__FARACUPRINS__
1185 (MCLXXXV) a fost un an obișnuit al calendarului iulian.
Evenimente 17 ianuarie: Venit de la Ierusalim, patriarhul Heraclius d'Auvergne propovăduiește o nouă cruciadă, în timpul celebrării slujbei în catedrala Notre-Dame din Paris, în prezența episcopului Maurice de Sully. 25 aprilie: Bătălia navală de la Dan-no-Ura, în cadrul "războiului Genpei" din Japonia, conduce la victoria definitivă a clanului Minamoto, condus de Minamoto no Yoritomo, și la uciderea împăratului Antoku și a membrilor clanului Taira; încheierea războiului Genpei; familia Minamoto își stabilește cartierul general la Kamakura; se încheie perioada Heian (794-1185) Cronologia împăraților, în Japonia; începutul perioadei Kamakura. 16 martie: Răpus de lepră, regele Balduin al IV-lea al Ierusalimului lasă la conducerea regatului pe fiul său, Balduin al V-lea, sub regența contelui Raymond al III-lea de Tripoli, care trimite emisari la Damasc, pentru a solicita un armistițiu; sultanul Saladin acordă cruciaților un armistițiu de 4 ani. 11 iunie: Pornind din baza lor de la Messina, normanzii lansează o expediție antibizantină. 24 iunie: Regele normanzilor din Italia, Wilhelm al II-lea, debarcă pe coasta Albaniei, la Durres. 6-24 august: Trupele normanzilor asediază și alungă trupele bizantine din Salonic, provocând masacre și jafuri; normanzii își propun un marș asupra Constantinopolului însuși. 7 septembrie: Bătălia de la Dimitritsi pe valea Strymonului; generalul bizantin Alexios Vranas (Branas), obține victoria asupra normanzilor, care sunt nevoiți să bată în retragere din Balcani, menținându-și stăpânirea asupra insulelor Zante și Cefalonia. 11 septembrie: Isaac al II-lea Angelos conduce o revoltă în Constantinopol, care îl detronează pe împăratul Andronic I Comnen, care este masacrat de către mulțimea dezlănțuită; întemeierea dinastiei Angelos și sfârșitul dinastiei Comnenilor pe tronul Imperiului bizantin.
Nedatate februarie: Generalul japonez Minamoto no Noriyori debarcă în insula Kyushu. aprilie: Regele Henric al II-lea al Angliei îl trimite pe fiul său Ioan în Irlanda, pentru întărirea trupelor anglo-normande din insulă; acesta debarcă la Waterford și acordă însoțitorilor săi fiefuri în Irlanda. Campania se încheie cu un eșec total, conducând totodată la unirea căpeteniilor irlandeze; cu toate acestea, Henric îl numește pe Ioan ca rege al Irlandei, cu aprobarea papei Urban al III-lea. iunie: Eșecul asediului sultanului Saladin al Siriei și Egiptului asupra orașului Mosul. iulie: Tratatul de la Boves. Regele Filip August al Franței anexează Amienois și Vermandois. septembrie sau noiembrie: Petru și Asan conduc o revoltă antibizantină a vlahilor și bulgarilor, ca urmare a taxelor excesive aplicate de Imperiul bizantin în regiune; întemeierea celui de al doilea țarat bulgar. Cavalerii templieri se stabilesc în Anglia, unde înființează biserica Noului Templu. Cneazul Igor Sviatoslavici de Novgorod-Severski conduce o campanie nereușită împotriva cumanilor (polovți). Ghasnavizii sunt izgoniți din Punjab și Lahore de către Muhammad ibn Sam din dinastia ghurizilor. Orașele Bejaia și Alger, ocupate temporar de către almoravizii din insulele Baleare conduși de Ali ben Ghaniya, sunt recuperate de către almohazi.
Arte, științe, literatură și filozofie 15 august: Orașul Vazdzia, construit în peșteră, este consacrat de către regina Tamara a Georgiei. Cavalerii templieri încep construirea Bisericii Noului Templu, în Anglia. Un cutremur avariază grav catedrala din Lincoln, în Anglia.
Înscăunări 16 martie: Balduin al V-lea, rege cruciat al Ierusalimului (1185-1186). 11 septembrie: Isaac al II-lea Angelos, împărat bizantin (1185-1195). 25 noiembrie: Papa Urban al III-lea (1185-1187). 6 decembrie: Sancho I "Colonizatorul", rege al Portugaliei (1185-1211).
Nașteri 23 aprilie: Afonso al II-lea, rege al Portugaliei (d. 1223). Inge al II-lea, rege al Norvegiei (d. 1217).
Decese 16 martie: Balduin al IV-lea, rege al Ierusalimului (n. 1161). 25 aprilie: Antoku, împărat al Japoniei (n. 1178). 18 iulie: Ștefan, primul arhiepiscop de Uppsala (n. înainte de 1143). 19 iulie: Taira no Munemori, comandant militar japonez (n. 1147). 12 septembrie: Andronic I Comnen, împărat al Bizanțului, ucis de populație (n. 1118). 25 noiembrie: Papa Lucius al II-lea (n. 1097). 6 decembrie: Afonso I, rege al Portugaliei (n. 1109)
Nedatate aprilie: Taira no Noritsune, comandant militar japonez (n. 1160). aprilie: Taira no Shigehira, comandant militar japonez (n. 1158). aprilie: Taira no Tomomori, comandant militar japonez (n. 1152). Bhāskara II, matematician și astronom indian (n. 1114) Ibn Tufayl, filosof și medic arab (n. cca. 1105).
Vezi și Listă de conducători de stat din 1185
Categorie:1185