Descălecatul Țării Românești se referă la totalitatea evenimentelor ce au dus la formarea statului medieval Țara Românească în perioada 1290–1330. Înainte de consolidarea acestui stat, zona era controlată de triburi migratoare, dintre care ultimii erau cumanii, care îi învinseseră pe pecenegi cu ajutorul Imperiului Bizantin. O legendă vorbește despre Negru Vodă, un herțeg din zona Făgărașului care ar fi traversat Carpații împreună cu unii coloniști și i-ar fi învins pe tătari, fondând Țara Românească și orașele Câmpulung și Curtea de Argeș. Înființarea statului, însă, este legată istoric de figura lui Basarab I, vasal al regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, care s-a răzvrătit împotriva acestuia și a învins armatele trimise de rege în bătălia de la Posada.
Context istoric Gesta Hungarorum (trad. Faptele ungurilor) sau Cronica Notarului Anonymus, descoperită sub forma unei copii în 1746, la Biblioteca familiei imperiale din Viena și publicată pentru prima dată în 1765 de către Johannes Georgius Schwandtner, menționează existența valahilor în spațiul transilvănean și în Panonia, dar și prezența unor formațiuni prestatale pe teritoriul fostei colonii romanice, Dacia. La jumătatea secolului al X-lea, ungurii sunt opriți din expansiunea lor spre vest la Lechfeld, lângă Augsburg și încep să-și îndrepte atacurile spre estul Tisei. Cronicarul Anonymus al regelui Béla al III-lea prezintă ducatele din acest teritoriu în ordinea în care sunt atacate de către unguri: cel al lui Salanus („țara care se află intre Tisa și Dunăre (...) până la hotarul rutenilor și polonezilor”), al lui Menumorut (între Someș și Mureș cu capitala la Biharea, o cetate întărită situată la 10 km de Oradea), al lui Glad (intre Mureș și Dunăre) și cel al lui Gelou (între Poarta Meseșului, până la izvoarele Someșului).Columbeanu, pg. 47Cum au uitat românii un mileniu de istorie (II). descopera.ro. Accesat la 8 septembrie 2009.
Anterior consolidării Valahiei, valuri de popoare migratoare – ultimele fiind cumanii și tătarii – au trecut prin acest teritoriu.Pop 1999, p. 30. Teritoriul a devenit zonă de graniță între Hoarda de Aur (cea mai occidentală parte a Imperiului Mongol) și Regatul Ungariei după 1242.Vásáry 2005, pp. 144, 148. Românii din Muntenia, de la estul râului Olt, au trebuit să plătească tribut mongolilor; iar cei din partea de vest a râului, din Oltenia, erau oprimați de banii Severinului, desemnați de regii Ungariei.Vásáry 2005, p. 148. Dominația Hoardei de Aur s-a redus în regiune la sfârșitului secolului al XIII-lea și la acel timp Regatul Ungariei de asemenea a îndurat o puternică criză politică.Sălăgean 2006, p. 193. Aceste evenimente au dat posibilitatea statelor incipiente de pe teritoriu să-și consolideze autonomia. thumb|left|275px|Originile românilor
O tradiție românească consemnează că Valahia a fost întemeiată de un oarecare Radu Negru, venit din regiunea Făgărașului în anii 1290, după traversarea Carpaților Meridionali „cu mulțime noroade”.Sedlar 1994, p. 24.Rădvan 2009, p. 48. Jean W. Sedlar scrie că „mai credibilă” este comunicarea că anumiți boieri români din văile Oltului și Argeșului au ales ca lider pe cineva dintre ei, un anumit Basarab.
A fost voievodul Basarab I (c. 1310–1352) cel care a rupt-o cu Regatul Ungariei și a refuzat să accepte suzeranitatea regelui.Pop 1999, p. 45. Basarab I a primit susținere internațională și recunoașterea autonomiei Valahiei datorită marii sale victorii militare împotriva regelui Carol Robert de Anjou (1301–1342) la Posada pe 12 noiembrie 1330.Engel 2001, p. 434. Scaunul mitropolitan al Valahiei, subordonat direct Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, a fost înființat în timpul domniei fiului lui Basarab I, Nicolae Alexandru (1352–1364).Pop 1999, p. 46.Georgescu 1991, p. 33. Primele monede de argint și bronz au fost bătute în Valahia în 1365.Georgescu 1991, p. 27.
