Călin Lucaci (n. 19 iulie 1975, Arad) este un grafician român.
Biografie și expoziții
Călin Lucaci a absolvit Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad (1990 - 1994), iar în anul 2000 absolvă Facultatea de Arte din cadrul Universității de Vest Timișoara, secția grafică, la clasa profesor Marcel Breilean. Urmează între 2002 - 2004, Cursuri postuniversitare de Master „Management și impresariat în arte vizuale”, Facultatea de Arte din cadrul Universității de Vest Timișoara. Din 2004, doctorandArad Art 2007 : 50 de ani de activitate artistică, pag. 170, ed.: Ioan Matiuț, Editura Mirador, ISBN 978-973-8484-91-7, Arad, 2008 la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Filosofie, prof. univ. dr. Ioan Biriș, (Implicații filosofice ale crizei identității din arta contemporană). Deține și un doctorat în Arte Vizuale de la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Arte, prof. univ. dr. Constantin Prut, (Ontologia spațiului în arta plastică).
Grupări artistice din care face parte: Uniunea Artiștilor Plastici din România. Asociația „Filiala Arad a UAP din România” Experiență profesională: 2006 Ales membru în consiliul de administrație al Asociației „Filiala Arad a UAP din România” din partea tinerilor artiști. 2005 Din octombrie este lector asociat la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, unde predă cursurile de Istoria artei și Artă creștină. 2003 Începe colaborarea cu „Onin – agenție de comunicare” o agenție specializată în promovarea și organizarea evenimentelor culturale. 2001 Din septembrie până în prezent este profesor la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, Arad, catedra de Arte Plastice și Arhitectură. 2000 – 2001 Lucrează ca și graphic–designer la „Pyjama’s Ad & Consulting” s.r.l. Realizări profesionale: 2007 Concepție grafică și fotografie pentru albumul grup 21, ISBN 978-973-0-05049-3, un eveniment organizat de Asociația “Filiala din Arad a UAP din România” și finanțat de Primăria Municipiului Arad. 2005 Redactor coordonator și concepție grafică pentru albumul grup30, ISBN 973-7904-00-8, în cadrul evenimentului Expoziția tinerilor artiști organizat de Asociația „Filiala Arad a UAP din România” și finanțat de Consiliul Municipal Arad și Primăria Arad 2004 Semnează concepția grafică pentru nr. 1 și 2 /2004 al revistei AKADEMOS, ISSN 1584-4420, revistă de studii a Facultății de Științe Umaniste și Sociale din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad. 2002 Colaborează cu revista „Teologia”, ISSN-1453-4789, cotată de CNCSIS (Consiliul național al cercetării științifice din învățământul superior), la care realizează, pentru numerele 1, 2, 3-4 /2002; 1, 2, 3-4 /2003; 1, 2, 3, 4 /2004, și 1, 2, 3, 4 /2005 design-ul și fotografia pentru copertă. 2002 Colaborează la editarea primului (unicul) număr, al revistei Notorrius, în calitate de artdirector. O revistă locală tip magazin, la care coordonează și rubrica „art & design”. 2001 „Arad un oraș de caracter” - mapă de prezentare a municipiului Arad care conține: un album de prezentare a orașului, o broșură despre economia municipiului și un CD-rom interactiv. La toate acestea semnează design-ul, precum și cea mai mare parte a fotografiilor.
Expoziții personale 2022 - UNDE E LOCUL MEU? / WHERE IS MY PLACE? – photography, drawings and instalation, ALFA gallery, Arad, RO. 2004 TELESPECTATOR – expoziție personală (instalație foto și proiecție video) și dezbatere publică alături de Octavian Paler, la CafeneauaLiterară „Joy’s”, piața Avram Iancu, Arad. Expoziție realizată cu sprijinul Centrului Cultural al Județului Arad
2002 „TV // is not what you think !” – acțiune, text și fotografie digitală, Redacția revistei de cultură „Arca”, Arad Expoziție personală de acuarelă și desen la Galeriile “Turnul de Apă” Arad
1994 Expoziție personală de acuarelă și desen la Galeriile “Turnul de Apă” Arad.
Premii
Premiul SCIRI 2008, pentru volumul de debut "Spațiul-Imagine. Ontologia spațiului în arta plastică."
Premiul pentru Design al UAPR – filiala Arad, 2008;
Premiul special pentru evenimentul anului „Arad Biennial 2007”, 2008;
Publicistica
Cărți
Lucaci, Călin; Lucaci, Florea: Identitatea Artei. Problematizări istorice și logico-hermeneutice, Editura Academiei Române, București, 2013 Lucaci, Călin: Spațiul-Imagine. Ontologia spațiului în arta plastică, Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2008;
Studii și comunicări Criza valorilor în postmodernitate și consecințele ei în artele vizuale, Lucaci, Călin. Journal of Humanistic and Social Studies; Arad Vol. 1, Iss. 1, (2010) Lucaci, Călin: „Obiecte și spații pentru nimic”, revista ARCA, nr. 1, 2, 3/2015 Lucaci, Călin: Ecologie sau consum, CONTUR – International Journal of Art and Design, Vol 1 No 1, (2013) Lucaci, Călin: Art as a way of experiencing the liberty, în „Cultural Identities and Modern Discourses”, Editura Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, 2008; Lucaci, Călin: Spațiul artei bizantine, în „Teologia icoanei și provocările ei în lumea contemporană”, Editura Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, 2008; Lucaci, Călin: Problema spațiului în arta plastică, comunicare științifică în cadrul Zilelor academice ale Universității de Vest Timișoara, mai 2005; Lucaci, Călin: Despre agresivitatea publicității, revista „Arca”, nr. 10, 11, 12 /2003, Arad, p. 87 – 94.
