Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg

Palatul de Iarnă (în Zimni dvorets; pronunție rusă: [ˈzʲimnʲɪj dvɐˈrʲɛts]) din Sankt Petersburg, Rusia, a fost reședința oficială a monarhilor ruși în perioada 1732-1917. Situat între Cheiul Palatului și Piața Palatului, aproape de locul primului palat de iarnă al lui Petru cel Mare, actualul (al patrulea) Palat de Iarnă a fost construit și modificat aproape continuu între sfârșitul anilor 1730 și 1837, când a fost deteriorat grav de un incendiu și reconstruit imediat.The numbering of the Winter Palaces varies. Asaltul palatului din 1917 așa cum este descris în picturile sovietice și în filmul Octombrie (1927) al lui Eisenstein a devenit un simbol reprezentativ al Revoluției Ruse. dreapta|miniatura|450x450px|Palatul de Iarnă, văzut de pe râul Nevadreapta|miniatura|450x450px|Palatul de Iarnă, văzut din Piața Palatului dreapta|miniatura|450x450px|Palatul de Iarnă, văzut de sus

Palatul a fost construit la o scară monumentală care era destinată să evidențieze puterea Rusiei Imperiale. ȚarulIn 1721, Tsar Peter I received the title of Emperor from the Governing Senate. domnea din acest palat peste un teritoriu de peste 22,4 milioane de km pătrați (aproape 1/6 din suprafața globului) și peste o populație de 125 de milioane de supuși pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. El a fost proiectat de mai mulți arhitecți, mai ales Bartolomeo Rastrelli, în ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca stilul baroc elisabetan. Palatul vopsit în culorile verde și alb are forma unui dreptunghi alungit, iar fațada principală are 250 de metri lungime și 30 de metri înălțime. Palatul de Iarnă a fost prevăzut să conțină 1.786 uși, 1.945 ferestre, 1.500 de camere și 117 scări. Afectat de un incendiu devastator, palatul a fost reconstruit în 1837, dar în timp ce exteriorul a rămas neschimbat, o mare parte din interior a fost reproiectat într-o varietate de stiluri, făcând ca palatul să fie descris ca un „palat din secolul al XIX-lea, inspirat de un model în stil rococo”.Budberg, p. 200.

În 1905 a avut loc masacrul din Duminica însângerată atunci când demonstranții au mărșăluit spre Palatul de Iarnă, dar familia imperială locuia retrasă la acel moment în Palatul Alexandru de la Țarskoe Selo și revenea la Palatul de Iarnă numai cu ocazia ceremoniilor oficiale de stat. În urma Revoluției din februarie din 1917, palatul a fost pentru scurt timp sediul Guvernului Provizoriu Rus, condus de Aleksandr Kerenski. Mai târziu, în același an, palatul a fost luat cu asalt de un detașament de soldați și marinari ai Armatei Roșii — un moment definitoriu în procesul de formare al statului sovietic. Cramele palatului au fost jefuite și golite timp de o lună în această perioadă tulbure ce a fost descrisă ulterior drept „cea mai mare mahmureală din istorie”. Astăzi, palatul este restaurat și face parte din complexul de clădiri al Muzeului Ermitaj.

Palatul de Iarnă al lui Petru cel Mare (1711-1753) După întoarcerea din Marea Ambasadă în 1698, Petru I al Rusiei a inițiat o politică de occidentalizare și de expansiune care urma să transforme Țaratul Rusiei în Imperiul Rus și într-o mare putere europeană.Massie 1981, pp. 234–243 Această politică s-a manifestat în construirea în întregime a unui nou oraș, Sankt Petersburg, în 1703.Massie 1981, pp. 355–366 Aspectul noului oraș a fost conceput ca o respingere conștientă a arhitecturii ruse tradiționale de inspirație bizantină, precum arhitectura barocă de tip Narîșkin ce era pe atunci la modă, în favoarea unei arhitecturi de inspirație clasică ce predomina în marile orașe ale Europei. Țarul intenționa ca noul său oraș să fie conceput într-un stil renascentist flamand, cunoscut mai târziu sub numele de baroc petrin, iar acest stil a fost ales pentru noul său palat din oraș. Prima reședință regală de aici a fost o cabană umilă ce a fost cunoscută atunci sub numele de Domik Petra I, construită în 1704 pe malul râului Neva. Ea a fost transportată în 1711 pe cheiul Petrovskaia, unde se află și în prezent.Petrakova După ce locul a fost curățat, țarul a procedat la construirea unei clădiri mai încăpătoare între anii 1711 și 1712. Această casă, cunoscută astăzi ca primul palat de iarnă, a fost proiectată de către Domenico Trezzini.Swiss Architecture on the Neva.

