Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman

Rudolf al II-lea (),Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5, p. 530. arhiduce al Austriei aparținând Casei de Habsburg, a fost rege al Ungariei (1572–1608), rege al Boemiei (1575–1611), rege romano-german ales și încoronat în 1575 și împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1576 până la moarte.

Rudolf a fost un susținător al artelor și științelor, dar un conducător în general slab și practic incapabil de a guverna, cel puțin în ultimii ani. În perioada cârmuirii sale s-a desfășurat ceea ce în istorie este cunoscut sub numele de Războiul cel Lung și a fost introdus calendarul gregorian. Fiind un conducător inactiv el a contribuit la adâncirea crizei în imperiu. În cele din urmă, fratele său, arhiducele Matia, și alți membri ai Casei de Habsburg s-au îndreptat în mod deschis împotriva sa, luându-i treptat aproape toate pozițiile de putere.

Modelul său ca imagine imperială a fost bunicul său, Carol al V-lea.

Motto: Fulget caesaris astrum.

Biografie thumb|left|200px|Arhiducele Rudolf

Copilăria și educația Rudolf a fost fiul împăratului Maximilian al II-lea și al soției sale, Maria, fiica împăratului Carol al V-lea și a Isabelei de Portugalia.Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5, p. 522. Bunicul său pe linie paternă a fost împăratul Ferdinand I.

Frații săi mai mici au fost: Ernest, Matia I, Maximilian al III-lea, Albert al VII-lea și Venceslau. Prin căsătoria surorilor sale, Ana și Elisabeta, Rudolf s-a înrudit cu Filip al II-lea al Spaniei și cu regele Carol al IX-lea al Franței.

Fratele său mai mare, Ferdinand (n. 28 martie 1551 la Cigales), a murit la 25 iunie 1552, puțin timp înaintea nașterii lui Rudolf, după întoarcerea părinților din Spania la Viena. Ca urmare, Rudolf a devenit succesorul tatălui său.Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5, p. 531.

Până la vârsta de 11 ani Rudolf a petrecut o copilărie netulburată, alături de ceilalți frați, la curtea tatălui său, Maximilian al II-lea. Acesta manifesta toleranță privind diferitele religii ale supușilor săi, opusă convingerilor catolice ale soției sale. Astfel, experiențele contradictorii trăite în copilărie au influențat comportamentul lui Rudolf ca adult.Andreas Hanser: Die Habsburger., Editura Michael Imhof, Petersberg, 2009, ISBN 978-3-86568-158-4, p. 55. Maximilian al II-lea s-a opus ideii ca educația fiilor săi să fie încredințață iezuiților. De aceea împăratul Ferdinand I (bunicul pe linie paternă) convins de regele Filip al II-lea, a determinat trimiterea fiilor mai mari, Rudolf și Ernest, la curtea Spaniei pentru desăvârșirea educației și însușirea rigorilor etichetei și ceremoniei spaniole, fiind astfel protejați de influențele protestante.

Prin urmare, Rudolf împreună cu fratele său, Ernest, a trăit între 1563 și 1571 la curtea unchiului său, Filip al II-lea al Spaniei. Pe lângă preocuparea pentru educația catolică, un rol important în această decizie l-a jucat politica familiei de Habsburg de atenuare a tensiunilor dintre cele două ramuri ale sale: cea austriacă și cea spaniolă, tensiuni care erau evidente mai ales în Italia. De asemenea, la acea vreme singurul moștenitor pe linie masculină al regelui Filip al II-lea era Don Carlos care era considerat incapabil de a guverna și de aceea exista posibilitatea ca Rudolf să moștenească tronul spaniol. În aceeași perioadă Rudolf a fost logodit cu infanta Isabella Clara Eugenia.Brigitte Vacha (ed.): Die Habsburger. Eine europäische Familiengeschichte., Viena, 1992, p. 172.

Personalitatea lui Rudolf Anii petrecuți în Spania au influențat caracterul lui Rudolf pentru tot restul vieții sale, având ca urmare o mândrie accentuată și o atitudine foarte distantă față de cei din jur. În tinerețe Rudolf era generos și tolerant. După întoarcerea la Viena, tatăl său a fost preocupat de comportamentul rigid al lui Rudolf, tipic pentru curtea spaniolă mult mai conservatoare decât cea austriacă mai relaxată și deschisă. Rudolf a rămas pentru tot restul vieții sale o persoană rezervată, secretoasă și ciudată.

