Fianna Fáil (; ; tradus „Soldații Destinului" sau "Războinicii lui Fál"), oficial denumit Fianna Fáil – Partidul Republican (), este un partid politic irlandez de centru spre centru-dreapta conservator.
Fianna Fáil a fost fondat ca partid republican în 1926 de către Éamon de Valera și susținătorii săi, în urma desprinderii de Sinn Féin, cu scopul de a ocupa locuri în Oireachtas – instituție pe care Sinn Féin refuza să o recunoască. Începând cu anul 1927, Fianna Fáil a fost unul dintre cele două partide majore ale Irlandei, alături de Fine Gael (din 1933); ambele sunt considerate partide de centru-dreapta, situate la dreapta Partidului Laburist și a Sinn Féin. Partidul a dominat viața politică irlandeză în cea mai mare parte a secolului al XX-lea și, de la înființarea sa, fie acesta, fie Fine Gael s-a aflat la conducerea fiecărui guvern. Între 1932 și 2011, a fost cel mai mare partid din Dáil Éireann, deși ulterior a înregistrat un declin al ponderii voturilor obținute; începând cu anul 1989, perioadele sale de guvernare s-au desfășurat în cadrul unor coaliții cu partide de stânga sau de dreapta.
Rezultatul electoral al partidului Fianna Fáil s-a prăbușit la alegerile generale din 2011; formațiunea s-a clasat pe locul al treilea, într-un context considerat pe scară largă drept o realiniere politică survenită în urma recesiunii economice din Irlanda de după 2008. Până în 2016, partidul își revenise suficient pentru a deveni principala forță de opoziție și a încheiat un acord de susținere parlamentară cu un guvern minoritar condus de Fine Gael. În 2020, după câteva luni de blocaj politic în urma alegerilor generale, Fianna Fáil a convenit cu Fine Gael și cu Partidul Verde să formeze o coaliție fără precedent, liderii Fianna Fáil și Fine Gael urmând să alterneze în funcțiile de Taoiseach și Tánaiste.
Fianna Fáil este membru al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa și a Internaționalei Liberale. Între 2019 și 2022, Fianna Fáil a fost în parteneriat cu Partidul Social Democrat și Laburist din Irlanda de Nord.
Istorie
Fianna Fáil a fost fondat de Éamon de Valera, un fost lider al Sinn Féin. Cu un an înainte, de Valera propusese o moțiune prin care se cerea ca membrilor aleși să li se permită să-și ocupe locurile în Dáil Éireann dacă și atunci când controversatul Jurământ de Credință ar fi fost eliminat. Moțiunea a fost respinsă la congresul (Ard Fheis) partidului Sinn Féin, determinându-l pe de Valera și pe un grup de alți membri — inclusiv majoritatea parlamentarilor de valoare ai Sinn Féin — să se separe de partid.The Times, Irish Republican Split. Search For Basis of Cooperation 13 March 1926 Noul său partid și-a adoptat numele pe 2 aprilie în același an. Deși se opunea și el acordului prevăzut de Tratat, partidul a respins politica de abstenționism, vizând în schimb transformarea Statului Liber Irlandez într-o republică din interiorul sistemului. Platforma Fianna Fáil, bazată pe autarhie economică, a atras sprijinul fermierilor, al clasei muncitoare și al categoriilor defavorizate, îndepărtând în același timp clasele mai înstărite.Peter Mair and Liam Weeks, "The Party System," in Politics in the Republic of Ireland, ed. John Coakley and Michael Gallagher, 4th ed. (New York: Routledge, 2004), p. 140 După intrarea în Dáil în 1927, partidul a reușit în mare măsură să atragă alegătorii din grupurile menționate anterior, care altfel ar fi optat pentru Partidul Laburist (ce promova politici economice și sociale aproape identice). Ulterior, timp de câteva decenii, Fianna Fáil s-a autointitulat „adevăratul Partid Laburist”.
