Conacul din Solești este un conac în ruine care se află în satul Solești din județul Vaslui (la o distanță de 15 km nord de Vaslui, pe DN 24, spre Iași) și care a fost construit de către familia Rosetti-Solescu în secolul al XIX-lea.
Ansamblul curții boierești de la Solești se află pe "Lista monumentelor istorice din județul Vaslui 2004" la nr. 400, având codul . El este compus din patru monumente cu același regim: Conacul Rosetti-Solescu, având codul VS-II-m-A-06881.01, parcul cu arbori seculari cu codul VS-II-m-A-06881.02, zidul de incintă cu codul VS-II-m-A-06881.03 și Biserica "Adormirea Maicii Domnului", aflată la est de conac și având codul VS-II-m-A-06881.04.
Moșia Solești Prima atestare a satului Solești are loc într-un uric al lui Ștefan cel Mare din 10 martie 1502, în care se menționează că localitatea a fost întemeiată de stolnicul Toma Solescul, mort în Bătălia de la Vaslui din anul 1475. Prin acel document vechi se întărește stolnicului Toader Toc satul Solești pe Vaslui, primit de la Marenca, fiica lui Mihul Epure, nepotul lui Toma Solescul, în schimbul satului Folești de pe Crasna. Maria Popa - "Moșia Solești din județul Vaslui – proprietatea familiei Rosetti-Solescu", în "Monumentul", VIII, Iași, 2007, p. 556. Moșia a fost fărâmițată în secolul al XVI-lea, prin împărțire între urmași, vânzări și danii, părți din moșie fiind cumpărate sau primite prin donații de mari boieri, constituindu-se în proprietate boierească. Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, o parte din moșie a ajuns să fie stăpânită de familia Racoviță Cehan, mai precis de logofătul Nicolae Racoviță Cehan și de paharnicul Ioan, fiul său.
În jurul anului 1690, satul Solești a ajuns în stăpânirea marelui vistiernic Iordache Ruset (cca. 1645–cca. 1720), marele vornic al Țării de Jos, fiul lui Constantin Cuparul, capuchehaie la Constantinopol în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653) și frate al domnitorului Antonie Ruset, prin căsătoria sa cu Safta Racoviță, fata logofătului Nicolae Racoviță, precum și prin danii și cumpărări proprii și ale urmașilor lui. Iordache Ruset a ajuns să fie printre cei mai bogați boieri din Moldova acelei epoci. Maria Popa - "Moșia Solești din județul Vaslui – proprietatea familiei Rosetti-Solescu", în "Monumentul", VIII, Iași, 2007, p. 557. După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi, moșia Solești ajungând în octombrie 1765 în proprietatea marelui logofăt Ștefan Roset (fiul lui Iordache Roset și al Saftei Racoviță) Nicolae Stoicescu - "Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova" (Direcția Patrimoniului Cultural Național, Biblioteca Monumentelor Istorice din România, București, 1974), p. 771, proprietarul conacului de la Pribești.
După moartea marelui logofăt Ștefan Roset (1766), moșia a trecut în stăpânirea unicului său fiu, vornicul Vasile Ruset (+ 1775), de la care a revenit fiului său, stolnicul Iordache Ruset, la împărțirea averii părintești din 1786. Iordache Ruset a cumpărat noi pământuri de la răzeși, ajungând în anul 1816 să stăpânească întreg satul Solești (adică Soleștii din Deal și Soleștii din Vale). Fiul și succesorul său, postelnicul Gheorghe (Iordachi) Ruset (1796–1846) a moștenit moșia Solești prin testamentul din 4 septembrie 1819; el s-a căsătorit în 1823 cu Ecaterina Sturdza, fiica logofătului Dimitrie Sturdza de la Miclăușeni, și s-a stabilit cu mama și soția sa la Solești, construind în jurul anului 1827 în partea de sud-est a satului, pe culmea dealului Hârtop, un conac boieresc cu parter și etaj, înconjurat de un parc și de un zid de incintă. Maria Popa - "Moșia Solești din județul Vaslui – proprietatea familiei Rosetti-Solescu", în "Monumentul", VIII, Iași, 2007, p. 558.
