Fernando Alonso Díaz () este un pilot de curse spaniol care concurează în prezent în Formula 1 pentru echipa Aston Martin Aramco. El a câștigat Campionatul Mondial de Formula 1 la piloți în și cu echipa Renault. Alonso a condus pe parcursul carieriei și pentru Minardi, McLaren, Ferrari și Alpine. Cu Toyota, Alonso a câștigat Cursa de 24 de ore de la Le Mans de două ori, în 2018 și 2019, și Campionatul Mondial de Anduranță FIA în 2018-19. În 2019, a câștigat 24 de ore de Daytona cu Wayne Taylor Racing.
Născut în Oviedo, Asturias, într-o familie muncitoare, a început kartingul la vârsta de trei ani și a obținut succes în campionatele locale, naționale și mondiale. Alonso a progresat la curse de mașini la vârsta de 17 ani, câștigând Euro Open de Nissan în 1999 și a fost al patrulea în Campionatul Internațional de Formula 3000 din 2000. A debutat în Formula 1 cu Minardi în înainte de a se alătura echipei Renault ca pilot de teste în 2002. Promovat la un loc de cursă în , Alonso a câștigat două titluri mondiale la piloți în și , devenind (pe atunci) cel mai tânăr pole-sitter, cel mai tânăr câștigător de cursă, cel mai tânăr campion mondial și cel mai tânăr dublu-campion din istoria sportului. După ce a terminat pe locul trei cu McLaren în , s-a întors la Renault pentru și și a câștigat două curse în primul an pentru a termina al cincilea la general. Alonso a condus pentru Scuderia Ferrari din până în , terminând al doilea în spatele lui Sebastian Vettel în trei dueluri pentru titlu puternic disputate în , și . O a doua etapă cu McLaren în perioada - nu a avut niciun succes, și a părăsit temporar sportul.
În , Alonso s-a întors în Formula 1 pentru a concura cu Alpine, fosta echipă Renault. La , Alonso s-a clasat din nou pe un podium de F1 după 7 ani, ultima oară întâmplându-se la . Prin această performanță, a doborât recordul pentru cea mai lungă perioadă dintre două podiumuri pentru un pilot în Formula 1. La , el a doborât un alt record, cele mai multe starturi pentru un pilot în Formula 1.
Alonso s-a mutat la Aston Martin pentru sezonul .
În 2023, Fernando Alonso a depășit 100.000 km parcurși în cursele de Formula 1, performanță pe care niciun alt pilot nu a mai atins-o.
Cariera înainte de Formula 1 Karting Contrar multor piloți de Formula 1, Alonso nu a provine dintr-o familie bogată, astfel că doar grație sponsorizărilor a reușit să participe în karting. După ce a devenit campion de karting al Spaniei la junori în 1994, a reușit un titlu de campion mondial de karting la categoria juniori în 1996, performanță dublată de un nou titlu în Spania și de locul secund în campionatul european.
Trecerea la monoposturi După ce devine pentru a treia oară campion al Spaniei la juniori, Alonso debutează în întrecerile de monoposturi în 1999, în Formula Nissan, fiind ajutat de fostul pilot al echipei Minardi, Adrián Campos. După ce a câștigat întrecerea în chiar primul său sezon, promovează în Formula 3000, ajutat tot de Campos. Termină sezonul pe locul al patrulea, dar intră în vizorul lui Flavio Briatore care îi găsește un loc în Formula 1 pentru sezonul din .
Cariera în Formula 1 Minardi (2001) Cesare Fiorio, directorul sportiv al Minardi, i-a oferit lui Alonso un test cu o mașină de Formula 1 pe Circuito de Jerez în decembrie 1999, ca parte a acordului RPM cu Euro Open by Nissan de a oferi campionului ei de serie șansa de a testa la un nivel superior. A fost pilotul de teste și rezervă al lui Minardi în . Alonso a debutat în Formula 1 la , fiind coechipier la Minardi cu Tarso Marques. Deși avea la dispoziție un monopost puțin performant, el a reușit să impresioneze, chiar dacă nu a înscris niciun punct în anul său de debut. Cel mai bun rezultat al sezonului pentru Alonso a fost locul zece în Marele Premiu al Germaniei.
