: Un IMC definit ca fiind peste 35, uneori, sau peste 40 se referă la „obezitatea severă” sau „obezitatea morbidă” Un IMC definit ca fiind peste 45 sau chiar 50, uneori, este numită „superobezitate”
Luând în considerare faptul că populațiile asiatice prezintă consecințe negative de sănătate la un IMC mai scăzut decât cel al caucazienilor, anumite popoare au redefinit obezitatea; japonezii au definit obezitatea ca orice IMC mai mare de 25 în timp ce China folosește un IMC mai mare de 28.
Efecte asupra sănătății Obezitatea - greutatea corporală în exces - este asociată cu diverse afecțiuni, în special afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, Sindromul de hipoventilație obeză (Sindromul Pickwick Burwell C.S., Robin E.D., Whaley R.D., Bickelmann A.G.: Extreme obesity associated with alveolar hypoventilation: a pickwickian syndrome, American Journal of Medicine, 21:811, 1956.), anumite tipuri de cancer, osteoartrită și astm. Drept urmare, obezitatea poate reduce speranța de viață.
Mortalitate
Obezitatea reprezintă una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial. Studii americane și europene efectuate la scară largă au arătat că riscul de deces este cel mai mic la un IMC de 20–25 kg/m2 la nefumători și de 24–27 kg/m2 la fumători, riscul crescând odată cu schimbările în oricare direcție. Un IMC mai mare de 32 a fost asociat cu o rată a mortalității dublă printre femei, de-a lungul unei perioade de 16 ani. În Statele Unite se estimează că obezitatea cauzează de la 111,909 până la 365,000 de decese anual, în timp ce în Europa 1 milion (7,7%) de decese sunt atribuite greutății excesive. În medie, obezitatea reduce speranța de viață cu șase până la șapte ani: un IMC de 30–35 reduce speranța de viață cu doi până la patru ani, în timp ce obezitatea severă (IMC > 40) reduce speranța de viață cu 10 ani.
Morbiditate Obezitatea mărește riscul apariției multor afecțiuni fizice și mentale. Aceste patologii asociate sunt întâlnite cel mai frecvent în sindromul metabolic, o combinație de tulburări medicale care include: diabetul zaharat de tip 2, tensiunea arterială ridicată, colesterolul sanguin crescut și nivelul crescut al trigliceridelor.
Complicațiile sunt provocate fie direct de obezitate, fie sunt legate de aceasta în mod indirect, prin mecanisme care au o cauză comună, precum alimentația greșită sau un stil de viață sedentar. Forța legăturii dintre obezitate și afecțiunile specifice variază. Una dintre cele mai puternice legături este cea cu diabetul de tip 2. Grăsimea corporală excesivă stă la baza a 64% din cazurile de diabet la bărbați și a 77% din cazuri la femei.Seidell 2005 p.9
Consecințele asupra sănătății se încadrează în două mari categorii: cele care pot fi atribuite efectelor creșterii masei adipoase (cum sunt osteoartrita, apneea obstructivă în somn, stigmatizarea socială) și cele datorate creșterii numărului celulelor adipoase (diabet, cancer, afecțiuni cardiovasculare, steatoză hepatică nealcoolică). Creșterea grăsimii corporale afectează răspunsul organismului la insulină, putând conduce la rezistență la insulină. Acumularea grăsimii generează, de asemenea, o stare proinflamatorie și o stare protrombotică.
Domeniu medical Afecțiune Domeniu medical Afecțiune |width=10%| Cardiologie
cardiopatie ischemică: angină și infarct miocardic insuficiență cardiacă congestivă hipertensiune arterială niveluri anormale ale colesterolului tromboză venoasă profundă și embolie pulmonară Dermatologie vergeturi acantoza nigricans limfedem celulită hirsutism intertrigo Endocrinologie și Reproducerea asistată medical diabet zaharat sindromul polichistic ovarian tulburări menstruale infertilitate complicații în timpul sarcinii malformații congenitale moartea intrauterină a fătului Gastrointestinal boala de reflux gastroesofagian steatoză hepatică colelitiază (calculi în vezica biliară) Neurologie accident vascular cerebral meralgie parestezică migrene sindromul tunelului carpian demență hipertensiune intracraniană idiopatică scleroză multiplă Oncologie sân, ovarian esofagian, colorectal ficat, pancreatic vezica biliară, stomac endometrial, cervical prostată, rinichi limfom non-Hodgkin, mielom multiplu Psihiatrie la femei stigmatizare socială Respirologie apneea obstructivă în somn sindromul de hipoventilație asociată obezității astmă complicații crescute în timpul anesteziei generale Reumatologie și Ortopedie gută mobilitate redusă osteoartrită dureri în zona inferioară a spatelui Urologie și nefrologie disfuncție erectilă incontinență urinară insuficiență renală cronică hipogonadism penis îngropat
Paradoxul supraviețuirii Deși consecințele negative ale obezității asupra sănătății populației în general sunt bine susținute de dovezile disponibile, rezultatele în materie de sănătate în anumite subgrupuri par să se amelioreze la o valoare crescută a indicelui masei corporale (IMC), un fenomen cunoscut sub denumirea de paradoxul supraviețuirii în rândul persoanelor obeze. Paradoxul a fost descris pentru prima dată în 1999, la persoane supraponderale și obeze supuse hemodializei, și a fost ulterior constatat la persoane cu insuficiență cardiacă și cu boala arterială periferică (BAP).
La persoanele cu insuficiență cardiacă, în rândul celor cu un IMC cuprins între 30,0 și 34,9 s-a înregistrat o mortalitate mai redusă decât în rândul celor cu o greutate normală. Acest lucru a fost atribuit faptului că, deseori, pacienții pierd din greutate pe măsură ce devin tot mai bolnavi. Constatări similare au fost făcute și în alte tipuri de boli cardiace. Persoanele încadrate în gradul 1 de obezitate și care suferă de boli cardiace nu prezintă o incidență mai mare a altor probleme cardiace decât persoanele cu greutate normală și care, de asemenea, suferă de boli cardiace. Totuși, la persoanele încadrate în grade de obezitate mai mari, riscul unor evenimente ulterioare este crescut. Nici chiar după o intervenție de bypass coronarian nu s-a observat o creștere a mortalității la persoanele supraponderale și obeze. În urma unui studiu, s-a constatat că rata de supraviețuire mai bună s-ar putea explica prin tratamentul mai agresiv pe care persoanele obeze îl primesc după un eveniment cardiac. În urma altui studiu, s-a constatat că, dacă se ține seama de boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) la persoanele cu BAP, beneficiul obezității nu mai există.
Cauze