thumb|300px|Franz Joseph, împărat al Austriei și rege al Ungariei, a cărui conducere a marcat o perioadă de înflorire pentru această țară Istoria Austriei se referă la actualul stat, Austria, și la statele predecesoare, începând din antichitate, trecând prin perioadele de existență a unor forme de stat suverane, anexarea de către cel de-al Treilea Reich, împărțirea în urma celui de-al Doilea Război Mondial și dezvoltarea statului actual.
Antichitate thumb|150px|Venus din Willendorf, mesaj de acum 25 de milenii privind semnificația fertilității Cele mai vechi urme ale existenței umane pe aceste ținuturi datează din paleolitic, lucru dovedit de vestigiile atribuite Neanderthalilor. Astfel, în peștera Gudenus, la nord de Wachau, s-au descoperit unelte prelucrate din os datând de acum 70.000 de ani. Printre vestigiile celebre, putem menționa: Venus din Galgenberg, o statuetă de acum 30.000 de ani, din perioada Aurignacian (paleoliticul de mijloc), fiind una dintre cele mai vechi reprezentări feminineAustria-Forum.org. Venus din Willendorf, o reprezentare similară de acum 25.000 de ani
Dar prima civilizație care a putut fi reconstituită este aceea de tip Hallstatt. Numele acestei culturi și a perioadei în care s-a dezvoltat (corespunzând tranziției din epoca bronzului în cea a fierului) provine de la localitata Hallstatt, în care s-au făcut descoperiri arheologice substanțiale.
Prosperitatea acestei epoci se datorează în special exploatării minelor de sare, existente în zona actualului Salzburg. Înca din epoca bronzului, regiunea Austriei era un centru important de extracție a sării și de prelucrare a metalelor.
Cei mai vechi locuitori cunoscuți ca seminție sunt tauriscii, care formau un trib celtic si care au fost succedați de norici, de origine similară. Aceștia din urmă formează (800 - 400 î.Ch.) un prim regat, Noricum, în apropierea Dunării, ale cărui așezări devin bogate în urma exploatării și vânzării sării.
În anul 14 î.Hr., partea de sud a regiunii austriece, din zona Dunării a fost cucerită de romani. iar Noricum devine provincie romană odata cu regiunile invecinate din Panonia. Partea de la sud de Dunăre intra în posesia triburilor marcomane.
Printre coloniile romane fondate putem enumera: Vindobona (Viena de astăzi), Carnuntum (capitala provinciei romane Panonia Superioară), Vinurum (lângă actualul Maria Saal), Teurnia (lângă Spittal an der Drau), Flavia Solva (lângă Leibnitz), Juvavum (Salzburg), Ovilava (Wels), Lauriachum (lângă Enns). Ulterior și Tirolul intră în componența provinciei romane Raetia.
Datorită atacului popoarelor migratoare, romanii pierd din influență, fiind în cele din urmă alungați prin intervenția unei armate conduse de Hümmgor II.
Evul mediu Fondarea Marcii de Est
În perioada migrațiilor barbare, teritoriul Austriei este invadat de huni, avari, triburi germanice (vandali, goți, lombarzi, bavari, alemani) și slavi. Ultimele două popoare migratoare menționate (triburile germanice și slave) se vor contopi cu populația locală celto-romană. În secolul al V-lea, invazia boilor (un alt trib celtic care a dat numele Boemiei de astăzi) aduce o perioada de conflicte continue pentru dominarea acestor teritorii cu germanicii și cu alte triburi invadatoare. În secolele al V-lea și al VI-lea, tribul germanic al bavarilor se stabilesc în partea de vest a teritoriului, invazie urmată de cea a alemanilor. Tot în aceeași perioadă, în Carintia, teritoriu din sudul teritoriului Austriei de azi, se formează și evoluează statul slav Carintania, ținut care în secolele următoare, al XII-lea și al XIII-lea, intră în stăpânirea regelui ceh Ottokar al II-lea Přemyšl.
În prioada următoare, teritoriul Austriei actuale intră sub dominația francilor, apoi a Imperiului Carolingian al lui Carol cel Mare (Charlemagne) care, in 788 încurajează creștinismul. În 791 – 796 Carol cel Mare cucerește pe avari și, în scopul întăririi poziției deținute în zonă, fondează Marca de Est, nucleul viitorului Imperiu Austriac și astfel trasează o graniță în regiunea Austriei Inferioare de astăzi pentru a stopa avansarea slavilor și avarilor în est. Pentru o scurtă perioadă, acesta zonă intră sub dominația maghiarilor, dar în 955, Otto I, împaratul Sfântului Imperiu Roman, îi învinge în bătălia de la Lechfeld și restaurează independența Mărcii de Est, ca bastion al populației germanofone. Ulterior, în 976 (dupa alte surse în 973,) teritoriul Austriei de azi, cunoscut ca Marchia Orientalis, este lăsat moștenire casei Babenberg, (mai precis, lui Leopold de Babenberg) .
