miniatura|Universitatea din Wrocław și biserica universității pe partea stângă Un decan este conducătorul unei facultăți universitare. Decanul are conducerea generală a facultății și este responsabil de administrarea acesteia. Un decan este profesor universitar și este numit de către conducerea universității, de obicei pentru o perioadă de doi ani. Un prodecan este locțiitorul decanului.Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), București: Editura Univers Enciclopedic, 1998
Termenul provine din , care înseamnă „conducător peste zece (oameni)”. Această formă de organizare s-a perpetuat în timpul evului mediu în mănăstiri, care erau organizate în grupuri de zece călugări, conduse de un decan.
În universitățile publice, decanul facultății și prodecanii sunt aleși sau numiți prin concurs, conform procedurii stabilite de statutul universității.
Competențe prezidarea consiliului facultății, propunerea evaluării cadrelor didactice angajate în cadrul facultății, constituirea comisiilor de admitere, aprobarea transferului unui student de la o altă universitate, constituirea și supravegherea comisiilor de burse (sau acordarea sprijinului material dacă nu există comisii de burse), luarea deciziei privind exmatricularea unui student. conducerea gestiunii financiare a facultății, luarea deciziilor în chestiuni studențești, ce decurg din regulamentul studiilor, numirea conducătorilor unităților organizatorice din cadrul facultății, reprezentarea facultății în exterior, conducerea activității facultății.
Note
Vezi și Rector
Categorie:Titluri Categorie:Învățământ superior