Elisabeth Bowes-Lyon (nume la naștere Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon; ) a fost soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit. După decesul soțului său, i s-a spus Regina Mamă ElisabetaLondon Gazette, 3 august 2000London Gazette, 5 august 2002London Gazette, 16 iunie 2003 pentru a evita confuzia cu fiica ei, Elisabeta a II-a. Înainte ca soțul ei să devină rege, din 1923 până în 1936, a purtat titlul de Ducesă de York.
Născută într-o familie de nobili scoțieni, ea a devenit cunoscută în 1923, când s-a căsătorit cu Albert, duce de York, cel de al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al Reginei Mary. În postura de ducesă de York, împreună cu soțul ei și cu cele două fiice ale lor, Elisabeta și Margaret, Elisabeta a întruchipat ideile tradiționale despre familie. Și-a asumat diverse îndatoriri publice și a fost supranumită „Ducesa Zâmbitoare”, datorită zâmbetului pe care îl afișa mereu în public.
În 1936, soțul Elisabetei a devenit pe neașteptate rege după ce cumnatul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson. Elisabeta, în calitate de regină, l-a însoțit pe soțul său în călătorii diplomatice în Franța și în Statele Unite ale Americii, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, a oferit sprijin moral publicului britanic. Recunoscând rolul ei ca instrument de propagandă, Adolf Hitler a descris-o pe Elisabeta ca fiind „cea mai periculoasă femeie din Europa”. În urma războiului, sănătatea soțului ei s-a deteriorat, Elisabeta rămânând văduvă la vârsta de 51 de ani.
La moartea soacrei ei, Regina Mary, în 1953, fiica ei cea mare, Regina Elisabeta a II-a, avea doar 25 de ani, astfel că Regina Mamă Elisabeta a devenit practic capul familiei. De-a lungul anilor, și-a păstrat popularitatea, chiar și atunci când alți membri ai familiei regale au fost implicați în scandaluri. A fost foarte activă până la doar câteva luni înainte de moartea sa, la vârsta de 101 de ani, la șapte săptămâni după moartea celei mai tinere dintre cele două fiice ale sale, Prințesa Margaret.
Primii ani
Elisabeta Bowes-Lyon a fost a noua din cei zece copii ai celui de-al 14-lea Conte de Strathmore și Kinghorne, Claude George Bowes-Lyon și ai soției lui, Cecilia Bowes-Lyon. Printre strămoșii ei se numără primul ministru William Cavendish-Bentinck, al 3-lea Duce de Portland, și Richard Wellesley, Primul Marchiz Wellesley (guvernator al Indiei) și fratele mai mare al altui prim-ministru, Arthur Wellesley, Primul Duce de Wellington.
Locul nașterii sale rămâne incert, însă cel mai probabil s-a născut în casa părinților ei din Londra sau într-o ambulanță trasă de cai, în drum spre spital. Nașterea ei a fost înregistrată la Hitchin, Hertfordshire.Civil Registration Indexes: Births, General Register Office, England and Wales. Jul–Sep 1900 Hitchin, vol.3a, p.667
Și-a petrecut copilăria în Hertfordshire și la reședința familiei, castelul Glamis din Scoția.
Atunci când a împlinit 14 ani, Marea Britanie a declarat război Germaniei în timpul Primului Război Mondial. Fratele ei mai mare, Fergus Bowes-Lyon, care era ofițer, a fost ucis în misiune în Franța în bătălia de la Loos în 1915. Alt frate, Michael, a fost dat dispărut în misiune în mai 1917. Fusese capturat și a fost ținut prizonier până la terminarea războiului. Glamis a devenit casă de convalescență pentru soldații răniți, Elisabeta jucând un rol important în administrarea castelului.
