miniatura|400x400px| Lista statelor cu recunoaștere limitată oferă o prezentare generală asupra entităților geopolitice contemporane, ce tind să fie recunoscute ca state suverane sub legea internațională (având în vedere principiile Convenției de la Montevideo), care, cu toate acestea, nu beneficiază de recunoaștere diplomatică globală completă.
Acestea se împart în două categorii. În primul rând, sunt entitățile care dețin control complet sau parțial asupra teritoriilor sale revendicate și sunt de facto auto-guvernatoare, cu dorința de a obține independență totală; în al doilea rând, sunt entitățile ce nu au control asupra teritoriului revendicat, dar au fost recunoscute ca având drept de jure asupra teritoriului respectiv de cel puțin o altă națiune general recunoscută. Unele țări din această listă, precum Cipru și Armenia, sunt recunoscute de marea majoritate a națiunilor și sunt membre a Națiunilor Unite, dar apar aici din cauza unui număr mic de state care rețin recunoașterea acestora.
Sunt, în total, 193 state membre a Națiunilor Unite. Sfântul Scaun este recunoscut ca suveran în legea internațională, dar nu este membru pe deplin al Organizației. Statul Palestina este de asemenea un membru observator al ONU.
Entități geopolitice din prezent după nivelul de recunoaștere Fără recunoaștere din partea niciunui stat membru ONU NumeStatutȚări care revendicăReferințe Republica Somaliland Regatul Unit a acordat independența lui Somaliland în 1960 după decolonizarea Somaliei Britanice și fuzionarea cu Somalia Italiană câteva zile mai târziu, pentru a forma Somalia. Republica Somaliland și-a declarat independența și s-a retras din Somalia în 1991. revendică Somaliland ca parte a teritoriului său suveran. BBC Country Profiles: Regions and territories: Somaliland. Retrieved 2009-09-14. Transnistria Republica Moldovenească Nistreană (cunoscută ca Transnistria) și-a declarat independența în 1990. Ea este recunoscută de trei state care nu sunt membre ONU: Abhazia și Osetia de Sud. revendică Transnistria ca parte a teritoriului său suveran.
Recunoscute de cel puțin un membru ONU NumeStatutRevendicăriNote Abhazia Abhazia și-a declarat independența în 1999. La momentul actual ea este recunoscută de 5 state membre ONU (Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Tuvalu) și 3 state care nu sunt membre ONU (Osetia de Sud și Transnistria). Вице-спикер парламента Абхазии: Выборы в НКР соответствуют всем международным стандартам : "Абхазия, Южная Осетия, НКР и Приднестровье уже давно признали независимость друг друга и очень тесно сотрудничают между собой", - сказал вице-спикер парламента Абхазии. ... "...Абхазия признала независимость Нагорно-Карабахской Республики..." - сказал он." English language translation from Microsoft TranslatorVanuatu's initial recognition was invalidated after the Kilman government was annulled by the Supreme Court. Kilman was subsequently re-elected and its recognition was re-confirmed by its Foreign Minister in July 2011: Natapei withdraws recognition of Abkhazia, Vanuatu Daily Post, 19 iunie 2011 Transparency International Vanuatu press release on recognition of Abkhazia, 08 august 2011 revendică Abhazia ca parte a teritoriului său suveran.Russia recognises Georgian rebels - BBC, 2008-08-26 Republica Chineză (Taiwan) Atât Republica Populară Chineză (RPC), cât și Republica Chineză (RC; cunoscută popular ca „Taiwan”) suportă politica unei singure China, susținând că aceasta este de jure o singură entitate suverană care cuprinde și teritoriul controlat curent de RPC, și teritoriul controlat curent de RC. Republica Chineză este considerată ca singurul guvern legitim al Chinei de 123 membrii ONU, printre care și Sfântul Scaun, un stat observator al ONU. Conform Rezoluției 2758 a Consiliului de Securitate ONU, RPC este singurul guvern legitim al Chinei, o poziție susținută de restul statelor ONU. Multe state au relații oficiale cu RC. declară că este succesorul fostei Republici China și revendică tot teritoriul sub jurisdicția Republicii Chineze ca parte a teritoriului său suveran.Global Investment and Business Center, Inc. Staff Taiwan Foreign Policy and National Security Yearbook 2011 Second Edition International Business Publications, USA ISBN 0-7397-3660-4 Online version available at Google Books Kosovo Kosovo și-a declarat independența în 2008. Independența lui este recunoscută de state membre ONU și de Republica Chineză. Toate celelalte națiuni o consideră ca aprținând de jure Serbiei. Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU „[reafirmă] dedicația tuturor statelor membre către suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia”, pentru care Serbia este statul succesor. revendică Kosovo ca parte a teritoriului său suveran. 25 px Republica Turcă a Ciprului de Nord Independența Ciprului de Nord este recunoscută de doar un membru ONU: Turcia. Toate celelalte state îl consideră ca aparținând de jure Ciprului. Organizația Conferinței Islamice a oferit acestuia statut de observator. revendică Ciprul de Nord ca parte a teritoriului său suveran. Statul Palestina Statul Palestina este recunoscut de 96 state membre ONU, de Sfântul Scaun, de Liga Arabă și de Organizația Conferinței Islamice, după Declarația de Independență a Palestinei. Misiunile palestiniene au statut diplomatic sau special în alte 12 țări din ONU și în Uniunea Europeană. Israel nu recunoaște Statul Palestina, iar ONU recunoaște Palestina ca o entitate ce nu îi este membră, cu statut de observator. Autoritatea Națională Palestiniană, în control parțial asupra Cisiordaniei și Fâșiei Gaza (precum prevăzut în acordul de la Oslo), nu a separat unilateral niciun teritoriu de Israel până acum, suspendând negocierile cu guvernul israelian. Administrarea și controlul asupra teritoriului este disputat din 2007 între două organizații politice palestiniene: Fatah și Hamas, cu Fatah având control efectiv a ramurei executive și a Cisordaniei, iar Hamas cu drept majoritar în ramura legislativă și control efectiv a Fâșiei Gaza. nu recunoaște Statul Palestina și la momentul actual controlează teritoriul revendicat de Palestina. Toate guvernele israeliene începând din 1992 au fost de acord cu crearea unui stat palestinian în Cisiordania și Fâșia Gaza cu schimburile de teritorii stabilite de un acord comun.Official website of the Palestinian National Authority. The PNA has publicly acknowledged recognition from 94 states, including the former Yugoslavia.Venezuela Pledges Support for Palestinian Statehood during Abbas Visit, November 2009."Costa Rica Recognizes 'Palestine'" , The Journal of Turkish Weekly 26 February 2008 Retrieved 2011-02-07 Republica Arabă Democrată Saharawi Sahara Occidentală este asaltată de mai multe revendicări: Maroc revendică teritoriul în totalitatea sa și ocupă mare parte din acesta, pe când Republica Arabă Democrată Saharawi controlează doar Zona Liberă, dar afirmă suveranitate de drept asupra întregului teritoriu. Independența Saharei Occidentale sub suveranitatea RADS este recunoscută de 50 state membre ONU și de Uniunea Africană. Ea este considerată ca fiind parte de jure din Maroc de 25 state ONU și de Liga Arabă. Toate celelalte nu socotesc niciuna din cele două cu autoritate de jure asupra teritoriului; a fost listat în lista Națiunilor Unite a teritoriilor non-auto-guvernatoare din 1960, când a fost adăugată Saharei Spaniole. revendică Sahara Occidentală ca parte a teritoriului său suveran. Osetia de Sud Osetia de Sud și-a declarat independența în 1991. La momentul actual ea este recunoscută de 5 membre ONU (Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Tuvalu) și 3 state care nu sunt membre ONU (Abhazia și Transnistria). "Республика Науру признала независимость Южной Осетии" 16 December 2009 Retrieved 2011-02-03 "Republic of Nauru recognizes the independence of South Ossetia" English language translation from Microsoft Translator revendică Osetia de Sud ca parte a teritoriului său suveran.