În multe privințe, tânărul Rudolf corespundea imaginii aristocratului ideal al acelei vremi. Stăpânea arta războiului cavaleresc (deja irelevantă în practica militară, dar încă folosită în turniruri și ocazii similare) și vorbea fluent pe lângă germană, latină, spaniolă, franceză și cehă. De asemenea, era interesat de artă, literatură, muzică și pictură și era pasionat de astrologie și astronomie.

Cel puțin în primii ani, Rudolf dovedea capacitatea de a judeca și de a înțelege problemele politicii și voința de a guverna însă aceste calități au fost umbrite de timiditate și de tendințe depresive care probabil au cauzat ulterior fuga sa de realitate. Pe termen lung, tendința spre inactivitate politică s-a accentuat, iar crizele mentale s-au suprapus suferințelor fizice. Acestea s-au făcut simțite la început în 1578, 1580 și 1581. De atunci Rudolf s-a ținut departe de turniruri, partide de vânătoare și festivități. A încercat să evite mulțimile mari de oameni și ori de câte ori era posibil, mânca singur. Sănătatea sa mintală s-a deteriorat brusc în jurul anului 1598. Era extrem de neîncrezător chiar în cei apropiați lui temându-se de vrăjitorie și otrăvire, își pedepsea brutal subalternii, plănuia să se sinucidă și încerca să scape de suferință cu ajutorul alcoolului.Volker Press: Rudolf II. În: Anton Schindling/Walter Ziegler (ed.): Die Kaiser der Neuzeit. 1519–1918. Heiliges römisches Reich, Österreich, Deutschland., München, 1990, ISBN 9783406343957, pp. 99-100.

Împăratul avea, fără îndoială, mari probleme psihice. Este posibil ca boala lui să fi fost o formă de schizofrenie ereditară. O astfel de boală a fost aparent diagnosticată cu ușurință la fiul său, margraful Don Julio. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că interesele politice au jucat și ele un rol în rapoartele contemporane despre comportamentul ciudat al împăratului. Nunțiul papal Filippo Spinelli sau persoane apropiate fratelui său, Matia, aveau cu siguranță interes să-l înfățișeze pe Rudolf ca incompetent.Brigitte Vacha (ed.): Die Habsburger. Eine europäische Familiengeschichte., Editura Styria, Graz, 1992, ISBN 9783222121074, pp. 173-174.

Relația sa cu femeile a fost și ea una foarte dificilă. Căsătoria plănuită cu infanta Isabela Clara Eugenia, nu a avut loc. După optsprezece ani de logodnă, la vârsta de 32 de ani, sătulă de așteptare, Isabela s-a căsătorit cu fratele mai tânăr al logodnicului, Albert. Rudolf a răspuns cu un acces de furie.Wilhelm Knappich: Die Habsburger Chronik., Editura Das Bergland-Buch, Salzburg, 1984, ISBN 07023-0157-7, p. 134. Numeroase alte posibile căsătorii nu s-au concretizat. Rudolf a avut mai mulți copii nelegitimi ale căror mame sunt cunoscute doar parțial. Cea mai stabilă legătură a fost cea cu Anna Maria Strada (1579–1629), fiica nelegitimă a lui Ottavio Strada și a Mariei Hofmeister, nepoată a maestrului constructor Jacopo Strada. Din această legătură au rezultat șase copii dintre care doi i-au adus nefericire: Don Carlos (victima unei răfuieli în Viena) și Don Julius (a sfârșit în izolare după actele de sadism comise într-un acces de furie).Wilhelm Knappich: Die Habsburger Chronik., Editura Das Bergland-Buch, Salzburg, 1984, ISBN 07023-0157-7, 135.

