thumb|right|300px|Laocoon și fiii săi strangulați de șerpii de mare trimiși de Poseidon, celebră capodoperă a antichitățiiIstoria sculpturii se referă la evoluția acestui gen artistic de-a lungul istoriei omenirii. Ca și celelalte arte, sculptura, întruchipare materială a experinței umane, a cunoscut o multitudine de transformări, atât formale cât și de conținut, în multe cazuri fiind implicate religia și politicul ce se manifestau în acel spațiu geografic și în acea perioadă istorică.
Numeroase sculpturi ne-au rămas din cadrul culturilor antice mediterane, India, China, America de Sud, Africa. Respingerea conceptului de venerare a unui "chip cioplit" ("vițelul de aur") din perioada lui Moise reprezintă un moment crucial în istoria sculpturii. Interdicția venerării imaginilor a fost preluată și de alte religii ca: iudaismul, zoroastrismul, budismul timpuriu și creștinismul timpuriu și de asemenea, islamul, religii care restricționează sau chiar interzic utilizarea reprezentărilor antropomorfe. Ulterior, creștinismul (mai ales catolicismul, dar în niciun caz cultele protestante și neoprotestante) cultivă reprezentările scupturale (statuete) cu imaginea lui Hristos sau a Fecioarei, iar în cazul budismului putem discuta de o multitudine de statui ale lui Buddha devenite adevărate locuri de venerare.
thumb|right|125px|Venus din Willendorf, mesaj al fertilității transmis din paleolitic
Preistorie și antichitate
Perioada de început a istoriei sculpturii poate fi considerată paleoliticul superior (între 30.000 și 10.000 î.Hr., magdalenian). Nu se cunosc opere de artă anterioare acestei epoci. Dacă de la omul de Neanderthal nu au rămas vestigii, în schimb Homo sapiens, geniul creator de imagini, ne-a lăsat o multitudine de lucrări. Astfel, pereții peșterilor erau decorați cu scene din viața cotidiană (bizoni, cerbi), care constituiau prada vânătorului Epocii Glaciare. Principalele teme constau în redarea, la început fotografică, a oamenilor sau a animalelor.
Statuetele din Epoca Pietrei erau realizate din fildeș sau piatră mai puțin dură. Au supraviețuit timpului chiar și lucrări din argilă. Un exemplu în acest sens îl constituie bizonii găsiți la peștera Grotte du Tuc de lângă lacul Aubert (zona Pirineilor).
Sunt frecvente reprezentări feminine ca "Venus din Willendorf" descoperită pe teritoriul Austriei actuale și datată cu peste 22.000 de ani în urmă.După unele surse, de acum 25.000 de ani. Astfel de reprezentări feminine sunt realizate cu pieptul, pântecul și șoldurile exagerate, sugerând puterea femeii de a genera viață, femeie căreia i se asocia cultul fertilității, fertilitate de care depindea supraviețuirea și evoluția tribului. Multe asemenea figurine, reprezentări ale fertilității (peste 100) au fost descoperite în întreaga Europă.
În neolitic, odată cu apariția agriculturii, se dezvoltă și arta ceramicii. Sculptura în metal se naște mult mai târziu, după descoperirea și perfecționarea tehnologiilor metalurgice. thumb|right|100px|Bărbat rugându-se, sculptură mesopotamiană de acum 4000 de ani Ulterior, marile civilizații de constructori descoperă și alte materiale: ipsos, calcar, ciment, marmură.
Babilon Încă de acum 4.000 de ani pe văile Tigrului și Eufratului s-au succedat civilizațiile sumeriană, akkadiană și babiloniană. Aceștia utilizau ca materiale de sculptură: bazalt, diorit, gresie, alabastru. Ca inserții și monturi se utilizau materiale mai valoroase ca: cupru, aur, argint și pietre prețioase. Piatra era rară și era adusă din zone mai îndepărtate. Figurile umane aveau ochii mari, privirea fixă și bărbile lungi. Printre lucrările rămase de la sumerieni se remarcă reprezentările lui Gudea, conducătorul regiunii Lagash. O sumedenie de astfel de reprezentări sculptate cu caracter votiv, confecționate cu aproape cinci milenii în urmă, au fost descoperite la Tell Asmar. Tot cam în aceeași perioadă (mai precis 2650 î.Hr.) sunt datate capodoperele de la cimitirul regal de la Ur. Printre acestea se remarcă o harpă de lemn cu inserții de aur și mozaic, care se încheie cu un cap de taur cu barbă, confecționat din aur.