Articole
Lucaci, Călin: Despre Giotto Doichiță, în Catalogul Giotto Doichiță-Pictură, Arad 2007, p. 2, ISBN 978-973-7738-53-0; Lucaci, Călin: Despre Anca Sabău, în Catalogul Anca Sabău-Pictură/Colaj, Arad 2007, p. 24, ISBN 978-973-7738-50-9; Lucaci, Călin: Despre Laurian Popa, în Catalogul AradArt 2007. 50 de ani de artă vizuală arădeană, Arad-2007, p. 113, ISBN 978-973-8484-91-7;
Tabere de creație & simpozioane
2005 Bienala internațională de artă contemporană Arad, un eveniment organizat de Centrul Județean Cultural Arad în colaborare cu Asociația „Filiala Arad a UAP din România”, Teatrul de Stat „Ioan Slavici” și Muzeul Județean Arad. 2004 Media Factory, International Contemporary Art Symposium (13 – 30 aprilie 2004), Pécs, Ungaria 1999 Tabăra de sculptură Techirghiol, jud. Constanța 1998 Tabăra de sculptură Căptalani, jud. Alba 1997 Festivalul studențesc Castelul, Hunedoara 1996 Kalimnos, Grecia (summer-school pe tema: cultură și civilizație europeană) 1995 Tabăra de creație Mezogyan, Bekescsaba, Ungaria
Expoziții de Grup (selecție)
2026 expoziția internațională HOME-S, Photopolis Agrinio Photo Festival, Kapralos Museum, Agrinio, GR 2025 „Arad Art” - A ROMÁN KÉPZŐMŰVÉSZEK SZÖVETSÉGE (UAP) ARADI SZERVEZETE, művészeti szakbizottság, Szeged, HU 2025 bienala Internațională de artă „Meeting Point X”, Arad biennial 2025, RO 2025 Oltre il segno - Spazio Comel, Latina, IT 2023 bienala Internațională de artă „Meeting Point”, Arad biennial 2023, RO 2023 Perimetru ICSICSUNU – Grup 21, Galeria Națională de Artă FORMA, Deva, RO 2022 Forță majoră – Grup 21, galeria ALFA, Arad, RO 2021 INTERFOTO 2021, bienală de fotografie, Bastionul Theresia, Timișoara, RO 2019 Artisti rumeni e artisti italiani, una lunga storia di amicizia, “La Casetta della Musica”, Latina, IT 2019 Grup 21 – ce mai faci?, Galeria Alfa, Arad, RO 2018 Join the Dots – Connect the Distances, Salone degli Incanti, Trieste, Italia 2014 colecția „Snapshot Romania” - Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità, Treviso (IT) 2013 „Meeting point”, Arad biennial 2013, RO 2012 (BIG-AR-01) , The First International Small Graphic Biennial, Delta Gallery, Arad, Romania 2010 New Wave Art Arad, IH galleria, Pécs, HU 2009 „Meeting point” – Arad biennial 2009, RO 2007 Grup 21, Galeria Delta, Arad 2005 Arad biennale 2005 - International Biennale of Contemporary Art, Arad, RO 2005 Expoziția tinerilor artiști arădeni, Galeria Națională Delta, Arad 2001 Festivalul Internațional al Artelor Grafice, Muzeul de Artă Cluj-Napoca 1999 ArtFest, (co-organizator) Ineu, jud. Arad 1999 Salonul Internațional bienal de Desen, Galeria Națională Delta, Arad 1998 StudentFest-expoziția de artă, Muzeul Național Cotroceni, București 1997 The Tree, Galeria Națională Delta, Arad 1996 Apa, galeriile Turnul de Apă, Arad 1996 Metamorfoze, Casa Adam Müller Gutenbrun, Timișoara 1995 In Memoriam 22 Decembrie, Muzeul de Artă Timișoara 1995 Salonul Internațional bienal de Desen, Galeria Națională Delta, Arad
Lucrări și cronică
"
Legături externe Uniunea Artiștilor Plastici din România
Note
Bibliografie
Arad Art 2007 : 50 de ani de activitate artistică, pag. 170, ed.: Ioan Matiuț, Editura Mirador, ISBN 978-973-8484-91-7, Arad, 2008 Arad biennale 2005, international biennale of contemporary arts, p. 61, ISBN (10) 973-87380-2-4; ISBN (13) 978-973-87380-2-7; AradART 2001 - Monografia artiștilor profesioniști din domeniul Artelor Vizuale, asociați în cadrul Filialei din Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Editura Mirador, Arad, 2001, p. 51, ISBN 973-9284-95-7.
Categorie:Nașteri în 1975 Categorie:Graficieni români Categorie:Arădeni