În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.În continuare, pentru a simplifica, folosim numai termenul „acțiune” pentru ceea ce poate exprima verbul. prezentate de către vorbitor ca fiind reale și sigure în prezent, realizate în trecut sau considerate că se vor realiza sigur în viitor. Este modul faptelor, de aceea este cel de bază pentru predicatul propoziției enunțiative, atât pozitive, cât și negative. Poate fi și modul predicatului propoziției interogative pozitive sau negative, care prezintă acțiunea ca reală, dar realitatea ei rămâne să fie confirmată de răspuns. Pe de altă parte, poate fi modul predicatului unei propoziții independente, iar în frază al uneia principale, secundare, regente sau subordonate. Față de celelalte moduri, este singurul nemarcat, adică fără morfem specific sau, altfel spus, cu morfem zero. Indicativul este de fapt identificabil datorită morfemelor unor forme temporale. Este singurul mod care acoperă toate cele trei valori temporale de bază. În unele limbi, cum este și româna, aceasta se poate face în modul cel mai nuanțat față de celelalte moduri, indicativul având cele mai multe paradigme temporaleBărbuță 2000, pp. 150–151.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 248.Avram 1997, p. 206.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul indicativ.Bussmann 1998, p. 551.Dubois 2002, p. 245.Dubois 2002, p. 306.Grevisse și Goosse 2007, p. 980..
Valorile indicativului
Valori specifice
Valorile modale specifice ale indicativului, exprimarea realului și a certului, se manifestă în mai multe tipuri de propoziții independente, tipuri stabilite după scopul comunicării:
În propoziție enunțiativă pozitivă: Ea lucrează la UniversitateCojocaru 2003, p. 8.; Paul vient „Vine Paul”; Everyone enjoyed the conference „Tuturor le-a plăcut conferința”Eastwood 1994, p. 8.; Sutra dolazim kod tebe „Mâine vin la tine”Klajn 2005, p. 120.; Sétálunk a parkban „Ne plimbăm în parc”Rounds 2001, p. 29..
În propoziție enunțiativă negativă: Nu citesc ziareleMoldovan 2001, p. 54.; Il ne fait pas beau „Nu e timp frumos”Delatour 2004, p. 10.; You did not take a photo „N-ai făcut o fotografie”Eastwood 1994, p. 15.; Nemam pri sebi ničega za pisanje „N-am nimic de scris la mine”Čirgić 2010, p. 216.; Anikó ma nem jön el „Anikó nu vine astăzi”Szende și Kassai 2007, p. 379..
Propoziție interogativă pozitivă: Sigur ești student?Moldovan 2001, p. 53.; Mangeront-ils ? „Vor mânca ei oare?”; Has this happened before? „S-a mai întâmplat asta și înainte?”Eastwood 1994, p. 20.; Vi ste već odavna lovac? „De mult sunteți vânător?”Barić 1997, p. 447.; Szép idő van? „Este timp frumos?”Rounds 2001, p. 9.
Propoziție interogativ-negativă: Nu vii cu noi?Moldovan 2001, p. 368.; Vous n’avez pas d’enfants ? „Nu aveți copii?”Delatour 2004, p. 181.; Haven’t you answered the letter yet? „Încă n-ai/ați răspuns la scrisoare?”Eastwood 1994, p. 26.; Zašto ne svratiš do mene? „De ce nu treci pe la mine?”Jahić 2000, p. 360.; Nem kérsz már kávét? „Nu mai dorești cafea?”Rounds 2001, p. 283.
Indicativul este folosit cu valorile sale de bază și în frază, în propoziții subordonate de diverse tipuri, modul predicatului propoziției sale regente putând fi același sau altul: Spune-mi dacă ai nevoie de cevaMoldovan 2001, p. 50.; Je sais qu’il a réussi „Știu că a reușit”; I was tired because I’d been working „Eram obosit, pentru că lucrasem”Eastwood 1994, p. 317.; Predsednik za koga smo glasali mora da ispuni obećanje „Președintele pentru care am votat trebuie să-și țină promisiunea”Klajn 2005, p. 243.; Én onnan jövök, ahova te most mész „Eu vin de acolo unde mergi tu acum”Szende și Kassai 2007, p. 421..
Valori nespecifice
Formele de indicativ sunt folosite uneori cu valori semantice ale altor moduri, adică pentru exprimarea unor acțiuni care nu sunt reale și sigure.
