Ocolul Pământului în 80 de zile (în ) este un roman clasic de aventuri scris de Jules Verne, publicat pentru prima dată sub formă de serial în Le Temps, între 6 noiembrie și 22 decembrie 1872 și publicat în volum în 1873Piero Gondolo della Riva. Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne. Vol. I. Paris 1977. În poveste, londonezul Phileas Fogg, care și-a angajat recent un nou valet, pe francezul Passepartout, face un pariu cu prietenii săi din Reform Club că poate să facă ocolul pământului în 80 de zile.

Această călătorie extraordinară are la bază revoluționarea transporturilor, eveniment care marchează Secolul al XIX-lea și începutul revoluției industriale. Apariția noilor modalități de transport (calea ferată, vaporul cu aburi) și deschiderea canalului Suez în 1869 au scurtat distanțele, prin intermediul timpului necesar parcurgerii lor.

Rezumat

thumb|150px|left|Fogg la Reform Club

Povestea începe la Londra, pe 2 octombrie 1872. Phileas Fogg este un gentleman necăsătorit, care locuiește la adresa 7 Savile Row din Burlington Gardens. În ciuda averii sale de origine necunoscută, domnul Fogg trăiește o viață modestă, cu tabieturi respectate cu precizie matematică. După cum se menționează în primul capitol, foarte puține se pot spune despre grupul de prieteni și cunoștințe ai domnului Fogg, în afara faptului că el este un membru al Reform Club. După ce și-a concediat valetul pentru că i-a adus apa de ras la temperatura de 84 de grade Fahrenheit, în loc de 86, domnul Fogg îl angajează pe francezul Passepartout, care are în jur de 30 de ani.

Mai târziu în aceeași zi, la Reform Club, Fogg se angajează într-o discuție cu privire la un articol din Daily Telegraph, care prevede faptul că deschiderea unui nou tronson de cale ferată în India face posibilă călătoria în jurul lumii în 80 zile. El face pariu pe 20.000 £ cu colegii săi de la Reform Club că va face ocolul lumii în acest interval de timp. Însoțit de valetul Passepartout, el pleacă cu trenul din Londra la 8:45 PM, pe 2 octombrie 1872, întoarcerea la Reform Club fiind stabilită pentru 21 decembrie 1872.

thumb|left|420px|Traseul călătoriei

+Itinerariul propus De la Londra la Suez Cu trenul și vaporul 7 zile De la Suez la Bombay Cu vaporul 13 zile De la Bombay la Calcutta Cu trenul 3 zile De la Calcutta la Hong Kong Cu vaporul 13 zile De la Hong Kong la Yokohama Cu vaporul 6 zile De la Yokohama la San Francisco Cu vaporul 22 zile De la San Francisco la New York Cu trenul 7 zile De la New York la Londra Cu vaporul și trenul 9 zileTotal 80 zile

Fogg și Passepartout ajung la timp la Suez. În timp ce se îmbarcă pe vaporul din Egipt sunt urmăriți de un detectiv al Scotland Yardului, pe nume Fix, trimis de la Londra în căutarea unui hoț care a spart Banca Angliei. thumb|180px|Salvarea Aoudei Deoarece că Phileas Fogg se aseamănă cu spărgătorul căutat de Fix, pentru care el nu are mandat de arestare, Fix se îmbarcă la bordul vaporului de Bombay, în urmărirea lui. În cursul călătoriei, Fix se împrietenește cu Passepartout, fără să-și dezvăluie identitatea. Pe timpul voiajului, Fogg îi promite inginerului vasului o mare recompensă dacă ajunge la Bombay mai devreme. Ei ajung cu două zile înainte de termen. 180px|thumb| Imaginea reprezintă coperta ediției din 1873 Alte imagini se găsesc aici Cu două zile câștigate, Fogg și Passepartout merg cu trenul de la Bombay până la Calcutta; Fix îi urmărește în continuare. După ce află că nu a fost finalizată construcția căii ferate, ei sunt obligați să parcurgă restul drumului până la Calcutta pe un elefant, pe care Phileas Fogg îl achiziționează la prețul de 2.000 de lire sterline.

