Literatura pentru copii este un gen literar care se adresează unui anumit segment de vârstă, respectiv celor aflați la anii copilăriei sau ai adolescenței (de la 1 an până la 18 ani). Este un gen literar care s-a născut în secolul al XIX-lea și a cunoscut o extindere abia în secolul al XX-lea.

Prima specie a acestui gen o constituie basmele. Ele au circulat, inițial, pe cale orală, fiind apoi culese, și, după modelul celor populare, au fost scrise basmele culte. Primele scrieri pentru tineret, cum erau cele ale lui Charles Perrault (1628 - 1703), se adresau, în același timp, adolescenților și adulților. Jeanne-Marie Leprince de Beaumont a scris opere în mod special pentru acest public receptiv.

În aceeași epocă, publicul tânăr și-a însușit cărți care nu fuseseră inițial scrise pentru el, precum Călătoriile lui Gulliver, Don Quijote și, desigur, Robinson Crusoe, recomandat copiilor de către Jean-Jacques Rousseau.

Datorită dificultății în definirea literaturii pentru copii, este de asemenea dificil de urmărit istoria literaturii pentru copii până în punctul precis de început. În 1658, Jan Ámos Komenský a publicat prima carte informațională cu ilustrații Orbis Pictus;se consideră că aceasta este prima carte cu ilustrații publicată special pentru copii. Publicarea cărții lui John Newbery în 1744, intitulată A Little Pretty Pocket-Book, care se vindea cu o minge pentru băieți sau o perniță de ace pentru fetițe, este considerată a fi un punct de reper pentru începutul cititului din plăcere mai ales pentru copii. Precedent lui Newbery, literatura pentru copii era destinată instruirii celor tineri, deși exista o vastă tradiție de transmitere a poveștilor prin viu grai, și multe povestiri au fost considerate mai apoi inadecvate pentru copii, cum ar fi povestirile lui Charles Perrault, care puteau fi considerate prea familiare. În plus, o parte din literatură care nu se adresa copiilor era dată acestora de către adulți. Printre cele mai timpurii exemple în limba engleză a acestor ficțiuni se numără operele Thomas Mallory Le Morte d'Arthur, și poveștile cu Robin Hood.

Caracteristici fundamentale

Există câteva dezbateri referitor la ce cuprinde literatura pentru copii. Există unele opinii conform cărora literatura pentru copii este literatură scrisă special pentru copii, deși multe cărți care erau destinate inițial publicului adult sunt acum catalogate ca lucrări pentru copii, de exemplu operele lui Mark Twain, Prinț și cerșetor sau Huckleberry Finn. Se manifestă de asemenea și tendința contrară, în care lucrări de ficțiune, inițial scrise sau prefabricate pentru copii, sunt considerate ca fiind cărți pentru adulți. Ca martor la aceste lucruri, în anii următori, prestigioasele premii Whitbread Awards au fost acordate de două ori unor cărți ce erau destinate inițial copiilor: lucrarea lui Philip Pullman, The Amber Spyglass, și a lui Mark Haddon, The Curious Incident of the Dog in the Night-time. Premiul Nobel pentru literatură a fost de asemenea acordat unor autori care au adus mari contribuții literaturii pentru copii, cum ar fi Selma Lagerlöf, Isaac Bashevis Singer și Rudyard Kipling. Deseori este dificil de răspuns la întrebarea dacă o anumită carte este o carte destinată copiilor sau nu, de exemplu, Hobbitul de J. R. R. Tolkien.

Pe deasupra, există anumite dezbateri dacă non-ficțiunea este sau nu literatură (și o dezbatere separată conform căreia non-ficțiunea ar trebui să fie numită non-ficțiune sau informațională). În timp ce ALSC (Association for Library Service to Children) are un premiu special pentru non-ficțiune, numit Sibert Medal, cărțile non-ficționale au câștigat ocazional premiul Newbery Medal, primul premiu pentru cărțile adresate copiilor din Statele Unite (de remarcat lucrarea lui Russell Freedman din 1988, Lincoln: A Photobiography).