În propoziție independentă, formele de prezent și de viitor pot fi folosite cu valoare de imperativ: Stingi chiar acum lumina și te culci!; Vous allez tous prendre vos affaires et vous allez sortir sans faire de bruit „O să vă luați toate lucrurile și o să ieșiți fără să faceți zgomot”Kalmbach 2017, p. 427.; You turn left at the church „Cotești la stânga la biserică”Eastwood 1994, p. 83.; Odnećeš ovo pismo i reći ćeš… „Ai să duci scrisoarea asta și ai să spui…”Klajn 2005, p. 120.; Elmegy a sarokig, és ott jobbra fordul „Mergeți până la colț și acolo cotiți la dreapta”Erdős 2001, page 3. Rábeszélés (Îndemn)..
În română, indicativul imperfect este folosit facultativ cu valoarea de potențial a condiționalului trecut: Mai bine plecam atunci = Mai bine aș fi plecat…Avram 1997, p. 308..
Dacă în propoziții independente nu sunt practic diferențe în folosirea indicativului în limbile tratate aici, în propoziții subordonate sunt și asemănări, și diferențe.
În română, de exemplu, se folosește facultativ și chiar mai frecvent în limba vorbită, indicativul imperfect în locul condiționalului trecut, atât în subordonata condițională introdusă prin dacă, cât și în regenta ei: Dacă veneai, îl vedeai = Dacă ai fi venit, l-ai fi văzutAvram 1997, p. 471..
În franceză, o folosire nespecifică a indicativului imperfect și mai mult ca perfect este cea pentru predicatul subordonatelor introduse prin si „dacă”, altele decât în interogația indirectă, pe când în română, în limbile din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, prescurtat BCMS) sau în maghiară, acestora le corespund condiționalul prezent, respectiv trecutDelatour 2004, p. 282.: S’il faisait (imperfect) beau, on irait se promener en forêt „Dacă ar fi frumos, ne-am duce să ne plimbăm prin pădure”; Si tu avais fermé (m. m. ca p.) la porte, le chat ne se serait pas sauvé „Dacă ai fi închis ușa, pisica n-ar fi fugit”.
BCMS nu are mod conjunctiv marcat ca atare. Cu valorile acestuia folosește indicativul prezent, când acțiunea subordonată și verbul regent au subiecte diferite, iar în sârbă și atunci când există un singur subiect, la fel ca în română, situație în care în croată sau în franceză se folosește infinitivul: două subiecte: Tražili smo da se ukine porez na knjige „Am cerut să se elimine taxa pe cărți”Klajn 2005, p. 240.; un singur subiect: Hoću da spavam „Vreau să dorm”Klajn 2005, p. 164..
Franceza este o limbă în care predicatul subordonatei este la subjonctiv (mod corespunzător conjunctivului) pentru a exprima caracterul nesigur al unei acțiuni, atunci când verbul său regent exprimă incertitudinea, pe când în română sau în maghiară, predicatul subordonatei poate fi, în mod nespecific, la indicativ, eventual la condițional: Mă îndoiesc că va veniPană Dindelegan 2013, p. 45.; Nem biztos, hogy holnapra megérkezik a levél „Nu e sigur că scrisoarea va sosi mâine”Erdős 2001, page 3. Melléknevek (Adjective)..
Forme temporale la indicativ
La indicativ se pot exprima toate valorile temporale de bază: prezentul, trecutul și viitorul. În funcție de limbă, aceasta se poate face cu mai multe sau mai puține nuanțe temporale exprimate prin paradigme diferite, analitice sau sintetice. Mai mult, aceste forme pot exprima și raporturi temporale, diateze, aspecte și moduri de acțiune.
În limba română
Indicativul este modul cu cele mai multe forme temporale (șapte)Secțiune după Avram 1997, pp. 217–233, în afara informațiilor din surse indicate separat..
Prezentul
+ Conjugarea Iinfinitiv în -a Conjugarea a II-ainfinitiv în -eaa vedea Conjugarea a III-ainfinitiv în -ea bate Conjugarea a IV-a fără sufix cu sufixul -eza lucra infinitiv în -i infinitiv în -î fără sufixa dormi cu sufixul -esca iubi fără sufixa coborî cu sufixul -ăsca hotărî cânt lucrez văd bat dorm iubesc cobor hotărăsc cânți lucrezi vezi bați dormi iubești cobori hotărăști cântă lucrează vede bate doarme iubește coboară hotărăște cântăm lucrăm vedem batem dormim iubim coborâm hotărâm cântați lucrați vedeți bateți dormiți iubiți coborâți hotărâți cântă lucrează văd bat dorm iubesc coboară hotărăsc
Observații:
La conjugarea I, în cazul unor verbe, între rădăcină și desinență apare sufixul -ez/-eaz-. Și la conjugarea a IV-a sunt verbe cu sufix. Aici acesta este -esc/-eșt-, la verbele cu infinitivul terminat în -i, și -ăsc/-ășt-, la cele cu infinitivul în -î. Subiectul poate fi inclus, fiind exprimat prin desinență. Pronumele personal subiect se folosește numai dacă se dorește scoaterea în evidență a persoanei. În cursul conjugării au loc multe alternanțe fonetice. În exemplele de mai sus, acestea sunt: e – ă, e – ea, o – oa, d – z, sc – șt, t – ț. Dacă desinența începe cu o consoană, între aceasta și rădăcină se folosește o vocală de legătură: cântăm, cântați, vedem, dormiți, coborâm.
