Limba maghiară Distribuție geografică și statut Istorie Dialecte Fonologie GramaticăMorfologieVerbulSubstantivul, adjectivul și numeralulAdverbulPronumeleCuvintele funcționaleCuvintele propozițiiSintaxăPropozițiaFraza LexicLista Swadesh a limbii maghiare
Lexicul limbii maghiare este format în proporție de 8% din cuvinte moștenite, 7% cuvinte împrumutate, 80% cuvinte formate pe teren propriu și 5% cuvinte de origine necunoscută.
Cele mai multe împrumuturi sunt de origine slavă (27%), urmate de cele de origine latină (25%), germană (17%) și turcică (16%)Procentaje date de Gerstner 2006, p. 331., dar mai sunt și din limbi iraniene, din limbi romanice (italiană, franceză, română) și din limba engleză. Și calcurile sunt un mijloc important de îmbogățire a lexicului maghiar.
Mijloacele interne de îmbogățire sunt cele mai importante. Dintre acestea, cele mai productive sunt crearea spontană de cuvinte (interjecții, cuvinte onomatopeice, creații expresive), formarea spontană de cuvinte prin derivare și compunere, precum și crearea conștientă de cuvinte prin derivare și compunere. Comparativ cu limba română, compunerea spontană și crearea conștientă de cuvinte au o pondere mult mai mare.
Cuvinte moștenite
Cuvinte moștenite se consideră a fi cele rămase în limba maghiară din straturile anterioare momentului în care se poate vorbi de limba maghiară ca limbă aparteSecțiune după Gerstner 2006, pp. 307–308.. Tot în această categorie intră și cuvintele din alte familii de limbi (iraniene și turcice), ce au intrat în limbă înaintea acestui moment. Ponderea cuvintelor moștenite este numai de 8% în limba actuală, dar aceste cuvinte sunt foarte frecvente și au dat naștere la multe cuvinte prin derivare, compunere și alte procedee. Majoritatea cuvintelor moștenite face parte din vocabularul de bază: verbe ce desemnează funcții vitale fundamentale; substantive ce denumesc elemente din natură (animale, plante, elemente meteorologice), părți ale corpului, membri ai familiei, unelte; adjective, pronume, numerale.
Cuvinte din perioada uralică sunt cele care se găsesc și în limbile samoiedice: él „a trăi”, én „eu”, fa „arbore”, fej „cap”, nő „femeie”, nyíl „săgeată” etc.
Cuvinte din perioada fino-ugrică, adică de după despărțirea acestora de limbile samoiedice și până la despărțirea limbilor ugrice de cele fino-permice: ad „a da”, ég „cer”, fog „dinte, măsea”, fiú „băiat, fiu”, héj „coajă”, kés „cuțit”, száz „sută”, új „nou” etc.
Cuvinte din perioada ugrică (dinainte de despărțirea limbii maghiare de limbile hantî și mansi): fű „iarbă”, hét „șapte”, jön „a veni”, ló „cal”, mély „adânc”, nyereg „șa” etc.
Mijloace de îmbogățire a lexicului
Împrumuturi lexicale
Cuvintele împrumutate reprezintă circa 7% din lexicul limbii maghiare actuale. Cele mai multe sunt de origine slavă (27%), urmate de cele de origine latină (25%), germană (17%) și turcică (16%)Secțiune după Gerstner 2006, pp. 308–320, în afara informațiilor din surse indicate separat..
Împrumuturi iraniene
Încă din perioada din istoria limbii maghiare numită proto-maghiară (1000 î.Hr. – 896 d.Hr.), au intrat în limbă cuvinte din limbi iraniene:
înainte de secolul al VII-lea: ezer „(o) mie”, kard „sabie”, tej „lapte”, tíz „zece”; în secolul al VII-lea – cuvinte persane: vám „vamă”, vár „cetate”, vásár „târg”; în secolul al VIII-lea – cuvinte din limba alanilor: asszony „femeie”, híd „pod” (peste un râu).
Împrumuturi turcice
Mai ales începând cu secolul al V-lea, ungurii au ajuns în contact strâns cu popoare turcice care erau parțial sedentare, ocupându-se și cu agricultura. Numărul cuvintelor din limbile turcice intrate în limba maghiară înainte de așezarea ungurilor în bazinul Carpaților este de circa 300, din domenii variate, precum părțile corpului, creșterea animalelor, agricultura, locuința, meseriile, îmbrăcămintea, societatea, viața spirituală, fenomenele naturale, fauna, flora, adjective. Exemple: ács „dulgher”, alma „măr”, bársony „catifea”, bér „plată”, bika „taur”, boka „călcâi”, borz „bursuc”, gyász „doliu”, kapu „poartă”, sárga „galben”, torma „hrean”.
