Legea naționalității române stabilește drepturi, îndatoriri, privilegii și beneficii specifice între România și individ. Legea naționalității române se bazează pe ius sanguinis („dreptul sângelui”). Politica actuală privind cetățenia în România este în conformitate cu Legea cetățeniei române, adoptată de Parlamentul României la 6 martie 1991, și cu Constituția României, adoptată la 21 noiembrie 1991.
Istoric România a fost sub regim comunist între 1947 și 1989. În primele faze ale comunismului, principiile Ius Sanguinis au fost subliniate și se cerea tuturor cetățenilor români un puternic sentiment de naționalism. Migrația internațională a fost controlată riguros de regim, iar populația era sub strictă observație. Legea privind cetățenia română din 1971 a susținut aceste principii și a exprimat superioritatea cetățeniei române. „Legea nr. 24 privind cetățenia română din decembrie 1971 prevedea că descendenților unei femei din România li se atribuia automat cetățenia română, indiferent de cetățenia tatălui.” Articolul 5 din Lege prevede: „Ca expresie a relației dintre părinți și copii, a continuității neîntrerupte pe patrie a generațiilor anterioare care au luptat pentru libertatea socială și națională, copiii născuți din părinți români pe teritoriul Republicii Socialiste România sunt cetățeni români.” Legea prevede, de asemenea, că „președintele republicii, în calitate de reprezentant al puterii executive...” putea acorda sau retrage cetățenia română.
Crizele economice și socio-politice din anii 1980 au adus cu sine o schimbare în înțelegerea omogenității românești. Conflictul a apărut între națiunile maghiară și româna, iar confuzia dintre cetățenie și identitate națională a dus la numeroase întrebări cu privire la granițele națiunii și la drepturile minorităților maghiare care trăiesc în România. După căderea comunismului în Europa de Est în 1989, legile privind cetățenia din România au fost reformulate în noua constituție. Interacțiunile dintre politicile de cetățenie ale diferitelor țări est-europene au condus la noi discuții privind dubla cetățenie, care în mod tradițional fusese interzisă cetățenilor români.
Legea Legea naționalității române se bazează pe politica socială de jus sanguinis, prin care naționalitatea sau cetățenia nu este determinată de locul nașterii, ci de cetățenia strămoșului cuiva. Acesta contrastează cu jus soli („dreptul asupra solului”), în care cetățenia este determinată de locul nașterii cuiva. În ceea ce privește copiii găsiți, legea românească privind naționalitatea conține un element de jus soli. Copiii găsiți în România sunt considerați cetățeni români până la proba contrarie.Art. 5 din Legea cetățeniei române, legea nr 21/1991 republicată în 2010.
Cetățenia română poate fi dobândită după opt ani de rezidență în țară, demonstrând cunoștințe practice de limba română și cunoașterea culturii române. Art. 10 din această lege prevede „Cetățenia română se poate acorda și persoanei care a pierdut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine...”. Având însă în vedere că anumite țări nu permit dubla cetățenie, sau, dacă o permit, prevăd pierderea automată a cetățeniei lor la dobândirea de bună voie (din proprie inițiativă, prin liberă voință) a cetățeniei altui stat, statul român nu poate garanta păstrarea cetățeniei străine la redobândirea cetățeniei române. De exemplu, un supus belgian care și-a redobândit cetățenia română înainte de 9 iunie 2007 a încetat să fie supus belgian odată cu redobândirea cetățeniei române. Pentru un supus olandez care și-a redobândit cetățenia română înainte de 1 aprilie 2003 este valabil același lucru, la fel ca pentru un supus olandez care și-a redobândit cetățenia română după 1 aprilie 2003, dar nu satisface una din cele trei excepții de la pierderea automată a cetățeniei olandeze în cazul dobândirii voluntare a unei alte cetățenii. Aceasta nu constituie o vină a statului român deoarece „conform Constituției României și art.1, alin 3 din Legea Nr. 21 din 1991 cu modificările și completările ulterioare, republicată, cetățenii României se bucură de protecția statului român – aceste dispoziții nu prevăd însă nicio obligație în acest sens a statului român față de foștii și/sau viitorii cetățeni români”. Serviciul cetățenie. Ministerul Justiției. Art. 8 din Convenția europeană asupra cetățeniei adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România în 2002, prevede ca fiecare stat parte trebuie să permită renunțarea la cetățenia sa, cu condiția ca persoanele respective sa nu devină apatrizi, iar un stat parte poate să prevadă în dreptul său intern faptul că doar cetățenii care domiciliază în mod obișnuit în străinătate pot renunța la cetățenia sa.
Dublă cetățenie În conformitate cu Legea cetățeniei române din 1991, cetățenii români au în prezent dreptul de a deține dublă cetățenie. Cetățenii români care solicită dublă cetățenie nu sunt obligați să își stabilească reședința în România și, dacă sunt acceptați, li se acordă aceleași drepturi ca și cetățenii fără dublă cetățenie. Pentru a obține cu succes dublă cetățenie a României, o persoană trebuie să îndeplinească și cerințele pentru dubla cetățenie în cealaltă țară.
Cetățenia Uniunii Europene Întrucât România este stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români sunt și cetățeni ai Uniunii Europene în temeiul legislației Uniunii Europene și, prin urmare, se bucură de dreptul la liberă circulație și au dreptul de vot la alegerile pentru Parlamentul European. Atunci când se află într-o țară din afara UE unde nu există o ambasadă a României, cetățenii români au dreptul de a obține protecție consulară din partea ambasadei oricărei alte țări a UE prezente în țara respectivă. Cetățenii români pot locui și munci în orice țară din cadrul UE ca urmare a dreptului de liberă circulație și ședere acordat prin articolul 21 din Tratatul UE.
Libertatea de călătorie a cetățenilor români miniatura|350x350px|Cerințe privind viza pentru cetățenii români Obligativitatea de a acorda vize pentru cetățenii români sunt restricții administrative de intrare impuse cetățenilor români de către autoritățile altor state. În 2025, cetățenii români aveau acces fără viză sau cu viză la sosire în 178 de țări și teritorii, clasând pașaportul românesc pe locul 15 în lume, conform Indicelui Restricțiilor de Viză.
Pierderea cetățeniei române Indiferent de acțiunile unei persoane, cetățenia română nu poate fi retrasă dacă a fost dobândită prin naștere. Cetățenia română se poate pierde prin retragerea cetățeniei sau prin acceptarea renunțării la aceasta. Comiterea de infracțiuni grave care dăunează statului român sau înrolarea în armata unui stat cu care România a rupt orice relații diplomatice, în timp ce se află în străinătate, sunt ambele mijloace de retragere.
Note
Vezi și
Carte de identitate românească Pașaport românesc Cerințe privind viza pentru cetățenii români Politica de vize a României
Legături externe Ministerul Justiției - Autoritatea Națională pentru Cetățenie Constituția României Legea cetățeniei române, legea nr 21/1991 republicată în 2010
Categorie:Cetățenie Categorie:Legislația românească