În timpul călătoriei întâlnesc o procesiune sutty în care Auda, o tânără femeie Parsi, este condusă la un sanctuar unde urmează să fie arsă pe rug a doua zi de brahmani. Călătorii decid să-i salveze viața, căci tânăra fusese în mod evident drogată cu fum de opiu și de cânepă și astfel ea nu mergea de bună voie și nesilită de nimeni la rug. Ei urmăresc procesiunea de la templu, iar Passepartout ia în secret locul răposatului soț al Aoudei pe rugul de înmormântare, în ajunul zilei de sacrificiu. În timpul ceremoniei, el se ridică de pe rug, sperie preoții și o răpește pe tânăra femeie. Ca urmare a acestui incident, Fogg pierde cele două zile avans, dar nu regretă acest lucru.

În Hong Kong, Auda află că ultima sa rudă s-a mutat în Olanda, iar Fogg decide să o ia cu el în Europa. În același timp, în continuare, fără un mandat de arestare, Fix vede Hong Kong-ul ca fiind ultima lui șansă de a-l aresta pe Fogg pe teritoriu britanic. Pentru a preveni ca Passepartout să îl informeze pe stăpânul său cu privire la plecarea prematură a vaporului care va pleca în aceeași seară, Fix îl îmbată și droghează pe acesta cu fum de opiu. Cu toate acestea, Passepartout reușește să prindă vaporul de Yokohama, dar uită să îl informeze pe domnul Fogg.

Fogg descoperă a doua zi că a pierdut vaporul și se duce în căutarea unei alte nave, care să-l ducă la Yokohama. El găsește o barcă-pilot cu care, în compania Aoudei, merge până la Shanghai. De la Shanghai pornesc în călătorie prin China, găsind în cele din urmă la un vapor care îi duce la Yokohama. La Yokohama îl caută pe Passepartout, pe care îl găsesc într-un circ, încercând să-și câștige banii pentru călătoria spre casă.

De la Yokohama traversează Pacificul până la San Francisco. Fix îi promite lui Passepartout că acum, după ce au părăsit teritoriul britanic, el nu va mai încerca să îl întârzie Fogg, ci mai degrabă îl va sprijini să ajungă înapoi în Marea Britanie cât mai repede cu putință. La San Francisco, ei iau un tren până la New York, unde află că vaporul transatlantic care trebuia să îi ducă în Marea Britanie a plecat deja.

Fogg pornește să caute o alternativă pentru traversarea Atlanticului. El găsește un mic vas, cu destinația Bordeaux, iar căpitanul refuză să îi ducă la Liverpool, Fogg acceptând să meargă în Franța. După plecare, el mituiește echipajul să se răscoale și schimbă cursul pentru Liverpool. Mergând tot timpul cu toată viteza, barca rămâne fără combustibil. Fogg cumpără vasul la un preț foarte mare de la căpitan, apoi ordonă echipajului să ardă toate piesele din lemn pentru a avea combustibil. thumb|right|200px| “Aici sunt, domnilor!” Nava ajunge la Queenstown, în Irlanda, apoi călătorii merg spre Londra prin Dublin și Liverpool. Fix obține în sfârșit un mandat de arestare pentru Fogg și îl închide pe acesta pentru o scurtă perioadă de timp. Aflând ulterior că hoțul de la bancă fusese prins cu trei zile în urmă la Edinburgh, îl eliberează pe Fogg. Însă Fogg a pierdut deja trenul și se întoarce la Londra cu cinci minute întârziere, fiind sigur că a pierdut pariul.

A doua zi, în casa lui din Londra, el își cere scuze Aoudei pentru că a adus-o cu el, deoarece acum e sărac și nu are cum să o susțină financiar. Auda îi mărturisește că îl iubește și îl cere de soț, iar Passepartout este trimis să cheme preotul. De la preot, Passepartout află că, datorită faptului că au călătorit spre est (adică spre răsăritul soarelui), au câștigat o zi întreagă: acum nu e duminică, așa cum credeau ei, ci doar sâmbătă.

Passepartout îi comunică lui Fogg acest lucru și pornesc imediat spre Reform Club, ajungând tocmai la timp pentru a câștiga pariul. Fogg se căsătorește cu Auda și călătoria în jurul lumii se termină cu bine.