Renault (2002-2006) În , este adus de Flavio Briatore la Renault pe postul de pilot de teste, dar după numai un an își face debutul pentru echipa franceză, revenind astfel pe circuitele de F1 la . El a continuat să doboare recordurile pentru cel mai tânăr pilot care obține un pole position, în a doua cursă a sezonului, Marele Premiu al Malaeziei, și a doborât recordul lui Bruce McLaren ca cel mai tânăr câștigător al unei curse de Formula 1, la Marele Premiu al Ungariei mai târziu în cursul anului. El a obținut patru podiumuri în și a terminat pe locul 6 în Campionatul Mondial la Piloți cu 55 de puncte. left|thumb|Alonso în ultimul tur al Marelui Premiu al Ungariei din 2003 El a rămas la Renault și pentru . Alonso a avut un sezon mai bun față de precedentul: a terminat cursa de deschidere a sezonului pe poziția a treia și a mai obținut trei podiumuri în acel an. El a ocupat pole position pentru Marele Premiu al Franței, însă nu a obținut nicio victorie, terminând astfel pe locul patru în Campionatul Mondial al Piloților cu 59 de puncte acumulate. 2005: primul titlu right|thumbnail|Alonso ocupând ultima treaptă a podiumului Marelui Premiu al statului San Marino din 2005 după o luptă acerbă cu septuplul campion mondial Michael Schumacher (stânga) Alonso a rămas la Renault în . S-a duelat cu pilotul McLaren, Kimi Räikkönen, pentru Campionatul Mondial, datorită modificărilor regulamentelor care obligau echipele să nu schimbe anvelopele în timpul unei curse, iar motoarele trebuiau să reziste două Mari Premii înainte de a putea fi schimbate. Mașina lui Alonso era mai fiabilă decât cea a lui Räikkönen, deși lipsită de viteză. În Australia, prima cursă a sezonului, el nu reușește decât locul trei, dar o serie de trei victorii consecutive avea să înceapă în Malaezia. În Spania, în fața compatrioților, nu reușește decât locul doi. Reînnoadă șirul victoriilor pe Nürburgring în Marele Premiu al Europei, dar numai după ce Räikkönen abandonează în primul tur. Ajuns în Franța, Alonso marchează cel de-al treilea start din pole position din sezon și conduce cursa de la start la final, obținând astfel cea de-a cincea victorie. Urmează un nou pole în Marea Britanie, unde va termina însă pe locul doi, în urma lui Juan Pablo Montoya, într-una din numeroasele curse în care Räikkönen a avut parte de probleme la motor. Germania îi aduce o nouă victorie, din nou după abandonul lui Räikkönen. Deși după acea cursă McLaren a avut parte un șir lung de victorii, avantajul construit de Alonso în campionatul piloților i-a asigurat primul titlu mondial cu două curse înainte de final. Alonso l-a eclipsat pe Emerson Fittipaldi ca cel mai tânăr campion mondial, după ce a obținut șapte victorii, șase pole position-uri și 14 podiumuri, acumulând în total 133 de puncte.
2006: al doilea titlu left|thumbnail|Alonso urmărit de Michael Schumacher, principalii rivali pentru titlul din El a semnat o prelungire a contractului cu Renault pentru în aprilie 2005. Plecat drept favorit la titlul mondial în 2006, Alonso debutează cu o victorie în Marele Premiu al Bahrainului, reușind apoi un loc secund în Malaezia, înainte de a semna o nouă victorie în Australia. După doar trei curse, Alonso avea deja un avantaj foarte consistent în campionat. Două noi locuri secunde sunt urmate de o serie incredibilă de patru victorii la rând în Marile Premii din Spania (prima sa victorie acasă), Monaco, Marea Britanie și Canada. A venit apoi Marele Premiu al Statelor Unite, unde Alonso și echipa sa au suferit un recul serios. Timp de șapte curse nu a reușit nici o victorie, abandonând de două ori, astfel că Michael Schumacher, noul său rival, a reușit să recupereze și să-l egaleze la puncte. Abandonul germanului în Japonia i-a deschis lui Alonso calea spre un al doilea titlu mondial. El trebuia să marcheze un punct la Marele Premiu al Braziliei, ultima cursă a sezonului, pentru a adjudeca titlul. Alonso a câștigat campionatul terminând cursa pe locul 2 și a devenit cel mai tânăr dublu campion mondial în Formula 1.
