Marin Gherasim (n. 16 decembrie 1937, Rădăuți, Bucovina – 27 martie 2017, București) a fost un pictor român, profesor universitar, personalitate marcantă a artei românești. Membru Fondator al Grupării 9+1.
Familia Gherasim
Familia pictorului Marin Gherasim ocupă un loc aparte în istoria culturală și religioasă a Bucovinei. „În ultimele două secole familia Gherasim, prin descendenții săi, cu vechi origini țărănești, a dat comunității dascăli, preoți ortodocși, cărturari, istoria ei fiind strâns legată de cea a Bucovinei, dar mai cu seamă, ca întreaga istorie a orașului Rădăuți și a împrejurimilor, de cea a Bisericii lui Bogdan I și de cea a Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”. Alexandru Davidian, Marin Gherasim,Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting, Cap. Vatra formării/The Hearth of Formation 1937- 1955, Editura Vellant/ Vellant House, București/Bucharest, 2019,p.11 În ordinea rudeniei directe, atât biologice, cât și spirituale a pictorului, se cuvine să-l amintim mai întâi pe tatăl acestuia, Oreste Gherasim, preotul bisericii „Sfântul Nicolae-Bogdana” din Rădăuți, eseist și istoric de artă, originar din Marginea8. Devotat vocației preoțești și culturii, acesta a scris în revistele vremii atât despre viața și istoria bisericii, arhitectură și pictură, cât și despre personalități ale culturii române din Bucovina, precum Iraclie Porumbescu, Dimitrie Onciul, Eusebie Mandicevschi sau Dimitrie Dan. Alexandru Davidian, Marin Gherasim,Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting, Cap. Vatra formării/The Hearth of Formation 1937- 1955, Editura Vellant/ Vellant House, București/Bucharesti, 2019,p.13
Dintre cei 11 copii ai cantorului bisericesc Gheorghe Gherasim și ai Domnicăi Pomohaci-Gherasim, bunicii dinspre tată ai pictorului, personalități remarcabile au mai fost juristul Dimitrie Gherasim, doctor în Drept Internațional la Haga, asistent universitar la Iași, și filosoful, poetul și eminescologul Vasile Gherasim, doctor în Filosofie al Universității din Cernăuți cu lucrarea „Principiile eticii lui Friedrich Jodl”. Acesta din urmă, pe care pictorul l-a cunoscut din povești și din lectura studiilor lui și a unor cărți moștenite de la el, a fost un veritabil model cultural pentru întreaga familie. Printre alte merite în domeniul culturii ale profesorului Vasile Gherasim, trebuie să amintim prețiosul studiu „Fundamentele filosofiei române”, apărut în 1928 în prestigioasa revistă berlineză „Archiv für systematische Philosophie und Soziologie”, și faptul că el a fost cel care a stabilit irevocabil originea românească a poetului Mihai Eminescu, familia acestuia fiind originară din Călineștii lui Cuparencu, sat de țărani români. Rodul exemplar al acestor cercetări, bazate pe ample mărturii din partea urmașilor poetului, a bătrânilor satului și a înscrisurilor bisericești, publicate sub forma „Tabloului genealogic al Familie Eminovici”, începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea, a devenit pentru viitorii eminescologi un adevăr incontestabil. În calitate de președinte al „Ligii culturale” din Cernăuți, Vasile Gherasim a avut un rol determinant în realizarea monumentului închinat lui Eminescu din Parcul Arboroasa, făcând nenumărate eforturi, prin colecte de bani și cereri la Ministerul Artelor. Alexandru Davidian, Marin Gherasim,Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting, Cap. Vatra formării/The Hearth of Formation 1937- 1955, Editura Vellant/ Vellant House, București/Bucharest,2019, pp.14 -15
Autobiografie Mă trag dintr-o familie bucovineană cu rădăcini țărănești. Încă de mici copii, părinții ne duceau într-un fel de drumuri inițiatice pe la toate mănăstirile din Bucovina. Încât eu chiar am deschis ochii pe acele minuni extraordinare! Și când ești copil și vezi Scara îngerilor de la Sucevița sau Judecata de Apoi de la Voroneț, nu se poate să nu fi marcat! Dar pentru pictură ca profesie, am optat târziu. Terminasem liceul și voiam să merg spre geologie, eram fascinat de tot ce stă ascuns - minerale, pietre prețioase și tainice pe care le înghite pământul. Dar am ales pictura. Și asta o datorez mănăstirilor Bucovinei, imaginilor întipărite în copilărie, ale acelor sfinte bijuterii.
În anii când la noi se distrugeau biserici, pana în 1989, eu le construiam în chip simbolic în picturile mele. Tema construcției și a deconstrucției, a reconstrucției, a devenit cu timpul tema centrală a picturii mele. În multe din imaginile mele recente coexistă emblema, efigia, arheul constructiv al Absidei și agresiunea asupra ei. Geometria și energia gestului alert, legea și accidentul, aspirația spre permanent, spre durabil și lucrarea timpului cu urmele ce le lasă în toate, raționalitatea și calmul edificării (lumea este bine zidită!), dar și entropia universală (ca și violențele istoriei), sunt temele mele de meditație de multă vreme. Pictura este un gest de mărturisire." Marin GherasimMarin Gherasim, Geometria magmei – jurnal de pictor, Editura Paralela 45, Pitești, 2012, p.91.