Căsătoria cu Prințul Albert
Prințul Albert – în familie „Bertie” – a fost al doilea fiu al regelui George al V-lea. Inițial el a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta în 1921 însă ea a refuzat, fiindu-i teamă că nu va mai avea niciodată „libertatea de a gândi, de a vorbi și de a mă purta așa cum simt cu adevărat”. Când Albert a declarat că nu se va căsători cu altcineva, mama lui, regina Mary, a venit la Glamis pentru a o cunoaște pe fata care îi furase inima fiului ei. S-a convins că Elisabeta era „singura care îl poate face fericit pe Bertie”, însă nu a vrut să se implice în relația lor. Între timp, Elisabeta a fost curtată și de James Stuart, aghiotantul lui Albert, până când acesta a părăsit serviciul prințului pentru un loc de muncă mai bine plătit în industria petrolieră americană.Shawcross, pp. 133–135
În februarie 1922, Elisabeta a fost domnișoară de onoare la nunta surorii lui Albert, Prințesa Mary, cu vicontele Lascelles.Shawcross, pp. 135–136 O lună mai târziu, Albert a cerut-o din nou în căsătorie, dar ea l-a refuzat iarăși.Shawcross, p. 136
În cele din urmă Elisabeta a acceptat să se căsătorească cu Albert, în ciuda temerilor ei legate de viața în familia regală. Logodna a fost anunțată în ianuarie 1923, iar nunta a avut loc la 26 aprilie 1923 la Westminster Abbey. Elisabeta a devenit Alteța Sa Regală Ducesa de York.
Căsătoria Prințului Albert cu Elisabeta, care provenea dintr-o familie nobilă, dar nu regală, a fost un semn de modernizare a monarhiei britanice: până atunci prinții nu aveau dreptul să se însoare decât cu prințese din alte familii regale.
Ducesă de York
În cadrul îndatoririlor lor regale, Ducele și Ducesa de York au făcut numeroase călătorii: în Irlanda de Nord în iulie 1924, în Africa de Est (Aden, Kenya, Uganda și Sudan) din decembrie 1924 până în aprilie 1925 și în Australia în 1927, la deschiderea Palatului Parlamentului din Canberra. În drum spre Australia au trecut prin Jamaica, prin Canalul Panama, prin Pacific și prin Noua Zeelandă. La întoarcere, au trecut prin Mauritius, Canalul Suez, Malta și Gibraltar.
Albert era bâlbâit, ceea ce îi îngreuna capacitatea de a ține discursuri. Începând din octombrie 1925, Elisabeta l-a ajutat de-a lungul terapiei ținute de Lionel Logue, episod ecranizat în anul 2010 în filmul „Discursul Regelui”.
În anul 1926, s-a născut primul lor copil, Prințesa Elisabeta – în familie „Lilibet” – care mai târziu a devenit Regina Elisabeta a II-a. Margaret Rose, a doua lor fiică, s-a născut patru ani mai târziu.
Urcarea pe tron și abdicarea lui Eduard al VIII-lea În 20 ianuarie 1936, a murit regele George al V-lea, iar la tron a urmat fratele mai mare al lui Albert, Prințul Eduard, Prinț de Wales, care a devenit Regele Eduard al VIII-lea. Regele George avea rezerve cu privire la urmașul său: „Mă rog la Dumnezeu ca fiul meu cel mare să nu se însoare niciodată și să-i urmeze la tron Bertie și Lilibet”. Parcă pentru a îndeplini dorința tatălui său, Eduard a provocat o criză constituțională, insistând să se însoare cu Wallis Simpson, o americancă divorțată. Deși legea i-ar fi permis lui Eduard să se căsătorească cu Simpson, fiind rege el era de asemenea conducătorul Bisericii Anglicane, care la vremea respectivă nu permitea recăsătorirea persoanelor divorțate. Miniștrii erau de părere că poporul nu o va accepta niciodată pe Wallis Simpson ca regină și l-au sfătuit pe Eduard să renunțe la această căsătorie. În calitate de monarh constituțional, Eduard era obligat să urmeze sfatul miniștrilor. În loc să renunțe la căsătoria cu Wallis Simpson, Eduard a preferat să abdice în favoarea lui Albert,The Duke of Windsor, p. 387 care astfel, fără să vrea, a devenit rege la 11 decembrie 1936 sub numele de George al VI-lea. El și Elisabeta au fost încoronați rege și regină ai Marii Britanii, Irlandei și Domeniilor Britanice, și Împărat și Împărăteasă ai Indiei la data de 12 mai 1937, dată care fusese deja aleasă pentru încoronarea lui Eduard al VIII-lea. Coroana reginei Elisabeta era făcută din platină și încrustată cu diamantul Koh-i-Noor.