McLaren (2007) El și proprietarul echipei McLaren, Ron Dennis, s-au întâlnit în secret în Japonia, după ce Dennis a vorbit cu Alonso despre conducerea pentru echipă în viitor, iar Alonso și-a exprimat interesul față de idee. Ambii au convenit la un contract de trei ani începând din . Contractul lui Alonso cu Renault a expirat la 31 decembrie 2006 și nu i s-a acordat o eliberare anticipată din motive de sponsorizare. Renault i-a permis lui Alonso să facă prima sa apariție pentru McLaren într-o sesiune de teste pe Circuito de Jerez în noiembrie 2006. Principalii săi rivali în au fost coechipierul său, Lewis Hamilton, și Kimi Räikkönen de la Ferrari. Alonso a obținut patru victorii pe parcursul sezonului, în Malaezia, Monaco, Europa și Italia și a condus campionatul până când Hamilton l-a depășit după a șasea cursă a sezonului. Înainte de runda finală, Marele Premiu al Braziliei, el avea 103 puncte în campionat față de cele 100 ale lui Räikkönen și 107 ale lui Hamilton, astfel încât trebuia să câștige cursa și coechipierul său să termine al treilea sau mai jos pentru a cuceri titlu. Alonso a terminat evenimentul pe locul al treilea, cu 109 puncte. El a avut același număr de puncte ca și Hamilton, însă egalitatea a fost ruptă la numărătoarea inversă, deoarece ambii au avut același număr de victorii, dar Hamilton a terminat al doilea mai des decât Alonso. El a încheiat sezonul pe locul 3 în urma lui Hamilton și a campionului Räikkönen. right|thumbnail|Alonso (jos) și Hamilton (sus) au avut o rivalitate acerbă în interiorul echipei De-a lungul sezonului, Alonso și Hamilton au fost implicați într-o serie de incidente, cum ar fi scandalul de spionaj și acțiunea din timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Ungariei, când Hamilton nu a respectat instrucțiunile echipei, dezavantajându-l astfel pe Alonso, iar Alonso a răspuns prin întârzierea lui Hamilton pe linia boxelor. Tensiunile au culminat cu Alonso și McLaren reziliind contractul de comun acord în noiembrie. Lui Alonso i s-a interzis să se alăture unei echipe pe care McLaren o considera principalul rival pentru .
Întoarcerea la Renault (2008-2009) După ce a respins ofertele mai multor echipe, a semnat un contract pe doi ani pentru a se alătura Renault din , datorită angajamentului pe termen lung al producătorului față de F1 și a istoricului pe pistă. Mașina lui Alonso nu a avut putere în începutul sezonului din cauza unui moratoriu impus în dezvoltare și a acumulat nouă puncte în primele șapte curse. Ulterior, el a reușit să-și îmbunătățească performanța datorită dezvoltărilor aerodinamice ale mașinii și a câștigat în Singapore și Japonia; victoria din Singapore a fost umbrită după ce ulterior a fost dezvăluit că Renault a ordonat coechipierului său, Nelson Piquet Jr. să producă un accident în mod deliberat și să declanșeze desfășurarea mașinii de siguranță în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „crashgate”. Alonso a marcat mai multe puncte decât orice alt pilot în ultimele cinci curse, 43. El a acumulat 61 de puncte pentru locul cinci în campionatul piloților.
Alonso urma să devină liber de contract pentru dacă Renault s-ar fi clasat mai jos de locul 3 în Campionatul Constructorilor. După oferte de la Red Bull Racing și Honda, a semnat din nou cu Renault un contract pe doi ani. Mașina lui s-a dovedit a fi necompetitivă, deoarece nu avea un sistem de difuzor dublu și o viteză pură. Alonso nu a folosit o aripă aerodinamică din față mandatată în încercarea de a face depășirea mai posibilă, deoarece nu credea că îl va ajuta. El a marcat puncte în opt curse și a obținut un singur podium: un loc 3 la Marele Premiu al statului Singapore. Alonso a obținut pole position pentru Marele Premiu al Ungariei și a condus cursa în primele 12 tururi înainte de a se retrage după ce o roată din față-dreapta fusese montată incorect. Alonso a fost al nouălea în Campionatul Piloților cu 26 de puncte, cel mai jos loc din , atunci când s-a clasat pe șase.
Ferrari (2010-2014) 2010: titlul îi scapă printre degete left|thumbnail|Alonso a câștigat cursa sa de debut pentru Ferrari, .