Roma este capitala Italiei. Situat pe malul fluviului Tibru, orașul are o istorie îndelungată, fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Roma are o populație de 2.745.819 persoane. Aria metropolitană are o populație de 4.355.725 milioane de locuitori. Este capitala regiunii Lazio și a Provinciei Roma.
Roma este un important centru turistic. Printre monumentele cele mai faimoase se numără Colosseumul și Columna lui Traian. O enclavă a Romei este și statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman. Este cel mai mic stat din lume, și capitala singurei religii care are reprezentanță în Națiunile Unite (ca un stat observator non-membru).
Roma, Caput mundi („Capitala lumii”), la Città Eterna („Orașul etern”), Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”), la città dei sette colli („Orașul celor șapte coline”) sau, pur și simplu, l'Urbe („Orașul”),s.v. "Urbe" , De Mauro Paravia. este profund modernă și cosmopolită. Ca unul dintre puținele orașe mari ale Europei care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial relativ puțin afectat, centrul Romei rămâne renascentist și baroc în esența sa. Centrul Istoric al Romei este pe lista patrimoniului mondial UNESCOhttp://whc.unesco.org/en/list/91 - Entry about Rome on the official website of the UNESCO World Heritage Centre.
După căderea Imperiului de Apus, care a marcat începutul Evului Mediu, Roma a căzut încet sub controlul politic al papalității, iar în secolul al VIII-lea a devenit capitala statelor papale, care a durat până în 1870. Începând cu Renașterea, aproape toți papii, începând cu Nicolae al V-lea (1447-1455), au urmărit timp de patru sute de ani un program arhitectural și urbanistic coerent, menit să facă din oraș centrul artistic și cultural al lumii. În acest fel, Roma a devenit mai întâi unul dintre centrele majore ale Renașterii și apoi a devenit locul de naștere al stilului baroc și al neoclasicismului. Artiști celebri, pictori, sculptori și arhitecți au făcut din Roma centrul activității lor, creând capodopere în tot orașul. În 1871, Roma a devenit capitala Regatului Italiei, care, în 1946, a devenit Republica Italiană.
În 2019, Roma a fost al 14-lea cel mai vizitat oraș din lume, cu 8,6 milioane de turiști, al treilea cel mai vizitat oraș din Uniunea Europeană și cea mai populară destinație turistică din Italia.Centrul său istoric este inclus de UNESCO în Patrimoniul Mondial. Oraș gazdă al Jocurilor Olimpice de vară din 1960, Roma este, de asemenea, sediul mai multor agenții specializate ale Organizației Națiunilor Unite, precum Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Programul Alimentar Mondial (PAM) și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD). Orașul găzduiește, de asemenea, Secretariatul Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterana (UpM), precum și sediul central al mai multor companii multinaționale, precum Eni, Enel, TIM, Leonardo, și bănci precum BNL. Numeroase companii își au sediul în cartierul de afaceri EUR din Roma, cum ar fi casa de modă de lux Fendi, situată în Palazzo della Civiltà Italiana. Prezența în oraș a unor mărci internaționale renumite a făcut din Roma un centru important al modei și designului, iar studiourile Cinecittà au fost platoul de filmare a numeroase filme premiate cu Oscar.
Nume și simbol
Etimologie Conform mitului fondator al vechilor romani, numele Roma provine de la fondatorul și primul rege al orașului, Romulus.Livy (1797). The history of Rome. George Baker (trans.). Printed for A.Strahan.
Cu toate acestea, este posibil ca numele Romulus să provină de fapt de la Roma însăși. Încă din secolul al IV-lea, au fost propuse teorii alternative privind originea numelui Roma. Au fost avansate mai multe ipoteze axate pe rădăcinile sale lingvistice, care rămân însă incerte:Claudio Rendina: Roma Ieri, Oggi, Domani. Newton Compton, Roma, 2007, p. 17.