Postelnicul Gheorghe Rosetti-Solescu a murit la 10 ianuarie 1846, iar în următorii 20 de ani moșia a fost administrată de văduva sa, Ecaterina, ajutată de fiul său mai mare, Constantin (1827-1884), fost ofițer și adjutant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ecaterina Rosetti-Solescu a construit între anii 1859–1860 o biserică de curte cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în partea de est a curții boierești), cu ajutorul fiilor săi Elena și Constantin. Lucia Borș - " Doamna Elena Cuza" (Craiova, 1992), p. 228. Ea a murit la 11 aprilie 1869, moșia și conacul de la Solești fiind moștenite de fiul ei, Dimitrie Rosetti (1830–1903), magistrat și om politic. Dimitrie a vândut moșia în 1874 fratelui său mai mic, Theodor (1837–1923), jurist și om politic (a fost ministru în mai multe rânduri și chiar și prim–ministru (1888–1889). Moșia Solești avea în anul 1878 o suprafață de 1.659 ha.
Cum Theodor Rosetti nu avea posibilitatea să se ocupe cu întreținerea moșiei, a vândut în 1886 moșia și conacul către Gheorghe Rosetti (1853–1916), fiul fratelui său mai mare, Constantin. Noul proprietar era și el o persoană ocupată, lipsind mult timp din țară deoarece a activat ca ambasador (la Paris, Viena, Belgrad și Petrograd). Din acest motiv, el a donat biserica în anul 1893 comunității locale. El s-a retras dina ctivitatea diplomatică la 15 august 1911 și s-a stabilit la Solești. În anul 1915 a vândut obștii din Solești 82.558 ha pentru islaz comunal, cu plata în rate, și locuitorului N. Morariu 9 ha de pământ arabil. Maria Popa - "Moșia Solești din județul Vaslui – proprietatea familiei Rosetti-Solescu", în "Monumentul", VIII, Iași, 2007, p. 559.
Gheorghe Rosetti a murit la 5 decembrie 1916, moșia fiind moștenită de unicul său fiu, Teodor Gh. Rosetti (1888–1957), doctor în economie politică la München. Moșia Solești avea în 1919 o suprafață de 1.568 ha, din care 927 ha teren arabil și 641 ha teren necultivabil (din care 294 ha pădure, 19 ha drumuri, 18 ha acareturi, 11 ha plantații pometuri, 2 ha vie, 4 ha râpe, toate însumând 348 ha). În urma reformei agrare de după Primul Război Mondial au fost expropriate 648 de ha teren arabil, proprietarului rămânând restul de 279 ha. Maria Popa - "Moșia Solești din județul Vaslui – proprietatea familiei Rosetti-Solescu", în "Monumentul", VIII, Iași, 2007, p. 560.
Moșia Solești avea în 1940 o suprafață de 748 ha, dintre care 583 ha teren arabil, 66 ha imaș și 99 ha fâneață, pentru ca în 1949 să mai cuprindă doar 49,200 ha de pământ, din care 31,5 ha teren arabil, 2,41 ha grădină de zarzavat, 1,41 ha fâneață, 2,90 ha livadă, 4,24 ha teren neproductiv, 2,50 ha pășune, 4,24 ha parc cu arbori și pomi fructiferi. Pe moșie se aflau un conac (compus din 14 camere, având o suprafață construită de 334,76 mp), o casă administrativă (380 mp, 16 încăperi), locuința administratorului (200 mp, 6 încăperi), locuința personalului (168 mp, 7 încăperi), grajdul pentru vite (247 mp, 2 încăperi), cocina porcilor (112 mp, 2 încăperi), casa de apă (3 mp, 1 încăpere), 2 bazine de apă (4 mp), bazinul de canalizare (2 mp), magazia de cereale (130 mp), remiza pentru masini (89 mp, 3 încăperi), atelierul (56 mp, 2 încăperi), 2 pivnițe (117 mp), 3 cișmele (1 km) și o locuință a BNR-lui. Maria Popa - "Moșia Solești din județul Vaslui – proprietatea familiei Rosetti-Solescu", în "Monumentul", VIII, Iași, 2007, p. 561.
Moșia Solești a fost expropriată prin Decretul nr. 83/1949, conacul și celelalte clădiri fiind naționalizate, iar întreg inventarul agricol și produsele agricole aflate în stoc fiind confiscate.
Conacul Rosetti-Solescu Istoric Conacul Rosetti-Solescu a fost construit la începutul secolului al XIX-lea (în jurul anului 1827 Obiective istorice. Conacul Rosetti-Solescu) de către postelnicul Iordache Rosetti, descendent din marea familie boierească Ruset (Roset), de origine domnească, ramura Solescu.
