Alexandru Dimitrie Xenopol (n. 23, după alte surse 24 martie 1847, Iași – d. 27 februarie 1920, București) a fost un istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român. Este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. S-a distins și ca un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de elevul său, Nicolae Iorga. A fost profesor de istorie la Universitatea din Iași și membru al Academiei Române.

Biografie Alexandru Dimitrie Xenopol s-a născut la Iași, pe data de 23 martie 1847 (după alte surse, pe 24 martie 1847), fiind fiul lui Dimitrie Xenopol, care ar fi fost de origine anglo-saxonă. Iată ce spunea chiar Alexandru D. Xenopol:

Iacob NegruzziP. Hiemstra<ref>Iacob Negruzzi, Amintiri de la Junimea', în Școala Noastră, Nr. 6/1940, p. 259 (Universitatea Babeș-Bolyai Transsylvanica Online Library)</ref> și Neagu DjuvaraNeagu Djuvara, Mari români de origine evreiască, 2014 menționează ipoteza originii evreiești a tatălui lui Xenopol, Dimitrie Xenopol, care era supus britanic și grec și de religie protestantă.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Editura Minerva, București, 1986, p. 441Numele Brunswick este denumirea în engleză a regiunii germane Braunschweig

Dimitrie Xenopol a lucrat ca dragoman (traducător) în serviciul Consulatului Prusiei în Moldova, apoi ca profesor privat al copiilor banului Iordache Ruset la Bacău, ca administrator al unui internat și director de penitenciar la Iași. Mama istoricului, Maria (născută Vasiliu), era de origine greco-română.Constantin Cubleșan, "Începuturile romanului realist românesc: N. Xenopol", Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia Philologica Yearbook, 2008 (Vol. I), p. 19-26 Soții Xenopol au avut șase copii: Alexandru, Filip, Maria, Nicolae, Lucreția și Adela.

După absolvirea liceului în orașul natal, și-a completat studiile universitare de filosofie, drept și istorie (1867 - 1871), culminând cu obținerea doctoratului în drept la Berlin și a celui în filosofie la Gießen, în același an, 1871. În ambele sale lucrări de susținere a disertației de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice și istorice propuse de savanții germani.

Cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această aniversare să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale. Cu trei săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă. Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, a decis amânarea festivității pe 15/27 august 1871”.Mănăstirea Putna: Cronologie, accesat 8 aprilie 2014. La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a serbărilor de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării. Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”. O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile Pogor urma să decidă care era cel mai bun discurs. Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol, pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași. La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.

Reîntors în țară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iași. Este acceptat în asociația culturală Junimea, Titu Maiorescu cunoscându-l încă din timpul studenției. Iacob Negruzzi îl numea pe Xenopol „cel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”.

În 1878, obține, prin concurs, Catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iași, urmând ca din 1883 să renunțe la magistratură integrându-se total, având preocupări intelectuale multiple, ca profesor, cercetător, editor, istoric, în viața Universității din Iași.

În anul 1891 obține, tot prin concurs, și Catedra de istorie universală, la aceeași Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forță, capabili de a susține multiple cariere intelectuale.

În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române.Academia Română - membrii Academiei din 1866 până în prezent, accesat 8 octombrie 2017 Între 1898 - 1901 devine rector al Universității din Iași.

Între anii 1894 - 1903 și, respectiv 1906 - 1908, a editat revista „Arhiva”, care apărea la Iași.

Ca om de știință, cu deosebire pentru meritele sale excepționale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit același titlu de la Societatea Academică din Cernăuți, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903) și, respectiv, membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914) și vicepreședinte al Societății de Sociologie din Paris (1916).

S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învățații renumiți ai Europei, prin intermediul forurilor științifice istorice, care i-au acordat adeseori premii de excelență, alături de Academia Română.

