În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimateCrystal 2008, p. 206.. Baza acestei clasificări a fost distingerea ființelor de sex masculin de cele de sex feminin în cadrul categoriei animatelor (persoane, animale de sex evident) și distingerea acestora de inanimate (inclusiv plantele). Cu timpul, dependența dintre genul natural și cel gramatical s-a pierdut mai mult sau mai puțin în funcție de limbă, ceea ce este dovedit mai ales de faptul că și nume de inanimate au ajuns să fie de genul masculin sau de genul femininConstantinescu-Dobridor 1998, articolul gen..
În unele limbi, precum suedeza, nu se distinge formal femininul de masculin, astfel că se ia în seamă: pe de o parte, un gen numit comun, care include, cu unele excepții, numele de animate și un număr de nume de inanimate; pe de altă parte, un gen neutru, care este de regulă al inanimatelor care nu sunt în prima categorieHolmes și Hinchliffe 2008, pp. 32–34..
thumb|Genurile în limbile din Europa
Genul gramatical este indicat de trăsături morfologice. Cel puțin în unele limbi, cum sunt cele indo-europene, o asemenea trăsătură este în primul rând un anumit sufix, care poate fi o desinență. În cursul istoriei limbii, un asemenea sufix a fost preluat de cuvântul acordat cu substantivul. Acest cuvânt poate fi un determinant abstract (articol sau adjectiv pronominal), un adjectiv propriu-zis, un numeral ordinal, un verb la participiu sau un pronume, folosite în principal ca atribut sau ca nume predicativ. În cazurile în care substantivul și-a pierdut morfemul genului, acesta este indicat de cuvântul care se acordă cu el. Dintre aceste trăsături este suficientă și una singură pentru includerea substantivului într-o clasă de genDubois 2002, p. 247..
Unele limbi, precum maghiara, exprimă numai genul natural și caracterul inanimat, dar nu prin morfeme gramaticale, ci prin sensul lexical al cuvintelor.
Indicarea genului gramatical în câteva limbi
În unele limbi indo-europene se exprimă trei genuri gramaticale: masculin, feminin și neutru, de exemplu în latină, în limbile slave sau în germană. În alte limbi, precum cele romanice de vest, nu mai sunt substantive de genul neutru. O limbă precum engleza a ajuns să distingă în mod foarte limitat genurile prin mijloace morfologice. Această secțiune prezintă indicarea genului gramatical în câteva limbi, în ordinea descrescătoare a măsurii în care este reprezentată această categorie.
În limbile din diasistemul slav de centru-sud
Printre limbile indo-europene actuale, limbile slave deosebesc relativ bine genurile masculin, feminin și neutru. De exemplu, în cele din diasistemul slav de centru-sud, genul este indicat în primul rând de desinența cazului nominativ la singular. Deși sunt excepții, la substantivele masculine această desinență este zero și cuvântul se termină în consoană (ex. izvor „izvor”Barić 1997, p. 105. (gramatică croată).), la cele feminine este -a (žaba „broască”Barić 1997, p. 152., iar la cele neutre – -o (koljeno „genunchi”Barić 1997, p. 141. sau -e (polje „câmp”Barić 1997, p. 142.). Alte desinențe cazuale indică și ele genul.
Desinențele de nominativ singular neutru exprimă implicit și caracterul inanimat. În mod limitat, și la masculin este exprimat caracterul animat, respectiv inanimat, prin desinență. Astfel, acuzativul singular al substantivelor masculine nume de animate este identic cu genitivul lor [ex. majstora „pe (un) meșter”], în timp ce acuzativul singular al masculinelor nume de inanimate este la fel cu nominativul, ex. odmor „odihnă, odihna”Barić 1997, p. 123. În aceste limbi nu există articole, deci substantivul este determinat nehotărât sau hotărât în funcție de context..