Mulți autori sunt specializați în cărți pentru copii. Alți autori sunt bine-cunoscuți pentru lucrările lor pentru publicul adult, dar au scris, de asemenea, și cărți pentru copii, cum ar fi operele lui Aleksei Nicolaevici Tolstoi, Cheița de aur sau aventurile lui Burratino, și ale lui Carl Sandburg Povestirile Rootabaga. În unele cazuri, cărți destinate publicului adult, cum este lucrarea lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, au fost editate (sau bowdlerizate) în așa fel încât să pară mult mai adecvate pentru copii.

O tentativă de a identifica caracteristicile unei lucrări numite „literatură pentru copii” a condus la o linie călăuzitoare generală. Nu există o regulă perfectă și, pentru fiecare trăsătura identificatoare, există multe excepții, ca și multe cărți pentru adulți care împărtășesc aceste caracteristici.

Editorii au încercat să împartă literatura copii în subdiviziuni corespunzătoare pentru diferite vârste. În Statele Unite, aceste subdiviziuni au fost marcate ca lucrări pentru pre-cititori, cititori timpurii, cărți divizate pe capitole și tineri adulți. Acestea sunt estimativ echivalente grupelor de vârstă cuprinse între 0-5, 5-7, 7-11 ani (câteodată subdivizate în alte 2 grupe, cea cuprinsă între 7-9 ani și pre-adolescenții), și cărți pentru adolescenți. Totuși, criteriile pentru care sunt astfel divizate sunt la fel de vagi și problematice ca și criteriile pentru definirea cărților pentru copii, în aspectul lor general. O distincție clară este ceea a cărților pentru copii de vârste mai fragede, care tind să conțină ilustrații, dar cărțile ilustrate și trăsăturile acestora vizează toate nivelurile de vârstă și ambele sexe. Ca o regulă generală, implicitul cititor al unei cărți pentru copii este cu 1-3 ani mai mare decât protagonistul acesteia. (Exemple contrare: opera lui Orson Scott Card, Jocul lui Ender, nu neapărat scrisă pentru copii, dar cooptată de publicul tânăr.

Lucrări de referință Exemple notabile

Orbis Pictus (1658) de Jan Ámos Komenský; cea mai timpurie carte cu ilustrații. Călătoria pelerinului de John Bunyan (1678); numeroase povestiri pentru copii au fost modelate conform alegoriei creștine. A Little Pretty Pocket-Book (1744), tradusă ca O drăguță cărticică de buzunăraș de John Newbery; cea mai timpurie carte pentru plăcerea de a citi. Struwwelpete (1845) de Heinrich Hoffman (publicată în engleză ca Slovenly Peter); unul din cele mai timpurii exemple ale umorului grotesc și ale design-ului modern al cărților cu ilustrații. Cele patru fiice ale doctorului March (1868) de Louisa May Alcott Max și Moritz (1865) de Wilhelm Busch Aventurile lui Pinocchio (1880) de Carlo Collodi Cuore (1886) de Edmondo De Amicis Vrăjitorul din Oz (1900) de L. Frank Baum, ulterior extins într-o serie de cărți extraordinar de populare în America, în prima jumătate a secolului XX. Una din cele mai timpurii fantezii pentru copii. Peter și Wendy (1911) de J. M. Barrie (cunoscut drept Peter Pan) Pünktchen und Anton (1931) de Erich Kästner Hobbitul sau Acolo și Iar Înapoi (1937) de J. R. R. Tolkien Micul Prinț (1943, în engleză The Little Prince) de Antoine de Saint-Exupéry Pippi Șosețica (1944) de Astrid Lindgren Cotoi cu pălărioi (1957) de Dr. Seuss Să ucizi o pasăre cântătoare (1962) de Harper Lee; Premiul Pulitzer pentru ficțiune, o lucrare inițiatică despre rasism. Charlie și Fabrica de Ciocolată (1964) de Roald Dahl Vrăjitorul mărilor (1968) de Ursula K. Le Guin Annie în Mintea Mea (1982) de Nancy Garden; prima carte pentru copii despre personaje homosexuale cu o concluzie non-tragică. Harry Potter și Piatra Filozofală (1997) de J. K. Rowling, și continuările; un fenomen global, una din cele mai bine-vândute cărți din toate timpurile și una din cele mai traduse cărți literare pretutindeni. Popularitatea globală a cauzat renașterea interesului în privința literaturii pentru copii. O Serie de evenimente nefericite (1999) de Daniel Handler, sub numele de Lemony Snicket