Prima atestare documentară a denumirii Austria datează în 996, când apare termenul Ostarrichi, care va deveni Österreich.
În 1156 documentul Privilegium Minus, emis de Frederic I, Barbarosa, ridică margraful austriac la rang de ducat. În 1129 Babenbergii obțin și ducatul Stiria. Sub stăpânirea babenbergilor, Marca de Est se întărește adăugându-și noi teritorii. Astfel, între 1141 și 1177, aceasta se unește cu Marca de Jos (teritoriu aflat la sud de râul Enns) formand împreună un ducat sub conducerea lui Henry JasomirgottSuccesorii au extins ducatul, mai ales Leopold al VI-lea care a ieșit victorios în luptele cu maghiarii și cu musulmanii care îl amenințau.
Dar în 1246, o dată cu moartea lui Frederick II (într-o lupta împotriva maghiarilor), se stinge linia Babenbergilor. Ducatele Austria, Stiria și Carintia intră pentru o scurtă perioadă sub stăpânirea lui Otakar II al Bohemiei.
Monarhia habsburgică (secolul al XIII-lea – 1918) Începând cu 1273, timp de peste șase secole (până în 1918 la Primul Război Mondial), țara intră sub dominația habsburgilor, care au lărgit zona de influență a Reichului printr-o politică abilă de căsătorii și moșteniri.
Sub Habsburgi, țara devine o mare putere, iar în 1452 sub Frederic al III-lea, devine imperiu. Printr-o politică de căsătorii încheiate cu multă abilitate, Habsburgii își asigură în secolul al XV-lea influența în Franța și devin chiar regi ai Spaniei și ai coloniilor ei abia fondate peste Ocean.
Începutul domniei habsburgilor (1278 – 1526) thumb|left|200px|Maximilian I, portret realizat de Albrecht Dürer thumb|right|200px|Împăratul Frederic al III-lea O perioadă, regiunea rămâne fără conducător și, în această stare de incertitudine, Austria (care includea Styria și Carniola), este anexată la Boemia de către Ottokar al II-lea. Împotrivindu-se dorinței de dominare a lui Rudolf I de Habsburg, Ottokar este învins de acesta în Bătălia de la Marchfeld unde, în 1278, își găsește sfârșitul.
În 1282 împăratul lasă teritoriul moștenire fiilor săi, Rudolf al II-lea și Albert I. Începe lunga eră a dominației habsburge (care durează până în 1918). Cinci secole de acum încolo, conducătorii Austriei sunt aleși de către împăratul Sfântului Imperiu Roman. Albert al II-lea, care vine la conducerea ducatului în 1330, mărește teritoriul acestuia în mod substanțial. Astfel, în 1335, acesta anexeaza Carinthia si Cariola, iar în 1363 Albert al III-lea ia în stăpânire Tirolul.
Urmează două secole pline de vicisitudini. Se remarcă domnia lui Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), care este succedat de ginerele său, Albert de Austria care devine rege german în 1438 prin căsătorie cu fiica lui Sigismund.
Din acest moment (cu excepția perioadei 1740 – 1745), conducătorii habsburgi ai Austriei sunt aleși și ca împărați ai Sfântului Imperiu, istoria Austriei devenind strâns legată de cea a Imperiului până la destrămarea acestuia din 1806.
În 1453, Frederick al III-lea ridică Austria la rang de arhiducat, iar în 1493, regiunea intră în posesia fiului său, Maximilian I.
Reforma (1526 – 1618) thumb|right|100px|Rudolf de Habsburg, placa funerară de pe mormântul aflat în Domul din Speyer Asistăm la apogeul puterii habsburgice. Printr-o serie de căsătorii bine alese, dinastia își consolidează o puternică împărăție. Astfel în 1477 arhiducele Maximilian s-a căsătorit cu Maria, moștenitoarea Burgundiei și cea mai mare parte a teritoriilor Țărilor de Jos au fost preluate de familie, fiul său, Filip cel Frumos s-a căsătorit cu Ioana de Castilia, moștenitoarea Castiliei și Aragonului. Filip moare în 1506, iar fiul său Carol al V-lea (sau Carol Quintul), moștenind coroanele reunite ale Austriei si Spaniei, devine împărat al Sfântului Imperiu. În posesia lui Carol Quintul se mai aflau: Țările de Jos și teritoriile din Lumea Nouă ale Spaniei.