Chiar dacă desinența substantivului nu este caracteristică pentru genul său, acesta poate fi dedus din forma cuvintelor care se acordă cu el, dat fiind că și desinența acestora indică genul: un adjectiv sau alt cuvânt folosit adjectival: neuredan rukopis „manuscris neordonat” (masculin), crnogorski grad „oraș muntenegrean” (masculin); prvi komšija „primul vecin” (masculin, deși substantivul are desinența necaracteristică -a), ova kuća „casa aceasta” (feminin); novo izdanje „ediție nouă” (neutru)Čirgić 2010, p. 280. (gramatică muntenegreană).; un pronume substitut al substantivului: On je dobar čovjek „El e un om bun” (m.)Čirgić 2010, p. 280., Ona je glumica „Ea e actriță”Čirgić 2010, p. 190.; participiul verbului cu funcție de predicat, la timpurile compuse, inclusiv la diateza activă: Jesi li čuo? Pukla cev na trećem spratu! „Ai auzit? S-a spart o țeavă la etajul trei!” (În prima propoziție, genul masculin al subiectului inclus de persoana a doua este indicat de terminația -o a participiului, iar în a doua propoziție, genul feminin al subiectului este indicat de terminația -la a participiului cu verbul auxiliar omis, deși subiectul nu are desinență caracteristică pentru feminin.); Počelo je svetsko prvenstvo u fudbalu „A început campionatul mondial de fotbal” (Aici, participiul se acordă cu subiectul la neutru, ceea ce este indicat de terminația -lo.)Klajn 2005, p. 123 (gramatică sârbă)..
În limba română
Limba română este singura limbă romanică ale cărei gramatici iau în seamă trei genuri, dar în acestea genul neutru este interpretat altfel decât în latină sau în limbile slave. Toate substantivele neutre sunt nume de inanimate, masculine la singular și feminine la plural. O singură desinență este tipică pentru neutru, cea de nominativ-acuzativ plural -uri (ex. prânzuri). De aceea, unii lingviști folosesc termenul „ambigen” pentru aceste cuvinteCf. Constantinescu-Dobridor 1998, articolul gen, fără numirea vreunui autor..
În afară de -uri mai sunt numai două desinențe de nominativ singular care indică aproape totdeauna genul substantivului: -ă și -a. Prima este a numeroase substantive feminine (ex. garoafă), cea din urmă se limitează la câteva feminine, ex. stea. Celelalte morfeme sunt echivoce: la singular se termină în consoană atât masculine (sac), cât și neutre (creion); terminate în -e sunt și masculine (scripete), și feminine (petrecere), și neutre (nume).
Genul feminin se mai poate recunoaște și după sufixele de derivare terminate în -e: studențime, rufărie, porumbiște, bunătateConstantinescu-Dobridor 1998, articolul sufix..
Articolele și majoritatea adjectivelor, inclusiv pronominale, se acordă în gen cu determinatul lor, distingând masculinul de feminin, dar nu și neutrul, din cauza naturii acestuia.
Pronumele de persoana a III-a se acordă, de asemenea, cu substantivul pe care îl substituie, formele lor indicând în general genurile masculin și feminin la singular și la plural: el (m.), ea (f.); lui (m.), ei (genitiv-dativ f. singular); ei (nominativ-acuzativ m. plural), ele (f.); al meu (obiect posedat m.), a mea (obiect posedat f.); acesta (m.), aceasta (f.). Unele pronume indică genul numai la genitiv-dativ singular: căruia (m.), căreia (f.)Constantinescu-Dobridor 1998, articolul pronume..
În limba spaniolă
Gramaticile limbii spaniole cunosc numai substantive de genul masculin și de genul feminin, dar există și urme ale genului neutru la articolul hotărât singular [el (m.), la (f.) lo (n.)] și la două specii de pronume. Pronumele personal de persoana a III-a singular are și formă de neutru: él „el”, ella „ea”, ello (n.). De asemenea, pronumele/adjectiv demonstrativ: este „acesta”, esta „aceasta”, esto (n.); ese „acesta/acela”, esa „aceasta/aceea”, eso (n.); aquel „acela”, aquella „aceea”, aquello (n.). Spre deosebire de limbile slave, pronumele neutre spaniole nu substituie substantive, ci entități fără gen, de exemplu o propoziție: Lo suspendieron en matemáticas. Eso me extraña „A picat la matematică. Asta mă surprinde”. Articolul hotărât neutru poate fi aplicat, de exemplu, unui adjectiv substantivat denumind ceva abstract: lo bueno y lo malo „binele și răul”Kattán-Ibarra și Pountain 2003, pp. 14–15..