Împrumuturile turcice au continuat după așezarea în bazinul Carpaților, prin venirea în statul ungar a pecenegilor și a cumanilor. Cuvinte din limbile lor sunt, de exemplu, balta „baltag, topor” și kalauz „călăuză”.
În secolul al XVI-lea începe contactul cu turcii otomani, care culminează cu dominația Imperiului Otoman asupra Ungariei (secolele XVI-XVII). Astăzi mai există în limba maghiară circa 30 de cuvinte din limba turcă, dintre care bogrács „ceaun”, dívány „divan”, kávé „cafea”, kefe „perie”, pamut „bumbac”, papucs „papuc” etc.
Împrumuturi slave
Ungurii au ajuns în contact cu slavi încă din perioada migrației, când se găseau la nord de Marea Neagră. Atunci au intrat în limba maghiară cuvinte rusești vechi precum tanya „sălaș” și zátony „banc de nisip”.
Cele mai multe cuvinte slave au fost împrumutate în primele două secole de după așezare, de la slavii găsiți pe teritoriu și de la cei din vecinătate. Aceste cuvinte oglindesc profundele schimbări din viața materială și spirituală produse în urma sedentarizării, fiind din domeniul vieții sociale și statale, al religiei creștineDatorită misionarilor slavi., al agriculturii, al creșterii animalelor, al meseriilor, al locuinței, al alimentației, al florei, al faunei, nume de popoare, adjective. Exemple: király „rege”, kereszt „cruce”, barázda „brazdă”, liba „gâscă”, donga „doagă”, ablak „fereastră”, gomba „ciupercă”, galamb „porumbel”, görög „grec/greacă”Limba maghiară nu cunoaște genul gramatical, de aceea adjectivele au o singură formă., bolond „nebun(ă)”.
Și după primele două secole de la așezare au continuat să pătrundă cuvinte slave în limba maghiară: palota „palat” (din bulgară), csésze „ceașcă” (din cehă), galuska „gălușcă” (din poloneză), kamat „camătă” (din sârbă sau croată), lekvár „magiun” (din slovacă), zabla „zăbală” (din slovenă), harisnya „ciorap” (din ucraineană). În perioada comunistă au intrat câteva cuvinte rusești: diszpécser „dispecer” (la rândul său provenit din engleză), kulák „chiabur”, pufajka „pufoaică”.
În maghiara comună de astăzi sunt peste 500 de cuvinte de origine slavă.
Împrumuturi germane
Influența germană asupra limbii maghiare a început odată cu fondarea statului de către regele Ștefan I al Ungariei, în urma legăturilor dinastice cu diferite case domnitoare germane. Pătrunderea cuvintelor germane a continuat datorită așezării începând cu secolul al XII-lea a multor meseriași germani, care au fondat orașele din țară. Apogeul influenței germane a fost atins odată cu înglobarea Ungariei, Transilvaniei și Banatului în Imperiul Habsburgic, datorindu-se mai ales numeroșilor germanofoni colonizați în secolul al XVIII-lea. Influența germană ajunsese atât de mare, încât mișcarea numită de „reînnoire a limbii” de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea a avut printre alte obiective și eliminarea împrumuturilor germane.
Cuvintele de origine germană aparțin unor domenii foarte variate: viața de curte, milităria, meseriile, viața urbană, viața socială, îmbrăcămintea, bucătăria, agricultura, adjective. Exemple: herceg „prinț”, cél „țintă”, pék „brutar”, polgár „cetățean, burghez”, farsang „carnaval”, zokni „șosetă”, sonka „șuncă”, karfiol „conopidă”, barna „brun(ă)”.
În limba maghiară comună actuală se găsesc circa 400 de cuvinte de origine germană.
Împrumuturi latine
Spre deosebire de influențele prezentate până aici, cea latină nu s-a realizat prin contact popular direct, ci prin intermediul bisericii și al culturii scrise, începând cu creștinarea ungurilor în ritul catolic, iar influența latină continuă până în zilele noastre tot pe calea culturii. În prima perioadă este vorba de latina medievală în varianta practicată de misionarii germani și cei din Italia de nord.