Secolul al XVII-lea a fost o perioadă de mare dezvoltare a arhitecturii regale europene ca urmare a faptului că s-a redus treptat necesitatea folosirii unor reședințe fortificate. Acest proces, care a început în secolul al XVI-lea, s-a accelerat, iar castelele fortificate au fost înlocuite curând de palate clasice încăpătoare în cele mai puternice țări europene. Unul dintre cele mai vechi și mai notabile exemple a fost Versailles-ul lui Ludovic al XIV-lea. Finalizat în mare parte până în 1710, Versailles-ul — cu mărimea și splendoarea sa — a accentuat rivalitatea dintre suveranii Europei. Petru cel Mare al Rusiei, dornic să promoveze toate conceptele occidentale, a dorit să aibă un palat modern precum ceilalți suverani europeni. Cu toate acestea, spre deosebire de unii dintre succesorii săi, Petru I nu a aspirat niciodată ca palatul său să rivalizeze cu Versailles-ul.stanga|miniatura|200x200px|Primul Palat de Iarnă, proiectat în 1711 pentru Petru cel Mare de Domenico Trezzini care, 16 ani mai târziu, a proiectat cel de-al treilea Palat de Iarnă.Primul palat de iarnă a fost o modestă clădire cu două etaje aflate sub un acoperiș de ardezie.Budberg, p. 194. Se pare că Petru s-a plictisit curând de primul palat, deoarece în 1721 a fost construită o a doua variantă a Palatului de Iarnă sub supravegherea arhitectului german Georg Mattarnovi. Palatul lui Mattarnovi, deși încă foarte modest în comparație cu palatele regale din alte capitale europene, avea două etaje deasupra unui parter cu aspect rustic, cu o proeminență centrală sub un fronton sprijinit pe coloane.Budberg, p. 196. Petru cel Mare a murit aici în 1725.

Palatul de Iarnă nu a fost singurul palat din orașul în construcție, nici măcar cel mai frumos, deoarece Petru a poruncit nobililor să-și construiască locuințe și să-și petreacă o jumătate de an acolo.Cowles, p. 49. Această poruncă a fost nepopulară; Sankt Petersburg a fost amenajat pe o mlaștină, unde soarele strălucea destul de puțin, și s-a spus că s-ar putea cultiva acolo doar varză și napi. S-a interzis să se taie copaci care să fie puși pe foc, astfel încât încălzirea apei era permisă doar o dată pe săptămână. Prezența celei de-a doua soții a lui Petru, împărăteasa Ecaterina, a adus poftă de viață în noul oraș.

Ca urmare a folosirii ca muncitori a robilor din întreg imperiul,Cowles, p. 58. activitatea de construire a orașului a progresat rapid. S-a estimat că 200.000 de oameni au murit în cei douăzeci de ani în care s-a construit orașul. Un diplomat al timpului, care a descris inițial orașul ca „o grămadă de sate legate împreună precum o plantație din Indiile de Vest”, l-a numit după doar câțiva ani „o minune a lumii, luând în considerare palatele sale magnifice”.Hughes, p. 216. Unele dintre aceste palate noi în stilul baroc flamand atât de iubit de Petru, precum Sala Kikin și Palatul Menșikov, există încă și astăzi.

Palatul în perioada 1725-1855 stanga|miniatura|286x286px|Scara principală sau „Scara Iordanului”, (8 în planul de mai jos), numită astfel pentru că la sărbătoarea de Bobotează țarul cobora pe această scară imperială pentru a participa la ceremonia de „Binecuvântare a Apelor”. Ea este una dintre puținele părți ale palatului ce păstrează stilul rococo din secolul al XVIII-lea al palatului lui Rastrelli. Coloanele masive de granit gri au fost, totuși, adăugate la mijlocul secolului al XIX-lea. Pictură de Konstantin Uhtomski.Budberg, p. 198. La moartea lui Petru cel Mare în 1725, orașul Sankt Petersburg era încă departe de a fi centrul a culturii și civilizației occidentale, pe care și-o imaginase țarul. Mulți aristocrați care fuseseră obligați de țar să locuiască la Sankt Petersburg au plecat. Lupii umblau prin piețele orașului pe timp de noapte, în timp ce grupurile de iobagi oprimați, aduși pentru a construi noul oraș al țarului și a fi încorporați în flota baltică, s-au revoltat frecvent.