Deosebirea substantivelor masculine de cele feminine pe baza formei cuvântului nu este simplă nici în spaniolă. În general, substantivele terminate în -o și cele derivate cu sufixele -or, -aje, -men și -gen sunt masculine, iar cele terminate în -a și cele derivate cu sufixele -ad, -ed, -ud, -ión, -umbre și -ie sunt feminine, dar sunt destul de multe excepții, de exemplu masculine terminate în -a: el tema „tema”Kattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 12..
În spaniolă sunt și perechi de substantive de aceeași origine și cu aceeași formă, dar unul este masculin, celălalt feminin, având și sensuri diferite. Exemple: el guía „ghidul” (persoană) / la guía „ghidul” (carte), el orden „ordinea” / la orden „ordinul, porunca”, el margen „marginea” / la margen „malul”, el policía „polițistul” / la policía „poliția”.
Majoritatea cuvintelor acordate cu substantivul indică genul acestuia. O face articolul nehotărât: un problema (m.) „o problemă”, una mesa „o masă”Kattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 22.. De asemenea, și articolul hotărât plural: los muchachos „băieții”, las manifestaciones „manifestațiile”. Articolul hotărât singular indică de regulă genul feminin (la carta „scrisoarea”, la intención „intenția”, la aduana „vama”), dar nu o face dacă începe cu a accentuat: el agua (f.) „apa”, ca și el árbol (m.) „arborele”Kattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 19.. Adjectivele terminate în -o (m.) și în -a (f.) indică și ele genurile, dar sunt și adjective cu formă unică: triste „trist(ă)”, feliz „fericit(ă)” Kattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 13.. Pronumele posesiv, care are aceeași formă cu adjectivul posesiv postpus, indică genurile [mío „(al) meu”, mía „(a) mea”], dar dacă este antepus, atunci o fac numai cele de persoana I și a II-a referitoare la mai mulți posesori: nuestro „nostru”, nuestra „noastră”, dar mi „meu, mea”Kattán-Ibarra și Pountain 2003, p. 42..
În limba franceză
Genul neutru a dispărut și din limba franceză. Numai printre pronumele demonstrative sunt patru forme numite neutre, care se referă de regulă la entități fără gen: cela „aceasta”, ça „asta”, ce „aceasta” și ceci „aceasta”Grevisse și Goosse 2007, p. 893.. Alegerea uneia sau alteia din aceste forme este în funcție de registrul de limbă folosit.
Forma substantivului exprimă în mod limitat genul natural, iar pe cel gramatical în mod și mai limitat.
Particularitatea limbii franceze în exprimarea genului natural prin forma substantivului este că trebuie deosebită exprimarea genurilor în vorbire de cea în scris. Cauza acestui fapt este că, spre deosebire de spaniolă, de exemplu, în care s-a păstrat desinența de feminin -a din latină, în franceză, aceasta a evoluat mai întâi la [ə] scris e, dar în franceza standard actuală a devenit în general mută. Totuși, formarea femininului se face prin adăugarea unui e în scris, iar în vorbire, distingerea față de unele forme masculine se face prin faptul că consoana lor finală scrisă, dar nepronunțată, devine pronunțată la feminin. Exemple: [avo'ka] „avocat” → avocate [avo'kat], conférencier [kɔ̃feʁɑ̃'sje] „conferențiar” → conférencière [kɔ̃feʁɑ̃'sjɛ:ʁ] „conferențiară”, pharmacien [faʁma'sjɛ̃] „farmacist” → pharmacienne [faʁma'sjɛn] „farmacistă”Grevisse și Goosse 2007, p. 629..
Există sufixe lexicale caracteristice genurilor atât la animate, cât și la inanimate, ex. logement (m.) „locuință”, plumage (m.) „ansamblul penelor”, héroïsme (m.) „eroism”, cargaison (f.) „încărcătură”, richesse (f.) „bogăție”, jalousie (f.) „gelozie”, acteur „actor” – actrice „actriță”Grevisse și Goosse 2007, pp. 589–590..