Primele cnezate și voievodate
Oltenia, spre deosebire de Muntenia, nu a făcut parte din Cumania, influența acestora fiind minimă în această regiune. Banatul de Severin a fost înființat în anii 1230 ca teritoriu al Ungariei, primul ban, Luca, fiind pentru prima dată menționat în 1233.Vasary, p.146 Diploma cavalerilor ioaniți din 1247 este un act de danie al regelui Béla al IV-lea al Ungariei către Cavalerii Ioaniți, oferindu-le „țara Severinului” și „toată Cumania”. Cavalerii își asumau responsabilitatea să apere granițele acestor regiuni și să asigure extinderea maghiarilor în ținuturile dintre Dunăre și Carpați. Diploma atestă primele formațiuni prestatale românești la sud de lanțul muntos carpatic.Panaitescu și Damaschin Mioc, Documenta Romaniae Historica. B Țara Românească. vol.1, Edit. Acad. R.S.R., București, 1966, pg. 329-333.Columbeanu, pg. 110
Voievodatul lui Litovoi era situat în marea depresiune a Târgu-Jiului, străbătută de râul Jiu, prelungindu-se spre apus până la depresiunea Tismaniei și în răsărit până la Olt; în sud, se întindea până la regiunea de câmpie, iar în nord îngloba și ținutul Hațegului.Columbeanu, pg. 111 Voievodatul lui Seneslau se afla în depresiunea Titestilor sau Arefului, având ca granițe: în sud - regiunea de câmpie și în nord - Țara Făgărașului (inclusiv). Cele două cnezate erau așezate în dreapta Oltului, cel al lui Farcaș în județul Vâlcea, iar cel al lui Ioan probabil se afla mai la sud.Columbeanu, pg. 112
Dintre aceste formațiuni românești, cea care se afirmă la putere este voievodatul lui Litovoi.Columbeanu, pg. 113 Acesta s-a răsculat în 1272 împotriva regelui ungar Ladislaus IV dorind să câștige teritoriul Banatului de Severin, un important punct strategic. Armata voievodului se luptă cu cea a lui George, fiul lui Simon, dar este înfrântă. Litovoi moare în timpul bătăliei (probabil purtată undeva în jurul anului 1277, fiind evocată într-o diplomă regală din 1285), iar fratele său, Bărbat, este capturat. Acesta își răscumpără libertatea cu o mare sumă de bani și devine urmașul lui Litovoi la conducere până în 1288.Vasary, p.147-148
Negru Vodă: legenda și interpretările istoricilor
thumb|left|200px|Portretul lui Negru-Vodă O cronică anonimă susține că Negru-Vodă, un herțeg al Făgărașului și Amlașului, care a înfrânt tătarii și s-a căsătorit cu Doamna Marghita, a fost primul voievod al Țării Românești. Conform legendei, el împreună cu câțiva coloniști din Transilvania („Români, catolici și saxoni”) s-au așezat în 1290 în sudul Carpaților, stabilindu-se la Curtea de Argeș sau Câmpulung, astfel Negru-Vodă devenind fondatorul Țării Românești.Brătianu, p. 93, 102Țările Românești, întemeiate la partide de vânătoare. Adevărul. Accesat la 10 septembrie 2009. Originea Olteniei este dată de același act. Teritoriul era unul separat de Muntenia, fiind cucerit ulterior de românii din Turnu Severin, care au înființat două capitale (la Strehaia și Craiova). După venirea lui Negru Vodă, aceștia i s-au supus.Brătianu, p. 102-103 Termenul „descălecat” se referă tocmai la așa-numitele așezări de pe acest teritoriu, însă semnificația lui este controversată, deoarece exista populație română în momentul sosirii lui Negru Vodă, astfel cuvântul putând să aibă semnificația de unificare a teritoriilor sub un singur conducător.Brătianu, p. 93
Contestat de istorici este și voievodul, de al cărui nume se leagă înființarea unor biserici,Biseric miresei. bisericamiresei.ro. Accesat la 9 septembrie 2009.Târgoviște: Cetățuia–Negru Vodă, liniște și adăpost în vârful muntelui. Adevărul. Accesat la 10 septembrie 2009. considerându-se a fi o invenție sau fiind confundat cu alți domnitori. Astfel, din cauza lipsei dovezilor concludente, Nicolae Iorga pune la îndoială existența lui Negru Vodă, afirmând că acest nume este doar un pseudonim acordat lui Basarab I, care ar fi, în opinia lui, adevăratul fondator al Țarii Românești.Brătianu, p. 90 Neagu Djuvara îl identifică cu Thocomerius, tatăl lui Basarab I, sugerând faptul că onomastica se datorează originii cumanice, având o culoare mai închisă a pielii decât majoritatea românilor.Neagu Djuvara și varianta cumană a întemeierii Țării Românești. Făclia. Accesat la 9 septembrie 2009. Bogdan Petriceicu Hasdeu este de părere că Negru Vodă este în realitate Radu I Basarab, al treilea domn al țării, și afirmă că „Negru” ar fi de fapt denumirea populară a dinastiei Basarabilor. A.D. Xenopol susținea ideea că domnitorul a existat cu adevărat, fiind un nobil transilvănean român, care a fost nevoit să se refugieze în Muntenia din cauza persecuțiilor catolicilor. Negru Vodă a mai fost identificat și cu Vladislav al II-lea, iar confuzia aceasta a fost alimentată de cronicarii munteni, care scriau în funcție de cerințele celor ce erau la putere în acea perioadă.Descălecătorul. Jurnalul Național. Accesat la 10 septembrie 2009.