Muzica în viața și arta lui Marin Gherasim
Muzica clasică este prezentă în familia pictorului încă din copilărie, lucru amintit și în Monografia semnată de Alexandru Davidian, din care aflăm că „se citea, se asculta muzică la radio ori eram invitați să participăm la seratele muzicale ale diverselor familii înstărite din Rădăuți, în special de origine poloneză sau austriacă, care aveau pian sau invitau pasionați de muzică care știau să cânte la vioară sau alt instrument”Alexandru Davidian, Marin Gherasim „Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting,Editura Vellant,București,2019, p.21. Studiul la pian și la vioară îi formează copilului și adolescentului o mare sensibilitate pentru muzică și, mai ales, dorința de a frecventa sălile de concert. „Pasiunea sa pentru muzică va rămâne stăruitoare. La Iași, unde a urmat un an, audient, ore la Liceul de artă, după terminarea liceului teoretic în orașul de baștină, el mergea săptămânal la Concertele Filarmonicii”Mihai Ispir, Marin Gherasim, Editura Meridiane, București, 1989, p.9.. Liceu în care, în cursul anului de pictură și desen sub îndrumarea profesorilor Nicolae Popa și Mihai Cămăruț, este atras de pictorii interbelici ai Capitalei moldovene, în special Nicolae Tonitza și Ștefan Dimitrescu, în lucrările cărora predomina un simț înnăscut al culorii.Alexandru Davidian, Marin Gherasim „Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting,Editura Vellant,București,2019, p.21
În perioada studenției are ocazia rară, prin intermediul primei ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, să asculte și să vadă cântând și dirijând nume importante ale muzicii. Printre ele se numărau soliști ca: Yehudi Menuhin, David Oistrah, Halina Czerny-Stefanka, Nadia Boulanger, Monique Haas, Iacov Zak sau Claudio Arrau și dirijori ca: Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario sau Carlo ZecchiAlexandru Davidian, Marin Gherasim „Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting,Editura Vellant,București,2019, Cap. 2Student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București Studying at the ”Nicolae Grigorescu” Fine Arts Institute, in Bucharest 1956-1962 p.55, nota 62.
Crezul lui Marin Gherasim
Pictez ca să nu se uite. Una din temele mele permanente este cea a memoriei, a rememorării. Știm că din istorie rămâne foarte puțin. Există o entropie în istoria lumii, a omului, o pierdere de lucruri importante. Iar tema mea, "Memoria absidei", tocmai despre asta vorbește. Am mai spus-o: în anii în care la noi bisericile erau dărâmate, eu le reconstruiam în chip simbolic în picturile mele. Am început să pictez abside prin 1973-1974. Și de atunci le îmbunătățesc și le schimb întruna. Ele sunt firul roșu al picturii mele. În jurul lor se înlănțuie toate celelalte teme ale mele. Între ele, poate cea mai dragă, îmi este tema Pomelnicului. Tatăl meu, fiind preot, aducea întotdeauna acasă acele bilețele pe care le primea în ușa altarului, spre pomenire. Și tata niciodată nu le-a distrus. Le păstra ca pe niște lucruri sacre, încredințate lui. Eu, copil fiind, le vedeam. Și erau nume vechi acolo, de oameni ce nu mai erau. De atunci, eu am sentimentul cert, că în clipa în care scriu numele unei persoane care a existat, o înviu. Dar mai pictez și niște semne de apărare, cum ar fi Scutul și Coiful. Sunt aproape magice. De fiecare dată, în expozițiile mele, le pun lângă tablouri. Absida la mijloc, în stânga Tronul și în dreapta un Scut. Permanent mi-am apărat picturile cu câte un semn.Crezul lui Marin Gherasim, De ce pictez?(interviu), Revista Formula As, rubrica Lumea Românească, nr.776, anul 2007
Studii universitare și începutul expozițional
Tânărul Marin Gherasim studiază între 1956-1962, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București la Clasa Prof. Octavian Angheluță.La studiile teoretice are șansa de a audia cursurile unor străluciți profesori:George Oprescu (șeful catedrei de istoria artelor), Ion Frunzetti,Eugen Schileru, Ionel Jianu la istoria artelor, dar și pe cele ale lui Horea Teodoru (perspectivă), Gheorghe Ghițescu (anatomie, antropologie artistică).Pe lângă profesorii din cadrul Institutului „Nicolae Grigorescu”, alți patru oameni au marcat, în ordine cronologică, desăvârșirea culturală și plastică a studentului din acea vreme. Aceștia sunt Petru Comarnescu,Catul Bogdan, Ion Țuculescu,Paul Gherasim.Alexandru Davidian, Marin Gherasim,Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting,Editura Vellant/Vellant House, București/Bucharest,2019,Cap.2.Student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București Studying at the ”Nicolae Grigorescu” Fine Arts Institute, in Bucharest 1956-1962, pp.41-48 Debutează expozițional în anul 1962, în cadrul Expoziției Orașului București, desfășurată în Sala Dalles, președintele juriului fiind pictorul Lucian Grigorescu.Datorită activității plastice susținute, în 1966 devine Membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Secția Pictură. În această primă perioadă, pictorul prezintă în expoziții lucrări de factură suprarealistă ori expresionistă, având drept scop „valorificarea mișcărilor lăuntrice, a neliniștii sufletești, a veșnicei căutări a ieșirii din constrângerile existențiale în modul cel mai sincer”Alexandru Davidian, Marin Gherasim,Trepte împotriva uitării/The Unsuspected Steps Against Forgetting,Editura Vellant/Vellant House, București/Bucharest,2019,Cap. 3.Începutul/The Beginning 1962-1969,p.68.Dintre acestea, amintim pânzele „Icar”, „Uvedenrode”,„Metamorfoze”, „Ochii orașului”, „Martiriul lui Horea”, „Neliniște în cosmos”, „Teama”, „Captivi I”, „Ceremonie populară”, „Captivi II” sau „Porți spre necunoscut”.
Maturitatea