Petru I a fost urmat la tron de văduva lui, Ecaterina I, care a domnit până la moartea ei în 1727. Ea a fost succedată, la rândul ei, de Petru al II-lea, nepotul lui Petru I, care în anul 1727 i-a comandat arhitectului Domenico Trezzini să lărgească palatul lui Mattarnovi. Trezzini, care a proiectat Palatul de Vară în 1711 și a fost unul dintre cei mai mari exponenți ai barocului petrin, a reproiectat complet și extins Palatul de Iarnă construit de Mattarnovi încât palatul lui Mattarnovi a devenit unul dintre cele două pavilioane finalizate ale noului și celui de-al treilea palat de iarnă.Budberg, p196 Cel de-al treilea palat, la fel ca și cel de-al doilea, a fost construit în stilul baroc petrin.

În 1728, la scurt timp după ce s-a finalizat construcția celui de-al treilea palat, Curtea Imperială s-a mutat de la Sankt Petersburg la Moscova, iar Palatul de Iarnă și-a pierdut statutul de principală reședință imperială. Moscova a fost din nou desemnată capitala, un statut care îi fusese acordat orașului Sankt Petersburg în anul 1713. După moartea lui Petru al II-lea în 1730, tronul a ajuns la o nepoată de-a lui Petru I, Anna Ivanovna, Ducesă de Curlanda.

Anna (1730-1740) Noua împărăteasă s-a îngrijit mai mult de Sankt Petersburg decât predecesorii ei imediați; ea a restabilit curtea imperială la Palatul de Iarnă și, în 1732, Sankt Petersburg a înlocuit oficial, din nou, Moscova drept capitală a Rusiei, poziție pe care a deținut-o până în 1918.

Ignorând cel de-al treilea palat de iarnă, la întoarcerea sa la Sankt Petersburg, împărăteasa și-a stabilit reședința în Palatul Apraksin din vecinătate. În 1732 țarina i-a comandat arhitectului Francesco Bartolomeo Rastrelli să reconstruiască în întregime și să extindă Palatul Apraksin, încorporând celelalte case învecinate.Patrakova Astfel, nucleul celui de-al patrulea și ultimului Palat de Iarnă nu este palatul lui Petru cel Mare, ci palatul generalului amiral Fiodor Matveievici Apraksin.

Împărăteasa Anna, deși nepopulară și considerată „plictisitoare, vulgară, grasă, aspră și dușmănoasă”,Cowles, p. 65. a dorit să aducă un aer mai civilizat și mai cultivat la curtea ei. Ea a proiectat uniforme noi pentru slujitorii ei și, la ordinele ei, miedul și vodca au fost înlocuite cu șampanie și vin de Burgundia. Ea a cerut boierilor să-și înlocuiască mobilierul simplu cu mobilier din mahon și abanos,Cowles, p. 64. în timp ce propriul ei gust în materie de decorațiuni interioare s-a manifestat în alegerea unei mese de toaletă din aur masiv și un „scaun de toaletă” din de argint, încrustat cu rubine. Măreția și extravaganța artistică a împărătesei a ieșit în evidență cu prilejul primului ei bal organizat în galeria nou terminată a Palatului de Iarnă, care, în mijlocul iernii rusești, semăna cu o livadă de portocali.Ward, pp. 93–94. Această cea de-a patra variantă a Palatului de Iarnă a fost un proiect coordonat de arhitectul Rastrelli ce s-a derulat pe parcursul întregii perioade de domnie a împărătesei Anna.

Elisabeta (1741-1762) Țarul copil Ivan al VI-lea, care i-a succedat Annei în 1740, a fost răsturnat printr-o lovitură de stat fără vărsare de sânge către Marea Ducesă Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare. Delegând aproape toate puterile favoriților ei, noua împărăteasă Elisabeta a avut o viață petrecută în plăceri care l-a determinat pe istoricul rus Vasili Kliucevski să descrie mai târziu curtea de la Palatul de Iarnă ca un loc al „mizeriei poleite”.Cowles, p. 68.