La cuvintele latine intrate în prima perioadă se observă schimbări fonetice specifice limbii maghiare, de exemplu [s] intervocalic > [ʒ] (basalicum > bazsalikom „busuioc”, musica > muzsika), [s] în altă poziție > [ʃ] (aprilis > április, sacristia > sekrestye), [g] + [e] sau [i] > [ɟ] (angelus > angyal „înger”, gingiber > gyömbér „ghimbir”).
La împrumuturile din secolul al XVI-lea și ulterioare se simte pronunțarea așa-zis clasicizantă a latinei, inițiată de Erasmus din Rotterdam, adică în loc de , și se aude [z], respectiv [s] și [g], de exemplu în rezeda, szeminárium, evangélium. Pe lângă unele împrumuturi anterioare apar variantele lor cu pronunțarea schimbată. Este cazul lui evangélium pe lângă evangyélium sau státusz pe lângă státus.
Cuvintele de origine latină sunt din următoarele domenii: terminologia bisericească catolică: mise „slujbă” religioasă, ostya „ostie” etc. (din prima perioadă a influenței latine); terminologia protestantă: eklézsia, konfirmál etc. (din secolul al XVI-lea); școală: ceruza „creion”, iskola „școală”; faună și floră: párduc „leopard”, akác „salcâm”; justiție: paktum, testamentum; medicină: kúra „tratament”, patika „farmacie”; numele lunilor: január, február etc.; construcții: kamra „cămară”, tégla „cărămidă”; științe sociale și politică: kommentár, kongresszus.
În limba comună actuală sunt peste 200 de cuvinte de origine latină, însă numărul lor este mult mai mare în terminologiile diverselor științe.
Împrumuturi din limbile romanice
Împrumuturi italiene
Cuvinte din limba italiană au început să fie împrumutate încă din epoca creștinării ungurilor, prin intermediul unor preoți din Italia de nord. Procesul a continuat în urma legăturilor comerciale, mai ales cu Veneția, inclusiv prin așezarea unor orășeni italieni în Ungaria. Influența italiană s-a accentuat în perioada dinastiei de Anjou, mai apoi sub domnia lui Matei Corvin, când în Ungaria s-a răspândit Renașterea venită din Italia. Mulți tineri maghiari studiau în universități italiene și erau constante legăturile pe plan bisericesc. În secolele XVI-XVII, contactele au continuat prin prezența oștilor italiene care luptau împotriva turcilor. În secolul al XIX-lea, mulți maghiari au fost în armata austriacă staționată în nordul Italiei, iar muncitori italieni au mers în Ungaria.
Cuvintele de origine italiană provin mai ales din dialectele nordice, ceea ce se reflectă în forma cu care au fost preluate, de exemplu tratarea lui [s] ca (castello > kastély „castel”), tratarea lui [z] intervocalic ca (riso > rizs „orez”) și căderea lui [o] și [e] finale de cuvânt: spagnuolo > spanyol „spaniol”, doge > dús „des” (adjectiv referitor, de exemplu, la păr).
Deși nu mai supraviețuiesc în limba comună decât circa 50 de cuvinte, ele aparțin unor domenii variate: viața militară (lándzsa „lance”), viața de curte și citadină (freskó „frescă”, karnevál „carnaval”), comerț (piac „piață”), plante și fructe mediteraneene (rizs „orez”, füge „smochină”), animale (szamár „măgar”), alimentație (torta „tort”).
Unele cuvinte sunt italienești la origine, dar au intrat în maghiară prin filieră germană: banda „bandă” (de răufăcători), szalámi „salam”.
Împrumuturi franceze
Contactele franco-maghiare au avut două perioade principale: în secolele XI-XII și secolele XVIII-XIX, dar au avut un caracter popular redus. În prima perioadă s-au realizat prin curtenii veniți odată cu dinastia de Anjou, prin ordinele călugărești din Franța răspândite și în Ungaria, precum și prin orășeni, mai ales valoni. Cuvintele care au rămas din această perioadă sunt foarte puține. Un exemplu este tárgy, preluat cu sensul de „scut”, folosit ulterior și cu înțelesul de „țintă”, astăzi având sensul de „obiect”. În a doua perioadă s-au împrumutat direct cuvinte ca bizsu „bijuterie” sau rúzs „ruj de buze”, dar mai multe au intrat prin filieră germană: blúz, butik, naiv etc.
Împrumuturi românești