Exemplu în propoziție: O cunosc pe studenta aceasta din 1999Cojocaru 2003, p. 141..
Imperfectul
+ conjugarea I conjugarea a II-a conjugarea a III-a conjugarea a IV-a infinitiv în -i infinitiv în -î cântam vedeam băteam iubeam coboram cântai vedeai băteai iubeai coborai cânta vedea bătea iubea cobora cântam vedeam băteam iubeam coboram cântați vedeați băteați iubeați coborați cântau vedeau băteau iubeau coborau
Observație: Desinențele sunt precedate de sufixul -a- la conjugarea I și a IV-a cu infinitivul în -î, și sufixul -ea- la celelalte verbe.
În propoziție: Acolo locuiam în copilărie.
Perfectul simplu
+ conjugarea I conjugarea a II-a conjugarea a III-a conjugarea a IV-a cu sufixul -u- cu sufixul -se- infinitiv în -i infinitiv în -î cântai văzui bătui zisei iubii coborâi cântași văzuși bătuși ziseși iubiși coborâși cântă văzu bătu zise iubi coborî cântarăm văzurăm băturăm ziserăm iubirăm coborârăm cântarăți văzurăți băturăți ziserăți iubirăți coborârăți cântară văzură bătură ziseră iubiră coborâră
Observații:
La perfectul simplu, fiecare clasă de conjugare are un sufix specific înaintea desinențelor: la conjugările I și a IV-a, acesta este terminația infinitivului (-a-, respectiv -â-/-î- sau -i-). Sufixul conjugării a II-a este -u-. Conjugarea a III-a se împarte în două grupe din acest punct de vedere: cu sufixul -u- și cu sufixul -se-. La conjugarea I, la persoana a III-a singular, sufixul -a- se schimbă în -ă- după o consoană nepalatală sau vocala u (cântă), și în -e- după o consoană palatală sau i (tăie). Pluralul are, de asemenea, o marcă, sufixul -ră-. Desinența de persoana a III-a singular este ∅. Dat fiind că sufixul verbelor de tipul a cânta este -ă-, această formă se poate confunda în scris cu forma de persoana a III-a singular a prezentului indicativ, dar nu și la oral, căci la perfectul simplu accentul cade pe ultima silabă, pe când la prezentul indicativ, pe penultima: ['kɨntə] (prezent) ≠ [kɨn'tə] (perfect simplu).
În propoziții: – Unde ai fost? întrebă el. – M-am plimbat în parc, răspunse ea.
Perfectul compus
Elementele componente ale perfectului compus sunt formele de prezent indicativ ale verbului a avea, specializate ca verb auxiliar, și participiul invariabil al verbului cu sens lexical: am cântat / văzut / bătut / zis / iubit / coborât ai cântat a cântat am cântat ați cântat au cântat
În propoziție: A sosit acum trei zileMoldovan 2001, p. 218..
Mai mult ca perfectul
Morfemul acestui timp este sufixul -se-, la care se adaugă desinențele perfectului simplu. De exemplu, forma cântasem este alcătuită din: rădăcina cânt + sufixul perfectului simplu -a- + sufixul mai mult ca perfectului -se- + desinența -m. Dat fiind că sufixul de perfect simplu al verbelor din a doua grupă a conjugării a III-a este tot -se-, forma de mai mult ca perfect a unui asemenea verb este, de exemplu, zisesem.
Exemplu în propoziție: Terminasem de scris când ai venit tu.
Viitorul
Acest timp are trei tipuri formale. Primul, singurul folosit în registrul de limbă elevat, se constituie din formele de prezent indicativ specializate ca verb auxiliar ale verbului a vrea și infinitivul verbului cu sens lexical:
voi cânta / vedea / bea / zice / iubi / coborî vei cânta va cânta vom cânta veți cânta