Capitolele cărții

Capitolul I În care Phileas Fogg și Passepartout se acceptă reciproc, unul ca stăpân, celălalt ca servitor Capitolul II În care Passepartout este convins că și-a găsit în sfârșit idealul Capitolul III În care începe o conversație care ar putea să-l coste scum pe Phileas Fogg Capitolul IV În care Phileas Fogg îl lasă cu gura căscată pe servitorul său Passepartout Capitolul V În care o nouă acțiune apare la Bursa londoneză Capitolul VI În care agentul Fix dă dovadă de o nerăbdare foarte îndreptățită Capitolul VII Care dovedește încă o dată inutilitatea pașapoartelor în raporturile cu poliția Capitolul VIII În care Passeartout vorbește, poate, ceva mai mult decât s-ar cuveni Capitolul IX În care Marea Roșie și Marea Indiilor se arată favorabile planurilor lui Phileas Fogg Capitolul X În care Passepartout e prea fericit să scape cu fața curată dintr-o încurcătură, pierzându-și numai ghetele Capitolul XI În care Phileas Fogg cumpără un animal de călărie la un preț de necrezut Capitolul XII În care Phileas Fogg și însoțitorii săi se aventurează prin pădurile Indiei și în care se vede ce va urma de aici Capitolul XIII În care Passepartout ne întărește părerea că norocul surâde celor curajoși Capitolul XIV În care Phileas Fogg coboară minunata vale a Gangelui, fără să-i dea prin minte să o admire Capitolul XV În care sacul cu bancnote se ușurează de alte câteva mii de lire Capitolul XVI În care Fix n-are de loc aerul să cunoască faptele despre care i se vorbește Capitolul XVII În care e vorba de unele și de altele în timpul traversării de la Singapore la Hong Kong Capitolul XVIII În care Phileas Fogg, Passepartout și Fix își văd fiecare de treburile lor Capitolul XIX În care Passepartout arată un prea viu interes stăpânului său, și în care se vede ce urmează de aici Capitolul XX În care agentul Fix intră în legătură directă cu Phileas Fogg Capitolul XXI În care căpitanul goeletei Tankadere e în mare primejdie de a pierde o primă de două sute de lire Capitolul XXII În care Passepartout constată că e bine să ai totdeauna ceva bani în buzunar, chiar și la capătul celălalt al pământului Capitolul XXIII În care nasul lui Passepartout se lungește peste măsură Capitolul XXIV În cursul căruia se traversează Oceanul Pacific Capitolul XXV În care se face o scurtă descriere a orașului San Francisco într-o zi de miting Capitolul XXVI În care se călătorește cu trenul expres pe Calea ferată a Pacificului Capitolul XXVII În care Passepartout ascultă cu o viteză de douăzeci de mile pe oră un curs de istorie mormonă Capitolul XXVIII În care Passepartout nu izbutește să facă înțeles limbajul rațiunii Capitolul XXIX În care se vor povesti întâmplări diverse, posibile numai pe rail-road-urile americane Capitolul XXX În care Phileas Fogg nu-și face decât datoria Capitolul XXXI În care inspectorul Fix ia foarte în serios preocupările lui Phileas Fogg Capitolul XXXII În care Phileas Fogg pornește lupta directă împotriva nenorocului Capitolul XXXIII În care Phileas Fogg se dovedește a fi la înălțimea împrejurărilor Capitolul XXXIV Care îi dă lui Passepartout prilejul să facă un joc de cuvinte teribil, dar poate inedit Capitolul XXXV În care Passepartout nu așteaptă să i se repete un ordin al stăpânului său Capitolul XXXVI În care Phileas Fogg este din nou foarte cotat la Bursă Capitolul XXXVII În care se dovedește că, făcând ocolul pământului, Phileas Fogg n-a câștigat altceva decât fericireaTitlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în 1971.

Istoricul romanului

Ocolul Pământului în 80 de zile a fost scris într-o perioadă grea, atât pentru Franța, cât și pentru Verne. Era în timpul războiului franco-prusac (1870-1871), perioadă în care Verne a fost înrolat în Paza de Coastă, avea dificultăți financiare (nu îi fuseseră plătite drepturile de autor pentru lucrări anterioare), tatăl său murise de curând și asistase la o execuție publică, care îl impresionase. Cu toate acestea, Verne a fost încântat de activitatea sa la noua carte, ideea venindu-i într-o cafenea din Paris, în timp ce citea un ziar.