Adrian Marino (n. 5 septembrie 1921, Iași – d. 17 martie 2005, Cluj) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român, laureat al premiului Herder.

Biografie

După ce a urmat Liceul Militar și apoi Liceul Internat din Iași, a devenit licențiat în 1944 al Facultății de Litere la Iași și București.

Între 1944 și 1947 este asistent suplinitor la catedra de Istorie a Literaturii Române, condusă de George Călinescu,Marian Pop, ''Dicționar de literatură română contemporană'', Albatros, București, 1977, pp. 361-363. cu care nu s-a „împăcat”.

Din aceasta perioadă datează redactarea celor două volume despre Alexandru Macedonski, Viața lui Alexandru Macedonski și Opera lui Alexandru Macedonski, pe care le va publica abia în 1965. Sunt titluri similare cu volumele lui George Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu și Opera lui Mihai Eminescu.

A debutat în 1939 la Revista „Jurnalul Literar", cu un articol pentru care a fost pălmuit de un profesor de liceu cum scrie în "Jurnalul unui om singur" fapt consemnat și de Ștefan Borbely, avându-l ca director pe George Călinescu. A obținut titlul de doctor în 1946 cu teza Viața lui Alexandru Macedonski.

A fost arestat în 1949 pentru multiplicare și difuzare de texte ale „Școlii de cadre”, din cadrul Tineretului Universitar Național-Țărănist, activități considerate ilegale de guvernul de atunci.

A fost închis până în anul 1957, după care a fost deportat în Bărăgan, în satul Lătești (azi parte a comunei Bordușani, Ialomița) alți șase ani (1957-1963). Nu a avut drept de semnătură până în 1965, când a debutat la 44 de ani cu „Viața lui Alexandru Macedonski". După alți patru ani, în 1969, a fost reabilitat politic complet și repus în toate drepturile. A fost reabilitat juridic tot în 1969.

Perioada de după 1965

A fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972 face o specializare în Elveția, supervizat de profesorul René Étiemble. A avut, de asemenea, burse în Franța și Germania Federală.

Între 1973 și 1980 întemeiază, redactează și conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație, Cahiers roumains d'etudes literaires.

În 1985 obține Premiul Herder. Publică în țară și străinătate volume de teorie literară și comparatistică. Este primul autor al unei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981.Prezențe românești. În România literară, an. 14, nr. 13, 26 martie, p. 24

Cele 7 volume Biografia ideii de literatură (1987-2003) reprezintă prima enciclopedie românească literară completă. Este cel mai tradus critic literar românMarino, turnătorul lui Eliade și Lovinescu, 30 aprilie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei, accesat la 30 decembrie 2011. Este autorul unui Dicționar de idei literare, rămas neterminat.

A fost membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO.

În anul 2010, în urma apariției volumului său biografic Viața unui om singur, critic la adresa unor intelectuali activi în viața publică, lui Adrian Marino i s-a înscenat o acuzație de colaborare cu Securitatea.Simona Maria Pop, Adrian Marino. Obsesia trecutului, Gens Latina, Alba Iulia 2010Gabriel Andreescu, „Dosarul Marino. Atitudinea în timpul anchetelor (I)”, Timpul iunie 2010 Defăimarea cărturarului a determinat semnarea unui protest colectiv care califica „transformarea acestui demn om de cultură, liberal și anticomunist într-un slujitor al regimului” drept „un act monstruos și inacceptabil”. Borbely spune că Dinescu a spus că Marino era la DIE.

A avut un frate, Dan.

Distincții Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (1 decembrie 2000)

Operă Critică și istorie literară. Teoria literaturii și comparatistică Viața lui Alexandru Macedonski, 1965 Opera lui Alexandru Macedonski, 1967 Introducere în critica literară, 1968, ediția a II-a revăzută, 2007CRONICA LITERARA / Proiectul Marino, 21 decembrie 2009, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013 Modern, modernism, modernitate, 1969 Dicționar de idei literare, I, 1973 Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1980 L'hermeneutique de Mircea Eliade, Paris, 1980 Etiemble ou le comparatisme militant, Paris, 1982 Comparatisme et théorie de la littérature, Paris, 1988 Biografia ideii de literatură, vol. I-VII, 1992-2003

Eseuri, Publicistică, Memorialistică

Evadări în lumea liberă, 1993 Pentru Europa, 1995, ediția a II-a, revăzută și întregită, 2005 Cenzura în România, 2000 În dialog cu Sorin Antohi, 2001 Libertate și cenzură în România. Începuturi, 2005 Viața unui om singur, 2010 CRONICA LITERARA/ „Antielevul” Adrian Marino, 12 mai 2010, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 27 martie 2013Să vorbim despre idei, nu despre persoane, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 519, aprilie 2010, accesat la 29 ianuarie 2014Adrian Marino – un caz și un document de epocă, Adina Dinițoiu, Observator cultural - numărul 519, aprilie 2010, accesat la 30 ianuarie 2014

Ediții critice Alexandru Macedonski, Opere, studiu introductiv, ediție îngrijită, note și variante, cronologie și bibliografie, vol. I-VII, București, Editura pentru Literatură/Editura Minerva, 1966-1980 Până în 1989 Adrian Marino nu a putut fi decât critic literar. După 1989 a putut desfășura o activitate în acord cu propria lui vocație fiind un filosof care a militat pentru dezvoltarea laturii analitico-critice a culturii române. Iată în acest sens un citat de-al lui din lucrarea “Politică și cultură”,

Memoria

« Ne luăm rămas-bun, azi, de la una dintre mințile cele mai strălucite ale literaturii române contemporane, prestigios laureat al Premiului Herder. Adrian Marino a fost – chiar și pentru cei pe care îi timora anvergura sa intelectuală unică, împlinită – un reper de verticalitate morală și un neliniștitor termen de comparație ... » Cuvinte rostite de Ștefan Borbely, profesor de literatură la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, la mormântul omului de cultură, în Cimitirul Hajongard din Cluj, în dimineața zilei de 19 martie 2005.