De la Rumon sau Rumen, numele arhaic al Tibrului, care la rândul său ar fi înrudit cu verbul grecesc ῥέω (rhéō) „a curge, a curge” și cu verbul latin ruō „a se grăbi, a se grăbi” Din cuvântul etrusc 𐌓𐌖𐌌𐌀 (ruma), a cărui rădăcină este *rum- „tetină”, cu posibilă referire fie la lupul totem care i-a adoptat și alăptat pe gemenii cu nume comun Romulus și Remus, fie la forma dealurilor Palatin și Aventin; Din cuvântul grecesc ῥώμη (rhṓmē), care înseamnă forță.
Istorie
Istorie timpurie Deși au fost descoperite dovezi arheologice ale ocupării umane a zonei Romei de acum aproximativ 14.000 de ani, stratul dens de resturi mult mai tinere întunecă siturile paleolitice și neolitice. Dovezile de unelte de piatră, ceramică și arme din piatră atestă o prezență umană de aproximativ 10.000 de ani. Mai multe săpături susțin ideea că Roma s-a dezvoltat din așezările pastorale de pe Dealul Palatin, construite deasupra zonei viitorului Forum roman. Între sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului, fiecare deal dintre mare și Capitoliu a fost surpat de un sat (pe Capitoliu, un sat este atestat încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea î.Hr.). Cu toate acestea, niciunul dintre ele nu avea încă o calitate urbană. În prezent, există un larg consens asupra faptului că orașul s-a dezvoltat treptat prin agregarea („sinecismul”) mai multor sate în jurul celui mai mare, plasat deasupra Palatinului. Această agregare a fost facilitată de creșterea productivității agricole peste nivelul de subzistență, care a permis, de asemenea, înființarea de activități secundare și terțiare. Acestea, la rândul lor, au impulsionat dezvoltarea comerțului cu coloniile grecești din sudul Italiei (în principal Ischia și Cumae). Aceste evoluții, care, potrivit dovezilor arheologice, au avut loc la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr. pot fi considerate drept „nașterea” orașului În ciuda săpăturilor recente de pe dealul Palatin, opinia potrivit căreia Roma a fost fondată în mod deliberat la mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., așa cum sugerează legenda lui Romulus, rămâne o ipoteză marginală.
Legenda întemeierii Romei Articole principale: Romulus și Remus
Poveștile tradiționale transmise chiar de vechii romani explică cea mai veche istorie a orașului lor în termeni de legendă și mit. Cel mai cunoscut dintre aceste mituri, și poate cel mai faimos dintre toate miturile romane, este povestea lui Romulus și Remus, gemenii alăptați de o lupoaică, care au decis să construiască un oraș, dar, în urma unei dispute, Romulus și-a ucis fratele, iar orașul i-a luat numele. Potrivit analiștilor romani, acest lucru s-a întâmplat la 21 aprilie 753 î.Hr. Această legendă a trebuit să fie reconciliată cu o tradiție dublă, stabilită mai devreme în timp, conform căreia refugiatul troian Enea ar fi fugit în Italia și ar fi întemeiat neamul romanilor prin fiul său Iulus, omonimul dinastiei Julio-Claudiene Acest lucru a fost realizat de poetul roman Virgiliu în secolul I î.Hr. În plus, Strabon menționează o poveste mai veche, conform căreia orașul a fost o colonie arcadiană fondată de Evander. Strabon mai scrie că Lucius Coelius Antipater credea că Roma a fost fondată de greci.
Monarhie și Republică
Articole principale: Roma Antică, Regatul Roman, și Republica Romană
După întemeierea de către Romulus, conform unei legende, Roma a fost condusă pentru o perioadă de 244 de ani de un sistem monarhic, inițial cu suverani de origine latină și sabină, ulterior cu regi etrusci. Tradiția a transmis șapte regi: Romulus, Numa Pompilius, Tullus Hostilius, Ancus Marcius, Tarquinius Priscus, Servius Tullius și Lucius Tarquinius Superbus.