Regină a Marii Britanii (1936–1952) Vizite de stat și turnee regale thumb|220px|right|Regele George VI si Regina Elisabeta vizitează Pavilionul Canadian din cadrul Târgului Mondial din New York 1939 Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta au vizitat Pavilionul Canadian în 1939 în New York. În vara anului 1938, o vizită de stat a Regelui și a Reginei în Franța a fost amânată pentru trei săptămâni din cauza decesului mamei Reginei, Lady Strathmore. În următoarele două săptămâni, Norman Hartnell a creat un trusou complet alb pentru Regină, care nu putea purta haine colorate deoarece era încă în doliu.
Scopul vizitei era să asigure suport solidarității anglo-franceze în fața agresiunii Germaniei Naziste. Presa franceză aducea elogii șarmului cuplului regal în timpul vizitei întârziate dar încununate de succes, elogii amplificate de garderoba lui Hartnell. Cu toate acestea, agresiunea nazistă a continuat și guvernul s-a pregătit de război. După ce se părea că Convenția de la Munchen din 1938 va preveni instalarea unui conflict armat, Neville Chamberlain, Primul Ministru britanic, a fost invitat la balconul Palatului Buckingham, împreună cu Regele și Regina să primească aclamațiile din partea unei mulțimi de binevoitori. În timp ce era foarte populară în rândul publicului general, politica lui Chamberlain împotriva lui Hitler era subiectul unei opoziții în Camera Comunelor, ceea ce l-a condus pe istoricul John Grigg să descrie comportamentul Regelui prin asocierea lui cu un politician ca „cel mai anticonstituțional act al suveranității britanice în secolul actual”. În orice caz, istoricii au argumentat prin faptul că Regele doar a urmat sfatul ministerial și a acționat după cum a fost constituțional constrâns să o facă. În luna iunie 1939, Elisabeth și soțul ei au făcut un turneu în America de Nord. Turneul trebuia să asigure suport transatlantic în caz de război, și să afirme poziția Canadei ca regat suveran care are aceeași persoană ca Britania în poziția de monarh. Turneul lor a constat în traversarea Canadei de la coastă la coastă și înapoi, și traversarea SUA, unde au vizitat familia Roosevelt la Casa Albă și la reședința lor din Hudson Valley.
După cum se spune în legende, în timpul uneia dintre primele întâlniri ale cuplului regal cu mulțimile, un veteran din Al Doilea Război al Burilor a întrebat-o pe Elisabeth: „Sunteți scoțiană sau englezoaică?”. Ea a replicat: „Sunt canadiană!”. Primirea lor de către publicul din Canada și SUA a fost extrem de entuziastă și a condus la disiparea pe scară largă a oricărui sentiment rezidual că George și Elisabeth ar fi un substituent neconform pentru Eduard. Mai critică, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Eleanor Roosevelt, a spus că Elisabeth este „perfectă ca Regină, grațioasă, informată, spune lucrurile care trebuie, și că e bună dar puțin conștientă de statutul ei regal”. Elisabeth i-a spus Doamnei Prim Ministru Mackenzie King că „turneul ne-a format” și s-a întors în Canada frecvent, atât în turnee oficiale cât și private.
Al Doilea Război Mondial left|230px|thumb|Portret al Reginei pictat de Sir Gerald Kelly În timpul celui de Al Doilea Război mondial, Regele și Regina au devenit simboluri ale determinării naționale de a lupta împotriva fascismului.Shawcross, p. 515 La scurt timp după Declarația de război, a fost concepută Cartea Reginei despre Crucea Roșie. Cincizeci de autori și artiști au contribuit la conceperea cărții, care s-a evidențiat datorită portretului făcut Reginei de Cecil Beaton și s-a vândut în sprijin la Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie.Vickers, p. 205 Elisabeta a refuzat să părăsească Londra sau să își trimită copiii în Canada, chiar și în timpul bombardamentului cunoscut sub numele de The Blitz, atunci când a fost sfătuită de Cabinet să o facă. Ea a spus:: „Copiii nu vor plecă fără mine, eu nu îl voi părăsi pe Rege, iar Regele nu va pleca niciodata”.http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/The%20House%20of%20Windsor%20from%201952/QueenElizabethTheQueenMother/ActivitiesasQueen.aspx, Site oficial al Monarhiei britanice, din 1 mai 2009