Informator al Securității În anul 2010, scriitorul Mircea Dinescu a făcut public faptul că Adrian Marino a fost informator al Direcției de Informații Externe și al Securității, în vremea regimului comunist. O cercetare de presă ulterioară a confirmat acuzațiile.

Referințe critice

Mircea Martin, Singura critică, București, Editura Cartea Românească, 1986 Constantin M. Popa, Hermeneutica lui Adrian Marino, Craiova, Editura Aius, 1993 Monica Spiridon, Interpretarea fără frontiere, Cluj, Editura Echinox, 1998 Constantin M. Popa, Adrian Marino (micromonografie), Brașov, Editura Aula, 2001 Adrian Dinu Rachieru, Alternativa Marino, Iași, Editura Junimea, 2002

Opere traduse

La critique des idées littéraires. Traduit du roumain par Manole Friedman. Buruxelles: Éds. Complexe, 1977. 421p. Bevezetés az irodalomkritikába. Ford. Dávid Gyula, Kántor Lajos. Bukarest: Kriterion, 1979. 529p. - Introducere la critica literară. L’ hérmeneutique de Mircea Eliade. Traduit du roumain par Jean Gouillard. /Paris/: Gallimard, 1981. 421p. - Hermeneutica lui Mircea Eliade. Teoria della letteratura. Traduzione ed edizione italiana a cura di Marco Cugno. Bologna: Il Mulino, 1994. 503p. (Strumenti. Linguistica e critica letteraria). - Hermeneutica ideii de literatură. Moderno, modernizam, modernost. Prevele s rumunskog Mariana Dan i Zoja Tomicó. Beograd: Narodna knjiga - Alfa, 1996. 130p. - Modern, modernism, modernitate. - Idem 1997. The biography of „The idea of literature“ from antiquity to the Baroque. Translated from Romanian by Virgil Stanciu and Charles M. Carlton. Albany, N.Y.: State University of New York Press, 1996. XIV, 336p. - Biografia ideii de literatură.

Note

Legături externe Editura Polirom Articole semnate de Adrian Marino, în Observator Cultural Biobliographie par Ovidiu Pecican Biografia cărturarului Adrian Marino, 17 martie 2005, Amos News IN MEMORIAM ADRIAN MARINO, Ștefan Borbély, Observator cultural - numărul 261, martie 2005 Soluția lui Marino, Cezar Gheorghe, Observator cultural - numărul 519, aprilie 2010 Recenzie la „Viața unui om singur” - Cartea care aruncă în aer lumea culturală din România, 8 februarie 2010, Simona Chițan, Evenimentul zilei

Interviuri "Institutionalizarea inseamna moartea culturii", 10 noiembrie 2002, Evenimentul zilei - 2005

Adrian Marino și Securitatea

EDITORIALUL EVZ: Noica și Marino. Exercițiul dublei măsuri, 28 decembrie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei EDITORIALUL EVZ: În apărarea lui Adrian Marino, 12 iulie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei Notele informative ale lui Marino, rătăcite între SRI și SIE, 9 iulie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei EDITORIALUL EVZ: A doua moarte a lui Marino, 6 mai 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei SENATUL EVZ: „Misiunile” lui Adrian Marino: între erudiție și delațiune, 5 mai 2010, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei „Ar trebui curmat acest joc al ielelor cu dosarele“ - Interviu cu Neculai Constantin MUNTEANU, despre „cazul Marino“, Ovidiu Șimonca, Observator cultural - numărul 525, mai 2010 Vanitatea lui Adrian Marino, pedala apăsată de Securitate, 3 mai 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei Marino i-a bulversat pe toți, 1 mai 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei Marino, turnătorul lui Eliade și Lovinescu, 30 aprilie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei Dinescu vorbește, CNSAS tace, 11 februarie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei Dinescu: „Marino minte și mort”, 9 februarie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei EDITORIALUL EVZ: Provocarea unui om care a fost singur, 9 februarie 2010, Călin Hera, Evenimentul zilei

Categorie:Nașteri în 1921 Categorie:Nașteri pe 5 septembrie Categorie:Decese în 2005 Categorie:Decese pe 17 martie Categorie:Critici literari români Categorie:Deținuți politici din România Categorie:Eseiști români Categorie:Ieșeni Categorie:Istorici literari români Categorie:Laureați ai premiului Herder Categorie:Laureați ai premiilor Academiei Române Categorie:Represiunea comunistă împotriva românilor Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori români de limbă franceză Categorie:Teoreticieni literari români Categorie:Victime ale regimului comunist Categorie:Scriitori români din secolul al XXI-lea