Sculptura babiloniană se remarcă prin vitalitate, masivitate și imaginație bogată. Lei uriași, tauri înaripați cu cap de om stau ca străjeri la porțile palatelor. În interior, zidurile erau ornate cu basoreliefuri reprezentând scene de vânătoare, bătălii, festivități.
thumb|right|200px|Leu înaripat cu cap de taur, capodoperă a artei babiloniene (713–716 î.Hr.)
În timpul domniei lui Hammurabi (1750 î.Hr.), sculptura babiloniană cunoaște o remarcabilă înflorire. O celebră lucrare sculpturală reprezentându-l pe marele monarh, cunoscut mai ales pentru celebul cod juridic, este realizată din diorit și are privirea fixă specifică modei perioadei. La fel de celebră este sculptura numită Iamassu, un leu înaripat cu chip uman descoperit în urma unor săpături efectuate la Nimrud (Mesopotamia de nord).Piesa a fost donată în 1932 muzeului Ne York Metropolitam Museum de către John D. Rockefeller.
Faimoase sunt și basoreliefurile asiriene care glorifică vitejia acestui popor. Sculptorii asirieni ai secolului al VII-lea î.Hr. ne-au demonstrat clar cum drama și mișcarea pot fi redate în piatră. Astfel, printre basoreliefurile care decorează palatul lui Assurbanipal de la Ninive, la loc de cinste se situează Leoaica rănită, fragment dintr-o scenă de vânătoare, operă care, pe lângă toate scenele de luptă sau cu cai aflați în poziții dinamice, lei atacați de lănci, câini de vânătoare, ocupă un loc important în istoria sculpturii.
Egiptul antic Civilizației egiptene i se poate asocia primul stil artistic care poate fi clar definit în istoria sculpturii.HistoryWorld.net Încă de acum 5.000 de ani, egiptenii au creat un stil original care, cu mici modificări, a rămas valabil aproape trei milenii.Artfaces.com Regulile de execuție a statuilor, a reprezentărilor umane în general, erau foarte rigide, prescrise de reguli sociale și religioase. thumb|right|150px|Statuia scribului Religia juca un rol important, ca și pregătirea pentru lumea de dincolo. Având un scop nu numai artistic, ci și religios, sculptura egipteană era dedicată în primul rând proslăvirii faraonilor. Aceștia erau reprezentați ca niște divinități, într-o postură solemnă, rigidă și cu o puternică schematizare a formelor. Picioarele și capul erau reprezentate din profil, dar bustul și ochii erau văzuți frontal, convenție aplicată și la pictură și basorelief. Aveau proporții colosale și erau ciopliți din materiale foarte dure, ca expresie a puterii și a vieții eterne, vezi: Sfinxul de la Gizeh, statuile lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel etc.
Materiale utilizate: piatră, marmură, granit, lemn, care se găseau în abundență.
Unul dintre cele mai vechi exemplare cunoscute este Paleta faraonului Narmer, datată în 2920 î.Hr. (după alte surse 3100 î.Hr.) Utilizată pentru combinarea nuanțelor de machiaj, este sculptată în relief și comemorează victoria Egiptului de Sus asupra Celui de Jos.
O temă importantă în arta egipteană o constituie Sfinxul. Acesta este o reprezentare a divinității, de fapt a faraonului în ipostază divină, sub forma unui leu cu chip uman. Sfinxul de la Gizeh este cea mai mare sculptură a antichității. Construit în 2500 î.Hr., are circa 18 m înălțime și 73 m lungime. Fața sa poartă trăsăturile faraonului Kefren.
Ca exemple mai putem menționa: statuile faraonului Akhenaten și ale soției sale Nefertiti (1350 î.Hr.), statuia scribului. Acestea sunt sculptate în calcar și pictate. Toate acestea demonstrează nivelul de înalt realism atins de arta egipteană a secolului al XV-lea î.Hr. și aceasta conform preceptelor faraonului Akhenaten, conform cărora artistul trebuie să fie cât mai realist.
thumb|right|150px|Sculptură în bronz reprezentându-l pe Poseidon
De asemenea, și la mormântul lui Tutankhamon s-au găsit obiecte de artă valoroase (aur, pietre prețioase, alabastru). Una din marile realizări ale artei monumentale egiptene o constituie complexul arhitectural de la Abu Simbel (c. 1250 î.Hr.). Acesta se compune din temple cioplite direct în stâncă realizate în perioada faraonului Ramses al II-lea. Sunt remarcabile grupurile statuare care ornează aceste construcții. Statuia faraonului, aflată într-un loc central are dimensiuni remarcabile, peste 20 m înălțime.