Cârmuirea

Preluarea cârmuirii miniatura|Castelul Praga (George Hoefnagel, 1595) Întors în Austria în 1571 cu ocazia nunții unchiului său, arhiducele Carol al II-lea, a fost pregătit sistematic de tatăl său ca succesor. El a fost numit imediat guvernator al Austriei Inferioare. Pe 26 septembrie 1572 Rudolf a fost încoronat rege al Ungariei în Catedrala Sf. Martin din Bratislava. După ce Maximilian al II-lea asigurase protestanților și utrachiștilor din Boemia libertatea de a-și practica religia, Rudolf a fost încoronat rege al Boemiei pe 22 septembrie 1575 în Catedrala Sf. Vitus din Praga. Mulți principi germani au fost inițial sceptici cu privire la arhiducele educat în Spania, totuși pe 27 octombrie 1575 a fost ales rege romano-german și încoronat la Regensburg pe 1 decembrie în același an.

Rudolf l-a succedat la tronul imperial pe tatăl său când acesta a murit în timpul dietei de la Regensburg pe 12 octombrie 1576. miniatura|Pecetea Regatului Boemiei purtând semnătura lui Rudolf al II-lea (1586)Otto Posse: Die Siegel der Deutschen Kaiser und Könige. bol. 3, tabel 38, nr. 9. Unul dintre primele sale acte oficiale a fost mutarea reședinței de la Viena la Praga ceea ce a legat mai strâns nobilimea boemă de casa cârmuitoare. În ciuda solitudinii sale, Rudolf a menținut acolo o curte reprezentativă, extrem de costisitoare ceea ce demonstra preferința lui pentru o lume a aparențelor în locul realității.Volker Press: Rudolf II. În: Anton Schindling, Walter Ziegler (ed.): Die Kaiser der Neuzeit. 1519–1918. Heiliges römisches Reich, Österreich, Deutschland., Editura Beck, München, 1990, ISBN 9783406343957, p. 104.

Cercetări recente au relativizat idei mai vechi legate de importanța consilierului său privat în luarea deciziilor politice și în problemele sale psihologice (în afară de ultimii ani ai vieții). Pe de altă parte, cercetările au subliniat climatul tolerant existent la curtea regală și faptul că deciziile erau luate cu consultarea diferitelor consilii. În prima perioadă a cârmuirii, din 1576 până în 1583, curtea a fost itinerantă, iar până în 1600, s-a aflat la Praga, fiind relativ constantă în ceea ce privește funcționarii.

Politica externă Rudolf a încercat să impună supremația imperiului atât în raport cu Franța, cât și cu Spania, de aceea a refuzat să-i acorde lui Filip al II-lea titlul de vicar imperial în Italia. Pe de altă parte, a întărit drepturile imperiale în Țările de Jos. De asemenea, Rudolf a opus rezistență papalității care câștigase putere politică în timpul Contrareformei.

Revoltele olandezilor împotriva Habsburgilor spanioli, începute între anii 1566 și 1568, s-au accentuat în timpul cârmuirii lui Rudolf. Fratele său, Matia, implicat direct în conflict, s-a autonumit guvernator general al Țărilor de Jos. Acțiunile lui au întâmpinat nu numai dezaprobarea regelui Filip al II-lea, ci și pe cea a lui Rudolf care a încercat în zadar în 1579 la Köln să ajungă la o înțelegere între părțile aflate în conflict.Brigitte Vacha (ed.): Die Habsburger. Eine europäische Familiengeschichte., Editura Styria, Graz, 1992, ISBN 9783222121074, pp. 178-179. În Polonia, tronul devenise vacant când Henric al III-lea de Valois părăsise țara în 1574 pentru a se urca pe tronul Franței. Încercarea Habsburgilor de a obține tronul polonez pentru arhiducele Ernest, a eșuat. Câțiva ani mai târziu, după moartea principelui Ștefan Báthory, problema a reapărut. Arhiducele Maximilian al III-lea a fost ales rege al Poloniei de o parte a nobilimii poloneze, dar nu s-a putut impune în fața concurentului său, Sigismund al III-lea ales de majoritatea nobililor. Rudolf care nu fusese foarte activ în această problemă, s-a străduit să-l elibereze pe fratele său ajuns prizonier.Brigitte Vacha (ed.): Die Habsburger. Eine europäische Familiengeschichte., Editura Styria, Graz, 1992, ISBN 9783222121074, pp. 180-181.

Reforma și Contrareforma în Biserică