În acest conac, a locuit familia postelnicului Iordache Rosetti cu soția sa, Ecaterina (Catinca), și cu cei cinci copii (3 băieți – Constantin, Theodor și Dumitru; și 2 fete – Elena și Zoe). Conacul a fost atacat în 1834 de o trupă răzleață a armatei rusești, care se retrăgea prin Moldova, fiind salvat de la jaf și distrugere de trupele trimise de vătaful de Vaslui. Lucia Borș - "Doamna Elena Cuza" (Craiova, 1992), p. 6. Aici a avut loc la data de 30 aprilie/12 mai 1844 cununia religioasă a Elenei Rosetti cu Alexandru Ioan Cuza, pe atunci președinte al Judecătoriei Covurlui. Dan Bogdan, Viorel Știrbu - Pe urmele lui Alexandru Ioan Cuza (Ed. Sport-Turism, București, 1985), p. 32
După moartea postelnicului Iordache Rosetti la 10 ianuarie 1846, în conac a locuit singură soția sa, Ecaterina. Aceasta a murit la 11 aprilie 1869, moșia și conacul de la Solești fiind moștenite de fiul ei, Dimitrie Rosetti (1830–1903), magistrat și om politic. Dimitrie a vândut moșia în 1874 fratelui său mai mic, Theodor (1837–1923), jurist și om politic (a fost ministru în mai multe rânduri și chiar și prim–ministru (1888–1889). Acesta a vândut moșia și conacul în 1886 către Gheorghe Rosetti (1853–1916), fiul fratelui său mai mare, Constantin. Noul proprietar era și el o persoană ocupată, lipsind mult timp din țară deoarece a activat ca ambasador (la Paris, Viena, Belgrad și Petrograd). Din acest motiv, el a donat biserica în anul 1893 comunității locale.
Cum acesta nu avea posibilitatea să se ocupe cu întreținerea moșiei, a vândut moșia și conacul către fratele său mai mare, Constantin. După moartea acestuia din urmă, moșia a fost moștenită de fiul său, Gheorghe Rosetti-Solescu, fost ministru plenipotențiar al României la Sankt Petersburg timp de 40 de ani, apoi de fiul său, Theodor Gh. Rosetti.
În timpul Răscoalei din 1907 proprietatea boierească nu a avut de suferit, Gheorghe Rosetti amplasând pe poarta conacului o placă prin care amintea țăranilor că moșia Solești este a nepotului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care le-a dat pământ în 1864.
La data de 30 aprilie 1909, au fost aduse aici rămășițele pământești ale Elenei Cuza, care au fost înmormântate în curtea bisericii, lângă cele ale mamei sale. Fiul lui Theodor Gh. Rosetti, Georges Rosetti, a plecat în Franța imediat după venirea comuniștilor la putere. Clădirea a fost menținută în stare bună până în 1949, an în care proprietarul Theodor Rosetti îi făcuse unele „mici reparații”.
După instaurarea regimului comunist în România, în anul 1949, conacul a fost naționalizat de stat și trecut în proprietatea D.G.A.S. Fălciu, respectiv a Sfatului Popular al comunei Solești, pe baza Procesului verbal din 30-31 martie 1949. Clădirea a fost folosită în perioada 1949-1977 ca școala generală a satului, fiind relativ bine întreținută. Ținându-se cont de calitățile sale arhitecturale și memoriale, Conacul din Solești a fost inclus în Lista Monumentelor de Cultură din 1955, legiferată prin H.C.M. nr. 661 din 1955. Academia R. P. R. – Comisia științifică a muzeelor, monumentelor istorice și artistice - "Lista monumentelor de cultură de pe teritoriul R.P.R." (București, 1956), p. 79, poz. nr. 1705.
Conacul a fost puternic deteriorat de cutremurul din 4 martie 1977, fiind avariate în mare măsură zidurile exterioare și mai ales parterul clădirii, terasele și acoperișul. Ținându-se seama de valoarea istorică a monumentului, Secția de proiectare a Consiliului popular al județului Vaslui a întocmit în 1978 un proiect de consolidare și reparații capitale, care a fost avizat la 8 martie 1979 de Consiliul Culturii și Educației Socialiste. Avizul impunea ca lucrările de restaurare, estimate la o valoare de 1.408.000 lei, să respecte toate detaliile originare de construcție și decorație, iar tencuielile exterioare și interioare să fie executate numai cu var. Cooperativa județeană „Constructorul” Vaslui a executat în perioada 1979-1980 lucrări necorespunzătoare, acestea fiind sistate de Comitetul de Cultură și Educație Socialistă și Muzeul județean Vaslui. Maria Popa - "Conacul Rosetti-Solescu de la Solești - Vaslui", în "Monumentul", IX, Iași, 2008, p. 196.