Prima soție a lui Alexandru D. Xenopol a fost Elisa Gal, de care istoricul a divorțat. A doua sa soție a fost Coralia Biberi, căsătorită Gatoschi (pseudonim literar Riria) (1867-1951), care după decesul savantului a dăruit biblioteca acestuia (aproximativ 2500 volume) Palatului Cultural din Arad.Donațiunea d-nei Riria A. D. Xenopol pentru Arad, în „Românul”, Arad, X, 1921, nr. 52 (12 martie), p. 3

A murit la 27 februarie 1920 în București, unde se mutase din anul 1915. În ultimii ani ai vieții a trăit în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic. În anii de ocupație germană 1917-1918 a fost evacuat la Iași. El și soția sa au apelat de mai multe ori la ajutorul autorităților, inclusiv pentru alimente. Parlamentul i-a aprobat acordarea unei pensii exact în ziua în care, după câteva ore, a decedat.P. A. Hiemstra, 1987, p. 4

Dintre frații mai tineri ai istoricului, Filip a devenit un cunoscut arhitect, iar Nicolae Xenopol a fost politician și diplomat, a ocupat în 1912-1913 postul de ministru al industriei și comerțului în Guvernul Take Ionescu și a fost cel dintâi ambasador al României în Japonia. Lucreția Xenopol a fost profesoară de liceu și membră a Societății de Geografie, iar Adela Xenopol s-a distins ca femeie de cultură și militantă feministă.

Opera

O analiză a operelor lui Alexandru D. Xenopol

Încă din anii de început ai activității sale științifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Rösler. Studiu asupra stăruinței românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884 într-un format de 300 de pagini. Pe aceeași temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstrații veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei și continuității românilor în spațiul românesc tradițional, carpato-danubiano-pontic.

Istoria Românilor din Dacia Traiană

În perioada 1888 - 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având șase volume și totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele și instituțiile istorice românești.

În elaborările sale surprinde structurile societății românești, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și religioase, definitorii pentru români, urmărește evoluția activității umane, producțiile și bogățiile acestui spațiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea și evoluția țăranilor, meșteșugarilor, breslașilor, târgoveților, orășenilor sau a marilor proprietari funciari.

Un loc important se acordă structurilor instituționale, proprii statelor românești, cum au fost cele integrate activităților juridice, financiare, școlare, cutumiare, militare, intelectuale, și se fac referiri la știință, biserică, la politica internă și externă.

Abordând importanța teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unității naționale în conștiința poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezintă, în esență, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei românești, traversând vremurile și ajungând la oportunitatea unității politice în timpul vieții sale.

Direcțiile operei lui A. D. Xenopol

Opera lui Alexandru D. Xenopol, deși unitară ca sens, se structurează pe câteva secțiuni distincte.

Marile sinteze

Prima dintre acestea o constituie marile sinteze, în care pot fi cuprinse: Istoria românilor din Dacia Traiană, editată la Iași, între 1888 - 1893, având: volumul I, 623 de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663 de pagini, volumul V, 770 de pagini și volumul VI, 668 de pagini, la care sunt adăugate un număr de șapte hărți. Lucrarea a fost reeditată și completată, apărând cu același titlu (Istoria românilor din Dacia Traiană) în 1925, la Editura Cartea Românească București, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu. Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu’a l’Union des Principautés en 1859, apărută la Paris în 1896, două volume, însumând 1132 de pagini și trei hărți, cu o prefață a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842 - 1905), cel ce a coordonat elaborarea lucrării Istoria generală din secolul IV până în zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D. Xenopol.

Filosofia istoriei

Cea de a doua secțiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezintă subiectele ce abordează filozofia istoriei. Printre acestea se pot enumera: Studii economice, culegere de diferite texte pe teme economice tipărită la Iași în 1879. Les principes fondamentaux de l’histoire, lucrare apărută la Paris în 1899; Principiile fundamentale ale istoriei, volum editat la Iași în 1900 și La thėorie de l’histoire, lucrare publicată la Paris în 1908.

Scrieri istorice polemice și documentare

Secțiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are tentă polemică și documentară. Aici se pot încadra: Teoria lui Röesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană, Iași, 1884, scrisă ca replică la lucrarea Romänische Studien, elaborată de istoricul german Robert Röesler (1840 - 1881), apărută la Viena în 1871; Une énigme historique. Les Roumains au moyen âge, Paris, 1885; Etudes historique sur le peuple roumain, Iassy, 1887; Românii și Austro-Ungaria, Iași, 1914, precum și numeroasele articole sau luări de poziție în reuniuni științifice naționale ori internaționale pe aceeași temă.

Scrieri pe tematică diversificată istoric