Basarab I: obținerea independenței Țării Românești
thumb|right|175px|Cronica pictată de la Viena, scena luptei de la Posada (1330) Lui Bărbat i-a urmat la domnie Tihomir în preajma anului 1290, iar câțiva ani mai târziu (în preajma lui 1310) Basarab I preia tronul.Columbeanu. pg. 117Petru Demetru Popescu, Basarab I, Ed. Militară, București, 1975 Astfel, în 1324, situația juridică internațională a voievodului era aceea de vasal al Ungariei. Însă voievodul duce o politică externă foarte activă, folosind poziția de expectativă, care îi permitea să realizeze negocieri și acțiuni militare. Intră în conflict cu coroana maghiară, dorind să unească Banatul de Severin la Țara Românească. Au loc negocieri, domnitorul român trebuind să plătească astfel 7000 de mărci de argint, să renunțe la anexarea teritoriului, să trimită un fiu ca garanție la curtea ungară și să plătească tributul anual. Carol Robert de Anjou, devenit rege al Ungariei în 1308, nu acceptă oferta lui Basarab și începe războiul.
În anul 1330, un corp de oaste al Țării Românești a fost înfrânt, alături de oastea țarului bulgar Mihail de la Târnovo și de tătari, la Velbujd, în părțile macedonene, de către sârbi; apoi, folosind acest prilej favorabil, Carol Robert a decis să întreprindă o mare campanie împotriva Țării Românești pentru a-l înlătura pe Basarab, în locul căruia intenționa să numească un dregător regal și astfel să suprime statul românesc de la sud de Carpați. În septembrie 1330, oastea ungară, în fruntea căreia se afla regele Carol Robert, a ocupat cetatea Severin și ținutul înconjurător, pe care le-a concedat cu titlu de banat unuia dintre sfetnicii săi, care ar fi fost mai ascultător față de Ungaria. Oastea ungară a înaintat înlăuntrul țării, însă Basarab a evitat o luptă decisivă. Când regele n-a putut merge mai departe, din necunoașterea drumurilor și din lipsă de hrană, Basarab căzu asupra lui la întoarcere, în munți, la Posada.N. Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc; după ediția Istoria Românilor de N. Iorga, Vălenii-de-Munte, 1908. Chișinău, Uniunea Scriitorilor, 1992, p. 35. ISBN 5- 88568-021-3
În perioada 9-12 noiembrie 1330 are loc bătălia de la Posada, oastea lui Basarab învingând în această vale îngustă oastea maghiară. Regele însuși a scăpat cu greu din dezastru, în vreme ce o parte însemnată a elitei nobiliare și ecleziastice a regatului său a pierit în luptă. Prin această victorie, Țara Românească a obținut independența față de Regatul Ungariei și a putut să se consolideze ca stat unitar între Carpații Meridionali și Dunăre.Columbeanu, pg. 117-118Długosz, Jan & Michael, Maurice. The Annals of Jan Długosz. (Abridged edition). IM Publications, 1997. ISBN 1-901019-00-4 Înfruntarea cu oastea Regatului maghiar a marcat eșecul definitiv al încercării de a lichida Țara Românească.Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României. Cuvânt înainte de Șerban Papacostea, Editura CORINT, București, 2002, p. 128. ISBN 973-653-215-1