Hedwig (Vicki) Baum (n. 24 ianuarie 1888, Viena - d. 29 august 1960, Hollywood, California) a fost o prozatoare austriacă, stabilită în SUA din 1931.

Fiind evreică, toate cărțile ei au fost puse sub index și au fost arse în 1933 de naziști.

Biografie Fiica lui Hermann, un funcționar de bancă tiranic și ipohondru, și al Mathildei (născută Donat), bolnavă psihic, Vicki Baum a crescut într-o familie în care lectura era considerată un „viciu ascuns”. De aceea, tatăl său i-a interzis să citească „de plăcere” și chiar s-a înfuriat când a aflat că fiica sa a luat Premiul 1 la un concurs literar.Marina Sassenberg: Vicki Baum (1888 – 1960)

În 1904 a întrerupt școala și s-a înscris la „Academia de Muzică și Arta Spectacolului” (Universität für Musik und darstellende Kunst Wien) din Viena unde a studiat harpa. La vârsta de 18 ani a fugit din casa în care se simțea oprimată și s-a căsătorit cu Max Prels (1878–1926), un jurnalist care a introdus-o în lumea literaților și a scenei culturale din Viena. Atunci și-a publicat primele nuvele sub numele soțului său.

Căsătoria nu a durat, așa că în august 1912 s-a mutat la Darmstadt, unde s-a angajat în orchestra operei. Acolo l-a cunoscut pe dirijorul Richard Lert (1885–1980), cu care s-a căsătorit în 1916 și l-a urmat în turnee, din oraș în oraș. Cuplul a avut doi fii, Wolfgang și Peter. După nașterea celui de-al doilea fiu, Vicki și-a vândut harpa și s-a dedicat exclusiv carierei de scriitoare.

Opera 1923: Lumea fără păcate ("Die Welt ohne Sünde"); 1929: Oameni la hotel ("Menschen im Hotel"); 1937: Dragoste și moarte la Bali ("Liebe und Tod auf Bali") 1939: Hotel Shanghai 1944: Cauciuc ("Kautschuk"); 1947: Zbor fatal ("Schicksalsflug").

Note

Bibliografie Danțiș, Gabriela - Scriitori străini, Editura Științifică și Enciclopedică București, 1981

Legături externe

Biografie la Encyclopedia Britannica Biografia la Kirjasto.sci.fi Biografia la Deutsches Historisches Museum Citate Vicki Baum: Austrian-German-American author, harpist

Categorie:Nașteri în 1888 Categorie:Nașteri pe 24 ianuarie Categorie:Decese în 1960 Categorie:Decese pe 29 august Categorie:Austrieci expatriați în Statele Unite Categorie:Evrei austrieci Categorie:Romancieri austrieci Categorie:Scriitori austrieci din secolul al XX-lea Categorie:Oameni din Viena Categorie:Scriitoare austriece