State membre ONU, nerecunoscute de un număr limitat de state NumeStatutRevendicăriNote Armenia, independentă din 1991, la momentul actual nu este recunoscută de un membru ONU, Pakistan, deoarece Pakistan o susține pe Azerbaidjan în conflictul ce vizează Arțahul. —Pakistan Worldview - Report 21 - Visit to Azerbaijan Senate of Pakistan — Senate foreign relations committee, 2008Nilufer Bakhtiyar: „Pentru Azerbaidjan Pakistanul nu o recunoaște pe Armenia ca țară” 13 septembrie 2006 [14:03] - Today.Az Republica Populară Chineză (RPC), proclamată în 1949, este cel mai nerecunoscut stat a celor două guverne a „Chinei”, celălalt fiind Republica Chineză (RC). RPC nu acceptă relații diplomatice cu statele care au recunoscut RC ca stat (122 membri ONU și Sfântul Scaun). Cele mai multe dintre aceste state nu recunosc oficial Republica Populară Chineză ca stat, deși unele state au stabilit relații cu RP precizând în același timp că nu intenționează să se oprească recunoașterea RPC (Kiribati, Nauru).Lee, Meifang "Minister announces resumption of diplomatic ties with Nauru" Taiwan Today 2005-05-20 Retrieved 2011-04-29"Kiribati president upbeat on conference, Taiwan" Radio Australia 21 June 2010 Retrieved 2011-04-29 Unele state care recunosc în prezent doar Republica Populară Chineză au încercat în trecut recunoașterea simultană și crearea relațiilor cu RC și RPC (Liberia, Vanuatu).Crocombe, Ron Asia in the Pacific Islands: Replacing the West University of the South Pacific. Institute of Pacific Studies 2007 p. 258 Online version available at Google Books"Looking East: China-Africa Engagements Liberia Case Study" African Center for Economic Transformation, Monrovia December 2009Chiu, Hungdah "The International Legal Status of the Republic of China (Revised Version)" Occasional Papers/Reprints Series in Contemporary Asian Studies Number 5 - 1992 (112), School of Law, University of Maryland ISBN 0-925153-23-0 În conformitate cu Rezoluția 2758 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, RPC este singurul reprezentant legitim al Chinei la Organizația Națiunilor Unite. este considerat guvernul juridic unic peste toată China sub Constituția Republicii Chineze. Cipru, independent din 1960, nu este recunoscut de Turcia și Ciprul de Nord. Turcia și Republica Turcă a Ciprului de Nord fac referire la acesta cu numele „Güney Kıbrıs Rum Kesimi” (Partea Grecească a Ciprului de Sud). revendică o parte a insulei Cipru.European Parliament Directorate-General External Policies Policy Department "Turkey and the problem of the recognition of Cyprus" 20 January 2005 Retrieved 2011-02-03European Parliament's Committee on Foreign Affairs "The influence of Turkish military forces on political agenda-setting in Turkey, analysed on the basis of the Cyprus question" 18 February 2008 Retrieved 2011-02-03 Israel, fondat în 1948, nu este recunoscut de 32 membri ONU (vezi Conflictul arabo-israelian). El este recunoscut de Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OPL), care a fost recunoscut de către Israel în 1993 ca unicul reprezentant legitim al poporului palestinian. , reprezentată de către Organizația pentru Eliberarea Palestinei, care a fost de acord cu Israelul, în principiu, ca ar trebui să fie stabilit un stat palestinian în cadrul Fâșiei Gaza și Cisiordaniei, care sunt în prezent partial, sub control israelian. Republica Populară Democratică Coreeană, independentă din 1948, nu este recunoscută de două state membre ONU Japonia și Coreea de Sud. pretinde a fi singurul guvern legitim al Coreei. Republica Coreea, independentă din 1948, nu este recunoscută de un stat membru ONU, Coreea de Nord. pretinde a fi singurul guvern legitim al Coreei.
Note Vezi reacțiile internaționale cu privire la declarația de independență Kosovo din 2008 pentru o listă completă a țărilor ce recunosc formal independența Kosovo. Vezi statutul politic al Taiwanului. Vezi relațiile internaționale a Israelului pentru liste de țări care nu recunosc Israelul și țări care nu au relații diplomatice formale cu Israel.
Note