Diviziunea din cadrul Sinn Féin cu privire la Tratatul anglo-irlandez a dus la participarea facțiunilor pro și anti-Tratat ale partidului la alegerile generale din 1922. Tabăra pro-Tratat a obținut o victorie clară, formând ulterior partidul Cumann na nGaedheal. Facțiunea anti-Tratat a Sinn Féin a participat la alegerile din 1923 sub titulatura de „republicani”. Totuși, sciziunea dintre ceea ce aveau să devină partidele Fianna Fáil și Fine Gael își are, probabil, rădăcinile mai adânc decât în chestiunea Tratatului, reflectând o tensiune mai profundă în cadrul naționalismului irlandez, evidentă încă din secolul al XIX-lea. Exista o diferență între naționalismul irlandez constituțional și un naționalism gaelic mai violent; la rândul său, această distincție – după cum sugerează un studiu bazat pe numele de familie ale reprezentanților politici – ar putea avea la bază tipare migraționale datând încă din secolul al XII-lea.
Cumann na nGaedheal a încercat să speculeze ideea că Fianna Fáil era un partid aflat sub influența comuniștilor. În timpul campaniei pentru alegerile generale din 1932, Cumann na nGaedheal a afirmat într-un anunț de presă: „Înarmații și comuniștii votează astăzi cu Fianna Fáil – votați partidul de la guvernare”. Cu toate acestea, Fianna Fáil a câștigat alegerile, formând primul său guvern pe 9 martie 1932. Formațiunea s-a aflat la putere timp de 61 din cei 79 de ani scurși între acel moment și alegerile din 2011. Cea mai lungă perioadă neîntreruptă de guvernare a fost prima, durând 15 ani și 11 luni (martie 1932 – februarie 1948). Cea mai lungă perioadă în care partidul s-a aflat în opoziție în secolul al XX-lea a fost de patru ani și patru luni (martie 1973 – iulie 1977). Toți liderii partidului au deținut funcția de Taoiseach.
Cea mai influentă perioadă a partidului a fost intervalul de 41 de ani cuprins între 1932 și 1973, când liderii săi – Éamon de Valera, Seán Lemass și Jack Lynch – au deținut funcția de Taoiseach (prim-ministru) aproape neîntrerupt, cu excepția a două mandate de câte trei ani ale lui John A. Costello, din partea partidului Fine Gael. Perioada în care s-a aflat la putere De Valera este recunoscută pentru faptul că a reușit să conducă Irlanda prin cel de-al Doilea Război Mondial fără a suferi daune majore, însă este criticată pentru că a lăsat țara într-o stare de stagnare economică și culturală.Ferriter, Judging Dev: A Reassessment of the Life and Legacy of Éamon de Valera (2007), . Totuși, succesorii săi, precum Lemass, au reușit să redreseze situația economică a Irlandei și să pregătească țara pentru aderarea la Comunitatea Economică Europeană, devenită ulterior Uniunea Europeană.
Situația partidului Fianna Fáil a început să se deterioreze în anii '70 și '80. În 1970, „Criza Armelor” a amenințat să scindeze partidul în două, după ce miniștrii din cabinetul Fianna Fáil, Charles Haughey și Neil Blaney, au fost demiși de Jack Lynch în urma acuzațiilor că ar fi încercat să furnizeze armament grupării nou-apărute, Armata Republicană Irlandeză Provizorie (Provisional IRA). Conflictele interne între facțiuni – legate de chestiunea Irlandei de Nord, de economie și de probleme de ordin moral, precum legalizarea divorțului, a avortului și a contracepției – au măcinat partidul în acea perioadă, intensificându-se în mod special după ce Charles Haughey a preluat conducerea formațiunii. Sub conducerea lui Haughey, Fianna Fáil a pierdut alegerile generale din 1981 și pe cele din noiembrie 1982 în fața partidului Fine Gael, condus de Garret FitzGerald, într-o perioadă marcată de un haos politic și economic considerabil în Irlanda. Numeroasele tentative interne eșuate de a-l înlătura pe Haughey de la conducerea partidului au culminat cu cea mai importantă sciziune din istoria formațiunii: în 1985, o parte semnificativă a membrilor a părăsit partidul pentru a fonda „Democrații Progresiști” (Progressive Democrats), sub conducerea lui Desmond O'Malley, un rival înrăit al lui Haughey. Haughey a fost nevoit să demisioneze din funcțiile de Taoiseach (prim-ministru) și de lider al partidului în 1992, în urma dezvăluirilor privind implicarea sa într-un scandal de interceptare a convorbirilor telefonice.