În 509 î.Hr., romanii l-au alungat pe ultimul rege din orașul lor și au instaurat o republică oligarhică. Roma a început apoi o perioadă caracterizată de lupte interne între patricieni (aristocrați) și plebei (mici proprietari de pământ) și de războaie constante împotriva populațiilor din Italia centrală: Etrusci, Latini, Volsci, Aequi și Marsi. După ce a devenit stăpână pe Latium, Roma a dus mai multe războaie (împotriva galilor, osci-samniților și a coloniei grecești din Taranto, aliată cu Pyrrhus, regele Epirului) al căror rezultat a fost cucerirea peninsulei italiene, din zona centrală până în Magna Graecia.
Secolele al III-lea și al II-lea î.Hr. au marcat instaurarea hegemoniei romane asupra Mediteranei și Balcanilor, prin cele trei Războaie punice (264-146 î.Hr.) purtate împotriva orașului Cartagina și cele trei războaie macedonene (212-168 î.Hr.) împotriva Macedoniei În această perioadă au fost înființate primele provincii romane: Sicilia, Sardinia și Corsica, Hispania, Macedonia, Achaia și Africa.Heiken, G., Funiciello, R. and De Rita, D. (2005), The Seven Hills of Rome: A Geological Tour of the Eternal City. Princeton University Press.
De la începutul secolului al II-lea î.Hr., puterea a fost disputată între două grupuri de aristocrați: optimates, care reprezentau partea conservatoare a Senatului, și populares, care se bazau pe ajutorul plebei (clasa inferioară urbană) pentru a obține puterea. În aceeași perioadă, falimentul micilor fermieri și înființarea marilor proprietăți de sclavi au cauzat migrația pe scară largă către oraș. Războiul continuu a dus la crearea unei armate profesioniste, care s-a dovedit a fi mai loială generalilor săi decât republicii. Din această cauză, în a doua jumătate a secolului al II-lea și în cursul secolului I î.Hr. au avut loc conflicte atât în străinătate, cât și pe plan intern: după încercarea eșuată de reformă socială a popularilor Tiberius și Gaius Gracchus și războiul împotriva lui Jugurtha, a avut loc un război civil din care a ieșit victorios generalul Sulla. A urmat o revoltă majoră a sclavilor sub Spartacus și apoi stabilirea primului Triumvirat cu Caesar, Pompei și Crassus.
Cucerirea Galiei l-a făcut pe Caesar extrem de puternic și popular, ceea ce a dus la un al doilea război civil împotriva Senatului și a lui Pompei. După victoria sa, Caesar s-a stabilit ca dictator pe viață. Asasinarea sa a condus la un al doilea Triumvirat format din Octavian (nepotul și moștenitorul lui Caesar), Marc Antoniu și Lepidus și la un alt război civil între Octavian și Antoniu.Kinder, Hermann; Hilgemann, Werner (1964). Dtv-Atlas zur Weltgeschichte (in German). Vol. 1. Dtv. OCLC 887765673.
Imperiu
Articole principale: Imperiul Roman
În anul 27 î.Hr. Octavian a devenit princeps civitatis și a preluat titlul de Augustus, fondând principatul, o diarhie între princeps și senat. În timpul domniei lui Nero, două treimi din oraș au fost ruinate în urma Marelui Incendiu al Romei, iar persecuția creștinilor a început. Roma a fost stabilită ca imperiu de facto, care a atins cea mai mare expansiune în secolul al II-lea, sub Împăratul Traian. Roma a fost confirmată drept caput Mundi, adică capitala lumii cunoscute, o expresie care fusese deja utilizată în perioada republicană. În primele două secole, imperiul a fost condus de împărații din dinastiile Julio-Claudiană, Flaviană (care a construit și un amfiteatru omonim, cunoscut sub numele de Colosseum), și Antonină. Această perioadă a fost caracterizată, de asemenea, de răspândirea religiei creștine, predicată de Iisus Hristos în Iudeea în prima jumătate a secolului I (sub Tiberiu) și popularizată de apostolii săi prin imperiu și dincolo de acesta. Epoca Antoninilor este considerată zenitul Imperiului, al cărui teritoriu se întindea de la Oceanul Atlantic la Eufrat și de la Britania la Egipt.