right|300px

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie.

Miopia se caracterizează printr-o vedere proastă la distanță: imaginea unui obiect îndepărtat care se formează în fața retinei este perceput într-o manieră neclară, contrastând cu o vedere bună de aproape. Adesea ereditară, ea apare în general spre vârsta de 10-12 ani; ea progresează până la vârsta de 18 sau 20 de ani, după acestea stabilizându-se. Miopiile din copilăria mică sunt mult mai severe și continuă să evolueze și la vârsta adultă. Alte miopii pot să apară după vârsta de 20 de ani și nu sunt importante.

Optica Prima etapă a vederii este crearea unei imagini pe retină, folosind razele paralele ce rezultă din cristalin. Această primă fază este bazată pe legile focalizării luminii. Un obiect va fi cu atât mai bine definit, cu cât razele sale produc o imagine mai clară pe retină. În emetropie, adică în absența unor tulburări de refracție, imaginea este focalizata exact pe retină.

În miopie, focalizarea se efectuează în fața retinei.

Cu toate că ar trebui să fie situat la infinit (5 metri în practică), punctum remotum (cel mai îndepărtat punct văzut încă net) este situat la miopi între nas și 5 metri, în funcție de gradul miopiei.

Miopia se măsoară în dioptrii, care sunt negative. O miopie de +2 dioptrii are nevoie de ochelari de -2 dioptrii.

Determinarea distanței de la punctum remotum oferă, de asemenea, de gradul de miopie: gradul de miopie este invers proporțional cu distanța de la punctum remotum exprimată în metri. Exemplu, în cazul în care cel mai îndepărtat obiect văzut clar este de 10 cm, deci 0,1 metri, atunci miopia este de 10 dioptrii; dacă obiectul este situat la 2 metri, atunci miopia de 0,5 dioptrii. Acuitate vizuală Snellen Dioptrii (m) −10.0 D 6/600 −6.00 D 6/232 −5.00 D 6/170 −4.00 D 6/126 −3.00 D 6/85 −2.50 D 6/68 −2.00 D 6/50 −1.50 D 6/33 −1.00 D 6/20 −0.50 D 6/9 −0.60 D 7/9

Tipuri Miopie axială Miopie refractivă Miopie degenerativă Cauze Ereditară - Una din cele mai frecvente cauze este cea genetică, aproximativ 89% din părinții cu miopie având de asemenea copii miopi. Mediul - Altă cauză importantă este influența mediului asupra mușchilor globului ocular. Astfel că un exces de tonus din partea mușchiului ciliar poate să antreneze miopia prin spasme ciliare. Și indicele de refracție a cristalinului poate fi modificat sub influența temperaturilor înalte (opacifierea cristalinului). Altă teorie susține că un efort prea mare consolidează mușchii ciliari, micșorând curbura cristalinului. Combinație factorilor ereditari cu cei de mediu Patologici - există o serie de afecțiuni care determină apariția miopiei

Diagnostic

Tratament Cele mai comune forme de tratament includ purtarea ochelarilor și a lentilelor de contact (doar cu lentile divergente), precum și o procedură chirurgicală refractivă oculară, dar aceasta este recomandată doar persoanelor cu un anumit grad de miopie, precum și cu o vârstă nu foarte înaintată.

Există 3 tipuri de proceduri chirurgicale keratotomie radială - și cea mai riscantă. Se face o incizie în cornee cu ajutorul unei lame foarte ascuțite, aplatizându-se după lecuire, mărind calitatea imaginii pe retină. keratectomie fotorefractivă - se aplică doar la forme ușoare ale miopiei. Cu ajutorul unui laser se aplatizează corneea. LASIK - cea mai modernă tehnică. Se aplică aproape tuturor formelor de miopie. Se folosesc laseri și o microkeratomă, care taie o porțiune circulară din cornee. Aceasta este apoi tratată cu laseri pentru a-și schimba forma și focalizarea.

Boli asociate cu miopia Printre cele mai frecvente boli care pot cauza miopia sunt diabetul și hipertensiunea. Alte boli asociate cu miopia sunt: sindromul Marfan, retinopatie prematură, sindromul Ehlers-Danlos, boala lui Stargardt, sindromul Down, homocistinurie, sindromul Cornelia de Lange, sindromul Weil-Marchesani, atrofie girată, sindromul Laurence-Moon-Bardet-Biedl, sindromul Riley-Day, ectopia lentis, sindromul Turner, boala lui Fabry, sindromul Stickler, sindromul Wagner, sindromul dispersiei pigmenților.

Epidemiologie

Note

Vezi și Bibliografie Myopia

Legături externe Nu exista medicamente pentru miopie, 18 noiembrie 2004, Florin Condurateanu -Pulsul Medicinei, Jurnalul Național Chirurgie in miopie, 24 noiembrie 2004, Florin Condurateanu -Pulsul Medicinei, Jurnalul Național Cataracta si miopia, 11 februarie 2006, Florin Condurateanu, Jurnalul Național Pe miop il deranjeaza lumina, 22 noiembrie 2004, Florin Condurayeanu -Pulsul Medicinei, Jurnalul Național Miopul si suma algebrica, 1 iunie 2004, Florin Condurateanu -Pulsul Medicinei, Jurnalul Național Oftalmologie - Cand se opereaza miopul, 8 octombrie 2006, Florin Condurateanu, Jurnalul Național

Categorie:Boli ale mușchilor oculari, mișcărilor binoculare, acomodării și refracției Categorie:Boli ale ochilor