Deși cele două partide păreau sortite să devină dușmani înverșunați din cauza conflictelor personale dintre membrii lor, începând cu anul 1989, Fianna Fáil și Democrații Progresiști au guvernat împreună în mai multe rânduri, în cadrul unor coaliții care au contribuit la stabilizarea partidului Fianna Fáil. În 1994, Fianna Fáil a trecut sub noua conducere a lui Bertie Ahern – un protejat al lui Haughey –, care a devenit ulterior Taoiseach (prim-ministru) în 1997. Sub conducerea lui Ahern, Fianna Fáil și-a putut asuma meritul pentru medierea Acordului din Vinerea Mare (1998), care a inițiat procesul de pace în Irlanda de Nord, precum și pentru avântul economic generat de fenomenul „Tigrul Celtic”, perioadă în care economia Irlandei a cunoscut o creștere spectaculoasă în anii 2000. Totuși, acest parcurs ascendent a fost oprit brusc în urma a două evenimente. În primul rând, Ahern a fost nevoit să demisioneze din funcția de Taoiseach și să părăsească partidul în 2008, după ce ancheta Comisiei Mahon a dezvăluit că acesta acceptase bani de la dezvoltatori imobiliari. În al doilea rând, partidul – aflat încă la guvernare sub conducerea noului lider și Taoiseach, Brian Cowen – a fost considerat responsabil pentru efectele recesiunii economice din Irlanda de după 2008. Popularitatea partidului s-a prăbușit: un sondaj de opinie realizat pe 27 februarie 2009 indica faptul că doar 10% dintre alegători erau mulțumiți de activitatea guvernului.
La alegerile generale din 2011, partidul a suferit cea mai gravă înfrângere a unui guvern aflat la putere din istoria statului irlandez. Acest eșec a fost descris ca fiind „istoric” prin proporțiile sale și „de neconceput”. Partidul a coborât de pe poziția de cea mai mare formațiune din Dáil pe locul al treilea, pierzând 58 din cele 78 de mandate deținute. Astfel s-a pus capăt unei perioade de 79 de ani consecutivi în care Fianna Fáil fusese cel mai mare partid din Dáil. Alegerile au avut loc sub conducerea lui Micheál Martin, întrucât Cowen demisionase din funcția de lider al partidului în ianuarie 2011, deși își păstrase funcția de Taoiseach până la scrutin. Mandatul de premier al lui Cowen a fost aspru criticat în presă; publicația The Sunday Times a descris perioada în care acesta a deținut funcția de Taoiseach drept „un eșec lamentabil”, iar în 2011, Irish Independent l-a numit pe Cowen „cel mai slab Taoiseach din istoria statului”.
Din 2011 Martin a continuat să conducă Fianna Fáil și după anul 2011; la alegerile generale din 2016, partidul Fianna Fáil condus de Martin a înregistrat o redresare moderată, în timp ce Fine Gael și-a păstrat controlul asupra guvernului, conducând un executiv minoritar – situație posibilă datorită unui acord de susținere parlamentară („confidence and supply”) încheiat cu Fianna Fáil.
În 2018, partidul a fost divizat intern cu privire la modul de abordare a referendumului din acel an referitor la al Optulea Amendament – prevederea din Constituția Irlandei care interzicea avortul. O parte semnificativă atât a grupului parlamentar, cât și a membrilor de rând a susținut votul „Nu”, care ar fi menținut ilegalitatea avortului în cazurile în care sarcina nu punea în pericol viața femeii. Liderul Micheál Martin și-a exprimat dorința de a vota „Da”, însă nu a reușit să unifice partidul în jurul unei poziții comune; în cele din urmă, peste jumătate dintre deputații Fianna Fáil au făcut campanie pentru votul „Nu”. În ziua scrutinului, tabăra „Da” a câștigat, cu un scor de 66% la 33%.