Serii

Succesul unei cărți pentru copii impulsionează deseori autorul să prelungească povestea printr-o continuare a acesteia, sau chiar să lanseze o întreagă serie de cărți. Unele lucrări sunt concepute de la origine ca o serie: J. K. Rowling a declarat întotdeauna în interviuri că planul ei original era să scrie nu mai puțin de șapte cărți despre Harry Potter, iar câțiva autori, ca prolificii Enid Blyton și R. L. Stine, păreau incapabili să scrie o singură carte de bază, fără ca aceasta să nu aibă urmări. În câteva cazuri, seriile au supraviețuit autorilor lor, fie pentru că editorii, în mod public, au angajat noi autori care să continue seriile după moartea creatorului original (cum a fost cazul când Reilly și Lee au angajat pe Ruth Plumly Thompson să continue seria cărților Vrăjitorul din Oz, după decesul autorului original L. Frank Baum), fie pentru că numele sub care scria autorul original era reținut ca un brand-nom-de-plume pentru serii (cum a fost cazul lui Franklin W. Dixon și seriei Băieții Hardy, Carolyn Keene și seriilor lui Nancy Drew, și V. C. Andrews și seriilor Florile din Mansardă).

Literatura română pentru copii Poeți

Ion Agârbiceanu, „Cuibul cu soare” Ion Anton, „Bună dimineața, ziuă!”, „Garderoba veselă” Vasile Alecsandri, „Primăvara” Tudor Arghezi, Zdreanță, Cântec de adormit Mitzura, volumul Cartea cu jucării Ion Barbu, „După melci” Ana Blandiana, creatoarea motanului Arpagic Nina Cassian, Povestea lui Mură-n Gură Otilia Cazimir, „Baba Iarna intră-n sat” George Coșbuc, „Iarna pe uliță” Victor Eftimiu, Înșir-te mărgărite Mihai Eminescu, „Somnoroase păsărele” Elena Farago, „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Motanul pedepsit” Gellu Naum, Cartea cu Apolodor și A doua carte cu Apolodor (poeme narative) Ion Slavici, „Puișorii” George Topîrceanu, Neghiniță Petre Crăciun, Taina ghemului de ață, Cruciada pisicilor

Prozatori

Costache Anton, Seri albastre; Vacanța; Ochii aurii ai Roxanei Arhim. Ilie Cleopa, Povestiri pentru copii Mircea Cărtărescu, Enciclopedia zmeilor Iordan Chimet, Închide ochii și vei vedea orașul Constantin Chiriță, seria Cireșarii Petre Crăciun, Basme Vladimir Colin, Basme, Basmele omului, Legendele Țării lui Vam Ion Creangă, Amintiri din copilărie Mihai Eminescu, Făt Frumos din lacrimă Petre Ispirescu, Legende sau basmele românilor Alexandru Mitru, Legendele Olimpului Fănuș Neagu, Caii albi din orașul București Cezar Petrescu, Fram, ursul polar Sînziana Popescu, Andilandi Răzvan Rădulescu, Teodosie cel Mic Mihail Sadoveanu, Dumbrava minunată Mircea Sântimbreanu, Mama mamuților mahmuri Barbu Ștefănescu Delavrancea, Neghiniță și alte povestiri, Domnul Vucea Radu Tudoran, Toate pânzele sus!, Ultima poveste

Note

Lectură suplimentară O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți, Iuliu Rațiu, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003

Legături externe

Arne Nixon Center for the Study of Children's Literature la California State University, Fresno Betsy Beinecke Shirley Collection of American Children's Literature. General Collection, Yale University. Center for Early Literacy Learning (CELL) Children's literature Children's Literature, Culture, and Cognition (CLCC) Database of award-winning children's literature International Board on Books for Young People (IBBY) National Children's Literacy Website

Planet Picture Book (picture books from around the world) The Society of Children's Book Writers and Illustrators de Grummond Children's Literature Collection