Multe sculpturi ale Egiptului antic sunt conservate la Muzeul Egiptean din Cairo.
Grecia antică miniatura|188x188px|Venus din Milo
Spre deosebire de cea egipteană și babiloniană, sculptura greacă nu mai este hieratică, sau supusă unor norme rigide, ci căuta idealul, frumusețea din natură. Arta atinge apogeul în perioada lui Phidias, Lysippos, Praxiteles, Scopas.
Istoria sculpturii grecești poate fi divizată în mai multe perioade: perioada egeeană care a evoluat sub forma mai multor culturi: cultura cicladică: dezvoltată în zona insulelor cicladice (Marea Egee). Se confecționează lucrări în ceramică (vasele fiind ornate cu motive rectangulare), argint și marmură. Apare frecvent nuditatea feminină cu brațele încrucișate pe piept sau în poziția întins, probabil sugerând trecerea în lumea de dincolo, deoarece au fost găsite în morminte.HistoryWorld.net Mai apar și imagini cu muzicanți, un exemplu în acest sens fiind un cântăreț la liră datat prin 2000 î.Hr. De asemenea, într-un mormânt din Keros, s-au descoperit statuete reprezentând muzicanți datate în perioada 2750 - 2700 î.Hr. cultura minoică: atinge maximul de înflorire în al doilea mileniu î.Hr., când cea cicladică decade. Sculptura acestei perioade constă în statuete și sigilii din piatră semiprețioasă. Una dintre cele mai renumite sculpturi este cea reprezentând o zeiță ținând câte un șarpe în ambele mâini, găsită la Knossos, datând din 1.600 î.Hr. Atât în sculptură, cât și în pictură, este frecventă reprezentarea taurilor, precum și a toporului cu două tăișuri ("labyros"), probabil o reprezentare a sacrificiului. cultura miceniană înflorește către sfârșitul epocii bronzului în zona Greciei continentale. Un exemplu în acest sens este "Poarta Leilor" din Micene (în jurul lui 1.400 î.Hr.). Printre alte exponate reprezentative putem enumera: măști funerare, cupe de aur ornate cu tauri etc. perioada de formare (secolele IX - VIII î.Hr.). Sculpturile sunt de mici dimensiuni și au mai mult un rol votiv: sunt reprezentați mai ales atleți sub formă de nud. Materiale utilizate: alabastru, aur, bronz. thumb|right|100px|Bustul lui Pericle perioada arhaică (secolele VII - VI î.Hr.): apare sculptura monumetală, asemeni celei egiptene, utilizată în temple și lăcașe de cult. Tinerii sunt reprezentați în ipostază nudă, reliefând astfel frumusețea trupului uman, dar și trăsături ca eroismul, vitejia. Tinerele sunt reprezentate îmbrăcate și pline de grație. În decursul perioadei arhaice s-au dezvoltat trei stiluri: doric, apărut în secolul al VII-lea în Peloponez, ca și în arhitectura dorică, statuile (cu aceeași preferință pentru reprezentarea bărbaților tineri) sunt masive și austere. ionic (secolul al VI-lea î.Hr., în zona coastelor ionice): sculpturile sunt mai zvelte. atic, dezvoltat în zona omonimă, mai multă plasticitate și rigoare a formelor perioada clasică (secolele al V-lea și al IV-lea î.Hr.). Trupul uman este prezentat în toată splendoarea sa (utilizarea bronzului permițând redarea mai fină a masei musculare), fiind vizibile și dramatismul, eroismul. Un exemplu: carul de luptă din Delphi realizat în mărime naturală din bronz. Fiind destinat templului lui Apollo din Delphi, a fost realizat pentru comemorarea victoriei obținute la concursul de care de la jocurile pythice din 477 î.Hr. Trupul uman este reprezentat în toată splendoarea lui și un exemplu ar fi Aruncătorul de disc al lui Myron, statuia zeiței Afrodita. Tot perioadei clasice aparțin și sculpturile și basoreliefurile care ornează Parthenonul. thumb|right|150px|Copie romană a Discobolului lui Miron