thumb|Pictura lui Agnolo Bronzino Nebunia (cunoscută și ca alienație, alienare mintală, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală) a fost până sfârșitul secolului al XIX-lea considerată o comportare neobișnuită ce nu se încadrează în normele de comportare în societate. Termenul definea în trecut numai o aberație de la comportarea unui om normal (). Că această comportare neobișnuită este legată de o boală, exista în medicină numai o presupunere vagă despre o cauză patologică. Astfel, epilepsia sau tulburările cauzate de traumatismele cerebrale erau încadrate de medici tot la nebunie. Aceste fenomene erau interpretate diferit în funcție de rigiditatea normelor sociale, religie, cultură și perioada istorică. Din această cauză medicina modernă care are criterii conturate mai clare de diagnostic al bolii nu ia în considerare diagnosticul medical al nebuniei din izvoarele istorice.
Definiții și simptome Demența este o categorie largă de boli ale creierului care cauzează o scădere, de obicei, graduală și pe termen lung a abilității unei persoane de a gândi și de a-și aduce aminte, încât funcțiile zilnice sunt afectate. Alte simptome comune includ probleme emoționale, dificultăți de limbaj și o scădere a motivației. Caracterul conștient al unei persoane nu este afectat. Pentru ca diagnosticul să fie confirmat, trebuie să existe o schimbare a funcțiilor mintale comune ale unei persoane și un declin mai mare decât s-ar aștepta cineva, cauzat de îmbătrânire. De asemenea, aceste boli au un efect semnificativ pentru îngrijitorii acestor persoane.
Cauze, diagnostic și prevenire Cel mai comun tip de demență este boala Alzheimer, ce constituie între 50% și 70% dintre cazuri. Alte tipuri comune includ demența vasculară (25%), demența cu corpi Lewy (15%) și demența frontotemporală. Cauzele mai puțin comune includ, printre altele, hidrocefalia cu presiune normală, boala Parkinson, sifilisul și boala Creutzfeldt–Jacob. Aceeași persoană poate suferi de mai multe tipuri de demență. O mică parte dintre cazuri se întâmplă în cadrul aceleiași familii. În DSM-5, demența a fost clasificată ca boală neurocognitivă cu diferite grade de severitate. Diagnosticul se bazează, de obicei, pe istoricul bolii, pe testarea cognitivă prin imagistică medicală și pe analize sangvine utilizate pentru a exclude alte posibile cauze. Examinarea minimă a stării mintale este un test cognitiv utilizat frecvent. Eforturi pentru a preveni demența includ încercarea de a reduce factorii de risc precum tensiunea arterială mare, fumatul, diabetul și obezitatea. Nu se recomandă testarea întregii populații prin imagistică medicală pentru depistarea bolii.
Gestionarea Nu există leac pentru demență. Inhibitorii de colinesterază, precum donepezil, sunt utilizați de obicei și pot aduce beneficii în cazurile de boală ușoară până la moderată. Însă beneficiul general poate fi mic. Oamenilor cu demență și persoanelor care îi îngrijesc multe măsuri le pot îmbunătăți viața. Intervenția cognitivă și comportamentală poate fi adecvată. Sunt importante educarea și oferirea de sprijin emoțional îngrijitorului. Programele de exerciții aduc beneficii în ceea ce privește activitățile de zi cu zi și, eventual, pot îmbunătăți rezultatele. Tratamentul problemelor comportamentale sau al psihozei cauzate de demența cu antipsihotice este comun, dar nu este, de obicei, recomandat deoarece, de multe ori, există puține beneficii și un risc mai mare al decesului.
Epidemiologie, prognoză și societate La nivel global, demența afectează 36 de milioane de oameni. Aproximativ 10% dintre oameni dezvoltă boala într-un anumit punct al vieții lor. Odată cu vârsta, devine mai comună. Aproximativ 3% dintre oamenii cu vârste între 65 și 74 de ani prezintă demență, acest lucru fiind valabil cu 19% între vârstele de 75 și 84 de ani și aproximativ jumătate dintre cei peste 85 de ani. În 2013, demența a dus la 1,7 milioane de decese, de la 0,8 milioane în 1990. Deoarece oamenii trăiesc mai mult, demența devine mai frecventă la populație per total. Însă, pentru persoanele de o anumită vârstă, devine mai puțin frecventă, cel puțin în țările dezvoltate, datorită scăderii factorilor de risc. Este una dintre cele mai comune cauze de dizabilitate în cazul persoanelor vârstnice. Se crede că duce la costuri economice de 604 miliarde USD în fiecare an. Oamenii care suferă de demență sunt adeseori imobilizați chimic sau fizic mai mult decât este necesar, ceea ce ridică probleme ale drepturilor omului. Stigmatizarea socială este comună în cazul celor afectați.
Note
Legături externe
Irren-Geschichte – Zum Wandel des Wahnsinns (Lucrare de diplomă Gertraud Egger) Istoricul tratamentului bolii de Prof. H. J. Luderer Este nebunul bolnav? – Istoric de Frank Wilde Material despre istoria Psyhiatriei la Brown University
Categorie:Tulburări psihologice