În 1520, Carol Quintul cedează teritoriul Austriei fratelui său, Ferdinand. În urma Bătăliei de la Mohács din 1526, în care cumnatul lui Ferdinand, Ludovic al II-lea Jagello (al Ungariei și Boemiei) este ucis, habsburgii își extind teritoriile, astfel că Fedinand intră în posesia Boemiei și a acelei părți a Ungariei care nu se afla sub ocupație otomană. În secolul al XVI-lea, Austria este un adevărat bastion al rezistenței antiotomane.
În 1529, Viena este asediată fără succes de o mare armată otomană. Intrușii se retrag, dar amenințarea rămâne acută pe parcursul următorului secol și jumătate. În 1683, turcii amenință cu noi atacuri, dar sunt alungați de prințul Eugen de Savoya până la Belgrad.
De asemenea, Austria devine o adevărată fortareață a catolicismului, împotriva răspândirii protestantismului. Dupa abdicarea lui Carol Quintul în 1556, Ferdinand I ajunge la tronul imperial, obținând în 1558 titlul de împărat. Când Ferdinand I moare în 1564, teritoriile stăpânite de acesta sunt împărțite între fiii săi. Coroana imperială este moștenită de cel mai în vârstă, Maximilian al II-lea și odata cu acesta dobândind și Austria, Ungaria și Boemia. Cel de-al doilea fiu, Ferdinand al II-lea moștenește Tirolul și Austria Superioară, iar cel de-al treilea fiu, Carol al II-lea dobândește Styria și Carinthia.
Între Habsburgi, aliați cu Sfântul Imperiu Roman, pe de o parte și Imperiul Otoman, aliat cu Hanatul Crimeii, pe de altă parte, are loc un conflict îndelungat, Războiul de 13 ani (1593 - 1608).
Războiul de 30 de Ani (1618 – 1648) În 1576 Maximilian al II-lea este sucedat de Rudolf al II-lea a cărui domnie este marcată de incompetență și conflicte religioase. În 1608 acesta este nevoit să cedeze Ungaria, Boemia și Austria fratelui său, Matias I, care la rându-i este succedat, în 1619, de către vărul său, Ferdinand al II-lea.
Ferdinand al II-lea întreprinde eforturi în direcția orientării spre catolicism a tuturor provinciilor aflate sub stăpânirea sa unde protestantismul câștigase teren. Intoleranța sa face ca în mai 1618 să izbucnească Războiul de 30 de ani care s-a desfășurat în special pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman soldându-se cu pagube substanțiale în această regiune. Razboiul se încheie în 1648 cu Pacea de la Westfalia, Austria devenind slăbită în urma tentativelor eșuate de a lua în stăpânire Germania.
Ascensiunea la putere a Austriei (1648 – 1714) În timpul domniei lui Leopold I (1658 - 1705), turcii încearcă un nou asediu al Vienei. Dar în 1683, forțele polono-austriece, conduse de Ioan Sobieski, înving pe turci la Viena. Austria învingătoare reușește astfel să preia Ungaria de sub stăpânirea otomană, proces încheiat în 1697 și consfințit prin Tratatul de la Karlowitz din 1699.
Leopold I și Ludovic al XIV-lea al Franței ajung la conflict în pretențiile acestora asupra Spaniei. Leopold I moare în timpul acestui război de succesiune asupra Spaniei (1701 - 1714), locul său fiind preluat de Ioseph I.
Carol al VI-lea și Maria Tereza (1711 – 1780) thumb|right|200px|Împărăteasa Maria Terezia (1740–1780) Iosef I, neavând urmași, este succedat, în 1711, de fratele său, Carol al VI-lea.
Tratatele de la Utrecht (1713) și de la Rastatt (1714) pun capăt războiului de succesiune. Austria intră în stăpânirea lui Carol al II-lea, care dobândește Țările de Jos Spaniole (Belgia și Luxemburgul actual) și preia controlul politic asupra unei mari părți a Italiei (republicile Napoli, Mantova și Sardinia), în timp ce tronul Spaniei revine lui Filip al V-lea, nepotul lui Ludovic al XIV-lea.